”O culegere de povesti departe de lumea basmelor, din realitatea de astazi, pe care uneori o stim, alteori o ignoram, dar de cele mai multe stim numai stratul de suprafata”, așa cum arată o recenzie online. O carte care funcționează la fel de bine și dacă vrei să empatizezi și dacă vrei să te edifici și dacă vrei să intelectualizezi și dacă vrei să te informezi și, mai ales, dacă vrei să susții genul ăsta de presă, spun Elena Marcu și Anca Dumitrescu, de la Black Button Books, care au editat-o. O carte care te va emoționa, chiar dacă nu îți mai permiți emoții, scrie în prefața ei, Barbu Mateescu. Rezultatul unui ecosistem, spune Karin Budrugeac, Project Manager FFFF.
Este al doilea volum al cărții Superscrieri, cu materialele care au luat cele mai mari premii la Gală între 2015 și 2017, publicată cu susținerea BRD - Groupe Société Générale. Fundația Friends For Friends mai are 200 de exemplare de dat prin donație și alte 200 la Cărturești, iar banii strânși ar asigura premiul Superscrierea Cititorilor la Gala din 2020.
Pentru noi cel mai important de transmis este că trebuie să ne unim forțele pentru ceea ce contează. Ideea asta de ecosistem, care cuprinde jurnaliștii și cititorii într-o co-dependență.
Tu donezi, noi îți oferim în semn de apreciere cartea, deci te facem implicit și cititor de Superscrieri și susținător al Premiilor.
Despre carte, superscrieri, jurnalism, cititori, donații și acest ecosistem necesar vorbesc mai jos Elena Marcu, Anca Dumitrescu, Barbu Mateescu și Karin Budrugeac.
Prima lectură
Elena și Anca: Am citit fiecare material pe măsură ce a apărut, dar când le-am recitit pe toate și am încercat să le ordonăm în Superscrieri 2.0 a fost, cumva, ca o recompunere radiografică a societății din ultimii ani. După ce citești aceste materiale, îți dai seama că, oricât de atent ai fi, în continuare îți scapă o mulțime de lucruri, că în continuare nu pare că privești suficient de atent acolo unde e nevoie. Și e mișto să simți că poți respira pentru că, iată, e mereu cineva care privește îndeajuns de atent acolo unde e nevoie.
Le cunoșteam pe toate, dar probabil că noi suntem în supertarget.
Surprize
Elena și Anca: Cumva, fiecare material surprinde prin ceva, uneori prin subiect, alteori prin abordare, perspectivă, uneori prin minuțiozitate și documentare, alteori prin imagine și simplitate, uneori prin dezvăluirea unui unghi mort, alteori prin umanitate, iar pentru noi, prin prisma a ceea ce facem zilnic, e mereu îmbucurător să vedem cât de bine se scrie.
Cartea asta funcționează la fel de bine și dacă vrei să empatizezi și dacă vrei să te edifici și dacă vrei să intelectualizezi și dacă vrei să te informezi și, mai ales, dacă vrei să susții genul ăsta de presă.
Impresii & concluzii
Elena și Anca: Că e nevoie ca presa să aibă timp și bani să documenteze ce e de documentat și că e nevoie să citim ce se documentează cu atâta efort. Că presa independentă nu înseamnă doar presă finanțată prin crowdfunding, că presa independentă înseamnă independența argumentației, a subiectului și a jurnalistului. Că găsim aici un soi de independență pe care o vrem incoruptibilă. Și că, da, se poate.
Ce spune cartea aceasta despre România
Elena și Anca: Spune ce trebuie spus despre România, chit că ne place sau nu. Spune ce trebuie auzit de cât mai mulți oameni. Spune că e complicat să rămânem cititori pasivi.
De ce e nevoie de ea
Elena și Anca: De ce e nevoie să se strângă într-un volum materialele care chestionează perpetuu societatea pe care o vrem mai bună? Ar fi bine ca întrebarea asta să devină retorică :)
Barbu: Cred că e important să ne pese. Dacă nu-ți pasă, nu schimbi nimic. Însă dacă nu afli, nu-ți pasă pentru că nu are cum să-ți pese. Iar unele lucruri sunt greu de aflat, sunt acoperite de altele mai hazoase sau mai importante pe moment sau care te fac să te simți mai bine vizavi de tine. Cartea are și o componentă ludică, sunt multe articole și povești pe care le citești cu înfrigurare. Dar există și o puternică componentă civică, autentică, în a te expune realităților pe care le cuprinde. Te prinde în mreje - nu te plictisești de fel. Dar cu ocazia asta ieși din familiar, din plapuma rutinei, din bidimensionalități.
