[Searching for Promoters] Alin Vaida și Jazz in the Park: Nu te apuci de așa ceva dacă nu ești pasionat de muzică și un pic curajos

Multe evenimente spun că sunt despre comunitate sau că își propun să ajute comunitatea. E ca acea etichetă pe care o tot vedem in magazine - ”produs organic”. Din fericire, Jazz in the Park chiar este despre comunitate și despre susținerea acesteia. 

Da, în esență este un festival de muzică de jazz, cu intrare liberă, ce are loc în parcul Central din Cluj. Dar dacă participi la una din edițiile lor sau intri la ei pe site, ai să vezi că ei chiar fac ceea ce spun. Au creat un fond Fondul Jazz in the Park care se bazează pe așa-numitele bilete neobligatorii. Fiecare bilet cumpărat înseamnă 20 de lei în plus pe care ei îl reinvestesc în comunitate prin intermediul unor proiecte. Anul acesta, proiectele finanțate prina cest fond au fost Drama 5, Terapie prin Artă și Voucher Cultural. În 6 ani de Jazz in the Park festivalul a adunat peste 50.000 euro, pe care i-a investit în comunitate. 

Mai mult de atât, am văzut cum pentru toate festivalurile din zonă Electric Castle, Untold, Smida, chipa Jazz in the Park are câte o postare în care le urează succes. Pentru mine asta înseamnă un nivel foarte ridicat al înțelegerii noțiunii de comunitate și de ceea ce înseamnă competiție. 

În șapte ediții de festival, piața de muzică, publicul dar și echipa s-au schimbat, însă ceea ce a rămas neschimbat este pasiunea lui Alin Vaida de a face lucrurile mai bine și de a se implica mai mult.

Șapte ediții de Jazz in the park

Încă nu mi-a trecut starea de agitație din timpul festivalului. 7 ediții au trecut, da, 7 ediții incredibile, 7 ani de efort, timp în care s-au schimbat foarte multe.

În primul rând, ne-am schimbat noi, echipa de organizare, ca oameni. Ne-am schimbat fizic, ne-am schimbat ca mentalitate, ne-am schimbat ca interese și ne-am schimbat ca obiective personale. Spre exemplu, mărturisesc că am început totul cu un gând oarecum competitiv. Ne doream să schimbăm orașul în bine, ne doream să promovăm muzica, dar în același timp ne doream și să fim cel mai mare festival, aveam o foame de glorie. Ei bine, foame aceea a cam trecut. Festivalul ne-a dat multe trăiri frumoase și ne-a învățat că, de fapt, competiția e cu noi înșine. Acum ne dorim să ne întrecem pe noi cu fiecare ediție. Ne dorim să facem tot mai puține compromisuri și să putem zice la final: „A ieșit exact cum ne-am imaginat”.

În al doilea rând, s-au schimbat „regulile jocului”. Ultimii doi ani de guvernare se simt în bugetele noastre, s-au schimbat finanțările, s-au schimbat prețurile. Dar ne-am adaptat cumva.

În al treilea rând, s-au schimbat așteptările publicului și standardele noastre. Industria de evenimente din România a crescut mult, implicit și așteptările. Asta e de bine. Piața din România arată o concurență foarte sănătoasă pentru dezvoltarea evenimentelor.

Motivația și impulsul însă, dacă e ceva, au crescut. Mărturisesc că cea mai frumoasă parte din a organiza Jazz in the Park este să-ți imaginezi cum o să arate ediția următoare. Apoi, se întoarce o clepsidră imaginară și intri în cursa contra-cronometru. Dar e frumos să visezi și chiar dacă nu se întâmplă totul cum speri, măcar se întâmplă ceva. Câtă lume se poate mândri cu faptul că a avut un gând și apoi l-a văzut realizat?

Publicul

Interesul pentru jazz crește de la un an la altul. Dar aici nu e doar meritul nostru. La nivel național, e meritul tuturor celor care se luptă să aducă artiști din zona asta: Gărâna, Jazz TM, Twin Arts, Smida și toți cei care mai activează în domeniu. Noi toți contribuim „un pic” la promovarea jazzului. Pe lângă noi, sunt artiștii în sine.

Părerea mea este că muzicienii de jazz sunt tot mai prezenți și tot mai inovativi la nivel mondial. Încep să fie tot mai mulți artiști care impresionează și publicul neavizat. Electronica se simte tot mai prezentă în jazz și eu văd asta cu ochi buni. Cred că mult timp jazzul era văzut ca ceva elitist și asta speria pe mulți. Însă acum sunt multe proiecte de jazz care sunt accesibile tuturor. Dar mai e mult până departe.

