Antonia Negrău a început să cerceteze portul popular în facultate, deși pe atunci studia publicitatea. Era interesată de modă și folclor, de combinația dintre nou și vechi, de felul în care trecutul își găsește calea înspre obiceiurile consumatorului prezent. Căutările ei s-au transpus în lucrarea de licență ”Integrarea elementelor folclorice în vestimentația contemporană”. Dar voia mai mult. Voia ceva palpabil. Sau, mai bine spus, purtabil.
Research după research și așa a apărut prima fotă. O țineam ascunsă în dulap, de teamă că poate nu e chiar ce trebuie. :)
A scos-o din dulap și a început să o poarte. Și apoi a creat altele, sub pălăria de brand Aceeași Mărie. A învățat din cărți, greșeli și eșecuri. A învățat la Institutul de Etnografie, unde a descifrat partea teoretică, legată de portul popular românesc și de simbolurile care se ascund în spatele acestuia. A început cu pași mici, de la o singură fotă, apoi la încă două până a ajuns la o colecție-capsulă, de 10 fote. Fecare model tradițional este diferit de la o piesă vestimentară la alta. Acestea sunt realizate de femei din mediul rural care cos sau brodează de mână și fiecare are un stil diferit.
Antonia nu este preocupată de trendurile din jur. Istoria portului popular românesc este suficient de bogată, spune ea, cât să nu-i mai lase extraordinar de mult timp pentru trenduri.
Drumul spre frumos
Drumul către acest drag proiect a început de când eram în facultate (pe atunci studiam publicitatea), mai exact, de la licență. Știam că îmi doresc să fie legat de modă îmbinat cu partea folclorică (eram extrem de atrasă de combinația dintre nou și vechi, tradițional cu modern), dar și de o componentă din publicitate.
Așa că am ales să merg pe comportamentul consumatorului, fiind pasionată de acest subiect, iar tema s-a numit ”Integrarea elementelor folclorice în vestimentația contemporană”. După finalizarea lucrării – aici vreau să le mulțumesc și domnilor din cadrul Institutului de Etnografie, care mi-au oferit numeroase informații despre subiectul meu – mi-am dat seama că vreau ceva mai mult, vreau ceva palpabil.
Research după research și așa a apărut prima fotă. O țineam ascunsă în dulap, de teamă că poate nu e chiar ce trebuie. :) După un timp, am zis că trebuie să-mi iau inima în dinți și așa am început să o port pe la diverse evenimente pentru a vedea cum reacționează oamenii. Și a fost foarte bine că am făcut asta. Fiecare feedback pozitiv m-a încărcat cu multă energie și îmi doream să o port tot mai des, oriunde mergeam.
Etapele
Evoluția lui s-a produs într-un mod natural. După terminarea facultății am mai produs alte două fote, iar povestea proiectului a avut o continuare și în cadrul disertației. Profesoara coordonatoare m-a susținut foarte mult și mi-a spus că trebuie să scot în lume acest proiect. Apoi, am participat la un concurs unde am obținut o finanțare și așa a luat viață proiectul.
Invățături
Am avut de invățat din cărți, greșeli și eșecuri. Institutul de Etnografie m-a ajutat enorm pentru partea teoretică, legată de portul popular românesc, de simbolurile care se ascund în spatele acestuia, iar viața m-a ajutat să mă dezvolt pe alte direcții, de care nu știam că pot face față. Am însă un mare noroc. Acela de a avea lângă mine oameni minunați, care mă ajută cu sfaturi din experiențele lor, care mă susțin și mă îndeamnă să lupt chiar și în zilele mai puțin însorite.
De ce are nevoie un designer din România la început
În primul rând, trebuie să aibă încredere în ideea lui. Consider că la fel ca în orice business, la început de drum ai nevoie de încredere și susținere morală din partea celor apropiați. Acea susținere completează entuziasmul pe care îl ai și îți oferă un boost de energie ca să mergi mai departe.
Odată stabilit ceea ce vrei să faci, combinat cu încredere și entuziasm, cum spuneam și mai sus, vei trece neîncetat la următorul pas, adică transformarea ideii în ceva palpabil. Pentru aceasta ai nevoie să-ți stabilești obiectivul pe care vrei să-l atingi. Ce vreau mai exact de la acest proiect? Care este obiectivul meu? În funcție de întrebările puse, demarezi un plan, iar în acest plan ar trebui să se regăsească research-ul realizat pe baza competiției, a target-ului, a poziționării brandului tău, a stilului pe care îl adopți atât în produse, cât și în comunicare: tonul prin care comunici, frecvența comunicării, suportul pe care i-l oferi fiecărui consumator, relația pe care o stabilești cu consumatorul.
Cred foarte mult că diferența dintre un brand sau altul o face exact modul în care este tratat clientul, atenția cu privire la nevoile lui. Referitor la reputație și networking, cred că este un lucru valabil în orice business. Da, contează foarte mult, însă mai cred că se poate reuși și fără un istoric în spate, atât timp cât se muncește și există pasiune.
