La fiecare 30 de secunde o româncă este victima violenței domestice. Aceasta e cruda statistică națională. Mai îngrijorător este faptul că, de frică, prea puține femei vorbesc și mai puține cer ajutor, pentru că agresorii le domină la nivel psihologic și de cele mai multe ori la izolează, îndepărtându-le de familie, de prieteni și de toți cei care le-ar putea ajuta.
Așa cum foarte multe femei, victime ale violenței domestice, aleg să tacă, așa a rămas și violența din anumite filme mute, în tăcere, timp de aproximativ 100 de ani.
Scene de violență domestică se pot vedea în filme mute faimoase realizate de Charlie Chaplin, Rupert Hughes și mulți alți regizori ai anilor ’20. Și pentru că se împlinesc aproximativ 100 de ani de la realizarea lor, aceste filme mute pot fi utilizate de către public în scopuri non-comerciale începând cu 1 ianuarie 2019.
ANAIS, o asociație nonprofit care sprijină victimele violenței domestice și care susține că “nu trece dacă taci”, s-a folosit de scenele din aceste filme mute pentru a lansa campania “Voci Netăcute”. „Voci Netăcute” este mai mult decât o campanie, este un proiect cinematografic în care 7 victime ale violenței domestice rup tăcerea și dublează filmele mute, dând voce personajelor, pentru prima dată după atâta timp.
Poveștile spuse în film prezintă diferite tipuri de abuz, de la cel psihologic, la cel economic, la cel sexual și chiar tentative de omor. Femei agresate fizic și lăsate fără respirație pe jos, soți sau concubini care au ajuns la pușcarie sau care se plimbă liberi prin oraș, familii destrămate, copii martori la tragedii. Victimele care și-au găsit curajul să vorbească redau întocmai propriile povești de viață pentru a inspira și alte femei, care trec prin astfel de situații, să ceară ajutor.
Proiecția filmului a avut loc în cinematograful Elvire Popesco pe 6 martie, în prezența presei și a Monicăi Bârlădeanu, ambasadoarea campaniei “Voci Netăcute”.
Monica Bârlădeanu, actriță:
“Deseori mamele victime ale abuzului domestic rămân în această situație crezând că nu au dreptul să-și priveze copiii de prezența a doi părinți în viața lor. Eu sunt copilul care a preferat și votat, să aibă doi părinți separați, dar mai fericiți departe unul de celălalt . Copilul care asistă la astfel de acte de violență fizică sau verbală, în lipsa unei consilieri psihologice timpurii, are șanse reale să devină un viitor adult un abuzator la rândul lui, sau o victimă care își trăiește viața în genunchi.
Am făcut un pas în față să vorbesc despre partea aceea a vieții nostre pe care preferăm să o ținem la sertar, pentru că nu contează cât de înaltă ți-e funcția, cât de mare ți-e notorietatea, sau cât de admirată ești de oameni care nu te cunosc…violența domestică, cu toate formele ei, nu discriminează. ”
Filmul “Voci Netăcute” are aproximativ 40 de minute și este împărțit în 7 capitole. Imaginile din fiecare capitol sunt luate din 7 filme mute diferite.
- “A Woman of Paris,” directed by Charlie Chaplin - 1923
- “Our Hospitality,” directed by Buster Keaton and John G. Blystone - 1923
- “Flaming Youth,” directed by John Francis Dillon- 1923
- "Safety Last!,” directed by Fred C. Newmeyer and Sam Taylor- 1923
- “Souls for Sale,” directed by Rupert Hughes- 1923
- “Where the North Begins,” directed by Chester M. Franklin- 1923
- “Scaramouche,” directed by Rex Ingram- 1923
Ioana Mischie, Regizor :
“Pentru mine, proiectul “Voci Netăcute” este despre curaj – curajul unor femei de a-și mărturisi povestea, în pofida traumelor suferite, curajul lor de a înceta să tolereze abuzuri, curajul lor de a se reinventa, după momente cumplite. Ne dorim ca proiectul să devină un manifest educațional, social și cinematografic care poate schimba atitudinile celor din jur și care poate ajunge, în cele din urmă, să anuleze cazurile de violentă domestică pe termen lung.”
“Voci Netăcute” este o campanie făcută de Asociația ANAIS, în parteneriat cu agenția de publicitate Centrade Cheil.
Ioana Zamfir, Director de creație, Cheil Centrade:
“Liniștea e, de multe ori, un lucru bun, dar cu siguranță nu în acest caz. Ce am reușit e un conținut reinterpretat care, dublat prin voce, ne face să vedem unele lucruri. Ca să nu mai petrecem alți 100 de ani în liniște, când vine vorba de abuzul domestic”.
Campania are obiective care merg în două direcții: încurajarea mai multor femei, victime ale abuzului domestic, să rupă tăcerea și să contacteze Asociația ANAIS pentru ajutor. Strângerea de fonduri pentru primul și singurul adăpost de urgență din București, cu program non stop, deschis de Asociația ANAIS pentru victimele violenței domestice. În momentul ăsta, adăpostul de urgență este pe cale de a fi închis în două luni, din cauza lipsei de fonduri.
Carmen Nemeș, Președinte, Asociația Anais:
"Dorim ca prin campania “Voci Netăcute”, să dăm încredere femeilor abuzate, să le asigurăm că cineva este aici ca să le asculte și să le sprijine. Asociația ANAIS are specialiști care pun suflet în activitatea lor. Însă Centrul de găzduire a victimelor violenței domestice are nevoie de finanțare. În Centru victimele femei și copii primesc: găzduire, hrană, consult și tratament medical, consiliere psihologică, consiliere juridică, consiliere și îndrumare socială și consiliere vocațională, dar cel mai important primesc încredere din partea celor care încearcă să găsească o soluție pentru fiecare.”
Filmul integral, cu ale lui 7 povești, poate fi vizionat pe www.vocinetacute.ro, acolo unde se pot găsi și toate detaliile despre cauză și donații.
Campania a fost realizată cu sprijinul studioului de producție StudioSet, a partenerilor digitali Atelieru de Internet și cu ajutorul Bad Unicorn.
Parteneri media: Magic FM, Psychologies, Elle, Avantaje
Echipa proiectului:
Asociația Anais
Carmen Nemeș - Președinte Asociația Anais
Adela Szentes – Terapeut Asociația Anais
Centrade Cheil
Ioana Zamfir – Creative Director
Roxana Niță & Adina Stănescu – Group Creative Director
Monica Garbur – Head of AV Production
Ileana Ghiță – Account Director
Paula Stan – Head of Digital Development
Atelieru de Internet
Andrei Duțulescu – Managing Director Atelieru de Internet
Cristina Băra – Senior Webdev
Studio Set
Ioana Mischie – Regizor artistic
Sorin Baican - Producător
Niki Georgiev & Andreea Constantinescu – Editor Imagine
Cristian Dorobanțu – Editor Grafică
Stefan Crișan & Andrei Nechifor – Editor Sunet
Andrei Nechifor – Compozitor Muzică
Anamaria Păun & Sînziana Nicola – Coordonator Postproducție
Bad Unicorn
Monica Felea – Co-Owner / Marketing & Distribution
Anca Spiridon – PR Manager