La fiecare 30 de secunde o femeie din România este victima violenței domestice. Vorbesc despre asta statisticile triste, experți, ONG-uri și, rareori, autoritățile sau politicienii. Aproape niciodată nu vorbesc, însă, chiar cele care suferă astfel de abuzuri. ANAIS, o asociație nonprofit care sprijină victimele violenței domestice, și Centrade Cheil au căutat un fel de a convinge femeile să își spună povestea cu ajutorul filmelor mute. Așa a apărut ”Voci Netăcute", un proiect cinematografic în care 7 victime ale violenței domestice dublează filmele mute și dau voce personajelor.
Victimele care și-au găsit curajul să vorbească redau propriile povești de viață pentru a inspira și alte femei, care trec prin astfel de situații, să ceară ajutor. Filmul integral cu cele 7 povești, poate fi vizionat pe Voci Netăcute.
Ioana Mischie, regizoare, Adina Stănescu și Roxana Niță, Group Creative Directors Cheil Centrade, povestesc despre cum a luat formă această campanie, care au fost temerile cu care au pornit, ce au descoperit pe parcursul ei și cum se poate vorbi despre lucrurile despre care nu se poate vorbi.
Mi s-a infirmat opinia că femeile care au trecut prin violență domestică sunt “victime”. Pentru mine, multe dintre ele sunt fără îndoială niște supereroine. Sunt femei incredibil de puternice. Au curaj, umor, unele dintre ele fac proiecte de excepție. De altfel, am și rămas în legătură. Merită iubite și apreciate cât cuprinde, spune Ioana Mischie
Brieful
Adina: Ne-am dorit să scoatem în față o realitate de care nu vorbește mai nimeni, faptul că violența domestică există peste tot în jurul nostru și nu se întâmplă doar la țară sau în familiile fără educație. Ea este prezentă în orice cerc social, iar dacă nu ajunge la urechile noastre este pentru că prea puține victime au curajul să vorbească. Citeam de curând o statistică că doar 1% din victimele violenței domestice povestesc ce li se întâmplă.
E trist, dar sperăm că prin “Voci Netăcute” să facem puțină educație. Și mai sperăm ca cele 7 victime care și-au spus povestea în film să le dea încredere și altora care trec prin astfel de situații.
Roxana: Ne-am gândit cum să facem să aducem aceste povești nespuse în atenția oamenilor. Am decis să le ilustrăm prin filme mute, pentru că am descoperit că în foarte dintre ele, mai ales în anii ’20, se ascundeau numeroase scene de violență fizică, folosite în scop de entertainment. Si pentru aproape 100 ani, aceste scene au stat în tăcere, la fel ca victimele violenței domestice.
Cum la 1 ianuarie 2019, multe dintre aceste filme și-au pierdut drepturile de autor, am putut să le reinterpretăm și să le dăm un nou twist. Astfel a luat naștere Voci Netăcute, un proiect cinematografic de 40 minute, în care 7 victime ale violenței domestice dau voce pentru prima dată personajelor din filmele mute. Filmul are 7 capitole și fiecare capitol prezintă povestea unei femei, narată chiar de vocea ei.
Temeri și sensibilități
Ioana: Proiectul Voci Netăcute are, pentru mine, foarte multe mize importante - umane, psihologice, educaționale, sociale, cinematografice, axiologice, societale. Mi-e foarte greu să le ierarhizez, cred că toate sunt prioritare, cred că toate sunt esențiale.
Miza cinematografică a adăugat o latură inovatoare întregului proiect - intenția de a da voce personajelor din filmele mute, intenția de a juxtapune voci autentice contemporane peste secvențe de violență domestică care erau folosite în trecut drept entertainment pur a fost, fără îndoială, o provocare majoră.
Practic, recontextualizăm un întreg fragment iconic din istoria cinematografiei și îl reanalizăm, îl remixăm cu acest filtru audio profund personal, documentaristic. Un astfel de experiment este foarte rar și rezultatul hibrid (din amestecul de ficțiune vizuală cu non-ficțiune audio) merită în sine o dezbatere extinsă.
