[Obsesii part-time] Mircea Țara (McCann): Am renunțat la povești și am ucis idei. Dar nu am fost niciodată tentat să renunț la scris

Ziua lui Mircea Țara, Copywriter @ McCann, este pentru agenție, noaptea și weekend-urile pentru fantazie. Dar, inevitabil, se intersectează, spune el. A debutat în 2017 cu Inima Dragonului, scrie pe blogul lui, are mereu unul sau mai multe proiecte deschise, scrie headline-uri și povești de reclame și campanii, scrie în fiecare zi. 

Am renunțat la povești și am ucis idei. Am renunțat la personaje și am restructurat plotline-uri. Pentru că fie nu funcționau, fie nu erau suficient de interesante, fie nu aș fi avut suficientă răbdare să le cizelez. Dar nu am fost niciodată tentat să renunț la scris. 

Copywriting-ul l-a învățat să aibă răbdare, să rescrie și să nu rateez componenta de entertainment din povestea pe care o spune. Literatura l-a învățat să construiască povești, nu reclame. Are șase lecții pe care le-a învățat din scris. Le puteți afla mai jos:

În publicitate

Undeva prin 2009 vorbeam la telefon cu un prieten care era prin Cluj pe atunci. Din conversația noastră am aflat că îl lovise tramvaiul în timp ce trecea strada. Era bine, mai mult speriat decât rănit. De fapt, tramvaiul doar îl agățase puțin. Prietenul acesta al meu nu era atent pe unde mergea, se gândea la ceva reclama pentru un brand local de mezeluri. Avea deadline în ziua respectivă. Am avut imediat câteva întrebări pentru el:

-             Cineva te plătește să scrii? Răspunsul a venit ca o revelație pentru mine.

-             Ce faci tu mai exact?

Atunci am auzit de copywriting și primul lucru pe care l-am făcut a fost să merg la bibliotecă și să citesc toate cărțile despre advertising pe care am putut pune mâna. Surprinzător de multe. Fast forward vreo 2 ani de zile, după un job în apicultură (asta-i o poveste pentru altă dată) și o lună în Scoția (ce vremuri dickensiene) am ajuns să pun piciorul într-o agenție mică din Arad.

Context & inspirație

Am început să scriu în facultate. La început povestiri (majoritatea neterminate nici până azi). Am continuat și după facultate, în paralel cu noul job de copywriter. Ba chiar am avut și o încercare eșuată de nuvelă SF.

Fiecare proiect literar eșuat m-a ajutat să văd mai bine la ce mă pricep mai puțin, ce trebuie să îmbunătățesc, de ce am nevoie ca să pot scrie o carte până la capăt. Dificultatea majoră cu care m-am confruntat în perioada aceea în domeniul ficțiunii a fost disciplina de a duce un proiect până la capăt. No. Matter. What.

Iar viața de agenție cu miriadele de deadline-uri te ajută de minune. Vorbesc serios.

Ce a urmat 

S-a întâmplat că, după o sesiune de brainstorming cu art-ul meu de atunci (talentatul concept artist Gabi Tanko, care a și lansat un joc super-fun pe care îl puteți găsi pe Steam), sesiune care a venit ca reacție la o listă interminabilă de modificări pe un proiect, am început să îmi imaginez o lume în care arții și artiștii din toate domeniile creative să aibă parte de aprecierea cuvenită. Acea lume schițată într-o noapte a pus bazele cetății Nisal – un loc fantastic în care totul este susținut de magie și unde majoritatea locuitorilor sunt artiști.

6 săptămâni, noapte de noapte, până înspre 4 dimineața am lucrat la primul draft pentru ceea ce avea să devină Inima Dragonului, volumul meu de debut în literatura fantasy.

Câteva luni mai târziu și după o nouă rescriere a cărții am trimis manuscrisul celor de la Crux Publishing, oameni foarte faini care iubesc literatura SF&F și care mi-au răspuns afirmativ. Anul următor, în 2017, eram în planul lor editorial.

Cum ai învățat

Scrisul este in cea mai mare parte rescriere, ca să îl parafrazez pe Hemingway. Cel puțin pentru mine. Așa că lecțiile le-am învățat din mers.

Am mai citit niște articole online (Neil Gaiman are niște sfaturi foarte punctuale, la fel și regele Stephen King), am intrat pe niște forumuri, m-am uitat la ce a funcționat pentru alții și am testat. Am citit genul de literatură pe care mi-am dorit să-l scriu.  Am citit autorii cu care mi-ar plăcea să fiu asociat cândva, m-am uitat la modul în care formulează ei frazele, cum își structurează povestea, ce tehnici folosesc. Am încercat să deconstruiesc ce fac ei ca să pot face și eu.

Știi cum e când ai o campanie tare care ia multe premii și începi să o desfaci, să o întorci pe toate părțile să înțelegi ce a funcționat și de ce, cu speranța că data viitoare o să fii tu cel care o face.

Transformări

După mai bine de 7 ani de scris aproape constant am început să devin anxios sau neliniștit ori de câte ori trece o perioadă mai lungă de timp și nu am scris la carte (am mereu un proiect sau mai multe deschise).

