Când totul este exclusiv în presă, burtierele televiziunilor sunt mereu galbene cu senzațional și titlurile cu ”nu o să vă vină să credeți” sunt chiar adevărate, pentru că nu îți mai vine să crezi nimic, poate e nevoie și de Inclusiv, și-au spus trei jurnaliști, primăvara trecută, în timp ce puneau lumea la cale la o terasă din Obor. Ideea a dospit și s-a concretizat treptat, trecând prin birocrația înființării unei asociații. Inclusiv.ro nu este doar un protest față de haosul din presă și din România, ci un experiment media, care vrea să deschidă uși pentru cât mai mulți oameni din afara jurnalismului.
Încercăm să clădim poduri între bule diferite, să găsim formule de a trece peste adversități, de a deschide discuții importante fără a arăta cu degetul către unii vinovați sau alții.
Au pornit cu bani de buzunar, lucrează în timpul liber și sunt în faza de pre-campanie. Urmează campania de crowdfunding, diferită de cele obișnuite în jurnalismul din România. Un model de membership:
Conținutul va fi gratuit pentru oricine, însă statutul de membru îți oferă acces în redacție, poți participa activ la documentarea materialelor, la alegerea subiectelor, la discuțiile importante dinainte și după. E și un fel de proiect de lifelong learning, dacă e să-l numesc cumva, în care noi, jurnaliștii, învățăm despre diferite domenii de la cititori, iar ei învață de la noi cum să-și fructifice curiozitățile jurnalistice.
I-am întrebat pe cei de la Inclusiv despre buget, echipă, supraviețuire, dar și despre jurnalismul independent și presa mainstream, fake news și efectele acestuia în România. A răspuns Ștefan Mako și au completat Victor Ilie și Luiza Vasiliu.
Cum a pornit
A pornit din mai nimic, ca toate lucrurile, primăvara trecută. Eu și colegii mei suntem mereu preocupați de felul în care merge lumea și jurnalismul odată cu ea. Vorbeam cu prietenii mei Luiza Vasiliu și Victor Ilie despre nemulțumirile pe care le aveam la acel moment - nu neapărat punctuale, de la job, care pe unde eram, mai degrabă de paradigmă, de momentul istoric în care ne situam - și a fost ceva de genul ‘lasă că facem noi o publicație în 2020’.
Povestea cu 2020 a atârnat puțin în minte, probabil câteva zile. Cred că Luiza cu Victor au zis ‘haide, bre, să facem acuma, că durează’. Prin mai 2018 ne-am apucat de hârțogării, pentru înființarea unei asociații non-profit. Nu aveam mare lucru în cap, doar niște idei generale de așa nu și câteva de așa da.
A dospit peste vară, timp în care am mai avut câteva întâlniri pe teme generice și am început să căutăm parteneri, în special ne-jurnaliști, ca să ne împrospătăm puțin perspectivele. În toamnă, cred că final de septembrie sau început de octombrie, ne-am adunat, în sfârșit, într-o formulă de șase, și am început să punem lucrurile pe hârtie.
Numele
Râd, pentru că o aud pe Luiza cum zicea lasă, o să fie o poveste amuzantă. Am rămas cu el din prima fază, din fașă, practic, primăvară-vară 2018, pentru că ne trebuia o denumire la asociație și birocrațiile astea durează câteva luni, hai să fim proactivi. Am zis că-l păstrăm până găsim ceva mai bun, dar pe măsură ce am înaintat cu discuțiile ne-am atașat de el, s-a împlinit odată cu restul conceptului și în acest moment pare să fie chiar o alegere inspirată.
De unde vine? Inclusiv a fost un proiect de semestru la facultate, prin 2008-2009. Trebuia să facem o publicație, în grupuri de câțiva studenți și în grupa mea a ieșit asta - erau vremurile în care toate subiectele erau senzaționale și exclusive, vârful epocii de șoc și groază într-o vreme în care mai existau ziare cu tiraj de aproape 1 milion pe zi. A fost micul nostru protest, la acel moment.
