![[Obsesii part-time] Diana Grigore (Jazz): 60% din ceea ce fac devine într-un fel sau altul ilustrație](https://media.iqads.ro/2019/07/collage6-cover-850.jpg)
Căutând pasiunile și obsesiile part-time ale oamenilor din comunicare, am ajuns la Daia - Diana Grigore, de la Jazz, unde proporția este oarecum inversată.
Pot spune că dedic suficient timp ilustrației încât să depășească stadiul de pasiune. 60% din ceea ce fac devine într-un fel sau altul ilustrație și încerc să mă concentrez cât mai mult în direcția asta.
Diana tocmai a absolvit cursurile Universității Naționale de Arte din București, iar la Jazz Communication lucrează din anul doi de facultate. Pasiunea pentru ilustrație a apărut pe drumul spre a deveni designer grafic și de atunci îi tot ține de urât.
De ce ai ales publicitatea
Din fire, sunt o persoană care vorbește foarte mult, cu tot ce are la îndemână: cuvinte, ilustrații, culori, forme, litere, poze, tot ce se poate. Și cum să vorbești singur nu e la fel de distractiv, am ales să împart cu cine vrea să mă audă. Și cu cine nu vrea – uneori nu au de ales.
Context & inspirație
De când eram un ghem de om desenam pe tot ce prindeam, pe toate caietele, pe mine, pe alți oameni. Nici pereții din cameră nu îmi ajungeau. Am o amintire din copilărie de când mergeam la rudele mele din Brașov și stăteam ore întregi să desenez pe calculator într-un program care, din păcate, nu mai știu cum se numește.
Ce știu e că avea pensule de toate culorile, cu și fără sclipici, curcubeie, forme geometrice. Era o lume fascinantă pentru mine la momentul respectiv și de curând am realizat că, din fericire, nu s-au schimbat multe de atunci.
Ce a urmat
Chiar dacă am urmat un liceu cu profil teoretic, în paralel nu m-am oprit niciodată din a desena, ba chiar mi-am extins orizonturile – am început să experimentez cu diverse tehnici (colaj, pirogravură), să fac bijuterii, să pictez. Spre sfârșitul liceului, mi-am descoperit pasiunea pentru design grafic și a fost ca în filme, când apare o lumină magică și se aude o soprană. Am știut că e ce trebuie.
Apoi am început cursurile la Universitatea Națională de Arte din București, pe care doar ce am absolvit-o. În anul al doilea, m-am angajat în publicitate, la Jazz Communication, unde lucrez și în prezent. Pasiunea pentru ilustrație a apărut și ea pe drumul meu spre a deveni designer grafic și de atunci îmi tot ține de urât.
Deși am aplicat anumite principii învățate pe parcurs, atât în facultate, cât și la job, mă consider, în mare parte, auto-didactă când vine vorba de ilustrație.
Simt că am învățat multe prin realizarea proiectului de licență (carte ilustrată pentru copii, cu text de Alina Vârlănuță) și în urma participării la Visual Playground – festival anual de ilustrație și design grafic.
Timp & efort
Pot spune că dedic suficient timp ilustrației încât să depășească stadiul de pasiune. 60% din ceea ce fac devine într-un fel sau altul ilustrație și încerc să mă concentrez cât mai mult în direcția asta. Cea mai grea parte cred că este atunci când simți că nu-ți găsești o voce proprie, când te afunzi prea mult în lucrările altora de pe Instagram, Pinterest etc. și te compari constant cu ceea ce vezi.
Însă, dacă reușești să-ți setezi niște limite care să te ajute să-ți dai seama unde se termină aprecierea lucrărilor altora și unde începi tu, e numai bine.
De ce e nevoie
De obicei, nu îmi place să îmi pun reguli foarte rigide când vine vorba de lucruri pe care le fac din pasiune, din drag. Îmi place să las lucrurile să vină organic, nu prea sunt adepta planurilor și lucrurilor prestabilite. Mi-am impus mici principii față de care vreau să rămân fidelă pe parcursul carierei: să încerc să explorez constant, să nu rămân într-un loc confortabil și sigur, să fiu mai puțin auto-critică, să desenez mai mult.
Din fericire, deocamdată, nu am avut niciun moment în care am vrut să renunț. Am știut mereu că e firesc să treci prin provocări, căderi nervoase, dezamăgiri de tot felul. De obicei, încerc să mă bucur de ele și să aștept să vad ce iese bun din perioadele de genul. Mereu iese ceva bun.
Descoperiri
Am descoperit butoane noi prin programe, cum să stau 10 ore la calculator fără să port ochelari, cum să lipesc un scotch pe hârtie fără să distrug tot sub el, cum să spun ,,nu” proiectelor care nu sunt pentru mine și cum să accept un feedback din partea clientului fără să sparg nimic în jur.
Sper să mai descopăr și unde se duc gumele de șters pe care le tot pierd.
