O nouă generație de jurnaliști muncește din greu pentru a restabili o relație de încredere cu cititorii, pentru ca aceștia să aibă siguranța că în România există jurnalism făcut în folosul oamenilor. Ediția #8 a Galei Premiilor Superscrieri, moderată de Amalia Enache și Tudor Mușat și organizată de Fundația Friends For Friends (ffff.ro) i-a premiat aseară, 25 martie, pe scena teatrului Teatrului Național București – Sala Studio, pe unii dintre cei mai buni autori din România care ne-au relevat aspecte importante ale realității anului 2018.
„După mine, un jurnalist adevărat ar trebui să îndeplinească următoarele calități: în primul rând să fie sincer, adică o transparență față de sine și de realitatea care îl înconjoară. În al doilea rând, să aibă curajul de a spune adevărul așa cum îl vede și, suplimentar, de a-l apăra în momentul în care i se contestă. Iar dacă e convins de contestatari că nu deține adevărul în întregimea lui, să accepte această situație. Adică să fie sincer până la capăt. Un jurnalist trebuie să aibă o agerime a cozii ochiului – să prindă toate aceste micro-formații ale cotidianului care tulbură viziunea și să aibă capacitatea de a le înlătura.”, Mihai Șora, filozof și eseist, cu un mesaj special pentru Gala Superscrieri.
Marele câștigător al serii a fost jurnalistul de investigație Victor Ilie, ale cărui investigații denunță corupția din interiorul sistemului medical românesc. „Spitalul meu de stat” și „Institutul de boli inventate”, publicate pe RISE Project au câștigat premiul I la categoria Investigație, iar cel din urmă și marele premiu Superscrierea Anului, în valoare de 1500 de euro, susținut din donațiile private ale comunității Romanian Business Leaders.
„Sunt super-fericit că am luat cel mai premiu dintre premiile pe care le poate lua un reporter în România, pentru că textele mele au mai ajuns la niște oameni. Dintre oamenii ăștia, dacă le place textul, sper ca macar 1 sau 2 își vor găsi curajul să povesteascs despre mizeriile pe care le văd la muncă, fie că lucrează într-un spital, într-o primărie sau în marile corporații globale.”, Victor Ilie, marele câștigător, în prezent jurnalist Inclusiv.
Premiul juriului, strâns din taxa de înscriere în concurs a fost acordat redacției Să fie lumină, pentru întreaga activitate de documentare a cultelor religioase în anul 2018.
„Foarte mulți dintre voi și dintre noi ne-am întrebat cum Dumnezeu am ajuns la referendumul de anul trecut. Dacă aveam proiectul Să fie lumină poate nu mai ajungeam.” , Teodor Tiță, director de știri Europa FM, membru al juriului.
Premiul Superscrierea Cititorilor, ales prin votare și susținut de cititorii care au cumpărat Cartea Superscrieri 2.0, a mers către redacția Recorder.ro, pentru materialul Catedrala Umilirii Neamului.
„Din peste cele 30 de premii din seara aceasta, unul singur a mers către presa tradițională. Mă gândeam că asta poate fi o știre, nu? Unul din 30 - restul e la „zona curată a presei noastre”. Zona curată a presei înseamnă să onorăm nu doar talentul, ci să onorăm publicul lăsând să ajungă la el acele articole care sunt cu adevărat cele mai bune, care exprimă cel mai bun, relevant și muncit dintre actele jurnalistice de pe parcursul unui an și nu ceea ce noi calificăm drept imaculat, pur și conform cu propriile noastre credințe. Cred că așa îi respectăm cu adevărat pe cei despre care scriem sau relatăm.
Ani de zile am citit zeci de materiale senzaționale la Premiile Superscrieri despre incluziune, despre acceptare, despre toleranță și despre gestul de a fi împreună. în același timp mi se pare că, an de an, Premiile Superscrieri par că exclud tot mai mult o parte a presei, care n-ar fi suficient de cinstită în ochii noștri, ai celor care facem selecția aici. Noi ca jurnaliști pledăm contra etichetărilor, contra categoriilor, dar atunci când vine vorba de aceste premii mă gândesc dacă nu cumva votăm în funcție de niște bariere ale corectitudinii și cinstei, care ne izolează de fapt.”, Cătălin Tolontan, redactor șef Libertatea, membru al juriului.
Lista de câștigători a fost selectată de juriu din cele peste 200 de aplicații înscrise de autori în competiție și acoperă presa scrisă, video și foto din anul 2018, preponderent independentă, dar și mainstream: Emilia Șercan – președinte juriu, Bogdan Dincă, Cătălin Tolontan, Dan Duca, Florin Negruțiu, Georgiana Ilie, Irina Păcurariu, Marius Comper, Mary Vignoles, Mihnea Măruță, Mona Dîrțu, Oana Giurgiu, Paula Herlo, Paul Radu, Petruț Călinescu, Robert Schwartz, Teodor Tiță și Tudor Chirilă ca jurat special.