Roxana: Fiind o campanie care are o componentă de donații, ne-am temut de neimplicarea oamenilor. Oamenii sunt reticenți în a se implica financiar pentru că, în medie, femeile se întorc cam de 5 ori la agresor înainte de a rupe de tot relația, dar oamenii nu știu asta și nici nu înțeleg, așa că preferă să judece. "E vina ei, și-o merită, de ce e fraieră și stă langă el, și-a căutat-o, oricum se întoarce la el." Sunt câteva dintre părerile pe care le-am auzit foarte des de-a lungul vieții și de care ne-am temut că o să ne lovim și când o să lansăm proiectul.
Punctul nevralgic
Roxana: Cum faci pe cineva să vorbească despre o problemă de care îi este extrem de rușine? Dar cum faci pe cineva să vorbească despre o problemă pe care nici nu conştientizează că o are?
Vrem ca femeile să înțeleagă că există mai multe tipuri de abuzuri, că nu trebuie neapărat să existe violență fizică ca să definească o relație ca fiind abuzivă. În mass media ajung cu precădere cazurile cu bătăi, desfigurări, violuri, iar celelalte tipuri de violență, cum ar fi cea psihologică, sexuală sau cea financiară, nu se bucură de același nivel de expunere.
Daca vorbim despre violența economică, există foarte multe cazuri în care bărbații controlează și gestionează bugetul familiei, refuzându-le partenerelor acces la propriile salarii. Însă această situație este rareori considerată un abuz, mai ales într-o societate încă predominant patriarhală, precum a noastră. Aceeași lipsă de informare există și în cazul violenței psihologice. Puține femei ar spune că sunt într-o relație abuzivă dacă partenerul lor le ignoră, le umilește, le impune anumite comportamente sau vor să dețină controlul absolut asupra educației copiilor.
De aceea am încercat ca prin poveștile spuse în film să prezintam diferite tipuri de abuz, de la cel psihologic, la cel financiar, la cel sexual și chiar tentative de omor.
Etapele
Adina: Prima discuție pe care am avut-o cu Asociația Anais s-a întâmplat undeva la începutul toamnei, iar după a urmat o lungă serie de întâlniri. Psihoterapeuta Anais, Adela Szentes, ne-a selecționat victimele, iar noi ne-am întâlnit cu fiecare în parte pentru a-i asculta povestea. Am înregistrat toate conversațiile pe care le-am avut cu victimele, cam 15 ore de material audio și apoi le-am făcut transcript.
În paralel, am început maratonul filmelor care au intrat în domeniu public începând cu 01.01.2019 și am mapat poveștile astfel încât să se potrivească cu scenele dintr-un anumit film mut. A fost un proces de durată. Atunci când am știut ce povești se potrivesc cu ce filme am început să scurtăm poveștile victimelor astfel încât fiecare să aibă cam 5-6 minute.
Întotdeauna ne-am dorit să le păstrăm cât mai autentice, așa că am intervenit foarte puțin pe text. Iar după a urmat, probabil cea mai grea parte, să rearanjăm scenele din fiecare film astfel încât să se pupe perfect pe poveste. Încet, încet am început să chemăm victimele la studio pentru a înregistra povestea scurtată. A fost o experiență complet nouă pentru ele, dar cumva frumoasă.
Dificultăți
Ioana: Unul dintre momentele cele mai emoționante a fost pentru mine momentul în care o parte dintre femeile-protagoniste au venit în studio-ul de înregistrare. Voice over-ul rezultat în urma înregistrării trebuie să îndeplinească anumite rigori și a fost foarte diferit întregul proces - de la a crea un sentiment de încredere și de confort până la a oferi foarte scurte îndrumări tehnice pentru a arhiva aceste micro-istorii. Simțeam nevoia să intervin cât mai puțin în povestea spusă de fiecare protagonistă în parte. Am început să iubesc aceste voci netăcute, cu micile lor imperfecțiuni.
Proiectul a reunit numeroase provocări: de la alegerea filmelor (pentru care echipa de creație a făcut o parte de research vitală pentru proiect), la montajul efectiv care încearcă să potrivească aceste două universuri - unul feminin audio din 2019 și unul feminin vizual de acum un secol sau la muzica originală - compusă astfel încât să continue vocile, să le aducă într-o continuitate.
Menirea campaniei
Adina: La cât de puține campanii de conștientizare pe tema violenței domestice se fac, vrem ca prin “Voci Netăcute” să facem puțină lumină asupra subiectului și sperăm noi și puțină educație.
