Discuția despre sex e una dintre cele mai incomode din România. În ochii lui Răzvan Băltărețu, unul dintre producătorii podcastului Pătratul Roșu, asta se datorează fondului traditionalist - de-a nu pune întrebări, de-a nu explora, de-a rămâne în niște limite care ar trebui să te țină departe de greșeli.
Împreună cu Dana Alecu, a hotărât să pornească un podcast de educație sexuală, pentru a demonstra că a vorbi despre sex e, de fapt, a vorbi despre viață: despre mame tinere, confuzii, descoperiri, propriul corp și prejudecăți. Iar despre viață vom avea nevoie să vorbim tot timpul: mai deschis, mai asumat, mai sincer.
Pentru asta au ales cel mai intim mediu, care îți permite să-l asculți cu cât mai puțină rușine și stereotipii. În episoadele de până acum au vorbit cu activiști, medici, BDSM-iști și mame tinere și se apropie deja de lansarea celui de-al doilea sezon, în care vor vrea să ofere răspunsuri cât mai multor căutări, a cât mai multor oameni.
Viața înainte de Pătratul Roșu
Dana: Întâmplarea face că am fost colegi de facultate și am rămas buni prieteni, ba chiar lucrăm împreună și la VICE, una dintre puținele publicații din România care vorbește deschis despre sex și educație sexuală de când s-a lansat. Așadar, colaborarea a venit de la sine când am simțit că trebuie să facem ceva mai mult.
Amândoi am avut parte de o educație sexuală precară spre inexistentă în familie - trăiască revistele Bravo și Popcorn și filmele porno de la miezul nopții, că fără ele nu știu ce-am fi făcut până am fi dat de internet. Și ne-am gândit la situația din prezent, la cum internetul ăsta te lovește cu informație din toate direcțiile și cum, cu toate astea, încă există întrebări de genul „Rămân însărcinată de la un sărut?", pe TPU.
Așa că am încercat să venim cu o soluție, un loc în care să te simți destul de confortabil cât să poți să întâlnești sexul sub o formă sau alta, prin prisma unui om care-și spune experiența personală sau a unui expert.
Numele a fost ideea lui Răzvan și vine de la legea CNA din 2000 care marca filmele pentru adulți cu pătrat roșu.
Răzvan: Tehnic, după vârste, suntem tineri și ai crede că educația sexuală e necesară tinerilor. Așa zice toată lumea. Așa am crezut și noi în primă fază. Doar că după primele două-trei interviuri ne-am dat seama că-i mai mult de atât. Sunt milioane de oameni, de orice vârstă, care trăiesc într-un con de umbră când vine vorba despre sex. Și probabil că am fi putut face un podcast cu oamenii momentului. Dar cu educația asta noi vrem ca oamenii de mâine să fie un pic mai informați și fără vreo poveste inspirațională, ci cu fapte din viața cotidiană.
Educație sexuală în România
Dana: Din ce-am sesizat în jur, mai ales de când cu referendumul anti-gay sau situația medicilor ginecologi care nu mai vor să facă avorturi, educația sexuală e încă o problemă care arde. Apare încontinuu sub o formă sau alta, însă, spre deosebire de anii anteriori, oamenii chiar vorbesc despre sex. Cum știu ei, dar o fac.
Ne-am bucurat să aflăm de la Alexandra Miroslav de la Tineri pentru Tineri, un program care se derulează de 28 de ani, că părinții și profesorii solicită în continuare cursuri de educație sexuală, în ciuda politicienilor sau organizațiilor care militează împotriva acestui lucru.
Ne-am asumat încă de la început că există șansa să apară hateri, mai ales că-i vorba de o temă așa „sensibilă". Însă faptul că subiectul e atât de controversat și deranjează nu ne face decât să ducem și mai departe proiectul. Puse în balanță, nevoia de educație sexuală depășește cu mult efortul unora de a ne pune sutana pe cap.
Răzvan: Personal, apreciez momentele când oamenii se aprind pe câte o temă. Sper să-și dea seama, totodată, că în momentele alea trăiesc un pic mai mult decât au făcut-o până atunci și dacă, undeva în viitor, își regândesc abordarea, e un câștig.
Discuția despre sex e incomodă în România, pentru mulți români. Iar asta vine, în mare parte, din fondul tradiționalist de-a nu pune întrebări, de-a nu explora, de-a rămâne în niște limite care ar trebui să te țină departe de greșeli. Un moment personal pe care l-aș alege ca punct de pornire când mi-am dat seama că educația în zona asta lipsește a fost în școala generală. Sigur, n-am închegat atât de bine lucrurile atunci, ci mai târziu.
