Ioana Ichim este genul acela de om, îl cunoașteți sigur, căruia îi este jenă (frică, rușine) să ceară ceva oamenilor - cunoscuți sau nu. Caută pe YouTube rețete în loc să sune bunica, se pierde pe Google Maps, în loc să oprească un străin pe stradă și să îi ceară indicații, cheamă un Uber, în loc să roage un coleg să o ducă acasă când plouă. Ne-am obișnuit, fără să ne dăm seama, să ne bizuim doar pe noi și telefonul mobil și nu e neapărat rău. Doar că, în felul acesta, pierdem conexiuni. Întâlniri întâmplătoare care ar putea să se transforme în legături profunde.
Ioana e copywriter Geometry și cu gândul acestor conexiuni posibile a lansat de curând un proiect de "investigație" socială cu DOR, 30smallrequests. Timp de 30 de zile, face acest exercițiu de a cere ajutorul atunci când are nevoie, călcând peste frica de a părea vulnerabilă sau de a primi un “nu”. Și apoi își documentează experiența pe instagram. Și îi îndeamnă pe ceilalți să facă același lucru.
Momentan, sunt la jumătatea proiectului și fiecare zi e o surpriză și pentru mine. Nu știu cum o să se încheie încă. De asta îmi place atât de mult.
De ce ai ales publicitatea
Nu știu exact cum a apărut ideea asta în mintea mea dar recent, când am fost pe acasă, am găsit în bibliotecă un jurnal de prin clasa a 9-a, în care scriam cât de mult mi-aș dori să lucrez în publicitate. A fost drăguț și foarte cringe în același timp să citesc asta după 10 ani, dar m-am simțit fix ca-n scena aia cu biblioteca, din Interstellar.
La 19 ani, am venit la facultate în București și, în prima săptămână aici, am câștigat bursa Grolsch pentru Școala ADC și am început un internship la Friends. În fiecare dimineață, mă trezeam la 6 ca să ajung la seminare la facultate, fugeam la agenție și apoi rămâneam prin oraș cu colegii până la ultimul metrou. Aveam cearcăne mereu, dar cred că a fost una din cele mai frumoase perioade din viața mea.
Am lucrat între timp la Three, la MRM//McCann și de mai bine de doi ani sunt la Geometry, unde mă bucur că pot să învăț ceva nou de la oamenii cu care lucrez, în București sau din rețea, în fiecare zi.
Etape
De-a lungul timpului, am lucrat în medii foarte diverse - de la agenții mici, cu 4 băieți super creativi într-un apartament, la agenții locale, ceva mai mari, la freelance sau agenții de rețea. Cred că fiecare a fost o etapă importantă, în care am înțeles mai bine nevoile clienților și mindset-ul oamenilor din culturi și organizații foarte diferite.
Învățături
Cred că publicitatea m-a învățat să judec mai puțin oamenii. De fiecare dată când citesc o descriere foarte generică de target, într-un brief, încerc să dau la o parte stereotipurile care îmi vin în minte prima dată și să vorbesc cu cineva cunoscut despre gândurile lui de zi cu zi, ce nevoi are și cum îl poate ajuta un brand, în mod real. E un exercițiu necesar de empatie. Dacă te uiți ironic la consumatori și ai impresia că poți să-i “păcălești” să cumpere ceva, you totally failed as a creative.
În ultimii ani, observ cum consumatorii devin din ce în ce mai educați, știu să discearnă mult mai bine ce e product placement și ce nu. Îi critică pe influenceri pentru asocierile de imagine nepotrivite cu diverse branduri. E un shift către o comunicare mult mai asumată și no-bullshit.
Proiectul DOR
DOR e revista mea preferată din România. Așa am ajuns să le pitch-uiesc câteva idei, despre care n-aș fi putut scrie niciodată, cu vocea unui brand, din agenție. M-am văzut cu Cristi Lupșa și Vlad Odobescu într-o seară și m-au tot întrebat “dar de ce vrei să scrii despre asta?”, “ce te macină pe tine, de fapt?”. Am plecat de acolo cu zeci de întrebări pe care nu mi le-am pus niciodată. E o discuție pe care o tot reiau în minte, când rămân singură, și găsesc mereu noi răspunsuri.