E greu spre imposibil să citești două superscrieri una după alta. Același lucru l-am simțit citind „Sabia destinului” a lui Andrzej Sapkowski, o colecție de nuvele. Sapkowski a scris fantasy, dar ca și în Superscrieri e vorba de fapt despre dileme. Iată dilema, problema, aspectul bizar sau neașteptat. Cum te raportezi la acest lucru? Ce trebuie făcut? Există oare ceva ce să poți face tu? Ai fi făcut altfel dacă erai în acea situație? Ar fi ieșit mai bine? Pentru cine? Mintea ta nu doarme când citești superscrierile. Ci zumzăie.
Mai există o motivație pentru carte. În unele cazuri trebuie să nu uităm. Și cred că trăim în epoca în care e cel mai ușor să uităm. Timpul se grăbește, ne grăbește și pe noi precum niciodată în istoria umanității. Tehnologic, mental, economic, în planul valorilor anul 1920 e la fel de departe precum 1220, deși conform calendarului oficial e infinit mai apropiat. Consumăm și producem informație la cote fără egal. Partea tristă a situației este că ne aglomerăm istoria personală și a comunității, o frângem în bucățele mici, a căror relevanță - una relativ la alta - e din ce în ce mai greu de măsurat. Dar unele lucruri nu trebuie uitate, pentru a nu fi repetate.
Campania de fundraising
Karin: Proiectul Superscrieri este, în primul rând, despre cititori. La ei vrem să ajungem, de fapt, și pentru ei facem toate aceste eforturi din 2011: sprijinim jurnalismul de calitate pentru că credem în el și în puterea lui ca motor de schimbare și avem convingerea că trebuie să ajungă la un public cât mai numeros. Și noi încercăm să ne facem partea noastră în acest proces. Pe principiul ăsta s-a dezvoltat Superscrieri în timp, de la premii pentru industrie acolo unde practic nu (mai) există, la alte ramuri de proiect care aduc cititorul mai aproape de sursele lui de informare și claritate, din care pot să amintesc Zilele Superscrieri, care propune întâlniri directe și sharing de skilluri între autori și cititori sau Superscrierile Lunii, newsletter care îți aduce în inbox pe 8 ale lunii cele mai bune 8 materiale made in Ro din luna precedentă.
Cartea Superscrieri vine să completeze aceste direcții cu avantajele pe care ți le poate oferi produsul tipărit față de online: ai cele mai bune materiale de la Superscrieri în același loc, într-un volum gândit ca un obiect frumos și în voia căruia poți să te lași și dacă pică netul. Și nu zicem noi că sunt cele mai bune, ci un juriu prestigios, format din unii dintre cei mai stimați jurnaliști din România, ca Emilia Șercan, Mona Dîrțu, Cătălin Tolontan și mulți alții.
Unul dintre cele mai populare premii la Premiile Superscrieri este Superscrierea Cititorilor. An de an, cititorii sunt și ei juriu și pot alege din toate materialele nominalizate cel care înseamnă cel mai mult pentru ei. Când am scos primul volum din carte a venit cumva de la sine ca banii pe care îi strîngem din vânzarea ei să finanțeze acest premiu, să ajungă de la cititori la autorul materialului lor preferat.
Campania noastră de fundraising de acum inversează doar un pic lucrurile. Tu donezi, noi îți oferim în semn de apreciere cartea, deci te facem implicit și cititor de Superscrieri și susținător al Premiilor.
Obstacole
Karin: Întotdeauna e greu să convingi oamenii să doneze pentru scopuri care sunt mai puțin tangibile. Poți să zici oricând ok, am înțeles, dar dacă vreau să susțin jurnalismul, mai bine donez direct către o redacție, de ce să dau bani pentru Superscrieri.
De fapt, susținând Superscrieri, ești parte dintr-un întreg support system, care e acolo nu pentru o singură redacție, ci pentru peste 30. În toți anii ăștia, am susținut financiar, prin premii, burse și ateliere, mai bine de 120 de jurnaliști. Am lansat acum un an Superscrierile Lunii, newsletterul lunar cu 8 materiale bune din presă românească. O chestie relativ simplă, dar care face că încă 500 de oameni citesc în fiecare lună presă românească bună (568 au citit Superscrierile lunii iunie).