Buget
Am pornit, ca de fiecare dată, cu bani din buzunar. Tot ce a ținut de înființare a fost cu banii noștri din alte munci. Primii bani din donații i-am făcut în noiembrie, la pitch-ul organizat de FFFF în cadrul Zilelor Superscrieri. Ăla a fost și momentul în care am anunțat public că lucrăm pentru înființarea unei noi publicații.
Ideea nu era foarte clară, dar ne-am bucurat de sprijinul lui Cătălin Tolontan, care a acceptat să ne fie ambasador la eveniment. Am strâns vreo 1000 de euro atunci, de la 16 persoane. O parte i-am investit într-un reportofon foarte mișto, practic un mini-studio mobil, cu care producem acum episodul pilot al unui podcast despre șpagă, doctori și pacienți. Am mai primit câteva donații recurente și o sponsorizare de la Headvertising, din bugetul lor de cadouri de Crăciun. Practic tot ce am făcut până acum a costat asociația cam 5000 de lei, și mai avem niște bani pe care-i vom investi în campanie. Toți oamenii care ne ajută - design, dezvoltare web, comunicare, planificare și strategie sunt voluntari.
Bariere
Din punctul meu de vedere, cea mai mare problemă este lipsa de timp a oamenilor. Doar eu și Victor suntem full-time, așa că e destul de dificil să ne coordonăm cu restul care au slujbe de zi și chiar dacă își fac timp seara sau în weekend, sunt adesea epuizați.
Nu cred că e o problemă specifică inițiativei noastre, e mai degrabă o boală a lumii în care trăim și e o problemă pe care vom încerca s-o abordăm la Inclusiv, atât prin forma de organizare, cât și prin ceea ce vom publica.
Încercăm să ne amintim mereu că nu putem face mai mult decât facem în acest moment, că dacă am putea, am face. În rest, nu cred că am avut mari piedici, ne-am propus de la început să avem o atitudine pozitivă și să nu punem mai multă presiune pe noi decât este nevoie. Nu ne iese tot timpul, dar ne dăm silința. Până la urmă, e un experiment.
Nevoi
De timp? :)) am făcut săptămâna trecută un apel către comunitatea noastră - early adopters, să zicem. Avem un newsletter cu vreo 430 de abonați și 2200 de like-uri pe facebook și încercăm să apelăm mereu la această bază de oameni interesați de proiectul nostru ca să găsim ajutor pentru diferite taskuri sau probleme care apar și pe care nu le-am putea rezolva de capul nostru.
Call-ul se referea la ajutor pentru campania de crowdfunding pe care o pregătim pentru luna aprilie. S-au înscris 20 de oameni până acum, ceea ce ne bucură foarte tare - practic avem un task force care ne poate degreva de unele sarcini la care nu ne pricepem foarte bine sau de care, efectiv, nu mai avem timp.
Echipa
Inițial am fost eu, Victor și Luiza. Am discutat și discutăm permanent despre oameni care ne plac și s-ar potrivi pentru proiect. Pe unii i-am contactat de la început, pe alții nu am apucat. De câte ori mai apărem pe undeva, vin oameni noi care ne oferă ajutorul.
Așa ne-am ales cu logo și design - după pitch-ul de la Superscrieri a venit la noi Alex Munteanu de la Namogo și a zis că poate să ne ajute pe partea asta. Sunt și jurnaliști care vor să pună umărul, dar noi punem accent în acest moment pe ne-jurnaliști, pentru că ne dorim un proiect cât mai aproape de și relevant pentru public, așa că nu putem merge pe ghicite.
Până acum ni s-au alăturat Sorina Vasile (medic/ Casa Jurnalistului), Ștefania Matache (Casa Jurnalistului/ VICE), Cosmin Pojoranu (Funky Citizens), Daniel Vrăbioiu (Colivia), Vlad Pașca (Istorie pe șleau), Liviu Bărbulescu (Știri Vizuale) și mai sunt câteva zeci de persoane foarte mișto care ne ajută cu una-alta.
