Cristi Dimitriu și Cătălina Steriu, despre noua agenție Plurivox: Ne dorim să aducem vocile reprezentative la comun, să ținem un echilibru client-PR-media în beneficiul tuturor

Cristi Dimitriu și Cătălina Steriu, despre noua agenție Plurivox: Ne dorim să aducem vocile reprezentative la comun, să ținem un echilibru client-PR-media în beneficiul tuturor

Peste 20 de ani petrecuți în presă, din care peste 10 în latura business, și trecut în baricada PR-ului scria anul trecut pe Facebook amintindu-și de conferințele pe care le organiza în trecut la Mediafax și News.ro. Printre cititori s-a numărat și o fostă colegă de lucru, cu o experiență de 8 ani în mediul de afaceri francez, inclusiv zona de evenimente și PR, în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Franceze în România.

Cristi Dimitriu și Cătălina Steriu s-au întâlnit și au continuat să discute până la creionarea cadrului de funcționare Plurivox, o nouă agenție de PR care se adresează, pe de o parte, companiilor străine dornice să intre pe piața locală (oferind servicii de consultanță, studii de piață, intermedierea relației cu autoritățile etc) și, de cealaltă, companiilor locale (cu servicii de PR, comunicare, consultanță, evenimente business). 

Conceptul Plurivox cuprinde formarea unui cadru de dezbatere cu implicarea cât mai multor voci reprezentative, în special în zona de evenimente, având în vedere totodată îmbunătățirea ecosistemului client-PR-media. Cum spune Cristi Dimitriu, care timp de un an a ocupat rolul Head of Corporate în cadrul GMP PR: 

Cred că PR-ul este o industrie incitantă, dar uneori netransparentă, deși se pliază pe ceea ce fac clienții, dintre care mulți cu proceduri. Și mai cred că relațiile PR-ului cu clienții ar putea fi îmbunătățite, la fel ca și cele cu media. Trebuie să ne privim ca fiind toți în aceeași barcă, obiectivele sunt comune.

Agenția pornește la drum cu un client internațional și mai mulți clienți locali, adoptând diversitatea ca principiu și practică, ne-a spus Cătălina Steriu:

Plurivox pătrunde pe piață cu o valoare adăugată ce constă, dincolo de ideea de diversitate, și în avantajele noastre competitive: suntem foarte bine angrenați în viața societății, ca și în piață, și avem o rețea extinsă de contacte, construită de-a lungul anilor și formată din decidenți din toate mediile.

Despre schimbările prin care au trecut, fiecare, în parcursul lor și cum au contribuit ele la perspectivele actuale Plurivox, imediat mai jos.

 

Cristi Dimitriu, parcurs în presă

Cristi: Am ajuns în presă în anul 1993, când eram student. Oarecum din stradă, pentru că am fost unul dintre cei activi civic și politic la începutul anilor ‘90. Doream foarte mult să scriu la un ziar ca să schimb mentalitățile și societatea. Un prieten m-a anunțat că se dă concurs la ziarul “Ora”, m-am dus, am scris pe politic și am devenit reporter la Departamentul Politic, dar fără carte de muncă. Eram plătit cash la casierie.

După un an, patronul Viorel Cataramă a desființat ziarul, am urcat trei etaje în clădirea fostului MICM din Calea Victoriei și m-am angajat reporter la Departamentul Politic al Agenției de presă Mediafax. De data aceasta, cu acte în regulă. A urmat multă muncă cu pasiune și, când un șef a plecat, am fost evaluat și promovat. Așa am ajuns șef  de departament, redactor șef adjunct, redactor șef și, apoi, director general, funcție în care am învățat și am practicat cu rezultate bune businessul de media.

Evoluția mea a fost firească și, zic eu, bazată pe merite. Aș putea să vorbesc ore în șir despre evenimentele din țară din acei ani și cum era frumoasa meserie de ziarist în trecut.

Astăzi, jurnalismul nu mai este ce a fost peste tot în lume, dar în România situația pare și mai dificilă. După criza de acum zece ani, dacă alte domenii și-au revenit, jurnalismul nu. Complicitatea unor patroni cu politicul a degradat totul și mai mult, dar evoluția continuă și aș spune că jurnalismul se adaptează ușor ca profesie liberală. Găsești articole interesante și oameni foarte buni pe care e o plăcere să îi citești. Mie îmi e ușor să fac diferența, pe mulți îi cunosc și știu și politicile editoriale ale patronilor.

Ca tendință, în ultima vreme s-au lansat multe proiecte independente, cu jurnaliști buni, pasionați, care au plecat din mainstream media, care desigur vor continua în 2019. Dar ele au bani puțini și ar trebui sprijinite, evident cu beneficii comune. O altă schimbare e la nivelul unor branduri de tradiție, care încearcă să modifice modelul de business, iar piața ar trebui să fie receptivă la astfel de inițiative.