Primul proiect
Primul proiect a fost realizat cu Ana-Maria Brânză, cu ocazia Centenarului. A trebuit să pregătim o serie de haine pentru Ana-Maria și să spunem povestea brandului în 100 de cuvinte. A fost o experiență foarte faină, combinată cu multe emoții.
Business-ul
Business-ul l-am pornit după 3 ani de la ideea propriu-zisă. A plecat de la lucrarea de licență, așa cum am povestit și mai sus, însă în timp a început să prindă din ce în ce mai mult contur. A început totul cu pași mărunți, de la o singură fotă, apoi la încă două până s-a ajuns la o colecție-capsulă, de 10 fote.
În prezent, creăm și bluze, rochii, în ton cu stilul brandului. Echipa este formată din mine și de doamnele care mă ajută să creăm hainele, în jur de trei-patru în mediul rural și două în București.
Targetul
Target-ul principal este format din femei cu vârste cuprinse între 22 și 40 de ani, boeme, iubitoare de modă și tradiții românești. Ne promovăm atât online, prin rețele sociale precum Facebook, Instagram, cât și prin metoda clasică, adică word-of-mouth. Ne diferențiem prin faptul că fiecare model tradițional este diferit de la o piesă vestimentară la alta, datorită doamnelor mele dragi, care cos sau brodează de mână.
Creația
În primă etapă, pornesc de la ideea care mă inspiră, adică din tot ce are legătură cu portul popular românesc. Preiau un element din acesta sau din zona din care face parte și îl combin cu elemente din prezent, rezultând astfel o reinterpretare a piesei vestimentare respective.
Practic, portul popular românesc, zona din care face parte, istoria, tradițiile sunt cele care mă inspiră. Ele reprezintă baza ideii de la care plec.
Amprenta
Amprenta mea este datorată doamnelor din mediul rural, deoarece fiecare dintre acestea are un stil diferit, unic. Datorită lor, pot avea parte de modele cât mai speciale. Sper ca pe viitor să avem proiecte ce implică doamne din diverse părți ale țării și să le ofer recunoștința mea pentru talentul și munca pe care le-au realizat de-a lungul timpului, pentru faptul că ne-au transformat hainele românești în adevărate comori naționale, care au fost duse și dincolo de granița României. Talentul acestor doamne este de neprețuit.
Moda din România
În ultima perioadă, domeniul modei a evoluat destul de mult, numeroși designeri reușind să găsească elementul-cheie care le diferențiază brandul de altul. Ca designeri români îmi plac foarte mult Dorin Negrău pentru îndrăzneală, Adrian Oianu pentru romantism și Ie Clothing pentru originalitate. Toți sunt minunați și rămân uimită ori de câte ori văd creațiile lor. Mă bucur că există tot mai mulți designeri care sunt preocupați de a menține vie istoria portului popular românesc, prin creațiile lor.
Relația românilor cu estetica personală
Din tot ce am observant de-a lungul timpului, oamenii sunt din ce în ce mai preocupati de acest domeniu, de partea estetică a lucrurilor. Sunt mai atenți la cum se îmbracă, la ce transmit acele haine, dar mai ales la cum interacționează cu brandul respectiv, ce emoție le oferă.
Trenduri
Nu vreau să sune a clișeu, însă nu mă preocupă foarte tare trendurile, care sunt, ce trebuie să fac pentru a fi în pas cu ele. Creez după ceea ce simt, văd, mă inspiră. Istoria portului popular românesc este suficient de bogată cât să nu-mi mai lase extraordinar de mult timp pentru a mă orienta după trenduri. :)
Moda sustenabilă
În ultima perioadă, acest trend a început să devină tot mai vizibil și în România. Mă bucur foarte mult când văd personane care inițiază astfel de acțiuni, însă consider că încă este nevoie de o educație în domeniul acesta, fiindcă momentan ne lăsăm conduși de impulsul cumpărărilor. Ne trebuie, nu ne trebuie, ne simțim sau nu bine, sărbătorim sau nu ceva, mereu există câte un moment de consum.
Noi am stabilit să ținem cont de protejarea naturii prin crearea unor colecții-capsulă, tocmai pentru a reduce cantitatea de material care ar putea polua mediul.
Moda urâtă
Cred că această modă ”urâtă” a fost și există peste tot, dintotdeauna, iar acest lucru provine dintr-o lipsă de educație, de cele mai multe ori. Cum ar fi, de exemplu, vulgaritatea în ținute, crezând că numai în felul acesta o femeie poate fi senzuală. În ce măsură este necesar urâtul în modă? Poate pentru a remarca frumosul din lucrurile simple.
Frumosul și clișeele lui
Frumosul pentru mine înseamnă lucrul făcut cu pasiune, cu dragoste pentru el, fiindcă asta îi dă culoare și originalitate. Întotdeauna se va cunoaște când ceva este făcut cu sufletul, iar din asta reiese frumosul pe care eu îl remarc și îl apreciez.
Un clișeu al frumosului ar putea fi atunci când un lucru este remarcat și copiat la nesfârșit, când se impune ceva ca fiind frumos, făcându-i pe cei din jur să remarce frumosul doar așa cum s-a impus.