Sunt multe universuri pe YouTube-ul românesc şi de vreo câteva săptămâni călătorim prin ele. Cărţi, magie, muzică, tehnologie, teribilism, umor, viaţă pur şi simplu. Tot privind şi mirându-ne de toate astea, am ajuns aici, la canalul de fizică a lui Cristian Presură, care vorbeşte despre Big Bang şi locul nostru în Univers. Despre stele, găuri negre, atomi, viteza luminii şi marginile lumii.
Cristian e doctor în fizică, cercetător la Philips, în Olanda, şi autorul volumului "Fizica Povestită". Apare în fiecare vineri seara la Digi World, la "Jurnalul de ştiinţe” şi în fiecare joi, de la 13.20, Radio Romania Cultural, "Stiinta in cuvinte potrivite". De puţină vreme, apare şi pe YouTube. A ajuns aici, după ce a fost invitat la Zaiafet, să vorbească despre găuri negre, şi a descoperit că tinerii sunt interesaţi de fizică, dacă e povestită pe înţelesul oamenilor obişnuiţi. Înregistrarea a avut aproape 200.000 de vizualizări şi mii de comentarii, iar băiatul său i-a spus că trebuie să îşi facă un canal pe YouTube. Şi aşa a şi făcut.
Oamenii apreciază că eu vin „din alt colţ”. Adică sunt fizician cu diplomă, cu doctorat, care face un canal de popularizare a fizicii. Au fost câţiva care mi-au reproşat că am „coborât scara”, ca şi cum fizicienii adevăraţi stau numai în turnul lor de fildeş. Le-am răspuns că eu mă simt om înainte de a fi fizician şi mă bucur să pot ajuta pe oricine.
I-a fost frică de subiectele mele prea complicate, s-a gândit că oamenii vor da înapoi. Dar nu a fost aşa. Pe YouTube a descoperit ce impact poate avea emisiunea lui: ca şi când ar vorbi în faţa unei clase cu zeci de mii de privitori.
Epoca descoperirilor
O văd detaşat. De la viața de miliarde de ani a Cosmosului, cele câteva zeci de ani care par atât de intense pentru noi sunt o picătură într-un ocean. Asta şi pentru că „descoperirile” sunt în general inovaţii, adică învăţăm să refolosim ceea ce am descoperit acum o sută de ani în fizica teoretică fundamentală sau am inventat acum zece ani în fizica materialelor. 2019 nu va fi mult diferit de 2018, dar va trece la fel de repede :)
Interesul oamenilor pentru ştiinţă
Creşte, în special datorită internetului. Vorbesc în special de noile generaţii, nu cele crescute „cu televizorul”. Mă uimeşte câte întrebări şi nelămuriri au despre Cosmos. Credeam că este lămurit ce e materia întunecată, energia întunecată sau o gaură neagră. Credeam că ce este acum în manual (căderea corpurilor pe plan înclinat, forţa Lorentz) satisface curiozitatea elevilor. Văd acum că la ambele puncte m-am înşelat.
Fizica are două aspecte: utilitatea şi "spiritualitatea". Copilul, când deschide ochii în lume, nu e interesat de utilitate, oricât i-am spune noi că e bine să ştie de formulele lui Newton sau electricitate. Cumva, el simte că lucrurile astea vin de la sine.
Pe de altă parte, se întreabă unde este, mai ales când vede atâtea galaxii frumoase fotografiate de telescopul Hubble. Se uită şi el la stele noaptea, cum ne-am uitat şi noi. Se întreabă dacă există marginile Universului, aşa cum le-am căutat şi noi. Încearcă să-şi imagineze cum de a putut apare totul din nimic şi nu reuşeşte, cum nici noi nu am reuşit. Sunt câţiva elevi care, la comentarii, îmi spun că aceste lucruri despre Cosmos trebuie puse în manual, iar lucrurile "plicticoase" trebuie scoase.
Acum, nu sunt de acord cu această variantă extremă: chiar dacă forţa Lorentz este plicticoasă, e bine să ştii că sarcinile electrice sunt deviate în câmpuri electrice şi magnetice. Dar, dincolo de cunoştinţele tehnice care trebuie date viitorilor mecanici şi ingineri, mă gândesc dacă nu aş putea găsi o manieră prin care fizica de la şcoală să fie vehiculul a două concepte importante: "gândirea cu mintea ta" şi "locul nostru în Univers". Adică puţină "gândire" şi puţină "spiritualitate", pe care ei o caută în mod natural oricum pe canalele informative de YouTube.
Pe YouTube
Am fost invitat la Zaiafet. A doua zi emailul meu era blocat din cauza sutelor de subscriberi noi pe canalul meu privat de YouTube (unde aveam câteva înregistrări mai vechi) iar câteva zile după aceea aveam zeci şi chiar sute de prieteni noi pe Facebook.
Înregistrarea noastră a ajuns la aproape 200.000 de vizualizări şi mii de comentarii. Le-am citit pe toate şi am văzut că lumea a apreciat modul meu de a explica fizica, mai „informal” să zicem aşa. Când am ajuns acasă, în Olanda, băiatul meu mijlociu mi-a spus că trebuie să fac un canal. Am zis, dacă spune el asta, care ştie despre ce vorbeşte, să încerc!
