Zece trupe sau muzicieni români faini. Zece spații de tranziție. Zece concerte live care sa ia prin suprindere oamenii care se află acolo. Zece filme ale experimentelor. Aceasta e ideea Vagabond Sessions. De ce? Pentru că atâta vreme cât muzica e umană, iar oamenii mai populează spațiile, există șanse de interacțiune cu folos, de întâmplări referință, spun autorii proiectului, cei de la Patrupetrei. Mesajul vagabonzilor este optimist și spune că muzica poate emoționa și cei mai dez-vrăjiți oameni în "public". Iar spațiile gri pot prinde iar viață.
Pasul zero a avut loc anul trecut cu cei de la Balkan Taksim care s-au urcat într-un tren InterRegio și au început să cânte. Rezultatul este un nou videoclip pentru piesa Până când nu te iubeam (a lui Anton Pann), realizat de Eliza Zdru. Ea povestește cum a prins contur această idee, care au fost surprizele de la filmări, dar mai ales despre menirea acestui proiect: aceea de a scoate oamenii din starea de apatie, plictiseală, oboseală sau absență și readucerea lor în Aici și Acum prin muzică.
Ideea
Eu fac film documentar și, la începutul anului trecut, mi-am propus să încep să regizez și videoclipuri. Aproape imediat, mi-a venit ideea unui concept care să le înglobeze pe amândouă, care să fie și videoclip și documentar, în același timp.
Motivul principal pentru care îmi place să fac documentar atât de mult este interesul pentru surprinderea unor evenimente unice, imprevizibile și incontrolabile care explodează în cotidian și care nu neapărat îl explică, cât oferă o perspectivă interesantă asupra acestuia.
Așa că m-am gândit de ce să nu încerc să creez așa ceva cu ajutorul muzicii într-o serie de locații bucureștene care sunt mai degrabă îngropate într-un cotidian sumbru, spații de tranziție în care oamenii se află pentru cu totul alte motive decât acela de a se bucura – locuri din care mai degrabă abia așteaptă să evadeze.
Așa că am ajuns repede la acest concept – să luăm zece trupe sau zece muzicieni români foarte faini, să îi catapultăm în diferite asemenea spații de tranziție unde să susțină un mini-concert impromptu în care să ia complet prin surprindere oamenii care se află la momentul respectiv acolo, iar noi să filmăm întregul proces, precum și reacțiile oamenilor, în stil cinema vérité.
Etapele
Ne-am gândit că e foarte important să filmăm mai întâi un episod pilot care să ilustreze perfect stilistica vizuală a seriei, precum și genul de intervenții în spații pe care ne dorim să le provocăm.
Aproape imediat, ne-au venit în minte cei de la Balkan Taksim, care ne plăceau foarte mult și mie în mod deosebit, pentru că au o interpretare absolut specială a unor muzici foarte cunoscute mie din spațiul balcanic, spațiu pe care l-am bătut în lung și în lat odată cu filmările la primele mele două documentare.
Citisem de curând un interviu cu Sașa-Liviu Stoianovici (voce, saz) în care spunea că Balkan Taksim e un grup care cântă pentru oameni, aici și acum, printre oameni și că nu e foarte interesat de ideea de a înregistra pentru că îl inspiră mai mult bucuria omului din fața scenei.
Mi s-a părut că asta se potrivește perfect cu viziunea mea despre ce ar trebui să facă muzicienii în happening-urile noastre, așa că i-am sunat, au zis da și am pornit la treabă. Un lucru foarte important de menționat este că noi invităm muzicienii să își aleagă ce piesă vor cânta în spațiul respectiv și în funcție de asta, pregătim apoi o regie a clipului. Ne-am dus apoi la o repețiție Balkan Taksim și ne-a hipnotizat felul în care pregătiseră piesa ”Până când nu te iubeam”, pe care aleseseră să o cânte în tren.