Ce urmează
Avem un calendar destul de încărcat. L-am împărțit în trei bucăți: chiar acum suntem în fază de pre-campanie - dezvoltăm prima versiune a site-ului, tragem tare să cizelăm clar mesajul publicației și scopul campaniei, dar, mai ales, accelerăm colaborarea cu publicul; totul este la firul ierbii, iar în următoarea lună scopul nostru e să vorbim cu cât mai mulți oameni ca să ne ajute să facem cea mai mare redacție din România. În același timp, lucrăm deja la trei materiale prin care vrem să ajutăm publicul să înțeleagă cam în ce direcție mergem.
A doua fază este campania de crowdfunding, cea mai mare din jurnalismul românesc contemporan. Venim cu un model de membership care înseamnă practic o investiție în ideea noastră, e un concept diferit de donații și abonamente. Conținutul va fi gratuit pentru oricine, însă statutul de membru îți oferă acces în redacție, poți participa activ la documentarea materialelor, la alegerea subiectelor, la discuțiile importante dinainte și după. E și un fel de proiect de lifelong learning, dacă e să-l numesc cumva, în care noi, jurnaliștii, învățăm despre diferite domenii de la cititori, iar ei învață de la noi cum să-și fructifice curiozitățile jurnalistice.
A treia etapă începe după crowdfunding și va dura, probabil, până în toamnă, asta e faza beta. În lunile alea ne vom pune pe picioare - ne vom așeza la casa noastră, vom face angajări, vom începe să documentăm constant și vom dezvolta platforma Inclusiv - online și offline.
Menirea
Dacă nu este evident din nume, Inclusiv e un proiect în care deschidem ușa redacției pentru cât mai mulți oameni din afara jurnalismului. Încercăm să clădim poduri între bule diferite, să găsim formule de a trece peste adversități, de a deschide discuții importante fără a arăta cu degetul către unii vinovați sau alții. Plecăm de la premisa că suntem cu toții parte a problemei și doar împreună putem să găsim soluțiile cele mai bune, cu calm și răbdare.
Poate suna un pic hippie, dar nu e. În primul rând, e o schimbare de paradigmă în ceea ce privește relația jurnalist-cititor. Nu ne mai raportăm la cititori ca la un consumator pe care-l expunem jurnalismului ca să vindem publicitate, ci ca la un partener (nu o să avem publicitate). Vrem să înțelegem lumea cât mai bine, iar asta înseamnă să-i ascultăm mai mult pe oameni. Cum zic cei de la The Correspondent, unul din modelele noastre de inspirație, un doctor sau un inginer știu mai multe despre ariile lor decât un jurnalist. Cu 10 doctori sau 100 de ingineri poți face materiale extrem de bine documentate, care altfel ar zgâria doar suprafața unei probleme. Ne dorim foarte mult să putem accesa această bogăție de cunoaștere pe care o au cititorii - practic ei devin bunul nostru cel mai de preț și centrul intereselor noastre. Împreună, facem chestii mult mai mișto decât singuri.
În al doilea rând, vrem să ne aplecăm mult mai mult asupra soluțiilor existente. De cele mai multe ori, există soluții pentru problemele expuse în presă, dar nu se mai uită nimeni și la acea parte. Listăm permanent probleme, iar de la un punct încolo suntem complet năuciți, copleșiți de greutatea tuturor problemelor, ne pierdem speranța și intrăm într-o spirală cinică, o lipsă de sens acutizată, acel n-are rost să-ți bați capul sau nu se schimbă nimic, orice ar fi.
E întrebarea tuturor după ce publicăm un material: și acum ce? Ce e de făcut? Răspunsul nostru nu este să mergem cu documentele din anchetă la parchet, nu considerăm că e de competența jurnalistului să facă treaba instituțiilor statului. Însă vrem să răspundem la întrebarea ce se întâmplă acum? de câte ori se poate. Și, de obicei, se poate. Există oameni care încearcă să schimbe lucrurile, atât în sistem, cât și în societatea civilă. Sunt proiecte pilot în toată țara, în varii domenii de activitate. Unele funcționează, altele nu. Este rolul nostru să ne uităm și la ce se face din punctul ăsta de vedere, să înțelegem care soluții sunt bune și cum pot fi ele transplantate la un nivel mai mare. De exemplu, avem acum un podcast despre șpagă și ne uităm foarte atent la ce răspunsuri găsesc doctorii, pacienții, spitalele, ministerul ca să reducă acest fenomen. Și sunt mai multe răspunsuri. Dar schimbarea nu vine peste noapte.