 

1 an ca Head of Corporate în cadrul GMP PR

Cristi: La începutul anului 2016, în urma unor neînțelegeri cu patronul Mediafax Adrian Sârbu, am plecat cu echipa redacțională și am fondat împreună agenția de presă News.ro, unde cred că am strâns o garnitură foarte bună de ziariști. Lipsa banilor și susținerii de aici (care au dus la plecarea unora dintre ziariști), alături de lipsa unei perspective în media, mai ales la nivelul meu, m-au determinat să plec în septembrie 2017 pentru a intra în PR și a face altceva. De fapt, nu cu mult - marketing și comunicare am făcut și în media, ca director general. 

Am învățat multe despre industria de PR, pe care o știam numai din afară. Mulți spun că știu ce se întâmplă în alt domeniu fără să fi lucrat acolo efectiv, dar astfel poți avea doar o imagine generală. Nu vorbesc neapărat de GMP, unde mi-a plăcut mult atmosfera, oamenii și faptul că e un business românesc de succes, adaptabil. M-am concentrat să învăț mai bine procesele industriei și relațiile cu clienții, diferite față de ceea ce făceam ca director de media.

Cred că PR-ul este o industrie incitantă, dar uneori netransparentă, deși se pliază pe ceea ce fac clienții, dintre care mulți cu proceduri. Și mai cred că relațiile PR-ului cu clienții ar putea fi îmbunătățite, la fel ca și cele cu media.

Trebuie să ne privim ca fiind toți în aceeași barcă, obiectivele sunt comune. Dacă dispare media, atât PR-ul, cât și clienții vor constata că nu mai au cu cine să lucreze. Când am venit în PR mi-am propus să am alte relații mult mai bune cu media și clienții și am reușit câte ceva. Îmi propun și mai departe să fac mai multe, un altfel de PR.

 

Cătălina Steriu, din presa locala în mediul business francez

Cătălina: Primul meu job serios a fost în presă, după absolvirea Facultății de Litere a Universității București. Aș spune că aveam o imagine destul de romanțată despre viața de jurnalist, potențată probabil și de numeroasele lecturi din adolescență. Am petrecut trei ani la Mediafax, ca redactor de știri externe, ajungând să coordonez echipa de redactori, ca șefă de tură. Satisfacțiile profesionale erau mari; recunosc că mă flata să aud la radio știri preluate în care-mi recunoșteam formulările.

După terminarea masterului de Studii Franceze și Francofone la Facultatea Limbi și Literaturi Străine, simțeam nevoia unei schimbări de macaz, pentru a-mi valorifica apetența pentru limba și civilizația franceze. Fiind atentă la oportunitățile din jur, am găsit un post la Ambasada Franței, iar ulterior m-am orientat spre comunitatea de afaceri franceză, regrupată în cadrul Camerei de Comerț și Industrie Franceze în România (CCIFER), unde m-am desăvârșit ca profesionist timp de opt ani, pe diferite funcții.

Am început ca manager de proiect în Departamentul comercial, sprijinind zeci de companii din sectoare variate să identifice parteneri de afaceri pe piața românească. Acest post presupunea și deplasări în Franța, pentru a întâlni companiile și a le convinge să investească la noi. A fost o misiune din sfera relațiilor comerciale internaționale care m-a fascinat și prin care am dobândit un bagaj solid de cunoștințe, dar și o serie de aptitudini prețioase în relația cu clienții.

 

În zona de evenimente

Cătălina: Ulterior, m-am îndreptat spre comunicare și am gestionat relația cu membrii CCIFER, aproximativ 350 de companii la vremea respectivă, iar în perioada 2013-2018 am condus Departamentul de animare a comunității de afaceri și evenimente, cu cea mai mare pondere în activitatea Camerei de Comerț. Mi-am dat seama în tot acest timp că trecusem de cealaltă parte a baricadei, de această dată acordând interviuri foștilor colegi din presă.

Am simțit ca mi-am atins apogeul în această poziție în 2016, când am fost implicată în organizarea vizitei la București a președintelui Franței de atunci, Francois Hollande. O adevărată provocare, dar și o reală oportunitate de a demonstra că puteam performa la cel mai înalt nivel.

Posibilitatea pe care mi-a oferit-o CCIFER de a urma un Executive Management Programme în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase școli de comerț din lume, ESCP (Ecole Supérieure de Commerce de Paris), mi-a deschis noi orizonturi și mi-a întărit convingerea ca la un moment dat voi putea construi ceva pe cont propriu.

 

Contextul de start Plurivox

Cristi: Amândoi am lucrat în Mediafax; Cătălina o perioadă mai scurtă când încă se forma, eu mi-am dedicat viața agenției, fără nicio exagerare. Anul trecut am scris pe Facebook că îmi e dor de conferințele interactive pe care le organizam pe vremuri la Mediafax și apoi la News.ro, iar ea m-a contactat pe Whatsapp, amintindu-și de cele pe care le organiza la Camera de Comerț Româno-Franceză.

