E o trupa de 8 oameni, majoritatea programatori, adusi impreuna pe filiera Politehnicii; dar in trupa exista si studenti, si un actor profesionist. Pe scurt, s-au indragostit de improvizatie. Care inseamna teatru spontan, facut pe loc. Nu e despre comedie si rasete, desi ele se ivesc frecvent pe la unele spectacole.
Improvizatia e, in primul rand, un act de sustinere reciproca, spun Georgian Tanase si George Ilie, initiatorii grupului Etaju' 13, care implineste 3 ani. Pentru ca, desi publicul in sine participa permanent la un show de improvizatie, responsabilitatea celui de pe scena este sa construiasca, nu de unul singur, ci intotdeauna alaturi de colegi. Din fiecare colaborare reusita iese un spectacol irepetabil.
Desigur, definitia improvizatiei nu aterizeaza tot timpul la fel de lin, dupa cum ne-a ilustrat unul dintre membrii trupei, Dorin Apostu, printr-un scurt dialog din ciclul "conversatie cu mama":
Mama: Pai si ce faceti acolo?
Eu: Urcam pe scena si improvizam.
Mama: Cum adica improvizati?
Eu: Facem o scena pornind de la o sugestie a publicului.
Mama: Si ce faceti, mai exact?
Eu: Nu e ceva anume. Jucam ce ne trece prin cap la momentul respectiv.
Mama: Pai si cum stiti ce o sa faceti pe scena?
Eu: Nu stim.
Mama: Tot nu inteleg ce faceti.
Mai jos, cativa dintre membrii trupei Etaju' 13 povestesc despre experienta care i-a dus de la Politehnica la spectacole in Centrul Vechi, apoi in afara Bucurestiului si, ulterior, in afara tarii.
Spectacolele lor sunt gratuite cu posibilitatea de a dona, iar donatiile se duc in organizarea urmatoarelor evenimente. Se impart intre: Impro Show (spectacol in formula completa de 8), Impro Jam (in care publicul e implicat si poate urca pe scena alaturi de improvizatori) si Impro Intimitate (un soi de workshop pentru antrenare fara prea mult public).
De mana cu improvizatia
George Ilie: Primele stranuturi ale improvizatiei au aparut inca de la formarea trupei, acum mai bine de 3 ani. Ca niste adevarati masculi si mascule, am ignorat aceste prime simptome, iar ele in timp s-au agravat.
In timpul asta, ne-am intalnit cu oameni deja infectati - si in continuare umblam cu "camasa desfacuta" - pana cand acum 1 an am realizat ca nu mai avem sanse sa ne mai facem bine. Mai mult, ne placea microbul. Tot ce a urmat de atunci a fost sa aprofundam si sa ne implicam in cat mai multe proiecte/evenimente/spectacole.
Georgian Tanase: Suntem 6 flacai si doua mandre - Andrei Nedelea, Sandu Dorogan, George Ilie, Dorin Apostu, Georgian Tanase, Teo Milea si Raluca Cretu, Gabriela Juravlea. Trupa a suferit multe schimbari de-a lungul timpului pana sa ajunga la distributia curenta.
Fiecare ne-a intalnit cu improvizatia intr-un stil aparte, unii stiau de fenomen, altii l-au cunoscut prin noi. Cert e ca nu ne-am mai dezlipit de el, ajungand sa facem spectacole cu care participam la festivaluri nationale si internationale. Totodata, organizam proiecte de improvizatie pentru publicul larg - si nu ne mai saturam!
Raluca Cretu: Am inceput usor, cu spectacole de shortform. Am avut cateva show-uri, apoi am inceput sa invatam de la altii si am prins gustul spectacolelor de longform. Treptat, am inceput sa facem si noi ce faceau cei mai experimentati si ne-a placut.
De ce tocmai la Etaju' 13
Georgian Tanase: Povestea pe lung poate fi gasita pe blogul nostru. Numarul 13 este unul considerat in multe locuri ca fiind unul ghinionist. In state, majoritatea blocurilor sar de la etajul 12 la 14 si multe avioane nu au randul 13. Noi suntem piesa lipsa.
Primele experiente
Georgian Tanase: Primul spectacol, de cand e trupa ”oficial” pe roate, a fost plin de energie. Studentii pentru care am jucat atunci nu erau obisnuiti cu spectacole improvizate. Au fost rasete toata seara si am simtit o bucurie fantastica. Totusi, uitandu-ma in urma, as spune ca spectacolul a fost foarte amatoricesc si plin de glume, ca sa incantam publicul. Am evoluat mult de atunci.
De altfel, de foarte multe ori, avem parte de confuzia improvizatiei cu stand-up-ul, care presupune sa faci glume de unul singur, in timp ce improvizatia implica un spectacol in care rasul nu este nicidecum un scop.
In alta ocazie, am avut de-a face cu un public foarte rece, care ne transmitea o presiune foarte mare. Fiind mai la incepeut, ne-am panicat si am inceput sa apelam la tot felul de "scurtaturi" in aceeasi directie - pentru a-i face sa rada, scurtaturi care distrugeam cel mai frecvent firul creat de colegi pe scena. A iesit un haos total si, la final, abia daca ne mai puteam privi in ochi unii pe ceilalti.
Improvizatia, teatrul spontan
Georgian Tanase: Ne place sa pastram o legatura stransa cu teatrul - improvizatia este, practic, teatru facut pe loc. Luam sugestii de la public si incepem sa facem scene sau jocuri pe baza sugestiilor. Avem si o vorba pe care o zicem la spectacolele noastre, preluata de la marii maestrii TJ&Dave: ”aveti incredere, totul este improvizat”.