Bariere în jurnalismul independent
Independent ăsta e așa de folosit acuma, de la Mălin Bot la Recorder toată lumea face jurnalism independent. E un termen care și-a pierdut foarte mult din însemnătate, va trebui să redefinim inițiativele de jurnalism în feluri care să nu fie deja confiscate de proiecte aservite unor interese sau ideologii. E o discuție complicată, pe care trebuie s-o avem pe larg în viitorul apropiat, atât cu colegii noștri cât și cu publicul.
Revenind la întrebare, una dintre bariere, poate neașteptată, este lipsa de viziune a noastră, a jurnaliștilor. Plecăm din mainstream răniți, dezarmați, cenzurați, săraci și încercăm să încropim publicații independente care se bazează exclusiv pe skill-ul jurnalistic. Este capital să fii un jurnalist bun când faci presă fără spatele unui investitor, dar ca să faci genul ăsta de presă pe termen lung, trebuie să înveți management, să ai un plan pe câțiva ani, să înveți cum se pot face bani și cum să reduci compromisurile în ceea ce privește balanța muncă-viață.
Da, poți face pe barba ta jurnalism foarte bun, profesionist și fără precariat, nesiguranță, instabilitate. Asta încercăm să facem la Inclusiv. Odată ce ai o fundație puternică, accesul la surse, comunicarea cu instituțiile, vizibilitatea vin de la sine. Noi avem deja o bază solidă de experiență în zona independentă, cum îi spui; fiecare are un public consistent, implicat, am muncit pe brânci pentru credibilitate și ne e mult mai ușor să scoatem capul pe piață decât ne-a fost, de exemplu, în 2012, cu Casa Jurnalistului.
Ca să sintetizez, este extrem de greu să faci jurnalism fără patron, pentru că trebuie să te gândești și să rezolvi toate chestiile pe care le-ar fi făcut mașinăria administrativă a unui trust pentru tine, în presa mainstream. Dar nimic nu se compară cu liniștea pe care o ai când nu trebuie să dai socoteală decât cititorilor tăi.
Publicul
E mai ușor astăzi să faci presă fără trust decât în 2012. Publicul a crescut foarte mult și s-a diversificat enorm, pe fondul scăderii radicale a încrederii în politicieni și în presa clasică.
Dacă acum 4-5 ani vorbeam în general despre tineri - 24-35, poate până spre 45, de clasă medie, acum a început să penetreze și către părinții noștri, zona 50+; în ultimii doi ani și ceva munca jurnaliștilor din zona asta a ajuns aproape peste tot, chiar și la oameni simpli, fără studii superioare și venituri peste medie, “din afara bulei”. O spun cu bucurie, pentru că misiunea noastră e să reconectăm aceste comunități dezbinate, izolate mediatic.
O problemă mai sensibilă e cu tinerii, pe care puțini au înțeles cum să-i atragă până acum, e și una din preocupările noastre constante.
Cum s-au schimbat obiceiurile oamenilor de a se informa
A explodat FB. Și am căzut în capcană. Au fost câțiva ani în care mi-am făcut dieta de informare exclusiv de pe facebook. Nu am observat că în același timp, în bule paralele, au apărut ca ciupercile site-uri care scriau orice, fără să adere la vreun principiu jurnalistic, și că oamenii consumă pe rupte informația, fără discernământ.
Treaba s-a complicat puțin și ne e mult mai greu azi să ne facem înțeleasă misiunea de jurnaliști, chiar și în fața unor oameni educați, raționali. Dar răbdarea și explicațiile detaliate despre desfășurarea meseriei devin obligații în fișa postului unui jurnalist.