Evenimentele au fost punctul de plecare a lungilor discuții dintre noi, la care am adăugat ce știm să facem foarte bine.

Așa am ajuns la celelalte servicii, mergând pe ideile inițiale de a pune vocile reprezentative în comun, de a ține un echilibru client-PR-media, în beneficiul comun, așa cum spuneam mai sus, ceea ce ne-a dus la "un altfel PR". Pentru că mie piața mi se pare prea rigidă, dar cerințe sunt, oricât de fragmentată ar fi și oricâte oferte s-ar propune.

 

Conceptul: mai multe voci aduse împreună

Cristi: Este un fel de fir roșu al activității noastre, cel de a asculta și de a pune toate vocile în același cadru, de diversitate, inclusiv la nivelul serviciilor oferite. Pe parcursul discuțiilor noastre, la un moment dat Cătălina a spus, natural, numele brandului: “Plurivox”. Am simțit amândoi că exprimă tot brainstormingul nostru, nu am avut nevoie să căutăm mai mult.

Cătălina: Aș spune că Plurivox denotă diversitate prin trei dimensiuni: în primul rând, mai multe voci în sensul de mai mulți actori angrenați în dezbaterile din evenimentele pe care le organizăm. Apoi, este vorba despre mai multe tipuri de servicii oferite clienților. Nu în ultimul rând, ne-am propus o totală libertate în alegerea domeniilor, în sensul că nu dorim să ne limităm doar la proiecte de business pur, vizăm și mediul cultural, proiecte de responsabilitate socială, academice, etc.

Plurivox pătrunde pe piață cu o valoare adăugată ce constă, dincolo de ideea de diversitate, și în avantajele noastre competitive: suntem foarte bine angrenați în viața societății, ca și în piață, și avem o rețea extinsă de contacte, construită de-a lungul anilor și formată din decidenți din toate mediile.

Dorim să ascultăm și să tratăm fiecare client cu multă grijă, personalizat. Nu știu dacă tot timpul se întâmplă așa în momentul de față în acest domeniu în România.

 

Structura agenției

Cristi și Cătălina: Pentru moment am pornit la drum doi asociați, având însă alături de noi un hub de competențe pe care l-am construit în timp. Avem colaboratori foarte buni pe ceea ce înseamnă, spre exemplu, Graphic Design, Marketing Digital, BTL și alte domenii conexe, ce pot susține traininguri și pot livra, alături de noi, calitate la cele mai înalte standarde, așa cum ne dorim.

Desigur, nu excludem ca profesioniști în PR să ni se alăture în timp, în funcție de dezvoltarea businessului. De altfel, modelul de business în PR s-a mai schimbat și mulți clienți lucrează pe proiecte bugetate, în afară de cel clasic, pe fee-uri lunare. Tendința de reducere a fee-urilor standard și concentrarea pe proiecte se poate vedea și la agențiile foarte mari, venind dinspre clienți care vor rezultate măsurabile.

Desigur, PR-ul se va face în continuare pe fee-uri lunare, clientul fiind sigur de un pachet de servicii pe termen lung.

 

Definirea serviciilor. Clienți actuali

Cristi și Cătălina: Avem două mari categorii de servicii, în funcție de targetul căruia se adresează. Serviciile internaționale, pentru companiile străine care vor să pătrundă pe piața din Romania și au nevoie de asistență în acest demers. Aici intră consultanța, studii de piață, intermediere în relatia cu autoritățile etc. Apoi, cele pe plan intern: PR, comunicare, consultanță, evenimente de afaceri concept propriu, dar și customizabile, și serviciile adiacente.

Suntem foarte deschiși, în sensul că nu dorim să ne impunem bariere și să fim nișați. Amintim din nou numele Plurivox - ideea de unitas multiplex, de a păstra diversitatea.

Pornim deja la drum cu câțiva clienți, unul din străinătate, mai mulți din țară, și cu un proiect de amploare organizat în parteneriat cu un actor cu notorietate în piață. Veți afla în curând mai multe detalii.

 

La final de an și pe termen mai lung

Cristi și Cătălina: Obiectivele pentru finalul lui 2019 sunt impunerea Plurivox ca brand și consolidarea afacerii. Ca direcții de dezvoltare pe termen lung, nu excludem posibilitatea de a explora și alte piețe.

De asemenea, din planul nostru strategic nu lipsește nici pasiunea de la începutul carieriei, media, și în acest sens ne gândim la realizarea unei altfel de reviste a presei pentru companii, completată de analizele pe care le putem face cu experiența noastră, care să aducă plusvaloare produsului.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


GMP & U

După 18 de ani pe piață, agenția devine GMP & U, an IDEA Company, care crede în puterea ideilor și în soluții fluide la problemele complexe de business, de astăzi. Numele GMP & U vorbește despre... vezi detalii »

Sectiune



Branded


Related