[Hai cu votul] Radu Burnete: Avem oameni prea săraci ca să le pese. Avem oameni prea bogați ca să le pese

Și mai avem o generație tânără crescută în online care nu înțelege rostul cetățeniei offline, spune Radu Burnete, specialist în public affairs, absolvent de Științe Politice la București și al unui master în Studii Internaționale Avansate la Academia Diplomatică din Viena. Și atunci când cetățeanul se retrage din treburile cetății, locul e liber pentru populism și fanatici, spune Radu:

Știm că politica exacerbează multe dintre ”defectele” umanului din noi. Devenim foarte tribali, foarte radicali. Ne apărăm tabăra cu spume la gură și îi privim pe ceilalți ca inamici de moarte.

Pe măsură ce marea masă de cetățeni părăsește spațiul democratic el devine acaparat de radicali și asta face compromisul aproape imposibil.

Convinge Romania ca Fiecare Vot Conteaza! își dorește câți mai mulți români implicați, prin vot, în spațiul democratic. Pana pe 31 martie strangem idei pe doua categorii: pentru incurajarea participarii la vot (pe core target-ul millennials) si pentru atragerea observatorilor independenti in sectii. 

Până atunci, vorbim despre România, libertate, prejudecăți și filosofi greci:

Cine nu votează în România

Este foarte bine că ați început cu o întrebare simplă care nu necesită mai mult de trei-patru volume pentru a fi elucidată. :)

Absenteismul taie prin toate categoriile sociale, fără excepție. Avem oameni prea săraci ca să le pese. Avem oameni prea bogați ca să le pese. Avem o generație tânără crescută în online care nu cred că înțelege rostul cetățeniei offline.

Apoi avem de a face cu un efect al drobului de sare. Absența de la vot sau votul prost judecat nu au durut încă cu adevărat. Nu cum doare acum în Venezuela, de exemplu. Suntem o minoritate care zbiară pe unde poate că o fi, că o păți. Din păcate este privilegiul unora să învețe din experiența acumulată a tuturor, adică din istorie. Foarte mulți oameni învață doar din experiență personală.

Nu în ultimul rând, nu ne confruntăm cu o problemă nouă. Alexis de Tocqueville, acest francez genial care a scris acum două secole cea mai profundă carte despre democrația americană, a văzut această posibilitate. Retragerea cetățeanului din viața democratică i s-a părut un pericol existențial. Ca să concluzionez, cred că motivele absenteismului se împart în două mari categorii: unele dintre ele sunt contextuale pentru fiecare dintre noi, dar unele dintre ele sunt structurale și țin de însăși natura democrației liberale moderne. Poate avem ocazia să revenim la ele.

Măsura fenomenului

N-are rost să înșir cifre deși le știu destul de bine pentru că mă preocupă problema. Cititorii voștri le pot studia oricând aici. Dacă vorbim despre regiunea noastră putem spune că imediat după căderea comunismului a existat un entuziasm pentru vot când prezența era de 80-90% și apoi în toată regiunea ea a coborât treptat spre 50% sau mai jos. Un fenomen similar, dar mai gradual, se poate observa în Europa de Vest de la al Doilea Război Mondial încoace.

Revin la o idee anterioară. La finalul unor traume istorice fantastice vedem că societățile europene înțeleg importanța votului. Germanii în 1945 sau românii în 1990 nu cred că ar fi spus că ”toți sunt aceeași mizerie”.

Între Ceaușescu și Iliescu, cu toate parantezele de rigoare, există o alegere. Pe măsură ce lucrurile intră într-o anumită logică și schimbările de regim produc mai degrabă reglaje fine decât alterări radicale o parte semnificativă a cetățenilor își pierde interesul pentru vot.

Viața lor nu se schimbă de la o alegere la alta ceea ce creează în timp impresia falsă că alegerea este lipsită de importanță.

Revenind la Tocqueville, el observa că democrațiile liberale moderne au inventat un spațiu pe care anticii nu-l cunoșteau: cel privat. Este un spațiu în care statul liberal nu are voie și în care cetățeanul se poate retrage, părăsind complet arena democratică.