Ce înseamnă 30smallrequests
Prin anii ’60, Michael Gurevich și Stanley Milgram, lansau teoria că, statistic, toți oamenii de pe planetă sunt conectați prin 6 degrees of separation. În ultimii ani, Facebook a redus cifra asta la 3,5. Dar, deși trăim într-o lume mai conectată ca niciodată, multe din interacțiunile noastre sunt superficiale. Fiecare zi e un du-te vino de fețe cu care împărțim aceleași străzi, metrouri, același cozi la Mega sau birouri. Vorbim cu o mulțime de oameni, dar avem senzația că nu ne zicem, cu adevărat, mai nimic. E doar small talk.
Încerc să înțeleg mai bine cum putem crea conexiuni mai profunde cu oamenii din jurul nostru. Așa că, timp de o lună, le cer cunoscuților sau necunoscuților un small request, ceva, oricât de mic, ca mijloc de a deschide conversații noi și de a afla povești care erau mereu acolo, la o întrebare distanță.
Scriu despre întâmplările mele din fiecare zi, pe Instagram și mă bucur foarte tare că îmi trimit și alții poveștile lor.
Cum ceri ajutorul cuiva
Ai mei m-au crescut cu ideea că dacă ceri ajutorul cuiva, ești un om slab sau nepriceput. Că e important să te descurci singur. De multe ori, mi-e rușine să cer ajutorul altora, fiindcă simt că i-aș deranja, sau le-aș rămâne datoare cu ceva, apoi. Caut pe YouTube rețete în loc să-mi sun bunica, mă uit pe Google Maps, în loc să opresc un străin pe stradă să îi cer indicații sau chem un Uber, în loc să rog un coleg să mă ducă și pe mine acasă cu mașina, când plouă. Sunt lucruri care mă fac să mă simt independentă, dar care îmi limitează interacțiunile cu cei din jur.
Timp de 30 de zile, fac un exercițiu cu mine de a cere ajutorul atunci când am nevoie, călcând peste frica de a părea vulnerabilă sau de a primi un “nu”.
Cea mai frumoasă parte din proiectul ăsta a fost să realizez că a cere ajutorul celor din jur nu te face mai puțin capabil, ci funcționează mai degrabă ca un vot de încredere, prin care le arăți altora că sunt apreciați, că îi asculți, că experiența lor e cu adevărat utilă.
Descoperiri
În fiecare zi, sunt surprinsă de câte mesaje primesc de la oameni care îmi povestesc ce li se întâmplă. Că le e frică să ceară ajutorul celor din jur, de teamă să nu fie respinși sau ridicoli, că se simt singuri sau, din contra, că au avut curajul să-și calce peste frici și să vorbească cu un străin din metrou, cu care au ajuns să aibă prietenii minunate. E doza mea de “faith in humanity restored”.
Vorba spotului ăstuia, de la Bianco: “Step out of your head”.
Chiar, ce se poate întâmpla dacă ceri ajutorul cuiva?
Am un nou desert preferat, după ce i-am cerut fetei de la patiserie să-mi recomande ce îi place ei. Am aflat super povestea de viață a unui bijutier, care a fost înainte taximetrist. Am rugat o fată într-un club să îmi țină puțin paharul și am discutat două ore despre cât de absurdă e goana est-europeană după status social.
Și, poate cel mai minunat a fost să îmi dau seama că dacă îmi sun bunica să îi cer câteva ceva, un sfat, o rețetă, o poveste, o ajută să-și învingă singurătatea. Simte că poate să fie utilă, că e iubită, începe să se deschidă mai mult în fața mea și să vorbească cu bucurie și despre altceva în afară de cât de grea e bătrânețea și ce mica e pensia.
Momentan, sunt la jumătatea proiectului și fiecare zi e o surpriză și pentru mine. Nu știu cum o să se încheie încă. De asta îmi place atât de mult.
