[Concluziile lui 2018] Adina Trandaf: Brandurile au inceput sa ia o pozitie in chestiuni sociale. Este un val fresh de continut care umanizeaza brandurile

[Concluziile lui 2018] Adina Trandaf: Brandurile au inceput sa ia o pozitie in chestiuni sociale. Este un val fresh de continut care umanizeaza brandurile

PR-ul inseamna tot mai mult Social Media, spune Adina Trandaf, Client Service Director OXYGEN, agentie care a sarbatorit 10 ani pe piata din Romania si a deschis o filiala la Cluj Napoca. Iar social media ofera un spatiu liber de joaca pentru PR. Dar mai inseamna si presiunea lui "acum" si nevoia de a te adapta continuu. In 2018, Adina pune sus pe lista cu lucruri bune curajul si implicarea sociala a brandurilor. 

Am prins mai mult curaj, am spus lucrurilor pe nume si am indemnat brandurile cu care lucram sa faca acelasi lucru. 

PR-ul a trecut printr-o transformare majora in ultimii ani si acum se simte nevoia, la nivel de industrie, sa ii dam o noua definitie, sa il repozitionam, mai spune Adina. Cum s-a vazut asta in 2018, in bilantul ei de mai jos.

 

2018 pe scurt 

 

In PR

+ Brandurile au inceput sa ia o pozitie in chestiuni sociale. Sunt multe pareri pro si contra aici, dar cred ca este un val fresh de continut care umanizeaza brandurile. Si aici partea de storytelling si content strategy devine foarte importanta.

– PR-ul trebuie redefinit complet, a trecut printr-o transformare majora in ultimii ani si acum se simte nevoia, la nivel de industrie, sa ii dam o noua definitie, sa il repozitionam. Acest lucru reprezinta o provocare si o oportunitate deopotriva.

 

In agentie

In 2018 am sarbatorit 10 ani pe piata si am deschis filiala la Cluj-Napoca. Suntem prima agentie de comunicare din Romania care s-a extins intr-un oras din afara Bucurestiului. Si am pornit cu tot entuziasmul, de la cautat birou in Cluj, la format echipa locala si castigat clienti din zona, precum HipMenu, Bigstep si altii.

A fost un an ocupat si in Bucuresti. Am muncit integrat si am reusit sa castigam clienti, precum Huawei Consumer Business Group, Sony Pictures, DELL, Metro Systems, branduri din portofoliul A&D Pharma (Batiste, IWhite, Remescar, Trussa), VEKA, Vivre, Yasou/Osho/Orotoro si multi altii. Am pierdut mai putin decat am castigat, a fost un an foarte bun pentru noi.

Dar si mai important, noi ca agentie ne-am transformat complet in cei 10 ani de activitate. Nu ne mai definim drept agentie de PR. Am facut si facem strategie, campanii integrate, social si digital, influencer, PR, advertising, productie video, BTL si trade marketing. Am intrat intr-o noua etapa a dezvoltarii noastre la nivel de echipa si competente ale agentiei. 

 

Cat din atmosfera generala a lui 2018 s-a resimtit in PR

Am prins mai mult curaj, am spus lucrurilor pe nume si am indemnat brandurile cu care lucram sa faca acelasi lucru. Uneori ne-a iesit. Vezi spre exemplu campania Batiste cu Rengle - #Freeyourhair #Freeyourmind - prima oara cand un brand de beauty vorbeste deschis despre exprimare libera.

 

Cuvantul anului in PR

Social Media

 

Trenduri vedeta

PR-ul inseamna tot mai mult Social Media. Foarte antrenanta in Social Media este rapiditatea cu care se schimba feature-urile care, la randul lor, schimba comportamentul de consum. Acest lucru presupune ca brandurile sa isi adapteze continutul, atat ca forma, cat si ca narativ. Si sa testeze. Social Media este un “playground” extrem de ofertant pentru generatorii de continut, aka oamenii de PR (si social).

Si despre video se vorbeste de cativa ani deja si inca mai este loc de crescut. In 2017, am creat un departament foto-video in-house care s-a dovedit a fi foarte folositor in 2018 si cu care am dezvoltat multe proiecte de continut, adresate audientelor interne si externe.

 

"Purpose"

Tendinta este in continua crestere in ultimii ani la nivel global. In 2018, aproape toate campaniile premiate au sustinut o cauza. Riscul aici este de a face o campanie de CSR din motive superficiale. Sunt putine campaniile de anul acesta care chiar fac o diferenta si pornesc de la dorinta de a ajuta la rezolvarea unei probleme. 

 

Politica si brandurile

In spatele brandurilor sunt oameni si este natural ca oamenii sa aiba opinii. La fel cum cred ca este naturala umanizarea brandurilor. In calitate de oameni de comunicare, cred ca este important sa avem in gand obiectivele de business atunci cand ne exprimam pareri in campanii.

 

Anul centenarului

Nu a fost vizibil. S-au spus multe, dar nimic notabil.

 

Campanii misto 

Batiste - #Freeyourhair #Freeyourmind, marca OXYGEN – o mostra de exprimare libera din partea unui brand mic, dar curajos. Care a dat rezultate.  

Nike x Colin Kaepernick, activism cu cifre:

 

Un strop de optimism

Noi la Oxygen suntem optimisti si ne place sa vedem oportunitati unde altii vad provocari.

Da, in 2018 s-a accentuat lipsa oamenilor buni. De aici si optimismul din 2018, ca am avut o echipa stransa, oameni care sunt cu noi de multi ani si care lucreaza integrat. Intotdeauna am pus pret pe oameni, pe bunastarea si dezvoltarea lor. Iar acest lucru s-a resimtit in mod pozitiv si anul acesta.

 

Cum te pregatesti pentru 2019

Industria este extrem de competitiva si dinamica. Sunt multi care intra pe teritoriul PR-ului si multi ca noi, care largesc sfera acestui teritoriu cu mai multa incredere. In 2019, ne vom lupta cot la cot cu publicitari, consultanti, strategi, shopuri digitale si de creatie. It’s going to be fun!

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Oxygen

Oxygen este o agentie integrata de comunicare, cu sedii in Bucuresti si Cluj-Napoca. Cu peste 13 ani experienta pe piata, Oxygen a lucrat de-a lungul anilor cu branduri si companii locale si internationale, din... vezi detalii »

Dosare editoriale

Sectiune



Branded


Related