Se numește About Us. Va avea loc pe 21 septembrie la Arenele Romane. Și vor cânta împreună Vama, Robin & The Backstabbers și Irina Rimes. Show-ul produs de Sublime Romania nu este genul de eveniment-miting-protest, precizează Cristian Stan, Managing Partner Sublime Romania.
Nu vom avea flyere și șepcuțe cu "stop discriminare" și nici discursuri mobilizatoare. Uneori mă simt vinovat că vorbim prea mult despre concept, ca și cum am încerca să explicăm punchline-ul unei poante bune, spune Cristian Stan.
Este, însă, un proiect artistic care transmite un mesaj. Pe scenă ar trebui să fie loc de manifestare indiferent de genul artistului sau al muzicii. Și pentru femeile din România e destul loc pe scenă, la TV sau la radio, cât timp încap în imaginea sexy-texte ușoare. Problema apare pentru artistele cu substanță, care au ceva de spus.
De aici a pornit și ideea About Us, de la prezența limitată a unor astfel de artiste în line up-urile festivalurilor. Și a continuat cu o campanie despre egalitatea de șanse.
10 bloggerițe cunoscute pentru acțiunile lor militante sunt ambasadoarele About Us (Oana Tache, Oana Vasiliu, Anca Duma, Noemi Meilman, Erica Ioja, Bogdana Dobre, Ioana Scarlatescu, Bianca Sterie, Irina Manole, Nona Beicu) si este în pregătire un ebook cu participarea a 100 de femei.
Cristian Stan vorbește în rândurile ce urmează despre prejudecăți, discriminare, cum a evoluat imaginea femeii în industria muzicală, ce s-ar fi întâmplat dacă Pink ar fi fost româncă, despre sexualitate, masculin și feminin și publicul din România.
Ideea
Ideea a fost de a pune pe aceasi scena, in ceva ce este mai mult decat un concert si mai putin decat un festival, trei artisti care au un nucleu comun de public si mesaj, dar si ceva foarte personal. Atât dintr-o ratiune comerciala (pentru a avea o potentiala audienta mai mare), cat si din dorinta de a construi niste poduri intre lumi. De a pune intr-o forma tolerabila impreuna mainstrem cu undergreound, rock cu pop si a le oferi oamenilor sansa de a descoperi că același mesaj poate fi exprimat în moduri diferite.
Concret, ascultam pe Spotify ". /în /îm /pre //ună " a celor de la Robin and the Backstabbers iar următoarea recomandare a fost o piesă de la Vama. Și mă gândeam ce bine s-ar potrivi trupele astea pe aceași scenă. Deci se poate spune că acesta este primul concert românesc care s-a născut datorită prezenței Spotify în România*
(*este un mit în industrie că atunci când o să vină Spotify în România o să curgă lapte și miere. Asta pentru că serviciile de streaming plătit în piețele dezvoltate sunt foarte populare și dintre ele Spotify este cel mai mare)
Etapele
De acolo, ne trebuia al treilea artist. Am discutat pe grupul nostru de WhatsApp de la Sublime, iar o idee care a încolțit în minte a fost Irina Rimes. A întâmpinat o rezistență uriașă în interior care recunosc că m-a ambiționat mai tare :). Irina Rimes își scrie muzica și textele, are un album coerent inspirat din propria poveste de dragoste, muzica ei este cumva la fel de “moderate dark” precum a ceilorlalți artiști din line up, chiar dacă este mascată sub o formă devenită surprinzător radio-friendly.
Cel mai bun concept e cel care vorbește singur și pentru care nu trebuie să folosești multe cuvinte pentru a-l explica. Pentru mine, "About Us" așa era. Un eveniment care te face să iei o pauză de 5-6 ore de la rate, regim, deadline, chirii, certuri cu iubita sau iubitul și să te bucuri de o muzică care îți spune povestea, înconjurat de oameni ca tine. A devenit un manifest despre egalitatea de șanse și împotriva prejudecâților atunci când am început să ne lovim de niște probleme care nu existau.
Irina e prea femeie pentru rock, deci prea puțin rock pentru un festival etc. Wtf!? E doar muzică. Abia după aceea am studiat un pic contextul și am remarcat că suntem singurii care avem headliner o fată într-un festival predominant de rock. A mai existat o excepție - Jessie J la Electric Castle (cu multă controversă în jur, dar cu un succes fantastic acolo).
Cea mai grea parte
Cea mai dificilă parte este întotdeauna să convingi niște mii de oameni să îți dea banii pe bilet :). Conceptual chiar nu au fost dificultăți, pentru că exact ce spuneam mai sus, a fost un concep(r)t pe care noi îl iubim la Sublime, care este parte din noi și atunci el curge firesc.
Nu am ținut seama de nicio sensibilitate, ca să fiu sincer. Este un proiect artistic, este un crez și o propunere, un manifest. Cred că el trebuie menținut nealterat și, în calitate de autor al lui, trebuie să îi faci pe cei care au îndoieli să înțeleagă în primul rând ce ai propus acolo și după aceea să îi convingi de valoarea proiectului.
