Cel mai important e curajul, spune Tana Enedi. Curajul să începi, curajul să experimentezi, să spui povești autentice, de iubire, de tristețe, provocatoare. Curajul de a da sens nou lucrurilor sau de a nu rămâne captiv în obișnuit. A făcut, la un moment dat, un inel dintr-un lanț moștenit de la bunica ei. Sau un colier dintr-o bilă de sticlă de la un șah chinezesc de când era copil. Life in Mono a fost creat tot pentru a spune povești, spune Tana. Dar trecerea de la zona de hobby la cea de business e gri.
Încă nu sunt dispusă să renunț la bucuria și calmul pe care mi le dau munca în atelier, unde sunt eu cu metalul și uneltele. Cel mai greu îmi este să pastrez un echilibru între timpul de creație, cel administrativ și cel petrecut efectiv în atelier.
În zona bijuteriei de autor începe să se contureze un public timid, dar în creștere și formare, spune Tana. Și, cu răbdare, acest public va ajunge să înțeleagă că pe o bijuterie de autor nu plătești cele x grame de metal prețios, ci și ideea și munca din spate.
A fost odată
Dintotdeauna am fost înnebunită după două lucruri: poveștile și “meșteritul”. Am crescut înconjurată de cărți, iar cea mai mare bucurie era să merg cu tata în atelierul lui și să bricolez diverse. Probabil de-asta m-am simțit atât de acasă, mulți ani după, în spațiul designului de bijuterie.
Dar cel mai important, Life in Mono a fost creat pentru a spune povești: de iubire, de tristețe sau doar provocatoare.
Pandantul “The day after”. O lupta. Un conflict. Un razboi. O despartire. Ce ramane a doua zi? O iluzie a unei libertati restranse si multe ganduri. Materiale folosite: lava vulcanica, materie organica pietrificata, Paverpol si argint.
Experimente
A contat mult întalnirea cu David Sandu, și el un povestitor, dar și un îndrumător care știe să îți pună întrebări incomode. Datorită lui am intrat în relația cu Școala de Bijuterie Assamblage. Am început cu modelarea metalului, ajungând în timp să fac parte dintr-o comunitate de creatori pasionați de bijuterie.
Cel mai important a fost curajul primului pas: să începi. Apoi curaj pentru experiment, curaj să aduci împreună materiale care nu sunt folosite în mod tradițional.
Inspirat din Tangram, un vechi tip de puzzle chinezesc format din 7 piese geometrice
Am experimentat cu bandaje de tifon, cu plută, cu bucăți de lavă culese de pe plajele din Islanda sau cu staniol alimentar. Îmi place să folosesc accente care să surprindă, dar care trebuie neapărat să se subscrie poveștii pe care vreau să o spun.
De asemenea, îmi place să dau o nouă semnificație/viață lucrurilor, să transform și să ofer o nouă perspectivă. Astfel, am făcut la un moment dat un inel în care am folosit un lanț moștenit de la bunica mea, și un colier în care am utilizat o bilă de sticlă de la un șah chinezesc de când eram copil.
Cât contează reputația și networkingul
Mă bucur că am în jurul meu oameni speciali, care mă înteleg și susțin dar sunt critici atunci când trebuie. Am fost norocoasă. Uite, Noemi Meilman mi-a oferit încă de la început sustinerea ei necondiționată. Și cred că ce contează cel mai mult este să încerci să nu faci compromisuri de dragul reputației sau al networkingului. Să stay true to yourself că toate vin la timpul lor.
Businessul
Trecerea de la zona de hobby la cea de business e încă o zonă gri. Încă nu sunt dispusă să renunț la bucuria și calmul pe care mi le dau munca în atelier, unde sunt eu cu metalul si uneltele. Îmi place zona asta mica în care ma învart, și încă încerc să păstrez controlul creșterii în așa fel încât să nu ies din ea.
Așa că e mult spus un business în acest moment, deși există și liste de așteptare. Cel mai greu îmi este să pastrez un echilibru între timpul de creație, cel administrativ și cel petrecut efectiv în atelier.
Bijuteriile pe care le creez trebuie să fie mereu purtătoare de sens, de poveste. Așa am ajuns sa concep colecția capsulă LIFE IN MONO x AFMF unde bijuteriile vin să completeze și să “potențeze” colecția de denim imaginată de Ana Florea.
Amprenta
Sunt membru activ al Asociației Autorilor de Bijuterie Contemporană Assamblage și am participat la mai multe expoziții colective de bijuterie, atât în țară cât și în străinătate.
Ultimele expoziții din acest an sunt la Bruxelles și New York. Expozițiile tematice la care am participat îmi oferă posibilitatea să go wild, să fac un pas în plus pentru a construi obiecte surpinzătoare, care depășesc zona bijuteriei așa cum e ea percepută de majoritate.
Colecția-capsulă “Mended” din 2017, expusă în premieră la RDW ’17 în cadrul expoziției-instalație interactivă “Camera Lucida” a fost selectată apoi în cadrul expoziției internaționale de design DesignBlok Praga, iar acum urmează să plece la New York.
A fost dedicată comemorării a 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Războiul a lăsat dintotdeauna cicatrici permanente în mentalul colectiv. Imaginea spitalelelor de campanie m-a dus cu gândul la ateliere mecanice de reparat trupuri.
Astfel, abordarea mea pentru colecția “MENDED” se bazează pe ideea cicatricilor societății și pe modul în care încercăm să le reparăm. Am folosit simbolul bandajelor, reinventate și transformate în piese moderne de înfrumusețare. Bijuteria este ascunsă în interior, acoperită cu fâșii albe simbolizând inocența pierdută în timpul războiului.
Designul din România
În zona bijuteriei de autor începe să se contureze un public timid încă, dar în crestere și formare. Încet încet lumea începe să învețe diferența dintre o bijuterie lucrată manual într-un atelier, care spune o poveste cu care ei pot relaționa și o bijuterie de serie, făcută într-o fabrică din China sau Thailanda.
Cu multă răbdare, se va ajunge la un nivel de educație al publicului la care să nu mai fie nevoie de explicații legate de preț, de valoare, de faptul că la o bijuterie de autor nu plătești cele x grame de metal prețios folosite ci și ideea și munca din spate.
Mai avem încă de parcurs un drum până la momentul în care bijuteria să fie considerată o modalitate artistică de exprimare, iar bijuteriile de autor să fie expuse in galerii de artă, cum se intamplă in restul lumii. Dar rămân convinsă ca vom ajunge și acolo. Cu multă răbdare.