Dar în clasa a șasea, o colegă de la altă clasă s-a lăsat de școală că a rămas gravidă. S-a bârfit mult și niciodată despre cauză. Poate dacă ar fi știut mai bine, viitorul ei nu s-ar fi oprit undeva la 12-13 ani cu o sarcină pe care nu știa s-o gestioneze. Iar realitatea asta încă există, fix realitatea asta e ignorată de cei care încearcă să oprească educația sexuală.
Obiectivele podcastului
Dana: Principalul obiectiv era ca mesajul chiar să ajungă la oameni. Cu fiecare episod înregistrat eram entuziasmați de lucrurile descoperite și chiar ne doream ca ele să fie ascultate și de alții, așa că am fi vrut să atingem măcar 500 de fani pe Facebook după primul sezon, adică în patru luni, și să avem peste o sută de plays pe Soundcloud pe episod. Lucru care s-a și întâmplat, dar nu ne-am fi gândit că vom avea în total peste 7.000 de ascultări pe Soundcloud, platforma pe care urcăm podcastul.
Noi ne bucurăm de datele astea, pentru că suntem conștienți că abordăm o temă „sensibilă" pe un canal nișat, la care se adaugă faptul că nu suntem nici influenceri, nu avem invitați vedete, nu aparținem de vreo publicație, iar totul vine strict pe baza expunerii pe care reușim să o obținem pe platformele pe care activăm.
Răzvan: Au fost obiectivele personale și cele profesionale. Pentru cele dintâi am vrut să creăm un produs despre care să vorbim fără să urmeze vreodată vreun „dar". Dacă ar fi să ne asociem vreunui trend, am putea spune lejer că-i independent și făcut pentru ascultători. Însă n-are nevoie de trenduri. Aici intră obiectivele profesionale.
Pătratul Roșu oferă ceea ce lipsește în societate acum și-o face pe trei direcții: răspunsuri la curiozități, sfaturi, și fapte concrete, nu stereotipuri sterile. Sigur, cifrele ne bucură. Dar nu pentru ce reprezintă ele, ci pentru că în spatele lor știm că au fost două, patru, 100 de urechi care au ascultat. Și sperăm că unul-două răspunsuri tot au găsit.
Podcastul – cel mai intim mediu
Dana: Am ales podcastul pentru că l-am simțit ca mediul cel mai intim prin care puteam să dăm mai departe temele pe care le abordăm. Ești doar tu cu el, iar asta ne ajută și pe partea de invitați. Sunt mult mai deschiși și relaxați când știu că nu există o cameră care-i urmărește. Și poți tăia și mai ușor la montaj repetițiile și ă-urile. Însă e clar că ne-ar trebui niște scule mai bune. Lucrăm la asta.
Răzvan: Îmi place radioul și probabil că acolo voi ajunge cândva în viitor. Vine din copilărie pasiunea asta, când n-aveam decât un casetofon vechi setat pe Radio România Actualități. Vocile alea n-aveau chip, doar nume și personalitate. Și ce frumos e să asculți pe cineva care-ți explică în propriile sale cuvinte, fără transcript, fără să te intereseze mai mult cum arată decâț ce zice.
Am ales, dacă se poate spune așa, calea de mijloc și ce-i mai bun din două zone: text, ceea ce am învățat și am făcut cel mai mult, și video, care-i la modă de vreo cinci ani. Pentru următorul an luăm în calcul să avem și un format de live, cu întrebări, răspunsuri și un invitat. Dar, deocamdată, după cum a spus Dana, intimitatea asta a podcastului e plăcută.
Oameni dispuși să vorbească deschis despre sex
Dana: Am făcut un brainstorming cu ce persoane am vrea să avem ca invitați. Am luat la rând toate domeniile în care întâlnim sexul ca să ne asigurăm că acoperim subiectul cât de bine putem. Din fericire, am dat de niște oameni mișto, care au fost de acord să înregistreze chiar dacă la momentul propunerii noi nu aveam nimic lansat. Le ofeream doar promisiunea episodului care urma să apară cândva.
Când alegem invitatul, îi spunem în mare ce vrem de la el, fie că-i vorba de experiența personală, fie că e despre opinia lui de specialist. Află de la noi care-i formatul episodului, că are două părți, una de interviu propriu-zis și alta în care luăm la puricat mituri, și asta e tot. Nu îi dăm întrebări înainte, nu știe la ce să se aștepte. Totul e spontan.
Răzvan: Aici e loc de-o completare. Discuțiile se înscriu în proiectul mai mare: sex și educație sexuală, dar ele nu sunt despre sex. Ele sunt despre viață, în toate aspectele ei cu răspunsurile pe care ni le-ar putea oferi invitatul.
