Călătorește din adolescență, în toate stilurile posibile: Cu rucsacul în spate, cu cortul, cu autostopul, prin voluntariat, cu zboruri low cost. Dupa ce a devenit mama, Miruna Tîrcă nu s-a oprit din preumblari. Prima ieșire scurtă cu fetița a fost când aceasta avea 6 săptămâni. Când a făcut 4 luni, s-au dus în prima vacanță, în 2 Mai. Apoi, la începutul anului trecut, cand locuiau toți 3 într-un bungalou pe plajă, în orășelul thailandez Khanom, în timpul unei șederi de 33 de zile în Asia de Sud Est, s-a concretizat si intenția de a crea un blog serios. Si așa a apărut kindertrips.com. Au mers împreună cu fetița (care are acum 3 ani și jumătate) în 7 țări (Germania, Bulgaria, Grecia, Italia, Indonezia, Malaezia, Thailanda). Dar pe blogul lor de călători nu sunt doar descoperirile unor locuri exotice și îndepărtate, ci și a unor geografii extrem de apropiate, cum ar fi Bucureștiul. Sau România, destinația care continuă să îi surprindă cel mai mult, motiv pentru care au demarat vara aceasta proiectul de călătorie Romania Slow Travel.
Nu vrem să bifăm destinații cu tot dinadinsul, nici nu suntem vânători de destinații. Ne place să revenim în locuri cu care ne-am familiarizat sau să redescoperim altele în ritmul ”slow travel”.
Miruna e antropolog urban si a fondat Asociatia Komunitas, prin care a realizat, 10 ani, proiecte de educație prin urbanism, arhitectură și antropologie, în școli gimnaziale și licee, iar in prezent e consultant în dezvoltare comunitară și un fel de community strategist în cadrul proiectului ”Drumul Taberelor”.
Care sunt cele mai importante diferențe când călătorești cu copiii, cum își pregătesc expedițiile, ce mecanisme de supraviețuire au dezvoltat, dar și despre bloguri, părinți și România, în rândurile de mai jos:
ONG-iști, părinți, bloggeri
Suntem Noria (3 ani și jumătate), Miruna (37 de ani) și Silviu (34 de ani). Locuim în București. Exclus vara! De exemplu, în vara aceasta am fost pe drumuri mai bine de 2 luni. Și cam în toate verile, de ceva ani încoace.
Înainte de a mă apuca de blogging am condus un ONG, timp de 10 ani, în care s-a alăturat și Silviu, la un moment dat. Se numește Asociația Komunitas. Am derulat multe proiecte inovatoare de educație pentru copii și adolescenți, de activare urbană și dezvoltare comunitară.
De exemplu, noi suntem cei care am inițiat, în pionierat pentru România (prin 2008), proiecte de educație prin urbanism, arhitectură și antropologie, în școli gimnaziale și licee. Tot noi am fost primul ONG care a lucrat (timp de 4 ani) la Școala 136 din Ferentari, unde funcționează în prezent un Club de Educație Alternativă. În 2009 am reabilitat părculețul din Aleea Livezilor, din același cartier. Am revitalizat curți de școli și licee, prin intervenții arhitecturale participative; am realizat picturi murale de mari dimensiuni pe pereții școlilor, prin implicarea unor echipe formate din elevi, artiști și facilitatori. Am avut proiecte destul de cool :)
Asociația Komunitas a fost precum copilul meu, timp de mai bine de un deceniu. De asta am și tras atâta la ea, cu entuziasm, punând în practică foarte multe lucruri, cu bugete reduse, în raport cu volumul enorm de munca depus.
După ce am devenit mamă, mi-am focusat energia pe adevăratul meu copil și am cam suspendat activitățile organizației.
Momentan, lucrăm amândoi părinții în cadrul proiectului ”Drumul Taberelor” . Eu sunt consultant în dezvoltare comunitară și un fel de community strategist, iar Silviu se implică pe partea de organizat evenimente.
Mai am și alte joburi online, cum ar fi evaluarea de proiecte culturale și educaționale, plus diverse alte colaborări.
Blogul
Mai întâi am creat o pagină de Facebook, în ideea de a aduna la un loc experiențele noastre de călătorie cu fetița. Ca un fel de jurnal public. Postam aici on and off. Intenția de a crea un blog serios a venit în timpul unei șederi de 33 de zile în Asia de Sud Est, la începutul anului 2017. Locuiam toți 3 într-un bungalou pe plajă, în orășelul thailandez Khanom.