Mi-ar plăcea ca scrisul (și nu mă refer la copywriting) să devină o sursă constantă de venit. Nu ar strica să am romanele traduse și publicate în afară și mi-ar plăcea ca ele să devină ceva de referință în literatura fantasy, cel puțin din România (poate omul să viseze, nu?). Cred că aici secretul este calitatea dublată de cantitate, perseverență și răbdare.

Timp & efort

Încerc in fiecare zi să construiesc pe una dintre poveștile pe care lucrez. Uneori asta înseamnă că dedic 10-15 minute la structurarea narațiunii sau evenimentelor din poveste, chiar înainte să adorm. Alte ori reușesc să stau 3-4 ore lipit de scaun, cu o cană mare de cafea lângă mine și să scriu câteva mii de cuvinte.

Acum lucrez la următoarea nuvelă din Baladele Nlithiei. Fac structura pe părți și capitole, reajustez materialul pe care îl am deja scris. Deci sunt la nivelul de 10-15 minute pe zi, sper să intru în programul intensiv de scriere undeva prin august. Intensiv = scris zilnic undeva între 500 și 1000 de cuvinte.

Deși ziceam mai sus că scrisul este în cea mai mare parte rescriere, găsesc dificilă partea cu rescrierea. În special când trebuie să trec a șaptea oară printr-o carte de 400 de pagini. Dar, aici îmi vine în ajutor experiența de agenție, grind-ul de fiecare zi în care lucrezi pe același material de zeci de ori până când e toată lumea mulțumită.

Cea mai frumoasă parte a scrisului sunt acele micro-revelații în care realizezi că detaliile minore, presărate intuitiv de-a lungul poveștii, vin împreună să rezolve o situație sau să ofere veridicitate acțiunilor unui personaj. Momentele acelea în care fiecare piesă, replică, gest, personaj își găsește locul potrivit formând o poveste rotundă, complexă, credibilă.

De ce e nevoie

Un laptop funcțional. O bibliotecă plină de cărți. Și cafea. Ultimele două sunt opționale (și nu prea). Aș putea înlocui laptopul cu un caiet și un pix, dar m-am obișnuit prea bine cu tastele. Disciplina cea mai grea de deprins a fost să duc proiectele până la capăt. Oricine poate avea idei extraordinare, idei care ar merita adunate într-o carte și apoi publicate. Dar prea puțini oameni au perseverența de a-și duce ideea până la capăt în scris, de a cizela ideea respectivă până când devine suficient de interesantă și pentru alții. Iar asta poate fi un proces de luni sau ani de zile.

O regulă nescrisă pe care o urmez și pe care o mai încalc din când în când este că încep să scriu o poveste doar când știu de unde încep și unde termin.

Altă regulă pe care mi-o impun atunci când lucrez la primul draft este să scriu în fiecare zi până când termin povestea. Uneori asta înseamnă 7, alteori 40, alteori 90 de zile.

Momente în care ai vrut să renunți

Am renunțat la povești și am ucis idei. Am renunțat la personaje și am restructurat plotline-uri. Pentru că fie nu funcționau, fie nu erau suficient de interesante, fie nu aș fi avut suficientă răbdare să le cizelez. Dar nu am fost niciodată tentat să renunț la scris. Poate pentru că nu scriu motivat de factori exteriori sau de niște metrics pe care trebuie să îi ating. Tot ce vreau e să spun o poveste bună, care să aibă un sâmbure de adevăr la care oamenii să rezoneze. Dacă reușesc asta și sunt oameni dispuși să petreacă câteva ore bune prinși în lumea pe care am inventat-o eu, sunt mulțumit. Dacă aș scrie primordial pentru faimă sau bani, în România, la cum e piața cărții, aș deveni repede un autor plin de amărăciune și acid.

Descoperiri

Lecții pe care le-am învățat din scris:

1. Perseverența dă rezultate.
2. E mai ușor să scrii când îți place povestea pe care o spui.
3. Surse de inspirație sunt peste tot în jurul nostru (locuri, oameni, culori, situații, știri, atomi, știință, experiențe și experimente, convorbiri telefonice, tablouri, călătorit, discuții matinale, nopți albe, cărți, prieteni). Trebuie doar să fii suficient de curios.
4. Dacă crezi într-un Dumnezeu creator, atunci scrisul te aduce foarte aproape de a fi unul. Bine, nu chiar unul, dar măcar te poți compara cu un demiurg. Iar sentimentul este unul foarte plăcut.
5. Ascultă cum vorbesc oamenii, urmărește ce gesturi fac, cum reacționează: te va ajuta să conturezi personajele din cărțile și ad-urile pe care le scrii.
6. Scrie în fiecare zi.

Punctul de intersecție

Advertising-ul este în esență storytelling, povești concepute să vândă, nu doar o emoție, sau o lume, ci și un produs sau un serviciu. Nimic nou aici.

Însă, ce am observat privind în urmă la campaniile pe care am lucrat, influențat de literatura pe care o citesc, este că încerc din ce în ce mai mult să construiesc o poveste nu doar o reclamă, în care narațiunea are loc pe mai multe planuri și nu este limitată doar la un mediu.

Privind din cealălaltă perspectivă, copywriting-ul m-a învățat să am răbdare, să rescriu și să nu ratez componenta de entertainment din povestea pe care o spun.

De obicei, ziua este pentru agenția, noaptea și weekend-urile pentru fantazie. Dar, inevitabil, se intersectează.