În era comunicării instante și omniprezente, nu prea știm să comunicăm. Ciudat, dar așa e, spune Gáspár György, psihoterapeut și autor al cărților Copilul invizibil, Revoluția iubirii, Mindfulness Urban și #LoveIsFun. Avem instrumentele și canalele cele mai performante pentru comunicare și, totuși, nu știm să creăm un cadru optim pentru comunicare, nu știm să ascultăm cu mintea și inima, în același timp, și nu știm să ne exprimăm, fără a-l ataca sau intimida pe interlocutorul nostru. Nu știm să comunicăm atunci când vine vorba despre conversațiile dificile, despre acceptarea punctelor de vedere diferite sau de primirea unei aprecieri, sau a unui compliment.
În calitate de psihoterapeut, adesea le spun clienților mei că un comportament, încă, revoluționar pentru secolul invențiilor în tehnologie este dialogul față în față.
Despre asta și multe altele va discuta Gáspár György pe 26 octombrie, la #EpicTalk, un eveniment de promovare a sănătății relaționale, organizat de Pagina de Psihologie și Mozaic Media. Evenimentul este moderat de Amalia Enache, iar printre invitați se numără Sanda Nicola, Francisc Doboș, Dragos Bucurenci, Diana Stãnculeanu, Aurora Liiceanu.
Până atunci, Gáspár vorbește mai jos despre stres și rețele sociale, obsesia imaginii în era internetului și cum a evoluat preocuparea pentru îngrijirea minții în România.
Stresul zilelor noastre
Oamenii se gândesc la diferite lucruri atunci când folosesc eticheta verbală stres. Unii se referă la presiunea emoțională care îi împovărează, alții la starea de anxietate, sau neajutorare pe care o resimt, în raport cu provocările vieții, în timp ce alții îl folosesc drept sinonim pentru furie, frustrare sau iritare psihologică.
Realitatea științifică, din laboratoarele sofisticate de cercetare, ne arată că ființa umană a secolului XXI este nevoită să trăiască cu „ursul în casă”; adică, adversitățile, tragediile și momentele dificile fac parte din viața unui individ obișnuit și noi, oamenii, avem trei sisteme biologice prin care răspundem la stres.
- Răspunsul pozitiv la stres, despre care am putea spune că reprezintă o parte normală a vieții, care se manifestă printr-o activare fiziologică ușoară, dar simțitoare, iar situațiile care pot activa acest răspuns la stres sunt prima zi de muncă de după concediu, sau, într-un context profesional nou, examenele copiilor, achiziționarea unei case sau schimbarea unei locuințe, vorbitul în public, vizita la stomatolog etc.
- Apoi avem răspunsul tolerabil la stres, care implică reacția corpului față de un set de situații dificile care durează de ceva timp (așa cum este pierderea unei persoane dragi, un divorț, o boal, un accident cu sechele biologice și psihologice, un dezastru natural, pierderea unui loc de muncă și lipsa identificării unui nou job etc).
- Ultimul, dar nu cel din urmă este răspunsul toxic la stres, care se manifestă atunci când avem de făcut față, în mod constant, unor adversități prelungite precum abuzul fizic sau emoțional, neglijarea copiilor de către părinți sau îngrijitori, dependența de substanțe a unei persoane dragi, expunerea la violență domestică, situația financiară extrem de precară, a face față unui război etc.
Cu alte cuvinte, stresul este de mare actualitate în viața noastră și, în lipsa unor strategii eficiente de management al stresului, riscăm să se agraveze din ce în ce mai mult condiția noastră psihologică, relațională și biologică.
Cu ce este înlocuit? Foarte bună întrebare. Nu aș spune neapărat că este înlocuit, mai degrabă, dacă nu facem ceva pentru a-i reduce efectele, acesta ajunge să se transforme în diferite tulburări de anxietate, depresii, adicții, comportamente violente și boli cronice.
Ce înțeleg oamenii greșit prin stress
Majoritatea oamenilor consideră că stresul este neplăcut, dar nu suficient de nociv încât să fie nevoie de un ajutor de specialitate (psihoterapie, consiliere psihologică etc.), în acest sens.
Desigur că, pentru a gestiona răspunsul pozitiv la stres (așa cum apare acesta descris mai sus), nu avem nevoie de o programare la un cabinet de psihoterapie, dar atunci când vine vorba despre răspunsul tolerabil, sau toxic la stres, consultarea unui expert în sănătate psihologică și emoțională este mai mult decât recomandată.
