Afară miroase a dulce, a frumos, a primitor, a normal, a fără gropi, a lipsa gunoaielor din parcuri, a zâmbet, a politețe, a căței cu covrigi în coadă. Afară sună, mai ales în această perioadă, a evadare disperată. Uneori a fugă. Alteori a aventură. Oricum ar suna și ar mirosi viața din afara granițelor, noi venim cu niște contururi ale traiului de acolo, pentru a-l fixa mai bine în realitate. După nașterea celui de-al doilea copil, Anca Leibovici a reluat legătura cu câteva prietene care acum locuiesc în străinătate și care i-au povestit cum a fost experiența nașterii lor în țările adoptive, departe de casă. Care sunt condițiile din spitale, cum se poartă personalul medical, care este rata nașterilor prin cezariană și cât de mult este încurajată alăptarea în țările în care locuiesc ele acum.
Anca are 35 de ani și este mama a doi băieți: cel mare are aproape 4 ani, cel mic împlinește 1 an. A făcut studii economice, a lucrat mulți ani în sistemul bancar, iar acum are firma proprie, EduClass, alături de soțul ei. În timp ce lucra în corporații, Anca și-a făcut un blog care a evoluat treptat, o dată cu viața ei, de la modă și femei la părinți, copii și lifestyle. Aici a adunat o serie de 12 povești, pe care le-a prezentat pe parcursul a patru luni în cadrul campaniei Born Abroad. Sunt povești din Canada, Austria, Marea Britanie, Germania, Spania, Italia, Luxemburg, Suedia, Danemarca, Irlanda, Franța, Israel.
Anca povestește despre diferențele surprinzătoare din alte culturi, dar și despre lucrurile universale, indiferente geografiei, despre noile generații de părinți, efectele parentingului și blogurile de părinți din România.
Blogul
Am început să cochetez cu bloggingul în 2011, iar atunci temele principale abordate pe blog erau legate de modă. Lucram într-o corporație, iar în jurul meu vedeam doar haine negre și gri. De aceea am început să scriu și să fac postări de street style, legate de ținute office, în care includeam și un pic de culoare.
Când am rămas însărcinată am ținut un jurnal de sarcină, în care am povestit pe un ton haios întâmplările prin care treceam și am abordat și teme legate de ținute pentru gravide. Aș putea spune că sarcina mi-a activat și mai mult partea creativă și îmi plăcea din ce în ce mai mult să scriu.
După ce am născut primul copil am început să abordez tot mai des teme legate de naștere, maternitate, copii și atunci mi-am dat seama că în jurul meu se adunase o comunitate destul de mare de mame. Practic o parte din citioarele jurnalului de modă deveniseră și ele mame, iar acum discuțiile erau mult mai aprinse și mai animate atunci când povesteam de viața de familie. În timp am început să scriu mai mult din experiența de mamă, astfel subiectele legate de copii au prins tot mai mult teren. Scriu în continuare cu mare drag și despre modă și despre frumusețe și chiar văd că reacțiile cititoarelor sunt foarte bune. Orice mamă trebuie să își amintească că este femeie înainte de toate și trebuie să aibă grijă de ea.
Mărturisiri de mamă
Viața de mama este plină de provocări și uneori este foarte greu să faci față tuturor lucrurilor care se întâmplă. Important este să nu le iei foarte dramatic și să vezi mereu partea frumoasă și amuzantă a lucrurilor. Pe mine asta mă ajută să îmi păstrez energia pozitivă și să trec mai ușor peste momentele grele.
Prin blog, încerc să scriu despre aceste momente și să împărtășesc într-o notă haioasă întămplările prin care trecem.
În timp am învățat cum să filtrez subiectele sau cum să îmbrac o poveste astfel încât să nu îmi expun familia prea mult. Am mai învățat să nu mă mai grăbesc să scriu imediat ce se întâmplă ceva, pentru că uneori pot scrie de supărare sau din prea mult entuziasm. Chiar dacă uneori scriu textul, mai las câteva zile înainte să îl public, îl recitesc și mă gândesc dacă mai simt tot așa.