Spațiul privat este o invenție magnifică a civilizației occidentale și este o sursă de fericire, dar iată că ascunde în sânul său și acest pericol de a-i pierde pe cetățeni pe drum. Din toate aceste puncte de vedere România nu diferă cu nimic de celelalte țări europene. Aș vedea mai degrabă diferențe fine de nuanță sau de grad care pot fi explicate de diverse contexte istorice sau socio-culturale.

Efecte

Ele sunt multiple. În primul rând viciază rezultatul în sensul în care el nu mai este reprezentativ pentru societate. Vedeți, într-o lume ideală toți cetățenii ar avea un nivel minim de cunoștințe istorice, economice, politice și juridice pentru a lua decizii electorale. Dacă asta ar fi situația atunci probabil că un procentaj de 30-40%, câteva milioane de oameni, ar fi suficienți. Orice sociolog v-ar spune că un asemenea eșantion este hiper-reprezentativ.

Problemele intervin în lumea reală. Mulți dintre cei care votează, o spun fără să mă feresc, o fac în virtutea cunoașterii zero. Nu este un elogiu adus specialiștilor. Oamenii educați pot lua decizii teribile. Totuși, un anume grad de înțelegere istorică îi înarmează pe cetățeni cu ceva discernământ. Revenind, în lumea reală, cu cât votează mai puțini oameni cu atât riscul manipulării este mai mare. Una este să manipulezi 3 milioane, alta este să manipulezi 15 milioane. Cu cât numărul celor care votează este mai mic cu atât teoria numerelor mari nu își mai produce efectele. Dar până și aici părerile sunt împărțite. Veți găsi suficienți gânditori liberali care sunt de părere că prea mulți oameni votează. Este însă o temă prea spinoasă pentru a fi tratată în câteva vorbe.

Un alt efect este că retragerea cetățenilor din agora deschide terenul populiștilor. Știm că politica exacerbează multe dintre ”defectele” umanului din noi. Devenim foarte tribali, foarte radicali. Ne apărăm tabăra cu spume la gură și îi privim pe ceilalți ca inamici de moarte. Pe măsură ce marea masă de cetățeni părăsește spațiul democratic el devine acaparat de radicali și asta face compromisul aproape imposibil. Este tragic pentru că unul dintre obiectivele fundamentale ale democrației liberale este compromisul (fără violență) între părți ale aceleiași societăți care nu au aceleași obiective și aspirații, dar pot subscrie la un set de reguli și drepturi bătute în piatră.

Cum se poate încuraja votul

Sunt sigur că nu există un glonț de argint, acea campanie genială care va răsturna situația. Este ceva foarte adânc și profund structural în acest absenteism. Asta nu înseamnă că trebuie să stăm cu mâinile în sân. Fac și eu parte dintre aceia care încercăm să-i convingem pe alții că este important să voteze.

Pe termen lung educația este singurul răspuns. Întunericul nu poate naște cetățeni luminați. Pe termen mai scurt cred că miza este importantă. Chiar și pe această traiectorie descendentă de prezență la vot vedem că ea crește atunci când societatea percepe că alegerea are o miză mare. Este important ca cetățenii să înțeleagă miza. Din acest punct de vedere cred că următoarele rânduri de alegeri vor aduce o prezență crescută la vot pentru că o parte a societății, care a absentat în 2016, este în evident dezacord cu direcția în care lucrurile au mers.

Măsuri împotriva absenței la vot 

N-am observat. Politicienii români, dar și cei europeni au vorbit mult și nu pot spune că au făcut mare lucru. Au existat mai multe inițiative civice de educare a cetățenilor, dar eu nu știu ca efectul lor să fi fost măsurat. Nu aș putea vorbi despre asta. Până la urmă, cifrele istorice vorbesc singure: prezența la vot este în scădere.

Campanii care ți-au plăcut

Rock the Vote este de departe ce mai celebră dintre ele. O urmăresc de multă vreme, dar chiar și ei au rezultate modeste.