Greu a fost să găsim un singur mesaj prin care să putem să transmitem o parte din lucrurile astea. Pentru noi cel mai important de transmis este că trebuie să ne unim forțele pentru ceea ce contează. Ideea asta de ecosistem, care cuprinde jurnaliștii și cititorii într-o co-dependență. Cum să spui asta într-un mod cât mai simplu? TU DAI / NOI DĂM. Sorin Trâncă, omul din spatele copy-ului campaniei e și fondatorul Superscrieri și nu are titlul de simplification officer degeaba.
Cum convingi oamenii din Romania sa dea bani pentru o carte
Karin: Noi nu încercăm de fapt să vindem o carte, ci să adunăm susținere pentru un proiect. Iar ca să convingem oamenii că e important să fie generoși și ca să practice what we preach le dăruim și noi ceva în schimbul a ceea ce donează. O carte. Dacă am fi vrut să vindem cartea în sine probabil c-am fi procedat altfel.
Mai avem mai puțin de 200 de cărți în librăriile Cărturești și cam tot atâtea pe rafturile Fundației, așteptând să plece spre donatori. De curând am intrat și în rețeaua Bookster, pentru că e foarte important să audă cât mai mulți oameni de RISE Project, sau Să fie lumină, Info Sud Est, sau dela0.ro. Orice carte care pleacă la cineva acasă e pentru noi un pas înainte în proiectul Superscrieri și ca misiune dar și ca finanțe. Am vrea să putem spune la sfârșitul anului c-am epuizat tot tirajul de Superscrieri. Ar însemna pentru noi că ne-am făcut treaba bine.
Dar dacă ar fi să încercăm să convingem oamenii de ce e importantă cartea asta în mod deosebit, cred că cel mai bine vorbesc tot cititorii despre ea. Am găsit zilele trecute o recenzie anonimă la prima carte Superscrieri pe librăria Cărturești online, care laudă cartea mai convingător decât aș putea s-o fac eu:
„Cartea e o culegere de povesti departe de lumea basmelor, din realitatea de astazi, pe care uneori o stim, alteori o ignoram, dar de cele mai multe stim numai stratul de suprafata, numai efectul, nu si cauzele. Este jurnalism de cea mai buna calitate, unde umanitatea, integritatea descrierii ajuta la aflarea unui adevar si nu o opinie ieftina, sau in cel mai rau caz - barfa. Jurnalismul, asa cum ar trebui sa fie: in cautarea adevarului care ne ajuta sa intelegem consecintele prezente cu radacini infipte in trecut.”
Cultura fundraisingului în România
Karin: Am primit recent un studiu despre filantropia în România în 2018, făcut de EXACT. 68% dintre români spun c-au donat în ultimii 2 ani. Donațiile sunt mici ca sumă, majoritatea donează sub 100 lei. Românii donează mai ales pentru oameni în situație de criză care au nevoie de tratamente medicale pe care nu și le permit, copii aflați în dificultate, copii orfani, Salvați Copiii, Crucea Roșie, UNICEF. Apoi vin cauzele de violență domestică, ecologie, educație. Noi cu Superscrieri am intra în aria de interes a probabil mai puțin de 20% dintre donatorii din România.
Cifrele nu sunt neapărat cele mai încurajatoare, dar pare că jurnalismul începe să fie resimțit ca o cauză, pentru că are un real potențial de schimbare. Recorder de pildă au publicat în ianuarie raportul lor de activitate, din care reiese că în ultimele 6 luni primiseră mai mult de 56.000 de euro din donații.
Apoi mai este și campania extraordinară a celor de la Inclusiv, care au reușit să strângă într-o lună 100.000 de euro pentru a finanța timp de un an un proiect de jurnalism. Au fost foarte aplicați, foarte serioși, s-au bazat pe reputațiile lor și lumea le-a făcut acest transfer de încredere impresionant. Au avut și o formulare foarte bună: jurnalism dependent de tine. Apropo de ce ziceam mai devreme de ecosistem, cred că este cel mai bun mod de a spune-o. Jurnalismul care produce schimbare este dependent de noi.
