10 fotografii și 10 portrete, la distanță de sute de ani. Ce au în comun? Umanitatea. Horia Manolache a dus mai departe legătura în timp pentru a vorbi despre refugiați, diferențe și asemănări. Horia e fotograf și, de multe ori, proiectele lui se leagă de teme sociale sensibile, schimbă perspectiva și interoghează prejudecățile. Am vorbit cu el despre Prinț și cerșetor, am scris despre Puteam să fiu eu. Recent, a realizat What if?, o reinterpretare a istoriei care duce conversația despre refugiați dincolo de clișee:
O parte din refugiații pe care i-am fotografiat lucrează în companii mari, au studii superioare. Am vrut prin acest proiect să prezint nuanțele diferite ale poveștii.
Horia s-a jucat cu portretele a 10 monarhi pentru a arăta posibilitățile neștiute ale vieților pe care le judecăm prea ușor.
Carol I a fost refugiat. Personalități marcante ale lumii au fost la un moment dat refugiați din același motiv: căutau siguranță.
Cum a ales portretele, care au fost reacțiile până acum, despre influența artei și responsabilitatea artistului, lumea lui 2019, povestește Horia în rândurile ce urmează:
Ideea
Citisem un articol in The Guardian despre originile oamenilor “moderni” din Marea Britanie. Vorbim despre aproximativ 9000 de ani în urmă dar totuși, la scara istoriei, înseamnă cu puțin timp în urmă. Concluzia articolului era că locuitorii acestor teritorii aveau pielea închisă la culoare și fizionomia diferită de cea actuală. Cum informațiile de genul acesta trebuie verificate, am descoperit că totuși, deși pe partea de fizionomie diferită cercetătorii se pot pune de acord dar când vorbesc despre culoarea pielii, lucrurile nu pot fi demonstrate 100%. Oricum, acest fapt m-a făcut să realizez că și noi cei de acum suntem produsul unor modificări produse în urma a numeroase valuri de migrație și că deși ne-am născut aici, ne avem originile în Africa. Vorbim de milioane de ani de evoluție.
De aici mi-am imaginat cum ar fi fost ca trăsăturile noastre să fi fost ca a celor pe care-i considerăm ca fiind diferiți. Am ales să mă joc cu acest contrast dintre refugiați și monarhi. În cultura noastră monarhii ne sunt prezentați ca niște simboluri. Învâțăm despre ce au făcut ei în istorie, muzeele sunt pline de portretele lor, ne sunt prezentați admirativ în diverse contexte. Pe de altă parte, refugiaților nu li se creează o imagine tocmai bună. Cum ar fi fost dacă locuitorii din spațiul European ar fi avut alte trăsături decât cele pe care le au acum? Am mai fi presupus că oamenii albi sunt standardul?
Refugiații
Deși am avut și eu statutul de imigrant câțiva ani, proiectul este despre refugiați. Am vrut să fie un mod diferit de a-i prezenta. Site-ul dedicat proiectului, www.repaintinghistory.com pune accentul pe mai multe probleme de percepție. Ca un exemplu, Carol I a fost refugiat. Personalități marcante ale lumii au fost la un moment dat refugiați din același motiv: căutau siguranță.
O parte din refugiații pe care i-am fotografiat lucrează în companii mari, au studii superioare. Am vrut prin acest proiect să prezint nuanțele diferite ale poveștii.
Cred că cel mai ușor ar fi să spui primele trei cuvinte care-ți vin în cap atunci te gândești la un refugiat și să-ți dai seama astfel de percepția pe care o ai despre subiect. Ni s-au prezentat ca o hoardă de teroriști care vin să ne “islamizeze”. De fapt, acești oameni vin din toată lumea - Bosnia, Sudan, Siria, etc. Ei caută un loc în care să poate duce o viață normală.
Legătura personală aș spune că vine din faptul că percep toate aceste lucruri într-un mod care mă face să vreau să acționez într-un fel. Vocea mea este dată de ideile pe care le am și modul în care le prezint. Ăsta-i modul în care pot să fac auzite mesajele mele. Pentru mine, ca artist, este important ca ceea ce fac să aibă și niște urmări.
Etapele de creație
Până la partea creativă, cel mai important a fost să găsesc finanțarea pentru un astfel de proiect. Proiectele de până acum au fost făcute în general pe banii mei și prin munca voluntară a colaboratorilor. Proiectul actual este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Am avut norocul să aflu de această posibilitate și toată pasiunea pe care am depus-o în scrierea proiectului cred că a contat. A fost prima oară când am aplicat și am și fost acceptat.
După ce te asiguri că ai cu ce să-l faci trebuie să găsești și cu cine. Nici asta nu-i ușor - trebuie să găsești acea combinație de oameni dedicați, talentați și pe care să-i intereseze și subiectul. După, am încercat să găsesc refugiații doritori de a participa în acest proiect. Ajutat de asociația Activ Random și UNHCR am reușit să trec și de pasul acesta. Au urmat luni de pregătiri - ai un buget din care trebuie să iasă totul cum ai sperat.