De exemplu, episodul cu Raj-Alexandru Udrea a fost despre LGBTQ+. Personal am avut curiozități de tipul: când descoperi că ai altă orientate sexuală? Cum le spui oamenilor? Prin ce treci? Și el are o poveste excepțională despre momentul acesta. Asta e viață. Și cu toți vorbim întâi despre viața și experiențele lor. Ca să citez un pic dintr-un serial: sexul e „bum, bum, ciao". Sentimentele, trăirile și credințele fiecărui invitat sunt cele care ne interesează ca să construim acest puzzle al sexului și educației sexuale.
Primul episod
Dana: Primul episod a fost cu ginecologul Silviu Iștoc, iar feedback-ul a fost mai fain decât ne-am fi așteptat. O psiholoagă ne-a zis că-l va oferi ca referință oamenilor care au nevoie. O adolescentă de 14 ani ne-a spus că-i super tare că are în sfârșit un loc de unde să-și ia genul ăsta de informații, pentru că la școală subiectul e tabu și profesorii nu le explică nimic. Ba chiar l-a postat și pe un grup de colegi.
Au fost oameni care ne-au felicitat pentru idee și l-au dat mai departe pe conturile lor de social media. Din păcate, ne-am lovit și de o reacție de la o persoană de 30 și ceva de ani care a zis că podcastul ăsta e sigur pentru cei de 16 ani, că ce-ar mai avea ea de învățat despre educație sexuală.
Eu am 28 de ani, iar Răzvan 27 și încă aflăm o groază de lucruri.
Cele mai ascultate episoade
Dana: Episodul care a prins cel mai bine a fost cel cu Oana-Maria Zaharia, are peste 1.500 de ascultări pe Soundcloud. Aici, pe lângă faptul că-i un personaj în sine, a intervenit și comunitatea ei curioasă care o urmărește în ceea ce face.
Următoarele pe podium sunt Cristina Răduță, mamă tânără nonconformistă, și Kitty Rea, BDSM-ista noastră de suflet.
Răzvan: O surpriză plăcută a fost interesul pentru povestea Cristinei. Despre mamele tinere în România se discută mai ales în statistici sau în planurile părinților și bunicilor, care ar vrea să faci copil până la 25 de ani, să zicem. Surpriza a fost că ascultătorii au dorit să afle cum e să fii mamă tânără în România, în acest moment cu atât de mulți sfătoși și lecții de parenting în jur. Și eu mă bucur că a demontat câteva mituri.
Publicul – oamenii care caută răspunsuri
Dana: Publicul nostru nu-i bătut în cuie, deși nouă ne place să spunem că ne adresăm intervalului 16-40. Unii ar comenta că-i prea amplu. De fapt, pe date, ne poziționăm în 18-34 de ani. Însă, dacă e să asculți măcar un episod, vei simți că poți învăța ceva și dacă ai 16 și dacă ai 40 de ani.
Răzvan: În urma unui interviu recent am aflat că un tip, pe la 40 de ani și căsătorit, a realizat că este trans. El nu intră precis în vreun demografic, dar are nevoie de răspunsuri. Și pentru astfel de oameni știm că un target de vârstă n-ar reflecta realitatea.
Reticențe & dezaprobări
Dana: Deocamdată nu ne-am lovit de dezaprobări. Cineva ne-a spus la un moment dat că dacă n-am creat un scandal, nu s-a atacat nimeni în online, înseamnă că n-avem succes. Noi credem că tot ce contează e să ne ținem de treabă.
Unde se aude podcastul
Dana: Ne găsesc pe Soundcloud, Spotify și Apple Podcasts. Pentru primul sezon, din 8 martie până pe 5 iulie, am promovat episoadele doar pe Facebook, pe pagina podcastului și pe conturile noastre personale. Acum am dat drumul și unui cont de Instagram și unuia de YouTube, unde am reluat episoadele din primul sezon ca să ne asigurăm că ajung peste tot.
Pe partea de cifre, vrem să dublăm totul odată cu noul sezon care începe din august.
Viitorul podcastului
Răzvan: Din august începem noul sezon. Pentru acesta vrem să bifăm trei invitați: un preot, o persoană trans și o mamă minoră din România. De la fiecare dintre aceștia vrem să aflăm acele răspunsuri care să-i ajute pe ascultători să înțeleagă că stereotipurile sunt extrem de dăunătoare.
Din fericire, nu le știm pe toate și asta ne ajută enorm în fiecare interviu pe care îl facem. Ce vedem acum în Pătratul Roșu e un puzzle. Nu știm cum va arăta la final și când va fi acel final, iar acum sunt în plin avânt să-l compunem și să arătăm România României (și nu numai).