Studiile din SUA au arătat că aceste campanii pot crește prezența cu vot cu 2-3% sau cu 9% în cel mai fericit dintre cazuri. Nu este ceva spectaculos, dar poate fi totuși un început. Tot măsurătorile sociologice din SUA au demonstrat că votul poate deveni un obicei și că cei care au votat într-un rând de alegeri au o probabilitate cu 10% mai mare să voteze și în următoarele. Deci astfel de campanii ajută dacă perseverăm cu ele chiar dacă nu pot fi unicul răspuns.

Demersuri necesare

Revin la educație. Am spus și mai devreme. Există două moduri de a învăța: preponderent din experiența altora (adică din cărți) sau preponderent din experiența personală. Viața oricăruia dintre noi este limitată. Nu putem avea societăți liberale și democratice fără cetățeni care să învețe din experiența tuturor celorlalți cetățeni și a istoriei occidentale. Altfel ne vom găsi în această eternă buclă în care vom repeta aceleași și aceleași greșeli.

Mulți dintre filozofii greci, fondatori ai filozofiei politice occidentale, vedeau o astfel de ciclicitate a regimurilor și datorită inabilității oamenilor de a învăța din greșeli. N-aș putea spune că s-au înșelat.

Când cei care nu votează sunt arătați cu degetul

Greu de spus. Cred că un psiholog v-ar răspunde cu mai multă ușurință decât mine. Nici nu am văzut vreun studiu din care să vedem dacă această ”urecheală” i-ar face să voteze tura viitor sau dimpotrivă. Eu cred că unii dintre ei trebuie culpabilizați și anume cei care au și bunăstarea și educația ca să știe că ar trebui să participe la viața cetății. Nu văd ce i-aș scuza.

Dacă în ziua votului te duci în weekend break la Roma ca să te scarpini în fund, sorbind o cafea lângă Colosseum, iei o cărămidă din scheletul care îți permite să te bucuri astfel de viață. Îți tai singur craca de sub picioare. Pot să scuz ignoranța născută din sărăcie care este un eșec la nivel societal. Sunt destul de intolerant cu prostia deștepților.

Cum te raportezi la cei care nu votează

Am răspuns parțial mai sus. Nu prea am apropiați care nu votează sau dacă nu o fac cu siguranță că se ascund de mine. Am avut uneori conversații pe această temă și de fiecare dată lipsa de interes pentru vot era izvorâtă din lipsa de cultură istorică și politică.

Unii oameni educați, chiar dacă nu sunt filozofi politici, au un simț practic foarte acut și înțeleg cu mare ușurință democrația și resorturile ei. Alții nu, chiar dacă sunt doctori în fizică. Am foarte multă răbdare cu prietenii mei. Dacă există deschidere stau trei nopți nedormit și o iau de la Pericle la Trump până lămurim chestiunea. Cred că marile repere ale democrației liberale pot fi explicate pe înțelesul majorității.

Primul vot

Am votat de fiecare dată. O excepție puțin specială a fost prin 2012 când locuiam în Belgia și nu m-am înscris în alegerile locale pentru primarul sectorului în care locuiam (St Gilles) deși aveam acest drept. Am cedat în fața unor obstacole administrative. Dar dacă rămâneam acolo cu siguranță nu aș mai fi repetat această greșeală.

Primul meu vot a fost pentru Constituția din 2003. Un vot chinuit după cum știm pentru o constituție care iată că se dovedește destul de problematică. Sper să am ocazia să votez pentru una mai bună.

Îndemn la vot

I-aș ruga să reflecteze la ceva. Libertatea nu este forța motrice a lumii oricât de mult ne-am dori să fie așa. Puterea este și dorința de a avea și de a domina. De la Xerxes la Putin. Episoadele de libertate politică și privată sunt niște clipe trecătoare în istoria de câteva mii de ani a organizării politice complexe. Viața pe care o face posibilă o democrație liberală este excepția și nu regula pe această planetă și ea este rezultatul unui echilibru foarte fin și ușor de spulberat. La nivel personal, prețul vieții în libertate în care fericirea este posibilă, dar nu garantată, este să petrecem o bucată de timp înțelegând lumea din jurul nostru și contribuind la deciziile publice.