Precizare: ca în fiecare an, în cazul conflictelor de interese, membrii juriului s-au recuzat de la evaluarea anumitor materiale înscrise.
PREMIILE PE CATEGORII DE CONCURS – premiile I în valoare de 800 de euro fiecare au fost susținute de FAN Courier, Orange România, Centrul pentru Jurnalism Independent, Kaufland și Enel.
PORTRET- categorie susținută de FAN Courier
PREMIUL I x2: Diana Meseșan, Ca pe tine însuți - Scena9 și Elena Stancu, seria „Aveți grijă de copii” - Teleleu.eu
PREMIUL II: Irina Tacu, Nicăieri nu-i mai bine - Decât o Revistă
PREMIUL III: Valentin Șchiopu, Dorina nu s-a dat cu Securitatea – PressOne
REPORTAJ – categorie susținută de Orange România
PREMIUL I: Diana Meseșan, Sindromul Italia - Scena9
PREMIUL II: Nicoleta Rădăcină, fotografii de Andrei Pungovschi, Pentru tine, ceva veșnic - Decât o Revistă
PREMIUL III x2: Andrei Crăciun, Profetul - Să fie lumină și Oana Moisil, Cei care pleacă - Recorder.ro
INVESTIGAȚIE – categorie susținută de Centrul pentru Jurnalism Independent
PREMIUL I: Victor Ilie, Spitalul meu de stat și Institutul de Boli Inventate, RISE Project
PREMIUL II: Bianca Felseghi, Suveica prin care guvernul Orbán finanţează campania de identitate a secuilor – PressOne și Liuba Șevciuc, Olga Ceaglei, Nicolae Cușchevici, Paradisul oligarhului - RISE Moldova
PREMIUL III: Ovidiu Vanghele, Paula Căbescu, Omul nostru din Monaco - Să fie lumină
OPINIE – categorie susținută de Kaufland
PREMIUL I: Oana Moisil, Pentru că nu e bine acasă - Decât o Revistă
PREMIUL II: Smaranda Bălan, Statul în cap și statul în tăcere: două imagini cu copii din România, între Pitești și Sibiu - Republica.ro
PREMIUL III: Andrei Crăciun, Basarabia e România, dar Republica Moldova nu e - Recorder.ro
TV&VIDEO JURNALISM
PREMIUL I: Andrei Udișteanu, David Muntean, „Nu e nimeni acasă”, Recorder.ro
Materialul a primit în urma acestui premiu invitația de a fi difuzat în cadrul TIFF – Festivalul Internațional de Film Transilvania, alături de motivația organizatorilor: „este o temă de actualitate, care a apărut recurent în media din ultimul an și credem că e important să provocăm o dezbatere în acest sens.”
PREMIUL II: Liuba Șevciuc, Iurie Sanduța, Brigada de mercenari - RISE Moldova
PREMIUL III: Liviu Tofan, Brașov 1987. Doi ani prea devreme – TVR
FOTOJURNALISM – categorie susținută de Enel
SUBCATEGORIA FOTOGRAFIE DOCUMENTARĂ
PREMIUL I: Ioana Cîrlig, Nothing to Fear - ioanacirlig.ro
PREMIUL II: Mircea Reștea, Oamenii de pe Pirita - DoR & Documentaria
PREMIUL III: Octav Ganea, Emigranți - Inquam Photos
SUBCATEGORIA FOTOGRAFIE DE NEWS
PREMIUL I: Ioana Moldovan, Miss & Mister Down - ioanamoldovan.blogspot.com
PREMIUL II: Ovidiu Dumitru Matiu, Lăsatul de sec – Inquam
PREMIUL III: Radu Tuță, Protest Piata Victoriei 10 august 2018 – Agerpres
Premiul special Acti-vloggerul anului, creat împreună cu Bitdefender și jurizat împreună cu Tudor Chirilă, a fost oferit lui Mihai Alexandru Hash – o voce tânără care are potențialul de schimba percepții și își mobilizează comunitatea în scopuri sociale.
Pentru a contribui la dezvoltarea altor zone din afara concursului, FFFF a oferit 8 premii onorifice acelor jurnaliști, redacții, inițiative sau activiști care au muncit neobosit în 2018 pentru sănătatea societății civile.
- Presă locală: Liber în Teleroman (Carmen Dumitrescu și Monica Vasilescu) - pentru curajul de a face presă liberă.