Cred că această raportare față de condiția noastră psihologică acoperă o evidentă lipsă de educație și o redusă aplecare către tot ce înseamnă stare de bine și calitate a vieții. Noi, din nefericire, nu am fost crescuți în spiritul respectului personal și al prețuirii de sine; suflete noastre au fost ciopârțite, puțin câte puțin, de fiecare dată când am fost respinși, abandonați, criticați, loviți sau rușinați de adulții responsabili de noi; prin urmare, aceeași raportare o avem față de noi înșine atunci când ajungem la ananghie sau ne este greu – ne ignorăm, auto-criticăm sau, mai plastic spus, ne biciuim, pentru că ne este greu și pentru că dăm dovadă de vulnerabilitate.
Dacă ar fi să mă refer la un set particular de cuvinte, atunci aș evidenția, mai degrabă, mecanismele și comportamentele defensive pe care noi, oamenii, le folosim, într-un mod nesănătos, pentru a contrabalansa efectele stresului și exprimarea vulnerabilității personale: perfecționismul, lipsa de acțiune și evitarea durerii, dependențele de diferite feluri (de alcool, mâncare, tutun, pornografie, muncă, sport etc.), însingurarea și distanțarea de cei dragi.
Obsesia comunicării
Comunicarea este esențială pentru dezvoltarea noastră ca specie și pentru păstrarea sănătății psihice care este responsabilă de sănătatea biologică și de cea relațională. Și cu toate acestea, majoritatea dintre noi nu știm să comunicăm atunci când vine vorba despre conversațiile dificile, despre acceptarea punctelor de vedere diferite sau de primirea unei aprecieri, sau a unui compliment.
În calitate de psihoterapeut, adesea le spun clienților mei că un comportament, încă, revoluționar pentru secolul invențiilor în tehnologie este dialogul față în față. Nu știm să creăm un cadru optim pentru comunicare, nu știm să ascultăm cu mintea și inima, în același timp, și nu știm să ne exprimăm, fără a-l ataca sau intimida pe interlocutorul nostru. Este ciudat, nu-i așa?! Cum avem instrumentele și canalele cele mai performante pentru comunicare și, totuși, ne lipsește inteligența relațională, necesară pentru a folosi într-un mod cât mai eficient toată infrastructura creată.
Această diversitate a mijloacelor de comunicare îi apropie pe oameni, prin faptul că reduc distanțele exprimate în km și, totuși, care că nu reușesc să reducă și distanțele măsurate în emoții și sentimente. De ce? Pentru că avem nevoie de educație și de un cod de bună purtare; doar pentru că pot să-i scriu oricui pe rețelele de socializare nu înseamnă că se cade să fac asta oricum, la orice oră și să mă aștept să primesc și răspuns imediat.
Mereu mă surprinde cum oamenii (care sunt necunoscuți în viața reală), au așteptări în online de a ne raporta unii față de alții ca și cum am fi rude, sau cei mai buni prieteni.
Apoi, mai este de evidențiat și faptul că ecranul calculatorului sau boxele telefonului ne fac să ne simțim mai puternici și mai curajoși atunci când vine vorba despre a-i răni, sau umili, pe cei din jurul nostru.
Violența verbală și fizică reprezintă fenomene des întâlnite în offline, dar, din păcate, în online și aceia care sunt pașnici în interacțiunile față în față, își permit să devină mai agresivi și ostili. Ceea ce arată că aceste tehnologii de comunicare pot deveni niște adevărate arme de război psihologic, într-o cultură în care există o criză de empatie și un deficit major de compasiune.
Iar responsabilitatea noastră (indiferent că suntem părinți, parteneri de viață, profesori, influenceri sau simpli participanți la comunicarea digitală) este aceea de a ne educa și de a-i educa și pe ceilalți pentru a putea trăi, din plin, într-o societate definită de siguranță și respect reciproc.
Efectele online-ului
Rețelele sociale și platformele de comunicare online aduc o contribuție semnificativă în viața noastră, dar nu au cum să înlocuiască sau să suplinească nevoia de conectare cu care ne naștem și care rămâne alături de noi, pe parcursul întregii vieți.
Mintea omului modern consideră că a comunica via Facebook este mai ușor și mai la îndemână decât a depune efortul de a ieși din casă și a ne deplasa până într-un anumit loc, și așa și este. Dar, există un mare „dar”, un dialog online nu are cum să satisfacă acea formă de conexiune interpersonală despre care știm că implică un schimb de energie psihologică, care contribuie semnificativ la reglarea noastră din punct de vedere emoțională.