Presa independentă
E o mișcare foarte interesantă. Colegi care acum 5-6 ani se uitau la noi (Casa Jurnalistului, RISE), cu scepticism, au trecut și ei baricada, și-au creat propriile redacții, cu diferite modele de organizare și finanțare. Asta a ajutat toată zona independentă să crească, să obțină mai multă credibilitate și legitimitate, chiar și în zona de establishment - presa independentă a devenit un jucător important în piața publică.
Cred că jurnalismul independent a impulsionat o mică renaștere, o reașezare a jurnalismului. Dacă ne uităm acum la Libertatea, o să regăsim multe nume care în ultimii ani au semnat în presa independentă.
Mainstream-ul are nevoie de abilitățile jurnalistice ale zonei independente, iar jurnaliștii independenți trebuie să învețe mai multe de la presa tradițională, mai ales în ceea ce privește structuri de organizare și administrare. Evoluția a mers mână în mână cu efervescența din zona societății civile și a noilor mișcări civice și politice din ultimii ani.
Viitorul presei
Radicalizarea - e un pericol real cu care ne confruntăm deja, mai ales la televizor; într-o lume polarizată în care aproape fiecare ia partea cuiva, cred că atributul de watchdog a început să fie ceva mai pregnant în zona independentă și asta e îmbucurător, dar va crește presiunea asupra unor oameni cu puține resurse și foarte multe probleme.
Dar va ajuta, în același timp, la consolidarea jurnalismului independent și a finanțărilor directe de la cititor, precum și la dezvoltarea modelelor de colaborare cu publicul, ca cel al Inclusiv.
Cum este afectată media de Fake News
S-au scris doctorate și cărți și s-au produs filme pe acest subiect. Din punctul meu de vedere, și nu vorbesc din burtă, problema nu e cu Fake News, ci cu News. Știrile își pierd valoarea culturală, devin parte a trecutului. Problema este cu valoarea informațională a știrii, mai degrabă lipsa ei. Dar e greu de văzut asta, pentru că suntem cu capul în știri toată ziua, e un bombardament informațional fantastic, și încă nu suntem echipați să-i facem față. Dacă ne scoatem nasul din farfurie, o să vedem că apocalipsa nu este așa de aproape. Cel mai probabil nici nu există. Viețile noastre ar fi mult mai liniștite și constructive fără această dietă informațională nesănătoasă - creierul nostru consumă gunoi și trebuie să încetăm cu asta.
Toată lumea produce știri, direct pe Twitter sau Facebook, presa reproduce declarațiile direct de la sursă, fără să-și bată capul să le mai contextualizeze/explice, și se creează un ciclu de irelevanță care ne umple spațiul mental în și așa puținul timp liber pe care-l avem.
Dar în fapt, dispare sensul economic și cultural al știrii, de aceea suntem responsabili să găsim soluțiile cele mai bune din punct de vedere jurnalistic. Soluția noastră, la Inclusiv, este conținut documentat temeinic, pus în context, despre problemele profunde care ne afectează viața.
Ce funționează anti-Fake News
Nu funcționează. Rupem bibliografie de specialitate de un an și concluzia ar fi că cel mai bine e să înțelegem mecanismele care fac știrile false foarte virale și să încercăm să le folosim, la rândul nostru, în jurnalismul pe bune.
Sună dubios, poate, dar primul pas pentru rezolvarea problemei nu este să declarăm război, ci să înțelegem dușmanul și să învățăm să-i folosim armele la fel de bine, să-l batem la propriul joc.
E mai ușor de influențat lumea în era informației?
Sigur că e mai ușor de păcălit, e un soi de naivitate, ca-n anii 90 cu schemele piramidale, dar pe internet. Cred că suntem încă într-o fază de pubertate a erei informaționale și o să mai dureze câțiva ani să ne prindem ce e de făcut, fără să compromitem libertatea internetului. Alfabetizarea offline și online sunt capitale.
Ai fost păcălit de fake news?
Hmm, nu țin minte un exemplu concret, dar cel mai probabil, da. Nimeni nu e imun din punctul ăsta de vedere.
Cea mai sigură protecție este scepticismul - caută sursa informației, vezi și alții ce zic despre asta, chiar dacă nu-ți place de ei. Dar e o cerință dificilă, nu îi răspund nici eu întotdeauna.
