Lucian Ionescu, meșterul de lumi real-imaginare

Lucian Ionescu, meșterul de lumi real-imaginare

Roboți colosali, uzine dezafectate din postapocalipsă, bijuterii, decoruri de candy bar sau prezentări de modă, mobilă, corabii de pirați, peșteri, totemuri și orice v-ați putea imagina. De fapt, chiar ăsta e jobul lui Lucian Ionescu: să aducă în realitate bucăți de lumi imaginare.

Lucian are 28 de ani, este din Craiova și a absolvit Universitatea Natională de Arte Bucuresti, sectia Sculptura.În facultate, a început să colaboreze cu câteva studiouri  pentru realizarea de decoruri. Iar când comenzile s-au înmulțit, a pornit UrbanImprint. Decorurile lui pot fi întâlnite în câteva escape room-uri din București și în Londra, dar și în baruri, expoziții sau evenimente. Lucian povestește mai jos ce presupune crearea unui decor, cum a ajuns să facă asta, care sunt etapele creative și cât de importante sunt documentarea și detaliile în crearea unor astfel de lumi imaginare.

 

Inceputul

Primul contact cu decorurile/butaforia a fost in perioada facultatii, cand am colaborat pe perioade scurte cu diverse studiouri. Aici am prins pasiunea pentru acest tip de job creativ si o apreciere pentru munca care este  implicata in realizarea unui decor. Am invatat astfel cum sa lucrez cu diverse materiale, sa fac o imitatie de piatra din polistiren, structuri de rezistenta, diverse texturi de lemn, bronz, metal.

Apoi a urmat un client cu o cerere de portrete, comanda care a fost mai apropiata cu ceea ce studiam in facultate: fizionomia umana si transpunerea acesteia intr-un material finit. Dupa realizarea portretelor au inceput sa apara mai multe comenzi. Nevoia de a crea ceva serios s-a transformat in proiectul Urbanimprint.

 

Primul decor

Prima comanda a fost pentru o agentie de publicitate cu trei panouri tactile montate intr-un bar din Bucuresti. Vizitatorii au fost invitati sa le descopere in penumbra si au perceput lucrarile prin intermediul atingerii. Pe acestea ne-am jucat cu diferite texturi si suprafete, creand o experienta inedita.

 

Proiecte

Primul proiect mai mare pe care l-am “muscat”a fost pentru cei de la Breakout cand am realizat cinci camere de escape room care in prezent pot fi vizitate in Londra.

Urmatorul  proiect pe care as vrea sa il mentionez  ar fi realizarea escape room-ului RoboMaxx unde am fost provocati de cei de la Locked Up sa realizam printre obiectele de decor un robot tridimensional cu aspecte functionale (robotului i se aprind ochi, isi misca capul si o mana)

Cel mai recent proiect este H2Oout pentru cei de la Captive, iar in prezent  pregatim un proiect nou, tot un escape room ce va fi lansat vara aceasta.

 

Etapele de creatie

Lucrul incepe cu o conversatie cu clientul, in care punem cap la cap detali, metode. Alaturi de client realizam schite 2D pentru a clarifica toate aspectele lucrari. In functie de cererea clientului, in anumite cazuri, realizam si o schita 3D, digitala sau in suport fizic.

Odata ce clientul a aprobat propunerea, ne apucam de realizarea fizica a obiectelor, procesele variand in functie de rezultatul dorit. Totul este patinat si montat in locatia clientului. In functie de dificultate, estimarile de timp sunt extrem de variate.

Documentarea e un pas foarte important in demararea proiectului. Consultam albume de arta, arhitectura, design de obiect, resurse online. Munca noastra se joaca cu un balans intre realism si imaginatie, alternadu-le sau imbinadu-le continuu.

Pe parcursul scurtei noastre activitati am avut ocazia sa realizam numeroase proiecte cu teme variate, de la bijuterie, la decor pentru prezentari de moda. De la machete 3d realiste la Totem pentru un festival de muzica. In materie de escape roomuri am transpuns vizitatorii in diverse locati in Bucuresti  si Londra.

Decorurile pentru  escape room-uri sunt mai complexe, deorece presupun o interactiune constanta cu publicul, iar mecanismele puzzle-urilor trebuie sa fie rezistente si bine concepute, usor  accesibile si camuflate in decor.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related