Obstacole
Provocarea, la episodul pilot - și cred că va fi ceva comun tuturor episoadelor pentru că face parte cumva din concept – este cum să filmăm, din punct de vedere tehnic, în locația respectivă, o trupă ce cântă live. Punctual - cum încăpem cu toții în locul respectiv (avem două camere, una direcționată în permanență spre oamenii din public, iar cealaltă spre trupă); există prize (suficiente) acolo? (în timpul filmărilor la episodul pilot în tren, ne-a căzut curentul de două ori în timpul piesei și a trebuit să reluăm piesa și filmarea după ce a revenit curentul); unde punem boxele?; unde punem instrumentele? Cum intervenim complet pe neașteptate în spațiul respectiv, cu tot cu echipament, pentru a lua oamenii prin surprindere?
Și încă la episodul pilot a fost cum a fost, însă episodul 1 va fi parțial filmat într-un lift al unei companii internaționale :)
De fapt, asta este și prima întrebare pe care ne-o adresează trupele: foarte faină ideea, dar cum cântăm / filmăm acolo? Ce pot spune cu siguranță este că felul în care vom rezolva această provocare majoră, de altfel, în fiecare dintre episoade va alcătui și mare parte din farmecul fiecărui clip.
Menirea
În primul rând, proiectul își propune să organizeze zece intervenții în zece spații gri de tranziție prin intermediul a zece mini-concerte, ce vor rezulta în zece mini-documentare despre intervențiile respective și, în același timp, zece materiale pe care trupele / muzicienii le vor folosi ca și videoclipuri ale pieselor lor.
În spatele acestui lucru însă se află menirea esențială a proiectului: aceea de a scoate oamenii ce se află în aceste spații de tranziție din starea de apatie, plictiseală, oboseală sau absență în care se află și readucerea lor în Aici și Acum prin intermediul elementului de surpriză adus de muzicini prin concertele lor.
Vrem să ajutăm oamenii să se reconecteze, atât cu ei înșiși cât și cu ceilalți de lângă ei, precum și cu spațiul în care se află. Vrem să ridice ochii din telefoane și tablete și să reînceapă să se uite unii la alții, să își zâmbească, să se bucure, să se emoționeze, să aplaude și să se bucure de muzică, care în definitiv, ne apropie pe toți, oriunde ar fi locul de unde venim sau înspre care mergem.
Cei zece
Am ales zece trupe / muzicieni (plus trupa Balkan Taksim pentru epidoul pilot) care ne plac foarte mult, pe care îi respectăm pentru alegerile și abordările lor muzicale și pentru stilul absolut particular de a fi artiști. Avem în listă muzicieni din zona rockului alternativ, dar avem și puțin jazz și puțină muzică clasică.
Pentru că mizăm foarte mult pe elementul de surpriză în ceea ce privește intervenția noatră în spațiile respective, alegem să păstrăm secrete atât numele trupelor și cât și locațiile exacte în care vom filma. În definitiv, oricine dintre cei ce ne citesc se pot nimeri în publicul unuia sau a altuia dintre concerte.
Locurile
Vom filma în zece spații de tranziție din București sau din apropiere, spații în care oamenii se află din cu totul alte motive decât acela de a asista la un concert live. În genul de locații alese de noi, oamenii se află mai degrabă în trecere și există cu adevărat în alt spațiu temporal decât cel prezent, fie rememorează trecutul sau își proiectează viitorul, citesc, se uită pe telefon sau așteaptă să vină timpul să plece în altă parte. S-ar putea să apărem într-un aeroport, într-o autogară, în trafic la oră de vârf sau la cozi interminabile în instituții. Într-o zi oarecare, la o oră oarecare.
Povestea primului videoclip
Pentru fiecare trupă aleasă, alegem o locație care să se potrivească cu stilul muzicienilor respectivi. Mi s-a parut că un tren de navetiști ar oferi cea mai potrivită atmosferă pentru muzica celor de la Balkan Taksim. Am făcut un scouting pe câteva trenuri care fie plecau din București, fie se îndreptau spre București la ore la care ar fi fost normal să fie cât mai pline de navetiști, și am ales să filmăm într-un InterRegio care pleca din București și se îndrepta spre Ploiești la oră de seară. Evident, a fost nevoie sa luăm aprobarea CFR, iar ei au fost extrem de cooperanți și ne-au ajutat foarte mult, chiar din faza de scouting.