Singurele ”schelete”, daca le putem numi asa, sunt formatele spectacolelor – de pilda, putem incepe spunand o poveste reala pe baza unei sugestii din public si, de la ea, facem un spectacol. Putem face scene care nu au nicio legatura unele cu altele, putem lucra cu o singura scena timp de 50 de minute sau putem incepe fiecare scena cu aceleasi 3 replici (cu formatul acesta am fost acceptati la doua festivaluri internationale din Franta si Bulgaria si la un maraton de improvizatie din Belgia).
George Ilie: Ca exemplu, formatul ar putea fi bazat pe un sentiment (iubire, frica etc) sau pe replicile publicului (ca punct de plecare).
Dorin Apostu: Intram pe scena cu zero idei predefinite. E chiar foarte placut sa fii fata in fata cu partenerul de scena si niciunul dintre voi sa nu stie despre ce va fi scena. Tatonezi situatia cu o replica, partenerul face la fel si dintr-odata te trezesti pe arca lui Noe cu Dumnezeu batand la usa.
Raluca Cretu: Desigur ca repetam si noi, facem diferite jocuri care sa ne ajute sa fim mai cursivi pe scena, sa ne acceptam unul altuia ideile, dar nu venim cu nimic pregatit de acasa. Un show de improvizatie e ca o cutie a Pandorei. Niciodata nu stii ce se afla in ea; nimeni nu stie ce situatii vor fi prezentate, daca vor fi amuzante sau nu. Uitandu-te pe scena, te poti regasi pe tine in anumite situatii, poti pleca cu niste idei foarte faine sau, pur si simplu, cu febra la muschii fetei de la atata ras.
Andrei Nedelea: Din vremea in care eram doar spectator, imi amintesc ca, daca aveam o seara libera, preferam sa merg la un spectacol de impro decat de teatru. Pentru ca nu voiam sa pierd orice s-ar fi putut intampla in acea seara. As defini improvizatia ca teatru fara repetitie. Un grup de oameni oarecare se intalnesc, fiecare isi aduce in scena “actorul interior”, si impreuna construiesc ceva viu, unic, care nu se va mai repeta niciodata.
Relatia cu publicul din sala
Georgian Tanase: Fata de acum 3 ani si jumatate, comunitatea de improvizatori, dar si cea de spectatori, a crescut colosal. Majoritatea sunt tineri, predominant studenti. Avem cateva repere in relatia cu ei: pe langa rasetele si aplauzele care vin natural, ii incurajam sa pocneasca din degete pentru a semnala momentele incarcate de emotie - pocnitul din degete ca o versiune dramatica a rasului. Am preluat gestul de la unul dintre festivalurile la care am participat. In functie de ele si de colegii nostrii, simtim cum si daca trebuie sa mergem intr-o anumita directie.
Raluca Cretu: Publicul este cald, in general. Oamenii vor sa vina la spectacole si sa rada. Cu cat vin mai des, isi dau seama ca improvizatia nu e doar despre ras, ci despre importanta relatiilor dintre oameni si reactiile lor in diferite situatii.
George Ilie: Pentru mine, o treaba buna inseamna ca publicul sa rada cand actorii rad si sa faca liniste cand actorii sunt seriosi - asta, in mintea mea, inseamna un public in "transa", care nu-ti permite doar sa-ti faci bine treaba, dar iti ofera si energia necesara pentru a te depasi pe tine.
Andrei Nedelea: Cu toate astea, nu publicul este etalonul dupa care ne ghidam. Fiecare stie care ii sunt punctele forte si isi poate da seama cum s-a descurcat intr-o seara. Am jucat si pentru public putin, si pentru public neavizat; daca lipseste freamatul, scena trebuie sa mearga mai departe, si chiar daca publicul nu e cu noi, ne avem unul pe celalalt. Asa trebuie sa functioneze.
Tin minte ca, intr-unul dintre primele mele spectacole, la un moment dat am ramas fara idei si am iesit pur si simplu din scena, lasandu-mi partenerul singur. Mi-as da cateva palme pentru asta.
Promovare
Dorin Apostu: In general, promovarea o facem online (Facebook, Instagram, blogul trupei si site-uri cu evenimente), avand in vedere ca publicul care vine la spectacolele noastre e majoritar tanar. De relativ curand, am inceput sa facem si pliante pe care le impartim la evenimentele organizate de Etaju’ 13.
Cea mai buna metoda de promovare, insa, pare sa fie cea facuta de spectatorii de la evenimentele noastre. Si, sincer, nu exista un sentiment mai placut ca acela cand un spectator scrie in social media cat de mult i-a placut la un spectacol al etajului.
Dorinte, planuri, obiective
George Ilie: De-a lungul celor 3 ani, obiectivele mele s-au schimbat de la "sa jucam in Centrul Vechi" la "sa jucam saptamanal" si de la "sa jucam in afara Bucurestiului la "sa jucam in afara tarii". Pe termen lung, imi doresc in primul rand sa-mi dezvolt muschiul improvizatiei in continuare, ca sa pot oferi cat mai multor oameni franturi de momente sincere prin care sa uite de stres, munca si oboseala pentru 5 minute. Din prisma colectivului, ne gandim ca intr-un viitor indepartat sa reusim sa cream o comunitate proprie de improvizatori.
Georgian Tanase: Vrem sa ajungem sa facem spectacole foarte bune. Vrem ca oamenii sa plece de la noi schimbati. Sa plece cu raspunsuri, intrebari, idei, rasete. Vrem sa facem arta pe scena, in adevaratul sens al cuvantului.
Andrei Nedelea: As vrea, pe termen scurt, sa facem spectacole de unde oamenii sa plece uimiti, intrebandu-se ce-a fost chestia asta pe care tocmai au vazut-o, cum e posibil ca ceva pe planeta asta sa fie atat de viu si sa-si doreasca sa mai vina.
