Daca ai auzit de Homer, esti ok. Daca ai auzit de Homer Jay Simpson, stii ca vorbim despre un personaj complex, cu un catchphrase profund, valente de tata iubitor, sot dedicat, angajat de incredere si cetatean implicat. Homer Simpson a lasat istoriei epopeea americanului de rand, familia lui devenind un simbol al culturii pop. Daca TV-ul a adus povestea The Simpsons in sufrageria tuturor, IKEA s-a gandit sa aduca sufrageria The Simpsons in povestea tuturor.
Brandul suedez a reconstruit integral decorul din livingul celebrei familii cu piese de mobilier proprii. Si a facut acelasi lucru cu alte doua livinguri iconice, din serialele Friends si Stranger Things.
Campania, creata de Publicis Spania, a fost initial lansata in Emiratele Arabe Unite. Conditionarea drepturilor de autor le-a impus creatorilor sa evite numele serialelor, decorurile trebuind sa vorbeasca de la sine. Asa s-a si intamplat. Agentia a anuntat ca va recrea si alte decoruri celebre, iar campania va fi declinata si in offline, camerele urmand sa fie aduse la viata in unele magazine Ikea din Orientul Mijlociu.