- Watchdog- câinele de pază al democrației: Elena Calistru - pentru munca în societatea civilă
- Editorul anului: Luiza Vasiliu – pentru felul în care a reușit să crească publicația Scena9, un produs la intersecția dintre cultură și social, care nu repetă clișeele din presa culturală
- Redacția anului: Decât o Revistă - pentru felul în care reușesc să fie multidisciplinari și să apropie publicul dincolo de publicarea de materiale jurnalistice de calitate
- Generația 2020: Nicoleta Rădăcina (Școala9 & DoR) - pentru felul în care muncește și evoluția ei vizibilă ca reporter
- Carte de non-ficțiune: „România, te iubesc”, de Cosmin Savu, Rareș Năstase, Paula Herlo, Alex Dima, Paul Angelescu (Editura Humanitas) - o colecție a celor mai bune reportaje România te iubesc/PRO TV, care promovează jurnalismul de calitate, cu succes în toată țara
- Revoluția cititorului (premiu nou): Alina Kasprovschi (Fundația Comunitară București)- pentru înființarea fondului care va ajuta bucureștenii să se pregătească pentru cutremur -„București Pregătit”, ca reacție la materialul Georgianei Ilie – „Cutremur în orașul vulnerabil”
- Premieră în presa cotidiană (premiu nou): Ioana Ciurlea (Digi24) - pentru ca e prezentă pur și simplu peste tot și e de fiecare dată prima care intră în direct de la cele mai importante evenimente.
Premiile Superscrieri reprezintă o inițiativă independentă și este posibilă cu sprijinul unor companii care își asumă susținerea unei prese de calitate, precum BRD – Groupe Société Générale - patronul acestei ediții, cu partenerii de creștere FAN Courier și Medlife.
„De ce susținem jurnalismul? Acum 4-5 ani am considerat că este o datorie civică, iar între timp am învățat foarte multe. Despre ce e jurnalismul independent și ce mulți jurnaliști buni sunt în țara asta. Despre fragilitățile acestei meserii și pericolul în care stăm întotdeauna să cădem. Am învățat cum să ajutăm jurnaliștii - brandurile nu știu întotdeauna cum să facă asta. Am învățat cum să o facem - cu pași mici, uneori am mai greșit, dar credem că este un commitment pe care îl facem pe termen lung. Sunt tot mai puțini jurnaliști în redacții și mediul economic suferă, dar cred că e momentul să strângem rândurile, să uităm că avem misiuni diferite în societate și să alegem ceea ce vrem să facem cu adevărat împreună.”, Cosmina Frâncu, CSR Manager BRD – Groupe Société Générale, partenerul strategic al proiectelor Superscrieri.
Premergător Galei de decernare a Premiilor Superscrieri, cititorii au avut șansa în cadrul celei de-a treia ediții a Zilelor Superscrieri, la Apollo111 să își întâlnească jurnaliștii preferați într-un talk despre rolul publicului în jurnalismul de investigație, ba chiar să fure un pic de meserie de la ei printr-un atelier de Media Literacy și un talk introductiv despre vizualizarea de date. O parte din public și-a arătat susținerea față de patru proiecte de jurnalism cetățenesc la Cercul de Donatori Superscrieri (prezentate de Forum Apulum, Dela0.ro, Ioana Moldovan și Radu Ciorniciuc & Lina Vdovîi) și a învățat de la storytellerii Ana Morodan (influencer), Andi Vanca (PR Electric Castle), Magda (vlogger, 19 ani) și Mitoș Micleușanu (artist, om de radio) cum să lase deoparte „hate speech-ul”, teoria și preconcepțiile și să devină comunicatori mai buni.
FFFF le mulțumește încă o dată tuturor celor care fac, an de an, ca Superscrieri să se întâmple. Ediția actuală nu ar fi fost posibilă fără susținerea partenerilor și prietenilor: BRD – Groupe Société Générale, pentru a cincea oară partener strategic, partenerul FFFF în oferirea celor 15 Burse Superscrieri pe tema educației și în publicarea celor două volume a cărții Superscrieri; FAN Courier și Medlife - parteneri de creștere, care ajută proiectul să ajungă la cât mai mulți cititori; sponsori de categorie și susținători de bază a premiilor: Romanian Business Leaders, Orange România, Centrul pentru Jurnalism Independent, Kaufland, Enel, Bitdefender și inițiatorul FFFF, Friends\TBWA, inițiator FFFF
Superscrieri este un eveniment recomandat de EuropaFM și susținut de Pagina de Media și IQads.
Printre super-prieteni se numără: ARC România, One World România, Forum Apulum, dela0.ro, DOR, Info Sud Est, Centrul de Investigații Media, Interrobang, Vice România, Documentaria, Scena9, Inclusiv, Black Button Books, Radio România Cultural, The Institute, Republica.ro, The Power of Storytelling, Dilema Veche, RISE Project, Think Outside The Box, IGLOO Media, România Pozitivă și mulți alții.