Mi-a fost teamă de reacția publicului de indie-Guerrilla-hipstereală atunci când vor vedea în lumea lor o fată de la celelalte radiouri. Și faptul că am reușit să găsim în Radio Guerrilla un partener pentru acest eveniment a fost una dintre micile victorii și marile bucurii. Dincolo de expunerea oferită, m-am bucurat că avem pe cineva important alături în acest proces de a "deschide minți" :).
Colaborarea cu artiștii
Când aveam îndoieli dacă Irina este sau nu potrivită și dacă va fi acceptată de public, am întrebat artiștii. Primul telefon a fost la Carina Sava, managerul trupei Vama, căci dincolo de relațiile de business ne leagă și o prietenie. A răspuns fără ezitare că i se pare cool și că nu vede nicio problemă. Managementul Irinei a avut o scurtă ezitare dată de faptul că programul artistei urma să fie extrem de aglomerat din cauza calității de jurat la Vocea României, dar până la urmă au confirmat. Mai tarziu Irina Rimes spunea într-un interviu că i s-a îndeplinit un vis, respectiv să cânte alături de artiști autentici pe o scenă mare, într-un context în care muzica se poate exprima în voie. Ironia este că Robin and the Backstabbers, de la care cumva a pornit ideea showului, au fost ultimii care au confirmat.
Altfel, aș vrea să precizez că nu este genul de eveniment-miting-protest. Nu vom avea flyere și șepcuțe cu "stop discriminare" și nici discursuri mobilizatoare. În esență, rămâne un eveniment care pune muzica celor trei artiști în valoare, vor fi 3 concerte individuale sub aceași umbrelă. După cum spuneam mai sus, cauza și mesajul social cred că trebuie exprimat subtil. Simpla prezență a Irinei Rimes este un mesaj, nu cred că trebuie să mai avem și un MC care să pună cauza “in your face”. Este un proiect artistic în care fiecare piesă de decor, artist sau cântec au un rol și transmit un mesaj ce va fi perceput de oameni. Uneori mă simt vinovat că vorbim prea mult despre concept, ca și cum am încerca să explicăm punchline-ul unei poante bune. Mie mi-e clar că Vama, Robin and the Backstabbers și Irina Rimes, împreună și separate, vorbesc despre a te simți bine în pielea ta și a te accepta așa cum ești și, implicit, de a fi liber și de a crede în egalitate.
Egalitatea de gen în industria muzicală
În primul rând mi se pare un succes că acum câțiva ani a fost pentru prima oară ok în România ca un artist să scrie pe tricou "Sunt țigan" și oamenii să îl aplaude, să înțeleagă gestul și mesajul și să continue să îi aprecieze muzica.
Rămân în continuare undeva într-un underground care stă să explodeze maneliștii, ca să vorbim pe subiectul rasism, dar cât de cât ai o șansă ca țigan sau ca ungur să te asculte cineva. Ca femeie... totul este roz cât timp accepți tiparul cu imaginea foarte sexy și texte ușoare. Aș spune chiar că vorbim despre o discriminare pozitivă, căci porțile radioului și televiziunii sunt ceva mai deschise. Problema majoră este pentru artistele cu substanță, care au ceva de spus. Într-o altă zonă, Alexandra Ușurelu suferă în tăcere de o marginalizare în festivaluri deși vinde 2 săli de Teatru Național pe an.
Adică, eu cred că societatea noastră are o tradiție care se perpetuează și în zilele noastre foarte favorabilă discriminărilor pe orice criteriu (gen, rasă, etnie, educație). Ironic pentru o societate marcată profund de comunism, dar noi nu ne amestecăm. Suntem noi și ei, pe orice subiect. Deci cumva, publicul este primul care este învățat să pună o barieră. În plus, există un obstacol în lipsa de deschidere la nou din industrie, la tentația de a merge pe drumul bătut, la glorificarea lui "știu eu, nu o să meargă niciodată altfel" etc.
Apropos de evoluție, este interesant că într-un alt domeniu al entertainmentului, stand up, talent showul iUmor a dat nu mai puțin de 3 femei câștigătoare consecutiv. Și ca să rămânem în domeniul TV, juriul de la Vocea României, pentru prima oară are egalitate de gen, doi bărbați și două femei. Deci, lucrurile se schimbă ușor-ușor.
Irina Rimes a avut șansa online-ului. Cred că dacă online-ul nu exista, iar ea ar fi stat la mâna oamenilor de radio și a experților din industria muzicală, fie nu o vedeam, fie o vedeam fix ca încă o fată care cântă niște cântecele de vară în costum de baie. Ea a avut și șansa unei echipe care chiar o înțelege și care are răbdare cu construcția ei.