Jazzul niciodată nu a fost la modă, dar niciodată nu a fost demodat. E atemporal și poate e mai bine să rămână așa. Însă, ce să zic, ediția aceasta a fost un record de audiență pentru noi.

Care sunt criteriile după care faceți selecția artiștilor pentru festival? 

Sunt multe influențe de care ținem cont, dar nu aș zice că avem un set fix de reguli după care ne ghidăm. La nivel tehnic, sigur că în mare parte contează onorariile cerute și contează turneele internaționale care ne sunt prezentate de agențiile cu care colaborăm.

Fiind un festival totuși „emergent”, ne e mai ușor să anticipăm trenduri decât să le setăm sau să fim parte din ele.

Noi încercăm să ne poziționăm ca un festival modern, care aduce artiști în creștere, cu un sound nou. Dar e o regulă de la care ne mai abatem, sau mai improvizăm, că doar improvizația e piatra de temelie a jazzului. Ne interesează să aducem proiecte care nu au mai fost în țară, să ne expunem publicul la cât mai mult „nou” cu putință. Fiind un festival de masă, cu mulți participanți, ne interesează să avem un lineup eclectic, astfel încât oricine să poată găsi ceva care să-i placă. Și, nu în ultimul rând, ne interesează să ne placă muzica și nouă. O facem și pentru noi.

Cât de mult contează în selecția unui artist notorietatea? 

E o întrebare excelentă. Din păcate, contează. Încă. Dar când ești un festival, ești protejat un pic de asta. Notorietatea artistului este ceea ce vinde bilete sau aduce multă lume la scenă. Dar când ai 10 concerte pe zi, e suficient două să fie de notorietate mare, iar restul de opt să fie doar bune. Noi așa facem.

Dar și aici e relativ. Fiindcă notorietatea e dată de multe lucruri, nu doar de clasicele canale media. Nu este suficient să te ghidezi după banalele view-uri de pe YouTube. Sunt artiștii care au notorietate mare în anumite țări și în altele nu a auzit nimeni de ei.

E fain să descoperi muzică. Și cred că echilibrul se produce atunci când îți petreci o zi întreagă descoperind, pe care apoi o închei satisfăcut de acel nume de care ai auzit și pe care ai visat să-l vezi.

Legat de noi efectiv, simt că am reușit să dezvoltăm o relație de încredere cu publicul nostru, în sensul că oamenii sunt foarte deschiși să asculte ce le propunem noi. Am făcut niște trăznăi de-a lungul timpului, în sensul că am dat poziții de headliner unor artiști de care știam că nu a auzit nimeni, dar de care eram convinși că vor rupe scena. Momentele acestea sunt speciale, fiindcă nu faci ceva doar pentru public, ci faci ceva și pentru artiști. Ajuți muzica practic.

Cum arata procesul de "cunoaștere" a unor artiști noi? 

Nu reușim să-i vedem live tot timpul. Ar fi prea frumos. Vedem cât de mulți putem, ne bazăm pe intuiție, pe încredere, pe recomandări. Dar cert este că aproape nimeni nu a venit la Jazz in the Park fără să îi ascultăm măcar un album complet.

E important să cunoști artiștii pe care îi chemi. Fiindcă și tu, ca organizator, contribui la show-ul lor. Contribui prin comunicare, prin decor, prin crearea atmosferei și prin pregătirea publicului pentru concert.

Entertainment și artă

Nu știu ce ar răspunde alți promoteri sau organizatori, dar noi cei care ne învârtim în sfera jazzului suntem destul de convinși că e multă artă în ce fac muzicienii. E greu să cânți jazz, implică multă pregătire în spate și dacă acești oameni nu ar fi idealiști, ar face altceva, fiindcă ar fi mult mai rentabil și mult mai ușor.

Eu cred că e fain când e o combinație între cele două. Publicul trebuie să absoarbă fiecare spectacol. Arta implică sentimente și e minunat când muzicienii reușesc să transfere exact acele sentimente către ascultători. Ele nu trebuie să fie neapărat de bucurie sau de euforie. Entertainmentul e mai mult distracție și în cazul unor spectacole, nu despre asta e vorba. Dar farmecul unui festival este că poți simți așa de multe: poți cădea în transe, poți fi euforic, poți fi distrat, poți fi pus pe gânduri. Totul în doar câteva ore!

