[Cook-off publicitar] Somonul e bun și tratat cu indiferență, dar cei de la pastel au de gând să-l răsfețe adecvat

[Cook-off publicitar] Somonul e bun și tratat cu indiferență, dar cei de la pastel au de gând să-l răsfețe adecvat

Concurenți, vești bune! pastelUmami nu are ambiții de finală neapărat; pe de altă parte, refuză să plece de la Cupa Agențiilor la Gătit fără să se distreze. Din plin și pe stomacul plin. Vor întoarce somonul pe toate părțile următoarele coechipiere:

Ana-Maria Lazar (Senior Account), responsabilă cu șefia și îmbărbătarea în caz de eșec nesărat.
Alina Minu (Account Manager). Care face prânzurile să aibă gust bun.
Diana Pana (Jr. Account). Dulciuri et all.
Liuba Grecea. Care mai trece cu farfurioara prin agenție.
Adelina Gavrila (Graphic Designer). Ambasador al bucătăriei exotice. 
Roxana Sava (Senior Copywriter). Degustător zelos și implicat.

Au și o probă preferată, cea a pastelor cu imaginație. Însă relația lor cu bucătăria este mult mai complexă de-atât. Luate în echipă sau individual, fiecare în fața propriului bufet, fetele știu să gătească. 

Se întâmplă mic-dejunuri cu ficat fript, prânzuri aromate la slow-cooker, salate exotice cu semințe, sote-uri de ciuperci, deserturi cu albă-ca-zăpada și tarte cu mere, mmmm. 

Și măcar o parte din ele se vor ivi și la Cupă, de săptămâna viitoare. #nomnomnom

 

Formarea brigadei de gătit

Detașamentul s-a format în dulcele stil clasic: mai întâi a venit un e-mail de la Dana, ”mama” agenției. Apoi, pentru că eram cam ezitanți, a venit întrebarea prin viu grai: V-ați gândit bine? Și-atunci am început să ne amintim că ne place să bucătărim, și ne-am hotărât, rând pe rând, să dăm înapoi cu mailul: dacă mai sunt locuri în echipă, vreau și eu!

Componența echipei a fluctuat un pic, până ne-am lămurit exact cine și când e disponibil, dar până la urmă ne-am stabilizat într-o formulă echilibrată: și client service-ul, și creația au reprezentanți în pastelUmami.

Amintirile de la ultima participare sunt scufundate într-un aer de distracție generalizată. Se remarcă ”cel mai gustos sandviș cu somon ever!”, pe care tot echipa pastel îl pregătise (știm, suntem modeste).

 

Echipa

Echipa noastră de-structurată îi are în componență pe:

Ana-Maria, pasionata-șefă a echipei pastelUmami, va coordona, felicita și inspira fiecare membru al echipei.
Alina vine cu experiența și pasiunea prânzurilor pregătite cu simț de răspundere.
Diana are un nume definitiv legat, în istoria agenției, de răsfățul dulce pe care ni l-a oferit de ziua ei.
Liuba, din farfuria /gustarea căreia se-nfruptă toată lumea care se întâmplă să treacă pe lângă ea.
Adelina, care știe să echilibreze influențele exotice.
Roxana, degustător implicat și executant disciplinat.

 

 

Bucătăria de zi cu zi

La noi relația cu bucătăria e de genul on-again off-again. Adică avem perioade în care ne întâlnim cu bucătăria în fiecare zi și perioade în care toată lumea își comandă de mâncare la prânz. Dar și când suntem în modul ”on”, atunci să te ții!

Se întâmplă mic-dejunuri cu ficat fript, prânzuri aromate la slow-cooker, salate exotice cu semințe, sote-uri de ciuperci, deserturi cu albă-ca-zăpada și tarte cu mere, mmmm. Zi drept, întrebarea asta avea un scop ascuns, nu-i așa?