Cred că e nevoie de curaj și de încăpățânare din partea artistelor și a echipelor lor. Știi vorba aia, discriminarea va dispărea atunci când obiectul ei va fi insesizabil. Dacă ignori total discriminarea și prejudecățile, ele cumva nu mai există; și îți poți expune mesajul, talentul și munca în liniște.
Imaginea femeilor în muzică
As extinde un pic ideea de muzica rock și as spune că niciuna dintre artistele mari de afară (poate cu exceptia Madonnei) care au concertat in Romania nu au reusit succes real de casa aici (Beyonce, Shakira, Sia, Lady Ga Ga, Rhianna).
Imi amintesc ca acum fix 9 ani ne zbăteam cu o fosta componenta a trupei Pops (Tina Geru - care cânta atunci la Eurovision pentru prima oara viitorul hit VUNK - Pleaca) și absolut toată lumea ne explica faptul că, dacă Pink ar fi fost româncă, nu ar fi știut nimeni de ea pentru ca publicul romanesc nu vrea să vadă femeia independenta si puternica.
Exista o prejudecata evidenta care asociaza femeia cu ceva delicat sau cu ceva sexual, dupa caz. Si inca o prejudecata care asociaza rockul cu ceva extrem de masculine, la granita cu agresivitatea. Si cele doua nu se potrivesc. Pe masura ce lumea se schimba si pe masura ce exista aceasta tendinta de a lupta impotriva discriminarilor si de a incuraja comportamentul autentic, probabil ca vom avea din ce in ce mai multe artiste in zona muzicii rock.
În Europa sunt miscari masive de a reduce in line-up-ul de festival diferenta dintre numarul de femei si cel al barbatilor. E o dementa totala de altfel, in care se calculeaza nu doar pe trupa, dar si pe instrumentist (un interpret barbat ar putea avea in trupa o femeie la chitara). Sincer, nu sunt adeptul acestor masuri si masuratori cantitative, cred ca ceea ce ar produce cu adevarat o schimbare ar fi sa incurajam publicul sa fie deschis si artistii si artistele sa se exprime asa cum simt.
Publicul romanesc
In primul rand nu mai vorbim de un fan-base de gen. Nici macar de artist. Ci mai degraba, publicul zilelor noastre asculta cantece care ii plac sau nu, sau se aliniaza unui curent social. E drept ca muzica a evoluat la randul ei si genurile muzicale nu mai sunt definite (nu ne putem hotari daca Coldplay canta rock sau nu, de exemplu...) Dar mi se pare ca acum 15-20 de ani, era de neconceput sa ai oameni care sa asculte Subcarpati, Robin and the Backstabbers, Coma și Moonlight Breakfast sau Paraziții în aceași perioadă a vieții lor și să se declare chiar fani ai trupelor respective.
În concordanță cu ce se întâmplă afară și în strânsă legătură cu dezvoltarea social media, s-a produs o demistificare totală a artiștilor și, implicit, distanța dintre public și artiști a scăzut extrem de mult. De aceea, în lipsa statutului de zeu, e foarte greu să mai spui că ai fani în sensul clasic al cuvântului. Totul se consumă extrem de repede, oamenii se plictisesc, industria se adaptează cu greu, iar muzica e prea la un click distanță.
Și ca să citez ceva ce am văzut la o conferință, "instant availabilty means instant forgetability". Va fi interesant de vazut in cativa ani cine va mai putea face showuri de stadioane (din perspectiva asta, noi romanii, suntem cu un pas in fata, caci suntem printre singurele tari din lume care nu au un artist care sa poata.
Evenimente, concerte, festivaluri
Este clar ca pentru cei mai tineri, festivalul este noua distractie. Muzica pica undeva pe un plan secund, merg la evenimente în special pentru atmosferă. În strânsă legătură, dacă ne referim la București, Berăria H și Hard Rock Cafe, care sunt localuri, nu sali de evenimente propun în jur de 250 de concerte pe an (nu stim niciodata daca oamenii au mers acolo pentru mici/burgeri sau pentru concert).
La asta se adaugă festivalurile Primăriei și câteva Street Food festival. Artiștii sunt aceiași. Și este extrem de greu să mai dai senzația de Eveniment atunci cand o trupă cânta de 8-9 ori pe an în București (mai ales cu bilete...) Cat sa exploatezi fanbaseul respectivului artist?!. Pe de alta parte, a crescut numarul artistilor care fac concerte "mari" anuale (de genul Sala Palatului, Polivalenta sau Arenele Romane), cu productie proprie, concept, scenografie și regie.
E greu de spus ce parte e bună și ce parte e proastă. Este un context la care trebuie să te adaptezi și să îl iei ca atare. Dacă ar fi ceva care este evident defavorabil este fiscalitatea excesivă. Practic, aproximativ 27% din prețul de vânzare al unui bilet se pierde sub forma unor taxe și impozite indirecte. Dacă evenimentul face profit, impozitul pe profit e separat, altă discuție. Asta duce la prețuri mari ale biletelor, descurajează producții mai mici și frustrează pe toată lumea.