Ne gândeam cât de tare ar fi să putem rămâne aici luni în șir, după bunul plac. Din acel moment, toate gândurile noastre au început să lucreze în această direcție, de a deveni, încet încet, (semi) nomazi. Atât digitali, cât și în viața de zi cu zi.
Am lansat blogul cu dorința ca el să ajungă să ne susțină o parte din călătorii, în timp. Citeam deja o serie de bloguri străine de family travel și de worldschooling. Știam că oamenii aceștia își susțin masiv stilul de viață din blogging și că se poate. Nu prea realizam în acel moment toate tipurile de sarcini, munca și cunoștințele specifice pe care le presupune un blog, dar am aflat, destul de curând :)).
Am luat foarte în serios chestia asta, m-am documentat și am învățat multe, într-un timp scurt. În procesul de învățare m-a ajutat și faptul că am luat contact cu comunitatea Digital Parents Talks, inițiată de Ana Nicolescu și Lavinia Pavel, cele care dețin agenția Parenting PR.
Sunt foarte mulțumită de cum a evoluat blogul. L-am lansat la final de mai 2017, adică acum 1 an și 3 luni, cu ajutorul unor prieteni care mi-au făcut designul, programarea și logo-ul, la prețuri low budget.
Am ajuns organic la aproape 15 000 de vizitatori lunari. Recent, ne-am alăturat proiectului ARBO Influence Marketing – The AIM, inițiat de ARBOmedia, o regie de publicitate.
De acum încolo sperăm ca blogul să ne aducă și foloase financiare. Ne dorim ca în vreo 2-3 ani de aici înainte să ajungem să ne susținem exclusiv din munci online (blogging, editare video, traduceri, evaluare de proiecte, consultanță, susținere de cursuri, scris articole și gestionat social media pentru alții, colaborare cu diverse publicații etc). Am ceva experiență în toate.
Legat de mesajele blogului și modul în care au evoluat acestea, ne-am dat seama mai clar că vrem să promovăm mai ales anumite lucruri. Cum ar fi: călătoriile ca formă de educație în familie (în primul rând), ecoturismul, turismul rural în România, explorarea urbană, educația în aer liber, stilurile alternative de viață, campingul cu copiii etc. Sperăm să scriem, la un moment dat, și despre călătoriile cu rulota.
În Thailanda
Cu explorarea urbană eu am un issue: consider că în general nu știm să ”lecturăm” un oraș și să îl descoperim cum se cuvine. Pe mine personal m-a pasionat mult antropologia urbană, și chiar dacă nu o mai practic, am rămas cu acel mod de a vedea și de a înțelege orașele.
Acum îmi place să scriu despre asta, pe înțelesul tuturor. Pe blog am inițiat o campanie permanentă numită ”Călătorii urbane. Descoperă Bucureștiul cu Kinder Trips”, prin care ne propunem să îi împrietenim pe locuitori cu orașul, să arătăm și o alt fel de față a Bucureștiului.
Explorare în Parcul Văcărești
Alt lucru pe care îmi place să îl fac și să îl ofer pe blog sunt propriile selecții muzicale pentru road trips. Selectez muzică din zona afrobeat, afrofunk, funk, bass culture, tropical bass, world beat etc. Sunt genuri puțin cunoscute pe la noi, dar foarte mișto – genuri care reflectă diversitatea și frumusețea lumii pe care ne place să o explorăm :). O parte din selecțiile mele de home DJ sunt aici.
Primele călătorii cu copilul
Eu cel puțin călătoream din adolescență, în toate stilurile posibile :)). Cu rucsacul în spate, cu cortul, cu autostopul, făcut voluntariat în diverse țări, apoi cu zborurile low cost etc.
La gazdă, în 2 mai
După ce am devenit mamă, știam că nu aveam cum să mă opresc din preumblări, că mă hrăneam mult prea mult din călătorii. Prima ieșire scurtă cu fetița a fost la vârsta de 6 săptămâni. Iar prima vacanță a fost când avea 4 luni, în satul 2 Mai, în care merg de o viață. Experiența a fost super, pentru că am locuit într-o casă aflată chiar la malul mării și am avut totul la îndemână.
