Isidore Bethel a crescut înțelegând lumea prin imagini. Își amintește primele lui întâlniri memorabile cu filmul documentar, experiențe extrem de senzoriale, care depășesc limitele cinematografiei. O astfel de depășire a limitelor a continuat apoi și în munca sa, de cineast.
În ultimii ani am înțeles cât de important este să mă distrez în timp ce creez. Acest aspect m-a influențat profund atunci când mi-am ales colaboratorii în cele mai recente proiecte în care m-am implicat.
Isidore Bethel a produs și montat filme difuzate de Televiziunea publică din America, proiectate în Competiția Oficială de la Cannes și la MoMA. Anul acesta, a fost invitat pentru prima dată la Aristoteles Workshop, unde i-a îndrumat pe cei 12 cineaști participanți, sprijinindu-i în documentarea, filmarea și editarea materialelor, alături de Lotte Mik-Meyer și Laurent Becue-Renard. Ce are special documentarul, cum a evoluat relația publicului cu acest timp de film, care sunt clieșeele care îl înconjoară și cum pot fi ele date la o parte, în rândurile de mai jos.
Prima întâlnire cu filmul documentar
Provin dintr-o familie în care ambii părinți sunt artiști vizuali, așa că eu am crescut înțelegând lumea prin imagini. Am câteva amintiri care-mi vin în minte acum.
Pe vremea când eram în liceu l-am văzut pe Ross McElwee povestind despre cum a filmat portretul fostei sale profesoare pentru documentarul Charleen. Mai târziu el a decis să devină la rândul său un educator.
Apoi îmi amintesc cum am învățat să-mi savurez plictiseala corpului, de-a lungul orelor în care am urmărit Sleep, filmului lu Andy Warhol, la Eyedrum, o galerie din orașul meu natal din Atlanta, unde Andy Ditzler programa proiecțiile unor filme excepționale, greu de găsit.
În facultate am văzut documentarul experimental Symbiopsychotaxiplasm și l-am urmărit atent pe William Greaves regizând o melodramă siropoasă în Central Park, în timp ce echipa lui de producție pornea o revoltă, iar o altă echipă realiza un making-of care încerca să surprindă adevăratele intenții ale fiecărui personaj de pe set.
Tot în facultate am făcut cunoștință cu Dominique Cabrera, al cărui film autobiografic Tomorrow and Tomorrow Again m-a învățat că filmul ne-ar putea ajuta să depășim împreună traume. Întâlnirile mele memorabile cu filmul documentar sunt, așadar, experiențe extrem de senzoriale, care depășesc limitele cinematografiei și se revarsă în propria mea viață.
Etape de dezvoltare
În ultimii ani am înțeles cât de important este să mă distrez în timp ce creez. Acest aspect m-a influențat profund atunci când mi-am ales colaboratorii în cele mai recente proiecte în care m-am implicat. Ca editor, am decis că trebuie să lucrez cu regizori precum Lucas Habte, Juan Pablo González, Tuğçe Aydın și Elsa Ginoux, iar în cazul filmelor pe care le-am regizat, am antamat în echipă editori ca Sandie Bompar și Francis Leplay, sau producători ca Anne-Laure Berteau, Jamie Gonçalves, Lucie Rego și Pauline Tran Van Lieu.
Am editat, de asemenea, primul lungmetraj al regizorului Daniel Hymanson, despre o artistă complexă și foarte curajoasă, care și-a dedicat viața pasiunii pentru creație. Explorând împreună subiecte precum îmbătrânirea, boala și intimitatea, eu și Daniel ne-am apropiat incredibil de mult. Râdem cu poftă, ne ajutăm oricând unul dintre noi are nevoie de asta.
Lucrând la acest proiect și căutând cea mai potrivită formă prin care să putem spune această poveste, ne permitem unul altuia să ne emoționăm, să ne asumăm riscuri și să greșim. În general, mă interesează să colaborez cu astfel de oameni. Cineaști care se implică total în procesul lor creativ. Pentru că dacă noi nu putem găsi acea împlinire spirituală în proiectele în care ne implicăm, cum am putea cere publicului s-o facă?
Ce are special filmul documentar
Iubesc filmul documentar pentru legăturile lui cu viața reală. Realizarea unui documentat influențează atitudinea oamenilor de pe set, fie că vorbim despre echipa de producție, fie că vorbim despre protagoniști.
Uneori, efectele acestui tip de experiență se pot manifesta pe tot parcursul vieții, ajutându-ne să devenim mai conștienți de gândurile și acțiunile noastre. Atunci când urmărim oamenii prezentați într-un documentat ajungem la concluzii care ne-ar putea schimba viața. Personal, pe măsură ce urmăresc filme, mă dezvolt și devin din ce în ce mai mult omul care aș vrea să fiu, punându-mi constant întrebări. În cazul filmului documentar, granița dintre viață și film se estompează.
Cea mai grea parte în realizarea unui documentar
Uneori, calendarul de producție se schimbă din considerente creative și din motive logistice. Asta îi poate afecta pe colegii mei. Urăsc să dezamăgesc oameni pe care îi iubesc, așa că depun toate eforturile pentru a programa totul cât se poate de bine. În cazuri excepționale, atunci când este necesar, vorbesc deschis și specific despre schimbările care intervin în program cu toată lumea implicată în proiect.
Evoluție
Decât să mă gândesc la industrie per ansamblu, prefer să vorbesc despre proiectele mele și despre colaboratorii mei. Mi-am dat seama că personal am început să îmi exprim mai mult afecțiunea și grija față de colegi. E o încântare să vezi cum dinamica acestui tip de relație își pune amprenta pe filmul la care lucrezi.
Varianta finală a filmului este influențată de atmosfera din echipă. Mă bucur că unele festivaluri și la rândul lor, agenții și distribuitorii, au început să aprecieze din ce în ce mai mult filmele produse în acest fel.
Popularitatea filmului documentar
Nu știu de ce publicul tinde astăzi să fie mai interesat de nonficțiune. Mie îmi plac documentarele în care oamenii apelează la narațiune pentru a ilustra dificultățile și greutățile vieții. Se străduiesc să-și spună propriile povești în termenii lor. Îmi dau seama că urmărind realitățile și poveștile altora îmi creez oportunitatea de a-mi regândi prioritățile în viață, fie că găsesc asemănări cu protagoniștii filmului, fie că mă aflu la polul opus.
La final, mă surprind pe mine fiind mult mai curios în legătură cu lumea. Asta este ceea ce mă atrage pe mine la filmul documentar. Și poate că acesta este și motivul pentru care publicul apreciază genul.
Prejudecăți
Când spun că fac documentare, unii oameni înțeleg că jobul meu este să creez filme informative, materiale de investigație sau proiecte didactice. În schimb, pentru public, experiența vizionării unui film semnat de mine poate fi comparată cu experiența unui film de ficțiune: spectatorii învață ceva nou despre ei înșiși, despre alți oameni și despre locul nostru în această lume.
Expunerea publicului la forme și mai diferite, și mai îndrăznețe de non-ficțiune îi demonstrează acestuia că documentarul poate fi la fel de complex ca lumea în care trăim. Acest fenomen ar implica festivaluri, posturi de difuzare și servicii VOD dispuse să-și asume riscuri mai mari în deciziile de programare, pentru a oferi publicului mai multe experiențe inovative și captivante.
