Avea 19 ani cand o fata l-a dus la teatru. S-a indragostit atunci de scena, a lasat in spate planurile corporatiste, a dat la UNATC si a devenit actor. In paralel, a invatat sa cante singur la chitara, iar cele doua, muzica si actoria, s-au intalnit in underground. Cantecele lui sunt mini-show-uri, pentru ca nefiind muzician, Alex Stefanescu gandeste totul ca un actor. Cum e si recent lansatul imn al procrastinarii, o melodie auto-ironica despre vise, scuze si visuri. De altfel, revine des, in proiectele sale, la conceptul hiper uzat al “fericirii”.
Nimeni nu stie ce e de fapt dar ti se vinde peste tot. Omul traieste intro lume ultra confortabila, creata de el. Are toate gadget-urile posibile si e vesnic nemultumit, confuz, deprimat, suparat, vrea sa fie altceva, altcumva, alearga dupa lucruri. Dupa ce alearga?