La o cafea cu o prietenă, îi povesteam despre proiectul acesta pe care vroiam să-l fac dar nu aveam cum. Ea m-a întrebat de ce nu aplic la AFCN. Nici nu știam ce înseamnă inițialele acestea.
Primul portret
Primul a fost cel al lui Petru cel Mare. Fac aici o paranteză - unii oameni din proiect nu au vrut să aibă identitatea dezvăluită și atunci, ca o măsură de precauție, am ales ca identitatea tuturor să nu fie publică. În primul rând mi s-a părut necesar să aibă o fizionomie apropiată de cea a personajelor istorice - mi se părea că dacă aș face lucurile diferit proiectul s-ar fi dus mai degrabă într-o zona comică. Era important pentru mine și să vorbesc despre asemănări, nu diferențe.
Cea mai grea parte
Cred că tot procesul este greu mai ales când nu ai pe nimeni în spate - îți trebuie determinare, atenție și prieteni. Sunt foarte multe de făcut cu puțin. Vorbim totuși despre un proiect făcut cu o instituție publică unde fiecare virgulă este importantă. Trebuie să fii contabil, producător, art director, fotograf, director de casting, etc. Rezumând, cea mai grea parte este să termini proiectul.
Reacții
Un astfel de proiect generează diferite păreri pentru că ajunge la oameni cu valori diferite. Cum spuneam, sunt și naționaliștii extremiști care nu concep punctul meu de vedere - cu un astfel de proiect ajungi să faci cunoștință și cu lumea aceasta. Până acum nu exista așa ceva în “bula mea” dar uite că realitatea cuprinde și aceste lucruri. Cum spuneam, am primit și mesaje “supărate” dar până la urmă înseamnă că proiectul meu a dat ocazia dialogului pe un subiect important.
Deși proiectul a fost lansat de puțin timp, a ajuns să fie foarte vizibil încă din prima lună. A fost deja expus în două festivaluri cu ocazia zilei mondiale a refugiatului, a fost expus și în Palatul Victoria tot cu aceiași ocazie, a fost publicat în America și România în câteva reviste, a ajuns și pe NowThis având sute de mii de vizualizări la fiecare distribuire. Lucrurile nu se vor opri aici și asta este important pentru proiect.
Lumea lui 2019
Lumea este formată încă din mulți oameni care văd lucrurile în alb sau negru. Proiectul meu încearcă să redea și gri-urile atât de necesare pentru a ne putea înțelege unii cu alții. Obișnuiesc să mă uit și la comentariile pe care le lasă oamenii când apare proiectul pe undeva - dincolo de orice poți simți că sunt neînțeleși/neascultați. Lumea lui 2019 nu mai are timp pentru oameni. Nu știu dacă asta reflectă proiectul meu direct, dar reacțiile cred că pot fi interpretate în cheia aceasta.
Influența artei
Ca în orice subiect, sunt mai multe păreri și unele dintre acestea nu pot fi schimbate doar prin artă. De când am terminat cel mai nou proiect al meu am primit și mesaje de pe conturi “fake” criticând subiectul ales.
Sunt și oameni care-mi scriu din toate colțurile lumii pentru că se regăsesc în proiectele mele - foști oameni ai străzii de exemplu care au reușit să treacă peste acest obstacol. Spun că ar fi vrut ca cineva să-i întrebe ce și-ar fi dorit să devină. Le-ar fi plăcut și ca oamenii să nu-și mai ferească privirea de ei. Acel proiect asta face: pune oamenii străzii în fața acestor trecători care îi feresc privirea în alte circumstanțe.
Am făcut anul trecut împreuna cu Gabi Toma un proiect cu portrete de mânuțe de copii orfani ilustrate cu gândurile lor. Am reușit să facem o licitație și să vindem toate fotografiile din proiect. Banii strânși s-au dus la asociația care are grijă de ei și în felul acesta au putut să facă multe lucruri de care erau privați. Merg la teatru, la film, fac excursii, activități de tot felul. Arta poate să schimbe și mentalități dar poate schimba și destine.
Responsabilitatea artiștilor
Oamenii în general ar trebui să fie responsabili față de cei din jurul lor, față de mediu. Totuși, fiecare face lucrurile cum simte. Nu poți pretinde unui om pasionat să picteze peisaje să folosească munca lui pentru a schimba lumea. Dacă nu are trăirea necesară nu are cum s-o facă.
Dar cum spuneam mai sus, arta poate schimba vieți. Poate schimba lucrurile și în bine dar și în rău și este bine să fim conștienți de puterea acesteia. Cine simte această responsabilitate, o va face - când și cum, ține de experiențele personale ale fiecăruia. Nu ne naștem cu ea. Toți suntem pe un drum care ne formează. Dacă eu nu locuiam în trecut în San Francisco, un oraș liberal cu foarte mulți activiști, nu ajungeam să văd lucrurile cum le văd acum.