Creierul uman este cel mai mare organ social care există și pentru ca acesta să funcționeze la parametri optimi, are nevoie să fie expus la o relaționare interumană adevărată. Mai apoi, este de amintit și faptul că a ieși din casă înseamnă a ne pune corpul în mișcare, a ne implica în comportamente care nu doar reduc, dar și produc energie, și a avea contact cu natura, care ne este atât de necesară, pentru a ne păstra sănătatea fizică și sufletească.
Cu alte cuvinte, sunt pro-rețele sociale, dar nu sunt pro-dezumanizare. Putem alege să comunicăm și prin intermediul acestor mijloace moderne, dar nu este înțelept să reducem legăturile dintre noi și ceilalți, la un schimb de cuvinte pe WhatsApp. Depresia a ajuns să fie una dintre bolile vedetă ale secolului XXI, atât din cauza stresului, dar mai ales pentru că pierdem tot mai mult legăturile vitale cu ceilalți, și cu noi înșine. Dacă ne îndreptăm, abrupt, spre o comunicare pur digitalizată, copiii noștri ar putea ajunge să comunice cu ei înșiși via aparatură electronică.
Imaginea
Este un obicei sănătos să avem grijă de imaginea noastră, deprindere care, pe vremea părinților, a bunicilor și străbunicilor noștri viza, cu precădere, aparițiile în public și societate.
În 2019, vedem o tot mai mare preocupare a oamenilor față de imaginea pe care o au în online, ceea ce, iar, este o dovadă de grijă, față de sine. Însă, aceste idei sunt valabile atâta vreme cât costurile nu sunt mai mari decât beneficiile.
Din păcate, imaginea pe care o exprimăm în lumea virtuală, poate fi mult mai ușor modificată și, dacă nu dăm dovadă de o stare de prezență conștientă, ajungem să ne photoshopăm nu doar ridurile și colăceii, dar și relațiile, viața și sufletele. Și după o vreme, intrăm într-o criză de identitate și nu mai știm cine suntem, ori care este menirea noastră. Această tendință exagerată de a da bine, a declanșat și fenomenul de fake news, care nu mai este întâlnit doar în politică sau știri, ci inclusiv în postările noastre de pe Instagram sau Facebook.
Îngrijirea minții
În ultimul deceniu, putem observa o schimbare de paradigmă spirituală, la nivel global. Cărțile de dezvoltare personală au devenit tot mai căutate; în organizații se vorbește despre starea emoțională de bine, părinții participă la cursuri de parenting, cuplurile merg la terapie și, cu toate acestea, în calitate de psiholog clinician, îndrăznesc a spune că trendul este unul bun, însă, suntem foarte puțini cei care sunt, cu adevărat, preocupați de sănătatea lor mintală, emoțională și relațională.
Sigur că, în comparație cu generația celor care ne-au crescut și îngrijit, observăm o evoluție semnificativă, însă avem, încă, nevoie de energie și bunăvoință, pentru a ne cunoaște mai bine pe noi înșine, și pentru a-i descoperi, realmente, pe cei despre care declarăm că-i iubim, din tot sufletul. L-am ascultat, de curând, pe istoricul Noah Yuval Harari, unul dintre cei mai bine vânduți autori ai ultimilor 2 ani, și intervievatorul l-a întrebat care consideră că ar fi cea mai înțeleaptă investiție pentru specia umană, și, fără să stea pe gânduri, autorul israelian a răspuns – Cunoașterea de sine și dezvoltarea inteligenței emoționale.
Ce ne lipsește nouă, românilor? Cred că, dincolo de o educație centrată de descoperirea și explorarea resurselor personale, ducem și o mare lipsă de modele. Oamenii, indiferent de vârstă, învață cel mai mult din ceea ce văd, ceilalți devin niște repere psihologice pentru noi și adesea, fără a fi conștienți, îi imităm verbal și comportamental. Dar dacă modele unei societăți sunt forme fără fond, întreaga comunitate va avea de suferit.
Avem o nevoie uriașă de lideri adevărați în familie, la școală și la locurile de muncă. Este esențial să vedem oameni care gândesc profund, înainte să judece și să critice, care dau dovadă de respect față de sine și care nu uită să rămână umani față de cei din jur, indiferent de cât de greu le-ar fi.
Cred, mai mult decât orice, în faptul că avem nevoie să facem din ce în ce mai mare #RevoluțiaRelaționalăÎnRomânia, iar conferința #EpicTalk2019 este o componentă importantă a acestui proiect. Deoarece, pe 26 octombrie, vom vorbi, pe bune, despre ceea ce contează, cu adevărat, și anume despre relațiile noastre, pentru că, de calitatea acestora depinde, la modul cel mai serios, calitatea vieții noastre.