 

Cele 4 probe de concurs

Ne simțim destul de în vervă cât să nu ne ia prin surprindere vreo probă. Avem de gând să fim noi surpriza emisiunii,...ăăă, a Cupei, așa că rămâneți pe recepție lângă farfurii și furculițe.

Ne inspiră proba ”Paste cu imaginație”, pentru că avem din plin idei și creativitate. Iar dacă așa va vrea Zeul Bucătăriei, sperăm să stăm ca pe ghimpi în finală, la proba ”Din aburii gătitului”, pentru că nu știm exact care vor fi criteriile de evaluare și noțiunea de „sănătos” diferă ușor de la un om la altul.

 

Somonul de la prima probă. Cum faceți?

Ne-a plăcut somonul pentru că înoată contra curentului. Și pentru culoare!

Acum, serios, nu se poate să nu-ți placă somonul. Pentru că iese bun și dacă-l tratezi doar cu indiferență (și un cuptor bine-încins), și dacă-l răsfeți cu legume, mirodenii și mai multe etape de preparare. Practic, îți permite să te lași cu încredere în voia inspirației.

Cât despre secrete... putem spune că o să-l punem în valoare cu un joc de texturi și o alăturare neașteptată de culori. O să arate vesel și colorat, ca să poată fi gustat mai întâi cu ochii.

 

Punctele forte

Superputerea noastră în Cupa Agențiilor 2018 esteeee.... relaxarea! Și comunicarea! Venim să ne distrăm, să fim împreună, să învățăm unii de la alții și-n alt fel decât o facem în fiecare zi.

Să arătăm că spiritul de echipă primează, că suntem flexibili și capabili să improvizăm. Și credem că avem așa, o latură inginerească, atât de importantă când trebuie să găsești rapid soluții folosind resursele disponibile.

 

Ambiții de Finală sau fun cu colegii?

La noi fun-ul nu poate să lipsească, e un ingredient de bază în tot ceea ce facem. Dar asta nu înseamnă că n-avem ambiții – știi, astea nu se ceartă, ba dimpotrivă.

Juraților le dorim papile sensibile și răbdare, ca să se poată bucura de fiecare năstrușnicie, fie ea publicitară sau culinară. Iar ”adversarilor”... Adversari? Pe bune? Peace, man!

 

Partenerii Cupei

Despre Selgros Romania 
Se ocupa de varietatea si prospetimea ingredientelor pe care le veti transforma molecular la fata locului, totul in spiritul constructiv al improvizatiei, fara emotii, nici cu presiuni (sunt deja destule la birou).

Despre Kenwood 
Aduce intariri sub forma de instrumentar, de regula absent in meseria de publicitar. Dar pastram familiaritatea - o sa fie multitasking ca la tine in agentie, doar ca in bucatarie.

Despre Electrolux 
Asigura tehnologiile de gatire fara de care n-am putea gusta nici jumatate dintre aromele care o sa ne inconjoare. 

Despre Flanco
Si inainte, si dupa finish-ul Cupei Agentiilor la Gatit, Flanco se angajeaza sa aduca bucatariile romanesti la zi din punct de vedere electrocasnic.

Despre Doncafe Fresh 
Arma secreta a evenimentului nostru, care pana la urma implica niste eforturi in conditii de concurs. Si nu puteam omite un element precum cafeaua, nelipsita oricarui "publicitar starter pack".
 

Despre Cupa Agentiilor la Gatit
Creativii ingredientelor, ai prezentarilor si ai uralelor isi gasesc locul la Cupa Agentiilor la Gatit, un eveniment IQads care face parte dintr-un concept mai amplu de intreceri creative dedicate industriei publicitare din Romania - "Cupa Agentiilor". Scriem retetarul Cupei la Gatit din 2013 si starnim creativii sa se infrunte in preparate si farfurii. 

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Pastel

pastel este o agentie de comunicare romaneasca cu o abordare strategica si creativa, cu o activitate de 18 ani pe piata din Romania, peste 5.000 de campanii si proiecte dezvoltate, si un portofoliu de clienti... vezi detalii »

Dosare editoriale

Companii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related