Am încercat pe cât posibil să acoperim cât mai multe tipuri de abuz, pentru a inspira cât mai multe femei care trec la rândul lor prin diferite tipuri de abuz să rupă tăcerea. E un drum lung, dar proiectul a fost primit bine de toată lumea, inclusiv de o judecătoare care ne-a cerut filmul pentru a-l proiecta ca material educațional pentru viitorii avocați. Și ce ne mai dorim este ca oamenii să trimită “NETACERE” prin SMS la 8833 și să doneze 2 EUR pentru singurul adăpost cu program non-stop al victimelor violenței domestic făcut de cei de la Anais.
Roxana: Ne dorim ca filmul să devină un instrument educațional prin care să convingem cât mai multe femei să vorbească despre ce li se întâmplă. Am observat că multe dintre femeile care au vizionat filmul s-au regăsit în diferite părți din povești și au spus “si eu am pățit asta, dar nu am știut că este abuz”.
Și pentru asta am creat site-ul www.vocinetacute.ro unde orice victimă, sub anonimat, își poate lăsa propria voce și va fi contactată de un reprezentant al Asociației ANAIS. De asemenea, ne propunem să-l proiectăm în licee, pentru că în adolescență se formează și primele relații și am vrea să ridicăm acest subiect la fileu și să învățăm tinerele despre semnele la care să fie atente atunci când intră într-o relație.
Reacții
Ioana: Am primit reacții foarte foarte încurajatoare de la femei și de la bărbați de vârste diferite. Nu știu însă cum ar reacționa cei care practică violență domestică - ar fi un demers de cercetare foarte util.
Personal, cel mai mult m-a bucurat reacția unui cuplu care a venit imediat după proiecție și atât el, cât și ea ne-au propus să transformăm proiectul într-un amplu demers educațional, pe de o parte pentru liceeni, pe de altă parte pentru autorități - poliție. De foarte multe ori, deși există legislație punctuală, autoritățile trec cu vederea episoadele de violența domestică care li se aduc la cunoștință.
Cea mai grea parte
Ioana: Cred că este foarte greu să îi găsești o formă de echilibru acestui subiect complicat - cât de mult poți împărtăși din acea suferință, fără să devină prea copleșitor dar în egală măsură fără să rămână fără ecou? Forma de echilibru, pentru mine, constă din punct de vedere artistic în acest remix final între componentele audio, vizuale, grafice și muzicale ale proiectului. Chiar dacă este un subiect dureros, sunt momente în film care încearcă să ofere scurte momente pentru contemplare.
Adina: E greu să-ți pui bariere. Îți vine să te implici 100%. Te frustrezi îngrozitor când afli că oamenii ăia despre care știi că aproape și-au omorât soțiile sau care și-au bătut copiii acum sunt bine mersi. Și bineînțeles, iei cu tine acasă toate poveștile pe care le-ai aflat și te gândești mereu la ele.
Trăiești cu teamă pentru victimele cu care tocmai te-ai întâlnit pentru că știi că un ordin de protecție nu le oferă nicio siguranță. Aproape toate victimele cu care am stat de vorba au scăpat din tentative de omor sau au depus actele de divorț în urmă cu câteva luni. Cea mai recentă tentativă de omor care ne-a fost povestită s-a întâmplat în ianuarie.
Roxana: Când îți dai seama care sunt consecințele asupra copiilor care se nasc în astfel de familii disfuncționale. Pentru ei asta este definiția “normalitatii” și este o situație pe care tind s-o perpetueze mai departe în viitoarele relații, devenind la rândul lor abuzatori sau punându-se în situații în care devin abuzați.
Ce ați descoperit lucrând la această campanie
Ioana: Poate cel mai important twist în plan personal este că mi s-a infirmat opinia că femeile care au trecut prin violență domestică sunt “victime”. Pentru mine, multe dintre ele sunt fără îndoială niște supereroine. Sunt femei incredibil de puternice. Au curaj, umor, unele dintre ele fac proiecte de excepție. De altfel, am și rămas în legătură. Merită iubite și apreciate cât cuprinde. Voci Netăcute rămâne pentru mine un proiect despre curaj - despre curajul lor de a-și mărturisi povestea, despre curajul nostru, al tuturor, de a o conserva și de a contribui la îndreptarea lucrurilor.
Roxana: Că profilul unei victime nu ține cont de criterii precum nivelul de educație, de venit sau de mediul de proveniență. La interviuri am cunoscut femei care au chiar doctorat, lucru care mi-a invalidat complet orice gen de prejudecată.