Ne-am urcat în tren din depou pentru a face câteva pregătiri de bază, iar apoi, când trenul a intrat în stația din București și au început să urce pasagerii, ne-am prefăcut că nu ne cunoaștem, pentru ca surprinza lor să fie cât mai mare. Ne-am ascuns echipamentul tehnic și instrumentele. Ce s-a întâmplat însă a fost că atât prestația noastră, cât și reacția oamenilor, odată ce trupa a început să cânte iar noi să filmăm nu au fost atât de grozave precum speram. Așa e când filmezi în stil documentar cinema vérité – câteodată lucrurile se întâmplă, câteodată nu.
Așa că am coborât la Ploiești, și pentru că trebuia să luăm un tren înapoi spre București, l-am luat pe cel care venea dinspre Galați, și care fusese și el pus pe hartă în faza de scouting. De data asta, ne-am urcat într-un tren plin și nu aveam cum să facem pregătiri (prize, boxe, cabluri, probe de microfon) pe ascuns, așa că le-am făcut la vedere, în fața oamenilor, care inițial s-au uitat lung la noi, însă apoi s-au bucurat foarte mult când au înțeles ce făceam. În timp ce trupa își pregătea instrumentele, Andrei Dudea, producătorul seriei, le-a explicat ce facem și bineînțeles le-a spus că cei care nu vor să fie filmați, vor fi ocoliți de camere. Din fericire, nimeni nu a refuzat să fie filmat și bineînțeles că ulterior, după terminarea filmării, am luat acorduri scrise de la toată lumea.
Am filmat în două trenuri, în aceeași seară, pe ruta București-Ploiești și Ploiești-București (într-un tren care venea de la Galați) și am tras aproximativ patru duble în fiecare tren. Țin minte că în al doilea tren, când am anunțat că mai tragem o dublă, o doamnă de lângă mine m-a tras de mânecă și mi-a spus că mai sunt 4 minute până ajunge trenul în gară. Așa că ultima dublă a fost trasă pe ultima sută de metri. Timpul a trecut atât de repede, a fost o experiență extrem de intensă și de frumoasă, pentru noi.
Descoperiri
Pentru mine, lucrul principal pe care l-am descoperit este că putem crea niște momente absolut speciale și unice, atât pentru noi cât și pentru oamenii pe care îi suprindem, cu câteva ingrediente aparent simple, dar destul de dificil de orchestrat.
Un lucru pe care îl știam deja, și din teorie și din practică este că, uneori, chiar dacă te pregătești foarte bine, lucrurile pur și simplu nu se întâmplă. În primul tren în care ne-am urcat să filmăm, ne-am pregătit foarte atent și lucrurile nu s-au întâmplat, pe când îl al doilea, în care nu a existat nicio pregătire și cu toții ne îndoiam că o să iasă ceva, a ieșit Foarte bine iar oamenii au fost extrem de receptivi. Câteodată, e mai frumos atunci când nu există nicio pregătire iar realitatea te ia prin surprindere într-un mod cu totul neașteptat.
O suprinză mai puțin plăcută a fost că unii oameni nu se pot reconecta cu oamenii de lângă ei și cu spațiul în care se află nici măcar atunci când o trupă apare lângă ei din neant și începe să cânte la maxim o superpiesă. Dar asta cred că se întâmplă mai rar.
Reacții
Reacțiile au fost foarte pozitive până acum. Cumva, noi ne așteptam să placă, am știut imediat după filmare că surprinsesem un moment extrem de fain. Dacă e să fiu sinceră, eu personal am simțit de când am urcat în tren că ceva foarte intens o să se întâmple acolo. Însă, poate nu ne așteptam să placă chiar atât de tare. Am avut un reach neașteptat de mare și reacții neașteptat de entuziaste pe rețelele de socializare și la lansarea episodului pilot, care a avut loc pe 11 decembrie în Club Control.
Ce urmează
Urmează zece episoade cu zece trupe / muzicieni în spații de tranziție, ce vor fi gândite pe același principiu, al întreruperii cotidianului din spațiul respectiv și al creării unui happening muzical pe care îl vom filma în același stil cinema vérité. În cel mai scurt timp, vom începe pre-producția și producția celor zece episoade, iar ele vor fi difuzate la distanță de o lună pe parcursul anului 2019.