Promovare

Ne străduim de ani de zile să fim prezenți și să folosim toate canalele de comunicare existente. Suntem online, dar suntem și offline. Credem în media clasică, credem în afișajul făcut cu bun simț, credem în radio și credem în guerrilla marketing.

E clar că online-ul a crescut foarte mult în ultimii ani. E foarte accesibil financiar, rupe bariera distanței și câteodată rupe și bariera timpului. Ca să nu mai spun că poți să pui informația în față exact celor care îți dorești să-ți vadă mesajul. Dar nu online-ul e tot.

Când comunici bine, creezi un hype în oraș cum că evenimentul tău urmează. Când dai un interviu bun, comunici mai mult decât informație, comunici sentimente. E păcat să lipsești campania ta de comunicare de partea de emoție. De aceea cred că toate canalele trebuiesc folosite. Însă recunosc, că mi-ar fi frică să promovez un eveniment de anvergură fără pârghiile online-ului.

Cultura poster-ului de eveniment

Eu iubesc posterele! Sunt cea mai frumoasă amintire pe care o poți avea de la un eveniment. Apartamentul mi-e plin de postere, biroul mi-e plin de postere înrămate.

Însă nu mai sunt de acord cu afișajul stradal aiurea. Mărturisesc că și noi eram din aceia care, cu o lună înainte de festival, „tapetam” orașe întregi cu mii de afișe. Era simplu, chiar dacă era ilegal, să-ți transmiți mesajul. Dar nu e corect. De anul acesta am renunțat la această practică. Îmi recunosc pe această cale vina că am contribuit la asta și îmi prezint izbăvirea, promițând că nu mai fac.

Posterele sunt frumoase, au o simbolistică aparte și nu ar trebui să dispară. Nu știu alții cum sunt, dar eu țin la ele și le colecționez. Și cred că posterele spre ceva de colecție ar trebui să tindă. Să fie ceva similar cu vinilurile.

Probleme în activitatea de booking

Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm în booking este să convingem artiști mari să ia în serios țara noastră sau regiunea estică a Europei. România este o piață emergentă pe jazz. Artiști care sunt mari în lume sau mari pentru jazz sunt necunoscuți la noi sau cel puțin nu atât de cunoscuți precum ar trebui să fie. Noi trebuie să lucrăm tare la dezvoltarea de audiență, dar ne e foarte greu să aducem numele mari în România, din cauză că nu își adaptează prețurile la nivelul pieței noastre. Ratăm multe nume bune din cauză că expunerea financiară ar fi mult prea riscantă.  Dar problema asta nu se va rezolva nici rapid, nici ușor. Noi încă nu prea plătim pentru muzică, artiștii de jazz nu sunt atât de mediatizați, e o bătălie care se va întinde pe mult timp. Dar avem răbdare.

În rest, probleme de contracte sau logistice nu vreau să invoc. Da, e complicat să semnezi artiști, avem o tonă de taxe în țară și nu e ușor să faci un concert. Dar înveți aceste proceduri și mergi mai departe fiindcă o faci de drag. În paralel cu mersul mai departe, încerci să atragi atenția și poate poate se mai schimbă ceva. Nu de mult timp s-a înființat AROC (Asociația Română a organizatorilor de concerte și evenimente culturale), unde ne-am adunat mulți din industrie și sper, ca în timp, efortul de acolo să conteze tot mai tare și mai tare.

Diferența dintre un promoter și un organizator de evenimente din zona muzicală

Cred că un promoter luptă pentru aducerea de artiști folosindu-se de numele și muzica acestuia ca să atragă lume, pe când organizatorul de eveniment încearcă să creeze o comunitate mult mai amplă în spate, fiind atent la mai multe aspecte. Cred că la cel de-al doilea e mai mult decât muzică.

Dar eu nu prea cred în denumiri sau în diferențele dintre ele. Un organizator de festivaluri poate să se apuce oricând de făcut concerte one-off, respectiv un promoter poate în timp să-și creeze propriul festival și o comunitate în jurul lui.

Mai interesantă mi se pare asemănarea dintre cei doi termeni. Și cred că asemănarea principală este că nu te apuci de așa ceva dacă nu ești pasionat de muzică și un pic ”curajos” (ca să nu zic nebun). Fiindcă e greu, e riscant, și răsplata materială nu poate fi suficientă. Însă, sentimentul pe care-l ai imediat după ce termini un eveniment e ceva foarte special.