De cele mai multe ori, căutăm Evadarea. În filme, cărți, orice fel de poveste care ne înconjoară. Spectaculosul și excepționalul ni se întâmplă foarte rar; așa că atunci le confecționăm, crede regizorul Hadrian Marcu, care își lansează primul lungmetraj în cinematografe pe 23 noiembrie. Trebuie să învățăm, spune el, că viața e mai bine reprezentată de povești complicate, dincolo de victorii răsunătoare și înfrângeri devastatoare.
Titlul filmului său de debut, "Un om la locul lui" ("A Decent Man") surprinde bine teoria lui. Este inspirat de romanul "Firesc" scris de Petru Cimpoeșu, iar personajul principal este interpretat de Bogdan Dumitrache. A lucrat la el patru ani. Hadrian Marcu, zis și Marky, are 42 de ani, este din Brăila și a studiat Dreptul, în aceeași generație cu Radu Jude. Nu s-au cunoscut acolo, ci mai târziu, la Universitatea Media, unde au fost colegi și unde l-au avut profesor pe Radu Muntean. Hadrian a fost, de altfel, asistentul de regie al lui Radu Muntean la Hârtia va fi albastră, și până la primul lui lungmetraj a facut reclame și videoclipuri.
Povestește în rândurile de mai jos despre povestea Unui om la locul lui, casting, temerile în fața primului lungmetraj, filmele românești și publicul lor.
Începutul
E greu de marcat un moment anume în care să fi apărut o decizie. Mai degrabă se poate vorbi de o perioadă în care s-a format convingerea că nu vreau cu adevărat să profesez în zona avocatură-notariat-magistratură. Cred că baza a constituit-o cinefilia. Filme văd dintotdeauna la un nivel sau altul. Apoi am întâlnit un om care tocmai terminase facultatea de fizică și intrase la regie. În discuțiile cu el cred că s-a sădit gândul că și eu aș putea schimba macazul după facultatea de drept.
Povestea filmului
Am trecut prin mai multe volume de proză românească contemporană și la câteva dintre ele m-am trezit citind fără să mai caut un potențial film. În „Firesc” am avut șansa de a găsi și punctul de plecare pentru un scenariu.
Pe lângă faptul că m-a interesat problematica, m-a atras și contextul industrial. Acest tip de mediu profesional exercită un gen special de presiune peste care se grefează presiunea cauzată de evenimentele din sfera personală. Presiunea mărește fisurile și probabilitatea ca lucrurile să devină interesante din punct de vedere dramaturgic.
Etape de creație
Etapele principale sunt aceleași pentru majoritatea filmelor realizate într-un sistem convențional: scrierea scenariului, obținerea finanțării, preproducție, realizarea propriu zisă a filmului și ulterior postproducție. În cazul filmului nostrum, aș spune că întregul proces s-a desfășurat pe parcursul a aproximativ patru ani. Se poate și mai bine, se poate și mai rău. E un proces care necesită anduranță.
Cea mai dificilă etapă
O constituie, în ceea ce mă privește, scrierea scenariului. Și rescrierile ulterioare. E o chestie personală. În perioada scrisului, probabil și din cauză că sunt singur, resimt cel mai acut contactul cu limitele proprii. În oricare altă etapă ai în jur diverși membri ai echipei cu care poți să ai un dialog constructiv și feedback competent.
Castingul
A fost un proces interesant luând în considerare faptul că nu mai făcusem un casting atât de extins. Mi se pare util să rămâi deschis la eventualele surprize plăcute care pot apărea pe parcurs. A fost bine că am început din timp și am avut o colaboratoare foarte răbdătoare în persoana Florentinei Bratfanof. Esențială a fost găsirea unui trio de actori pentru rolurile principale care să se apropie cel mai mult de ceea ce mi s-a părut util pentru a transmite ce scrisesem. Apoi am construit cu ajutorul lor în jurul acestui nucleu.
Experiența filmărilor
Filmările au decurs neașteptat de bine. E meritul departamentului de producție în principal. Ei aveau în spate mai multe filme și au compensat lipsa mea de experiență. Nu a fost o filmare foarte complicată din punct de vedere tehnic și am terminat chiar cu două zile mai repede decât estimaserăm inițial.
Aș spune că totul s-a petrecut foarte aproape de ceea ce am planificat pentru că am avut o echipă bună și cred că am avut și o doză de șansă. Am înțeles destul de repede că fără răbdare și flexibilitate, la acest nivel de buget și interval de filmare, nu o scoți la capăt.
Temeri înainte de filmare
E complicat să răspund la întrebarea asta. Probabil pentru că au fost mai multe temeri fără să o fi resimțit pe una dintre ele în mod special. Presupun că dacă ar fi să menționez ceva anume, m-aș referi la cele care țin strict de mine. Începând cu lipsa de experiență, lipsa de răbdare și orice alte lipsuri personale care se transpun în mod inevitabil odată cu plusurile în produsul final.
Promovarea
Mă implic în promovarea filmului doar în măsura în care sunt solicitat în mod explicit. Nu e zona mea de competență și casa de producție a angajat-o pe Simona Rădoi să se ocupe de asta. Dar asta nu înseamnă că nu sunt conștient de faptul că se desființează foarte multe cinematografe și că sunt orașe în care nu mai există de ani buni cinematograf.
Sau de faptul că orele la care sunt programate filmele românești în cinematografele de mall dezavantajează vădit această zonă. Distribuitorii filmelor românești au o sarcină dificilă în a naviga diversele obstacole.
Publicul
În mod evident mi-aș dori ca filmele românești să aibă spectatori mai mulți dar în același timp, trebuie să ne asumăm faptul că dacă majoritatea lumii caută ceva anume și tu insiști să nu oferi ceva în zona aceea, acestea sunt cifrele la care trebuie să ne așteptăm.
Pot să înțeleg faptul că lumea preferă relaxarea. “Evadarea”. Într-un moment sau altul toți avem nevoie de ele. Spectaculosul și excepționalul ni se întâmplă foarte rar și atunci le căutăm, le confecționăm.
De cealaltă parte mi se pare important să ajungem să fim interesați de lucrurile mai “mici”, de chestiuni mai nuanțate. Fără “soundtrack” înălțător și “happy end”. Viața e mai bine reprezentată de povești complicate fără ieșiri facile. Cred că trebuie să învățăm să ne placă problematica dincolo de victorii răsunătoare și înfrângeri devastatoare. Vasta majoritate a timpului nu ni se întâmplă nici una, nici alta. De ce nu am acorda atenție exact zonei celei mai importante?
