Asta ar fi pe termen lung. Pe termen scurt, atâta timp cât spațiul public nu e asumat de cetățeni, el nu va fi al nimănui, spune Roxana Pencea Brădățan, Campaigns Coordinator Declic. Roxana face parte din juriul competitiei "Convinge Romania ca Fiecare Vot Conteaza!", care este in plina desfasurare. Pana pe 31 martie strangem idei pe doua categorii: pentru incurajarea participarii la vot (pe core target-ul millennials) si pentru atragerea observatorilor independenti in sectii.
Prezența la vot, acum, e cel mai simplu mod de a face ceva pentru România, crede Roxana și colegii ei de la Declic, Olga Popescu și Antoniu Bumb. Poate argumentele lor te inspiră. Sau poate sfaturile celorlalți jurați. Instrucțiuni suplimentare găsești aici.
Până atunci, încă o listă cu motive pentru care vrem să convingem România că fiecare vot contează:
Cine nu votează în România
Olga Popescu: Sunt câteva categorii mari de români care nu se prezintă la vot. Pe de o parte sunt tinerii, adică cei până în 25 de ani, pe de altă parte există românii neinteresați de afacerile statului, adică care nu consideră politica parte din viața lor.
Motivele pentru care unii români au ajuns indiferenți față de politică are rădăcini complexe și variate. În timp ce putem suspecta tinerii de o lipsă de educație civică, adulții care nu ies la vot sunt probabil sictiriți de parcursul României din 30 de ani. Dacă au mai și trăit în perioada comunismului, sunt cu atât mai nefamiliarizați cu posibilitatea cetățenilor de a se implica activ în democrație.
Nu cred că e util să aruncăm, însă, vina pe ei. Este normal să nu te intereseze ceva ce nu înțelegi și să te scârbească scandalurile politice. Democrația nu este simplă și birocrația care o ține în picioare face neprietenoasă orice încercare de înțelegere sau interacționare cu statul.
Efecte
Roxana Pencea Brădățan: Neimplicarea la scară mare a cetățenilor în bunul mers al societății duce la dezvoltarea lentă a societății. Însă există și un risc mult mai periculos. Dacă politicienii nu sunt responsabilizați de către societatea civilă (adică dacă nu sunt trași de mânecă când fac un lucru rău, ba chiar validați la următorul scrutin de o mână de votanți disciplinați), atunci riscăm să pornim pe drumul spre dictatură, un drum presărat cu abuzuri, corupție și violență.
Pe un termen foarte scurt, însă, cred că efectele neimplicării se văd în orașele noastre, în jurul nostru. Atâta timp cât spațiul public nu e asumat de cetățeni, el nu va fi al nimănui. Așa ajunge corporația să facă legislația, așa ajungem fără autostrăzi sau spitale funcționale. Prezența la vot, acum, e cel mai simplu mod de a face ceva pentru România.
Cum se poate încuraja votul
Antoniu Bumb: Cred că cea mai mare problemă a campaniilor care au încercat să aducă oamenii la vot e că acele campanii nu au ajuns la cei vizați. În general, persoanele care refuză să voteze refuză și să se informeze. Nu au încredere în politicieni, în presă, în sistem. Sau sunt pur și simplu dezinteresați. Soluția este o campanie care să ajungă la ei. Nu prin media, prin oameni în care au încredere.
Cea mai importantă măsură este implicarea societății civile în politică. Oamenii noi, cum se zice. Cred că a avea ce alege e pasul cel mai imporant pentru a vota.
Campanii care ți-au plăcut
Antoniu Bumb: Clipul lui Mircea Bravo despre importanța de a alege.
Demersuri necesare
Antoniu Bumb: Cum am spus mai sus, campaniile trebuie să fie duse la cei ce nu votează de oameni simpli, de prietenii și cunoștințele lor. Dacă un om în care ai încredere îți spune că sunt niște partide noi, că există în sfârșit o clasă politică ce merită creditată cu încredere, că pericolul dictaturii este real dacă rămânem cu actuala clasă politică, ei bine, atunci poate și cei care nu merg la vot ar putea rumega mai bine mesajul.
Când cei care nu votează sunt arătați cu degetul
Olga Popescu: Când vine vorba de alegerile parlamentare, prezența la vot din ultimii 10 ani a stagnat pe la 40%. La alegerile locale din 2016 am ajuns la o prezență de 48%, iar la alegerile prezidențiale observăm un interes mult mai mare: primul tur din 2014 a scos la vot 52% dintre români, iar al 2-lea tur 62%.
Observăm că alegerile simple, clare aduc oamenii la vot: un președinte, un primar. Când există candidați individuali este mai ușor pentru cetățeni să facă alegeri. Îmi place sau nu de Xulescu?
Dacă discutăm însă de liste, de programe guvernamentale, de instituții europene, românii nu mai par atât de angrenați în dezbatere.
Nu cred că putem culpabiliza segmentul mare de populație care nu iese la vot. Și nu cred că obligativitatea votului ne va salva democrația.
Însă suntem oamenii și ne place să aruncăm vina pe alții atunci când lucrurile nu merg bine. Public shaming-ul celor care nu au votat însă nu îi va determina să voteze cu altă ocazie. Ei trebuie înțeleși. Este datoria noastră ca cetățeni (și a politicienilor) să convingem românii să iasă la vot.
Cum te raportezi la cei care nu votează
Antoniu Bumb: Îi bat la cap, desigur. Nu încerc să le ofer argumente, încerc să aflu de ce nu merg la vot apoi le spun de ce merg eu. Sper că empatia față de îngrijorarea mea o să-i convingă mai ușor decât argumente raționale și teorii seci. Am aflat de la ei că nu au încredere, că sunt intoxicați de mizeria din politică și preferă să nu se gândească deloc la subiect.
De ce e important pentru tine să votezi
Antoniu Bumb: Am votat prima dată în 96, la 19 ani, pentru Constantinescu. A fost foarte ok pentru că a câștigat. Apoi a fost cumplit pentru că a dezamăgit. Mulți dintre cei ce nu votează acum folosesc ca argument dezamăgirea din acei ani. Eu am continuat să votez la toate alegerile pentru că nu mă pot gândi la emigrare și pentru că viața mea de aici, depinde de cei de la putere. E un gând amar că uneori trebuie să votezi răul cel mai mic. Dar diferența dintre răul cel mai mic și răul cel mai mare e uriașă. Gândul acesta mă face să votez, apăsat!
Îndemn la vot
Olga Popescu: Democrația este alambicată și tu oricum ești ocupat cu propriile tale probleme. Nu mai ai timp să îți pese și de politicieni fără scrupule și scandaluri care nu se mai termină. Nu uita, însă, că dacă pățești ceva ești transportat la un spitale de stat infectate de bacterii. Dacă dorești să pleci în vacanță vei conduce mașina pe drumuri proaste. Dacă ai o firmă, plătești taxe la stat. Inevitabil te vei izbi de reușitele sau eșecul guvernării. Iar dacă vrei o viață liniștită, cel mai simplu și sigur mod de o obține liniște este de a te prezenta la vot și de a alege oameni sau partide care îți reprezintă valorile.