SCREEN NATIVE in spatele ecranelor din campania de Ieftinuarie, la Vola.ro

SCREEN NATIVE in spatele ecranelor din campania de Ieftinuarie, la Vola.ro

E-ticketingul este putin atipic cand vine vorba de reduceri. E greu sa ajungi la discounturile pe care le asteapta oamenii cand se gandesc la un Black Friday. Pur si simplu nu controlezi chiar asa de mult costul biletelor.

Ce poti face insa, este sa analizezi miile de date istorice si sa observi ca luna ianuarie este luna in care aceste bilete au cele mai mici preturi din tot anul. Tot ce urmeaza sa faci dupa este sa lansezi Ieftinuarie: luna cu cele mai ieftine bilete de avion, si cel mai bun moment de a-ti lua zborurile pentru vacante si de a recomanda oamenilor sa se mobilizeze si sa-si organizeze acum iesirile de peste an pentru avantaje de pana la -60%.

Scurt moment pentru brief: asadar, cum facem o campanie in care trebuie sa crestem notorietatea perioadei de reduceri atipice pentru consumatorul local, dar sa si vindem zeci de mii de bilete? Adica doua la pret de una?

Dam cuvantul clientului:

"In general, campaniile noastre de marketing pornesc dintr-un insight bazat pe date, pe cifrele noastre interne. Ascultam intrebarile si urmarim comportamentul clientilor nostri si apoi verificam cu analistii interni. Pentru luna Ianuarie, a fost foarte clar ca e o situatie win-win: sunt cele mai mici preturi pentru clientii nostri si e o ocazie pentru noi sa avem cea mai buna luna de pana acum. Am inventat Ieftinuarie ca un test anul trecut si a dovedit foarte mult potential, de aceea, anul acesta ne-am propus sa il ducem la nivelul urmator si sa ii cultivam o identitate proprie, reconoscibila, care sa ne apartina. Practic, sa devina un brand by Vola.ro, un eveniment in sine – nu doar din prisma preturilor mici - ci a modului in care clientii se pregatesc din timp pentru achizitiile biletelor de avion si a pachetelor de city break sau vacanta." – Claudia Tocila (Marketing Manager, Vola.ro).

 

 

Si cum cea mai buna strategie este sa le spui direct oamenilor ca preturile chiar sunt mici si chiar ar fi bine sa se mobilizeze, aici am intervenit noi, SCREEN NATIVE, cu un concept si cateva executii care sa explice ce este Ieftinuarie si de ce este bine sa incepem anul cu niste bilete de avion cumparate acum.

Obiective pentru care am inventat un personaj, am facut o excursie in spatele motorului de cautare de la Vola.ro si am decis ca nu este un moment mai bun decat acesta sa-i dam o vacanta lui Stefan, responsabilul pentru preturile mici de la Vola.ro. Pentru ca in aceasta luna, oricum sunt cele mai mici preturi, si nu prea mai e de lucru in context.

 

Zis si placut. Cu stampila de la client ne-am prezentat la Andreea de la Diud care, dupa ce s-a uitat pe scenariu l-a chemat si pe Andrei caruia i-am spus ca am scris un scenariu ca pentru Wes Anderson si cum el e putin plecat, ne-ar ajuta foarte mult sa-l regizeze el si daca tot ne-am vazut poate il si filmam pana la Craciun.

"Ni s-a parut un proiect cool si curajos, a fost intr-adevar o provocare in care ne-am aventurat impreuna, caci am avut la dispozitie un timp de executie extrem de scurt: am filmat la mijlocul lui decembrie, iar toate materialele trebuiau finalizate in intregime inainte de Craciun. Practic, am ajuns acasa la limita ca sa primim si sa oferim cadourile, dar a fost un risc asumat de intrega echipa :)). Si apropo de echipa: la acest proiect a fost un trio super nice - agentia si clientul au avut incredere in noi si au mers pe mana noastra, intregul proces a fost smooth, iar lucrul asta s-a vazut in produsul final." - Andreea Calina (Producer/Account Manager, Diud).

 

Asadar, de la prima intalnire client – Stefan au trecut cam 21 de zile si intr-o zi ploioasa si rece de decembrie am petrecut 14 ore intr-un studio si am filmat spotul principal si alte cinci taguri pentru diverse grupuri din target si destinatii promovate.

 

 

Ce a urmat a fost postproductia si realizarea tuturor celorlate materiale de campanie (landing pages, bannere, mailuri etc) pentru ca la finalul anului sa avem o campanie care sa inceapa fix pe 26 decembrie cu un teaser.

Practic, am muncit in noiembrie si decembrie pentru o campanie care a tinut toata luna ianuarie.

La final, despre cum a fost primit Stefan si lipsa lui de la munca o luna de zile, ne spune Claudia de la Vola.ro:

"Ieftinuarie 2019 a devenit in acest moment, cea mai buna luna din istoria Vola.ro depasind toate recordurile de vanzari anterioare, peste 42.500 de calatori au ales Vola.ro intr-o singura luna. Mai mult decat atat, am reusit sa construim deja la notorietatea lui Ieftinuarie si ne asteptam sa existe si mai mult interes in 2020.
Suntem extrem de multumiti si de faptul ca am avut performante si in ceea ce priveste customer care-ul Vola.ro, volumele crescute i-au motivat pe colegi sa mentina constanta calitatea asistentei pe care o oferim clientilor nostri. Asadar, si mult si bun :)
Ieftinuarie a fost un succes deplin pentru noi si le suntem recunoscatori echipelor super profesioniste cu care am pornit la drum in aceasta aventura - si la ei a fost si mult si bun :)
Pe Stefan l-am primit inapoi bronzat, relaxat, deja s-a pus pe treaba si tine preturile cat de mici se poate. Ii facem deja planul pentru anul viitor."

 

 

Echipele participante

Echipa Vola.ro
Claudia Tocila - Marketing Manager
Catalin Cincu - Project Manager
George Stoica - Social Media Specialist
Alexandru Naftanaila - Art Director
Octavian Moise - Email Marketing Manager
Irina Constantin - Content Specialist

Echipa SCREEN NATIVE
CS: Ana Baraitareanu, Galina Pinteac
CD: Paul Cioc
AD: Andra Juverdeanu
Copy: Dora Tudor

Echipa Diud
Actor - Alexandru Nagy
Director - Andrei Gheorghe
DP - Zoran Simulov
Production Manager - Andreea Calina
1st AD - Ionuţ-Florin Negrilă
Sceno - Marius Andrei & Madalina Matei
Gaffer - Mihai Badulescu - John
Make-up - Ina Francis
Editing - Ştefan Iulian / Sequence
Graphics - Georgiana Surugiu
Compositing & Rotoscoping - Cristi Dimitriu
Color - Mandrescu Andrei

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Sectiune



Branded


Related