Bilanț
Țările în care am mers noi nu sunt atât de multe. Nu vrem să bifăm destinații cu tot dinadinsul, nici nu suntem vânători de destinații. Ne place să revenim în locuri cu care ne-am familiarizat sau să redescoperim altele în ritmul ”slow travel”. Când te reîntorci într-un loc, mereu ai ceva nou de explorat și mereu îi vezi o altă față, deși credeai că îl cunoști bine.
Balcik
Am mers împreună cu fetița în 7 țări (Germania, Bulgaria, Grecia, Italia, Indonezia, Malaezia, Thailanda). Fetița noastră are 3 ani și jumătate.
În Grecia
Vă spun cu sinceritate că destinația care ne surprinde cel mai mult rămâne tot România. Vara aceasta am demarat proiectul de călătorie Romania Slow Travel.
Am petrecut aproape o lună jumătate în județele Dâmbovița, Prahova, Brașov (cam 2 săptămâni în fiecare). Apoi înca 2 săptămâni la 2 Mai, care nu erau în program, au venit așa natural :)).
Comarnic
Faleza Oltului, Călimănești
Despre România pot spune, pe scurt, doar atât: cu cât ne preumblăm mai mult pe aici și o învățăm mai bine, cu atât ne dăm seama că habar nu avem cine este cu adevărat această țară. Rămâne mereu o sursă inepuizabilă de frumusețe și de lucruri noi pe care le aflăm.
Cheile Zărneștiului
Mecanisme de supraviețuire
Am învățat că mai avem multe de învățat noi, ca adulți, dar și ca travellers :))). Să crești un copil este oricum o călătorie în sine, plină de aventură și provocări la tot pasul. Iar să călătorești cu familia rămâne întotdeauna o modalitate prin care ne educăm și ne dezvoltăm împreună.
Concret, am învățat pe pielea noastră, prin trial and error, ce tipuri de călătorii ni se potrivesc, ce locuri nu ni se potrivesc, ce anume ne relaxează, ce ne stresează, ce să evităm, ce se potrivește familiei noastre, cum să ne organizăm călătoriile cât mai bine, cum să ne documentăm corespunzător, cum să alcătuim trasee și să ne petrecem timpul într-un mod echilibrat, cum să stăm plecați pe termen mai lung și să ne fie bine.
Kalamitsi, Grecia
Lucrăm încă la modalități mai eficiente de a selecta și împacheta bagajele. Nu am scăpat încă de frica aceea de a pleca cu foarte puține lucruri la drum.
În vara aceasta am testat și combinația dintre vacanță + relaxare + explorare + blogging + alte munci online + îngrijit și petrecut timp cu copilul. Nu pot să zic că a fost tocmai ușor, dar cu siguranță util, pentru că ne-a oferit un preview al tipului de viață pe care ne dorim să o trăim în permanență.
Lembongan, Indonezia
Nomadismul acesta digital, alături de un copil, nu e chiar floare la ureche. Dar iubim mult libertatea de a ne organiza timpul așa cum dorim și de a-i arăta lumea fetiței, așadar ne-am propus să mergem înainte.
Probabil că noi vom rămâne la stadiul de semi-nomazi (câteva luni de călătorii pe an), asta pentru a-i putea oferi fetiței și accesul în diverse colectivități (grădinițe, proiecte auto-organizate de învățare etc).
A călători și a călători cu copii
Faptul că, în permanență, în afara grijii pe care o porți propriei persoane, este necesar să porți și grija copilului. Nonstop! Un job 24 din 24. Imagine that! Pentru mine, care abia reușesc să am grijă de propria persoană, cu siguranță e o provocare.
Iar copilul nu are nevoie doar de hrană, baie și somn, ci și de tine, să fii acolo pentru el, să îi arăți iubire, să îl înveți chestii, să îi traduci lumea, să te joci cu el.
Uneori, de oboseală, nu ai deloc energie pentru asta, vrei doar să zaci, să lucrezi și tu în liniște, să savurezi un ceai sau să citești o carte. Noi încercăm din toate puterile să fim niște părinți cât mai buni și mai prezenți lângă copil. Nu suntem perfecți, avem multe de lucrat cu propriile persoane. Călătoriile ne ajută destul de mult să ne conectăm unii cu alții.
