Centenarul a venit peste noi și s-a rostogolit serios anul acesta, nivelând și amestecând tot felul de lucruri, cum ar fi istoria cu patriotismul și cu manifestările ciudate, dar solemne, îngroșând cuvinte ca iubirea și neamul și făcându-le de nerecunoscut. Adăugăm și noi un altul printre ele. Dacii. Spui cuvântul ăsta și începe nebunia. Teorii, conspirații, apeluri improbabile la origini, istoria care o ia razna, adevăruri care sunt mai adevărate decât altele.
Din punctul acesta au pornit regizorii Andrei Gorgan și Monica Lăzurean-Gorgan când au început să se gândească la un documentar despre reinterpretarea istoriei. Se întâmpla în 2011 și un prieten le-a propus să documenteze participarea trupei de reconstituire istorică, Terra Dacica Aeterna din Cluj, la un important festival de reenactment antic din Roma. Când s-au reapucat de filmări, în 2016, și-au dat seama că nu au cum să ignore fenomenul ”dacologic”. Realizând Dacii liberi, au ajuns, inevitabil, și la domnul Gheorghe Funar, și în satul dacic, și la Luis Bratu, și la Sarmizegetusa Regia, și la taberele de români care păreau ireconciliabile în legătură cu acest subiect. Documentarul poate fi văzut în cinematografe din 27 noiembrie.
Ca o impresie care s-a lăsat peste centenar, Andrei spune că dacă pornești la drum cu o imagine distorsionată despre tine însuți, nu ai cum să ajungi departe. Un prim bun pas este să fii realist. Și asta se aplică și la felul cum îți confecționezi și interpretezi istoria.
2 lei, restul
Monica: La fiecare 2 zile mama îmi dadea 10 lei să iau 2 pâini de 4 lei bucata. Îmi rămănea un rest de 2 lei si ajungeam saptamanal sa strâng 6 lei, fix cât era un bilet la cinema. Deoarece vizavi de blocul unde locuiam în Oradea era cinematograful Patria. Pe acolo treceam in fiecare zi în drum spre școală și vedeam posterele noilor filme intrate. Și până intram să vad noul film de la mine din cartier imaginam tot felul de povești despre cum o sa fie filmul, in functie de cum arata posterul de la cinematograf. Si erau si multe filme indiene pe atunci… :) .
Cred că la saisprezece ani, văzând încremenită “Ultimul Tango la Paris” am încpeut să mă gândesc din ce în ce mai mult la ideea de a face film.
De ce documentare
Monica: Partea de documentare este la fel de necesară ca și căzăturile copiilor care învață să umble. Am căutat mult și prea extins pentru documentarul Dacii liberi. Am căutat la început să acoperim tot ce se leagă de idea de naționalism, însă ne-am dat seama repede că nu putem acoperi o sferă atât de largă.
Andrei: Nu a fost un declic, ci mai degrabă am realizat, pe măsură ce filmam și montam versiuni intermediare, că, la nivelul percepției publice, mesajul celor care abordează acest episod istoric la modul serios și documentat este preluat în egală măsură cu teorii fanteziste, nedocumentate, sau interpretări personale de către cei care vor să transmită mesaje cu accente naționaliste.
Că imaginea dacului liber devine tot mai mult simbolul unui anumit tip de patriotism care manifestă un fel de rezistență la schimbare, la globalizare, care promovează un anumit tip de tradiționalism, de reîntoarcere la origini, la un mod de viață interpetat ca fiind simplu și sănătos, care alimentează și un militantism împotriva clasei politice, nedemnă de gloriosul trecut istoric. Dar acest naționalism capătă, pe alocuri, înclinații șovine, alimentează fobii și teorii conspiraționiste.
Ideea dacilor liberi
Andrei: A fost ideea unui prieten din Cluj, Voicu Bojan, care ne-a propus, în anul 2011, să documentăm participarea trupei de reconstituire istorică, Terra Dacica Aeterna din Cluj, la un important festival de reenactment antic din Roma.
În acel moment ne gândeam mai degrabă la ideea de reinterpretare a istoriei, era ceva proaspăt și diferit de ce învățasem noi la orele de istorie, mulți dintre membrii acestei trupe sunt istorici și arheologi, iar munca lor de arheologie experimentală era ceva nou în România.
Povestea documentarului
Monica & Andrei: Când am făcut prima filmare la Roma, acest fenomen, sa-i zicem “dacologic” era mai puțin vizibil în mediul online. Când ne-am reapucat de filmări, prin 2016, nu am putut să trecem cu vederea lucrurile de care ne loveam în documentarea noastră, sau aparițiile mult prea dese din media ale unor teorii și personaje destul de exotice și neobișnuite. Și chiar dacă primii la care ne-am întors au fost tot cei din “Terra Dacica Aeterna”, am ajuns, inevitabil, și la domnul Gheorghe Funar, și în satul dacic, și la Luis Bratu, și la Sarmizegetusa Regia.
