Agenția independentă de comunicare Oxygen a fost selectată în urma unui proces complex de selecție ca partener pentru dezvoltarea și implementarea strategiei de comunicare a brandului VEKA România.
În calitate de consultant al VEKA pe plan local, Oxygen asigură servicii de relații publice, corporate și brand PR, și Social Media. Oxygen își extinde, astfel, portofoliul de clienți și continuă consolidarea brandului ca agenție integrată pe piața locală.
"Ne onorează faptul că VEKA ne-a ales ca partener pentru comunicarea în România și suntem bucuroși să lucrăm cu un brand de renume mondial care dovedește în permanență curaj în modul în care comunică. Colaborarea cu VEKA lansează noi provocări pe care le întâmpinăm cu deschidere și convingerea că împreună vom realiza proiecte și campanii autentice de un real impact", a declarat Adina Trandaf (Client Service Director, Oxygen).
“În buna tradiție a unui brand de clasa A, ne bucură acest parteneriat convinși că avem alături un partener de încredere și cu experiență relevantă, care ne va susține în demersurile de comunicare. Am ales să comunicăm prin intermediul unei agenții cu o reputație solidă în piață, care ne împărtășește viziunea, aliniată la ADN-ul brandului VEKA”, a declarat Alexandru Oancea (Marketing Manager, VEKA România).
Oxygen este o agenție integrată de comunicare, cu birouri la București și Cluj-Napoca. Premiată încă de la începutul activității pentru campaniile sale, agenția deține un portofoliu vast de clienți, precum: Olympus Dairy, TotalSoft, Nestlé, Moncler, Luxoft, AD Pharma, Heineken, Banca Transilvania, Betano, Skoda, Garanti Bank, FOREVER 21, Volvo, Huawei, World Class, Intesa Sanpaolo Bank, Grand Entertainment, PPD Romania, Gruppo Campari (Campari, Aperol), Acqua Panna, San Pellegrino, Asirom VIG, SPLAT Professional, Batiste, Dr. Hart, DELL și mulți alții.