Din fericire, la noi în familie tatăl se implică foarte mult în relația cu copilul. Și în călătorii, și acasă. Ca idee, Silviu a schimbat mult mai multe scutece decât am schimbat eu :))). Tot el este in charge cu gătitul.
În plus,în timpul călătoriilor în familie e nevoie să coordonezi întreaga călătorie din perspectiva nevoilor copilului.
Iar când acesta e destul de mic, înseamnă că nu mai explorezi tu în voie, nu te mai cazezi la destinație, unde îți place, nu mai mergi kilometri întregi pe jos și nu te mai distrezi până noaptea târziu. Momentan. Când mai crește, poate se mai schimbă treaba :)
Experiența călătoriilor documentate
Pe mine mă ajută foarte mult documentarea, acum. Mulți ani am călătorit absolut free style, fără nici o documentare prealabilă și fără să mă intereseze obiectivele turistice. Îmi plăcea să mă scufund în realitatea locurilor vizitate ca într-un submarin aflat la mare adâncime. Și pentru a face acest lucru nu aveam nevoie de documentare, mai ales că la bază am formare de antropolog și îmi venea destul de ușor să relaționez cu ce era în jurul meu.
Până târziu am făcut acest lucru. Faza cu documentarea și planificarea minuțioasă a călătoriilor a intervenit după nașterea fetiței. Între timp m-am mai copt și eu la minte. Acum îmi place mult să mă documentez. Iau documentarea tot ca pe o călătorie, una mentală. Mă relaxez citind bloguri de călătorie, inclusiv pe ale colegilor de family travel, din România și de peste tot.
Transalpina
Acum, că ne cunoaștem nevoile mai bine, ca adulți, documentarea e foarte importantă. Prin documentare îmi dau seama ce locuri să evităm, ce ni se potrivește, ce ar trebui să avem în vedere. Pot planifica trasee și pot pune destinații în ”bucket list”.
Mă familiarizez mental cu destinații în care nu am fost niciodată, doar citind de pe ele și studiind hărți din satelit. Nu, nu am devenit freak control, pur și simplu mă bucur de etapa asta la fel de mult ca de restul călătoriei. Nu mi se mai pare plictisitoare, cum aveam impresia înainte.
Stadiile documentării:
-scrolat pe FB prin articole de călătorie
-pus deoparte articole; unele le citesc pe loc, altele mi le salvez pentru mai târziu
-în calculator am o listă cu destinații; la fiecare destinație salvez articole care mi-au plăcut
-google search cu anumite destinații pe bloguri de călătorii cu copii, family travel și wordlschooling; mă interesează să citesc despre locuri din perspectiva familiilor cu copii
-discuții de planificare cu partenerul (nu prea dese, ha, ha)
-căutat cazare, găsit o bază bună
-documentare despre împrejurimi, alcătuit trasee
-documentare despre bucătăria și felurile de mâncare locale (îmi place mult să citesc despre mâncare ))
-documentare despre tips and tricks legate de o anumită țară
Cel mai important pas în pregătirea unei călătorii
Documentarea, ha, ha. Bine, depinde unde mergi. Dacă mă duc la 2 Mai, unde vin de aproape 30 de ani, nu mai documentez nimic, pur și simplu împachetăm câteva chestii și o luăm din loc. Dacă plecăm peste mări și țări, plecăm cât de cât informați și în cunoștință de cauză. Dar fără să fim control freaks.
Legat de sfaturi, am un articol stufos deja scris, pe care îl recomand.
Cum alegeți destinațiile
Vedem și noi care este energia momentului și alegem :). Avem în vedere nevoia principală: dacă vrem odihnă completă și vacanță pe bune, dacă vrem aventură și explorare, dacă vrem locuri pe care deja le cunoaștem și în care știm cum să ne simțim bine sau să ne încărcăm, dacă vrem noutate totală și prilejuri de învățare, dacă vrem pur și simplu să locuim și să muncim în alt loc, care să nu fie București, caz în care nu mai e chiar o călătorie, dacă e travel project pentru blog etc.
Destinațiile în care ne dorim să ajungem în viitorul cât mai apropiat sunt:
-Țara Hațegului
-Ținutul Buzăului
-Valencia
-Viena
-Tenerife
-Varsovia
-Vietnam
-Myanmar
-arhipelagul Flores (Indonezia)
-Ecuador
Practic, acesta este short list-ul nostru.