Etapele de realizare
Monica & Andrei: Ideea a evoluat și s-a schimbat, așa cum am spus mai sus, pe măsură ce am observat că era destul de greu să-i includem pe romani în această poveste, deoarece s-a creat o anumită imagine la nivelul percepției colective - și asta e destul de evident și în filmul nostru – că romanul a fost un invadator, iar noi, românii, ne-am identifica mai degrabă cu dacii, probabil pentru că dacii au fost pe aceste pământuri înaintea romanilor.
Mi s-a părut că, pentru români, povestea asta cu “cine a fost primul” contează destul de mult, nu că n-ar conta la fel de mult pentru alte popoare, e suficient să privim înspre vecinii noștri unguri ca să vedem că și ei folosesc destul de intens acest argument atunci când vine vorba de Transilvania. Așa că am decis să ne focusăm pe ceea ce interesează publcul în prezent, și să-i lăsăm pe romani pentru mai târziu. Filmul a fost gata în 2018, dar cel mai intens s-a lucrat la el în 2016-2017.
Cea mai grea parte
Monica & Andrei: Cel mai greu a fost să dăm o imagine de neutralitate în toată această poveste. În decursul montajului ne-am dat seama că e bine să prezentăm și o contraargumentare a acestor teorii, mai mult sau mai puțin fanteziste despre daci. Și s-a întâmplat ca cele mai bune răspunsuri să vină chiar de la cei cu care am început filmul, cei de la “Terra Dacica Aeterna”, istorici și arheologi, cum spuneam.
Dar ne-am dat seama că și de cealaltă parte lucrurile sunt mult mai nuanțate decât am fi anticipat. Că nu sunt două tabere ireconciliabile: unii care-și apără agresiv și cu înverșunare teoriile, ceilalți care, în principal, nu fac altceva decât să râdă de ei.
De exemplu, unul dintre protagoniștii noștri, domnul Vladimir Brilinsky, ar putea fi confundat cu un adept al teoriilor dacomane doar din cauza pasiunii pe care o are pentru acest subiect. El și-a dedicat întreaga viață salvării și prezervării sitului de la Sarmizegetusa Regia. În bună parte, datorită eforturilor pe care el care le-a făcut, acest loc a fost inclus în patrimoniul Unesco. Nu poți să îl incluzi într-o tabără doar pentru că e de accord cu două-trei lucruri pe care le-a spus Napoleon Săvescu.
Reacții
Monica & Andrei: Reacțiile au fost foarte amestecate. De la oameni care au salutat existența acestui documentar, zicând ca este necesar și important acum, la oameni care s-au simțit trădați în așteptările lor.
Titlul
Monica & Andrei: Ma repet și zic în continuare că, la filmul “Dacii liberi”, fiecare vine cu filmul său de acasă.
Protagoniștii acestui documentar, chiar dacă au teorii atât de diferite, folosesc toți acest apelativ, de “dac liber”. Aici sunt cu toții de acord. Probabil asta ne dorim cu toții, dacă am înlocui cuvântul ”dac” cu “român”. Ca urmare a consumului excesiv de daci, acest aplativ poate părea în prezent derizoriu, dar el are un potențial bun, dacă ar fi folosit cu chibzuință și la locul potrivit.
Prejudecati despre documentare
Monica & Andrei: Filmul documentar nu este făcut să povestească realitatea obiectivă de pe teren. Nu este jurnal de știri și nici reportaj TV. Este un film, o poveste, adică perspectiva subiectivă a celui care îl încropește.
Documentarele din România
Monica & Andrei: La noi se face din ce în ce mai mult si mai bun film documentar. În ultimii ani au apărut câteva documentare notabile, cu idei proaspete și abordare curajoasă. Nu avem o tradiție în zona filmului documentar, însă vom recupera pe parcurs.
În ultimii ani, documentarul este din ce în ce mai vizionat si apreciat de public. Vin oameni curioși și deschiși care stau la discuții dupa proiecțiile filmelor documentare. Dar sunt și situații, ca acum o saptămâna cand am primit un email în care scria fix așa: “Va multumim pentru oferta, dar in general nu luam in programare documentare. Din pacate, publicul de mall nu este public de documentare”.
Anul centenarului
Andrei: Am avut șansa să călătoresc destul de mult în ultimii 12 ani. Prima lecție pe care am învățat-o a fost că ar fi mai nimerit să elimin din vocabular superlativele atunci când vorbesc despre poporul meu. Luna nu se învârte în jurul Bucegilor, ci în jurul Pământului.
Cred că în acest an centenar e bine să reținem părțile bune din acel eveniment petrecut în urmă cu 100 de ani, dar să fim mai rezervați cu privire la discursul la superlativ despre români și strămoșii lor și să ne uităm puțin în jurul nostru.
Vom vedea că societatea în care trăim nu e nicidecum în concordanță cu acea polologhie care ne spune că noi suntem cei mai buni, cei mai deștepți, cei mai organizați, dar altcineva nu ne lasă să evoluăm. Când pornești la drum cu o asemenea imagine distorsionată despre tine însuți, nu ai cum să ajungi departe. Un prim bun pas este să fii realist. Și asta se aplică și la felul cum îți confecționezi și interpretezi istoria.