Sursa: YouTube
Starea de spirit
Starea de spirit e bună. Mă simt ca un copil, aşa cum am fost mereu, explicând altor copii. Mă regăsesc pe mine. Îmi regăsesc „ikigai”-ul aş putea spune. Obiectivul meu este, în primul an, să ajung la cât mai multă lume, pentru că acesta este unul din lucrurile care te opreşte să faci canal de YouTube: munceşti mult şi apoi ai doar câteva vizualizări. Dacă însă ai mulţi subscriberi şi multe vizualizări, asta te energizează, îţi spune: „Domnule, are impact ce fac, hai să continui, ca oricum îmi place chestia asta”.
Am doar câteva video-uri. Nu am apucat să schimb mult, în afară de formatul imaginii. Am învăţat că e important momentul în care faci înregistrarea, să o faci cu bucurie atunci când o faci.
Reacţii
Cele mai multe reacţii sunt pozitive. Oamenii apreciază că eu vin „din alt colţ”. Adică sunt fizician cu diplomă, cu doctorat, care face un canal de popularizare a fizicii. Au fost câţiva care mi-au reproşat că am „coborât scara”, ca şi cum fizicienii adevăraţi stau numai în turnul lor de fildeş. Le-am răspuns că eu mă simt om înainte de a fi fizician şi mă bucur să pot ajuta pe oricine.
Câteodată, o discuţie cu un tânăr îţi aduce mai multă satisfacţie, când ştii că l-ai ajutat, decât un articol într-o revistă de renume. La ce bun toate cunoştinţele acumulate dacă nu le dai mai departe generaţiilor ce vin din urmă? Vizitatorii canalului meu sunt în principal tineri. Am descoperit că au multe întrebări. E normal aşa!
Subiectele
Încă nu am o strategie. Sunt atât de multe lucruri de spus! Voi încerca să fac nişte înregistrări „de bază” (gen ce e mecanica cuantică) la care să mă raportez când voi face lucruri ce au nevoie de fizica de bază. Când aleg subiectul, îl întreb pe băiatul meu și citesc comentariile şi mesajele.
Cât durează realizarea unui video
Aş zice că sunt ore implicate în construcţia poveştii în creier (asta o fac atunci când merg pe bicicletă, când mă plimb, etc.), apoi o oră sau două să scriu textul, apoi o oră sau două înregistrarea efectivă.
De aici pleacă la băiatul meu, care face prelucrarea video, face desene şi pune totul cap la cap. Alte câteva ore aş zice.
Ştiinţa pe înţelesul tuturor
"Cârligul" şi fascinaţia. „Cârligul” este metoda prin care fac legătura dintre un subiect avansat cu ceva din jurul nostru, al celui care priveşte. Dacă e vorba de energia luminii, poţi spune că o simţim în palmă, atunci când ţinem mâna înspre soare.
Mai sunt şi „cârlige” vizuale: folosesc mere şi mingi în demonstraţiile mele, ca să nu vorbesc despre lucruri abstracte. Apoi adaug fascinaţia lucrurilor îndepărtate şi extreme. Gen galaxii şi supernove. Găuri negre. Toată lumea este fascinată de lucrurile astea.
Am avut ipoteza că „educaţia pe YouTube” suferă de lipsa de integrare a informaţiei. Mi s-a confirmat. Mi-a fost frică de subiectele mele prea complicate, m-am gândit că oamenii o să dea înapoi. Mi s-a infirmat.
Ce urmăreai pe YouTube
Urmăream de câteva ori pe săptămână. Aveam canelele mele preferate de popularizare a ştiinţei, şi le mai am. Mi s-au părut mereu utile şi nu mi-am schimbat opinia.
Sunt însă uimit de impactul pe care îl poţi avea, atunci când canalul tău este urmărit şi ai multe vizualizări. Mă gândesc că este ca şi când aş vorbi în faţa unei clase cu zeci de mii de privitori. Nu e glumă!
Prezentul şi viitorul promis
Sunt optimist, în ciuda istoriei care mă învaţă să îmi mai înăbuş optimismul. Căci ştiinţa ne dă unelte extraordinare să ne îmbunătăţim modul de viaţă: maşini, mâncare destulă, aparate medicale, etc. Dacă ar fi numai după ştiinţă, toţi de pe Pământ ar trebui să avem o viață ușoară. Din păcate, mai intervine şi natura omului, aşa că unii reuşesc mai bine, alţii mai puţin bine.
Eu nu am crezut niciodată poveştile SF-iștilor de acum 50 de ani. Mi se părea că se grăbesc cu timpul şi că amestecă prea mult emoţiile umane. De asta, nu am fost fan Star Trek. Dar încă sunt optimist, deşi nu mă gândesc des la asta. Noi avem o viaţă de sub 100 de ani şi în „clipa” asta de univers ne trăim viaţa. Nu vom ştii de extraordinarele realizări ale omenirii de peste un milion de ani, în aceeaşi măsură în care nu am trăit formarea Pământului şi apariţia vieţii pe planeta albastră. „Carpe diem”, dar cu grijă!