Destinații preferate
Șirnea, un loc deosebit din România.
Berlin, un oraș perfect pentru familii cu copii.
Khanom, în Thailanda.
Și insula Nusa Lembongan, în Indonezia.
Noriei îi place oriunde, cu condiția să fim împreună și să ne jucăm cu ea.
Cititorii
Avem un feedback în general bun. Am crescut frumos și destul de rapid, zic eu, ajungând la circa 15 000 de vizitatori în doar un an și ceva.
Pe Facebook avem scorul de 4.8 la Reviews, asta pentru că cineva ne-a acuzat că suntem iresponsabili, deoarece ne-am dus copilul la ”abominația de festival Waha”. Ce să-i faci, mai sunt și oameni de genul. (Pe Instagram, îi găsiți aici - n. r.)
Printre textele populare se numără cele în care facem recomandări de cazare, propunem trasee urbane prin București și prezentăm oameni care au curajul să traiască stiluri alternative de viață!
Avem o serie de interviuri în acest sens, care chiar prind la public.
Cred că oamenii simt nevoia de altceva, toată lumea este obosită de rutină și lupta pentru supraviețuire. De aceea, cei care au curajul să încerce și să construiască stiluri alternative de viață sunt priviți cu interes și poate chiar admirație. Până la urmă, ei sunt un fel de pioneri. Iar pionerii îi inspiră pe alții, fac lumea să se miște și să evolueze, în cele din urmă.
Valea Doftanei
Iar povestea cu nomadismul digital este tot un pionierat, o inovație socială care deja contribuie la transformarea societății, a relațiilor de muncă, a libertății de mișcare. Sper ca din ce în ce mai mulți oameni să aibă acces la o astfel de libertate.
Teme populare printre părinți
Printre părinții care sunt cumva din același film cu noi, temele de discuție populare ar fi: modurile în care ne educăm copiii (e o temă care arde), cum să fii empatic în relația cu copilul, autoconștientizare de sine, vulnearabilități, modalități sustenabile de trai. Fac parte dintr-un grup online foarte mișto – Zen Mommy Village. Nivelul discuțiilor de acolo este destul de ridicat; plus calitatea informațiilor – am învățat multe din această comunitate. În curând, coordonatoarele comunității vor crea și un hub al părinților. Concret, nu digital.
Dar simt nevoia să fac o precizare: noi și cei din rețeaua noastră facem parte din categoria părinților privilegiați, care au un nivel de trai cât de cât ok, au timp să călătorească, să discute despre conștientizare de sine, să se autoeduce etc.
Pentru foarte mulți părinți din România temele de discuție populare probabil că sunt ”ce punem azi pe masă?” și ”cum plătim curentul electric luna asta?”.
Silviu și cu mine am fost implicați mulți ani în proiecte sociale, pe care le-am pus pe stand by atunci când am devenit și noi părinți.
Când o să reușim să ne stabilizăm cât de cât financiar, astfel încât să putem trăi doar din ce ne place, în special din tipuri de munci digitale, ne bate gândul să revenim și la proiecte sociale, să dăm o mână de ajutor la îmbunătățirea societății.
Acum tot timpul meu liber, care rămâne după diverse joburi și copil, este dedicat învățării acestei noi meserii care se numește blogging și mai ales creșterii blogului. Îmi înghite foarte foarte multe ore, mai ales că vreau să public materiale de calitate și să fac totul ca la carte.
Am nevoie de timpul meu liber ca să cresc și să mă dezvolt, având în vedere că practic am cam luat-o de la capăt cu o profesie nouă. În plus, ani de zile mi-am dedicat timpul și energia altora, dar prea puțin mie. Acum s-a mai schimbat raportul.
Blogurilor pentru părinți din România
Este un peisaj foarte variat, care a evoluat mult în ultimii ani. Sunt destui bloggeri profesioniști, cu comunități solide în jur. Pe unii i-am cunoscut prin intermediul Digital Parents Talks, proiectul Anei Nicolescu, de care povesteam mai sus.
Nișa bloggerilor de parenting este ceva mai unită decât altele. Totuși nu ar strica mai multă solidaritate, astfel încât nișa aceasta să ajungă să aibă puterea de a educa un public cât mai larg, de a propune și de a formula politici publice de protecție socială, de educație, de dezvoltare urbană etc.