Deși povestec despre copii, încerc să nu îi expun exagerat de mult. Evit să povestesc întâmplări din cauza cărora s-ar putea simți jenați mai târziu când vor citi ce am scris.
Experiența de părinte este destul de ofertantă, încât să am subiecte despre care să scriu, fără să îi pun pe ei într-o lumină proastă.
Prefer să spun o poveste frumoasă, să aduc o emoțe, să înveselesc, să dau speranță, să povestesc o întâmplare haioasă, să împărtășesc noutăți cu cititorii mei, atunci când aflu.
Teme populare printre părinți
Sunt atât de multe: naștere, alăptare, diversificare, bone, grădinițe, școli, îngrijire copii. Îmi place că din ce în ce mai mult găsesc povești personale pe bloguri, experiențe proprii și mai puțin teorii pe care le putem citi în cărți.
Mie îmi plac blogurile care aduc o notă personală, o viziune proprie, care aduc o emoție sau care încearcă să schimbe ceva. Văd din ce în ce mai mulți bloggeri care încearcă să ofere mai mult decât un text livrat odată la câteva zile, care încearcă să scoată oamenii din starea de confort și să îi responsabilizeze fie pentru cauze sociale, fie pentru a schimba ceva în bine.
Cel mai bun exemplu pentru copiii noștri suntem noi și dacă ne dorim pentru ei o viață mai bună, un viitor mai luminos, primul pas trebuie să îl facem noi. Trebuie să ne plângem mai puțin și să facem mai mult. Atât cât putem noi, așa cum putem noi. Să deschidem un pic ochii și să nu mai închidem ochii la tot ce se întâmplă greșit, să nu mai ridicăm umerii a neputință sau a nepăsare.
Suntem datori să facem asta pentru copiii noștri. Pentru că noi suntem primul exemplu pe care ei îl văd în viață. Iar lumea de mâine va arăta exact așa cum o clădim noi astăzi, prin educația pe care le-o dăm lor.
Născut în altă țară
Ideea campaniei mi-a venit la scurt timp după ce am născut cel de-al doilea copil.
Am multe prietene care locuiesc și au născut în străinătate și cu care am tot povestit în ultimele luni de sarcină sau imediat după naștere cum a fost în cazul lor, care sunt condițiile din spitale, cum se poartă personalul medical, care este rata nașterilor prin cezariană și cât de mult este încurajată alăptarea în țările în care locuiesc ele acum.
Mi-am dorit să afle și mamele din România care sunt practicile în maternitățile din străinătate, pentru că poveștile frumoase trebuie împărtășite și aflate de cât mai multă lume. Anul trecut, când eram însărcinată, am fost într-o vacanță în Coreea de Sud. Acolo am aflat despre un obicei local, conform căruia, femeile însărcinate trebuie să se îmbrace frumos, în culori colorate, să li se spună lucruri fumoase, să fie înconjurate de oameni calzi și să ducă sarcina în armonie. Astfel, se spune că bebelușul va fi vesel și sănătos. Mi-a plăcut mult această tradiție și asta am vrut să transmit atunci când am început această campanie: povești frumoase, care să le dea încredere și curaj viitoarelor mame.
După ce s-a născut ideea campaniei, am făcut o listă cu toate prietenele care sunt plecate peste hotare și le-am scris cu propunerea de a-mi povesti experiențele lor pentru cititoarele blogului. Toate mi-au răspuns pozitiv, dar unele au dorit ca povestile lor să rămâna sub anonimat. S-au concretizat astfel 9 povești dar am avut surpriza ca pe parcurs sa fiu contactată de cititoare ale blogului care locuiesc în străinătate și care s-au alăturat campaniei spunându-ne poveștile lor. Pentru mine a contat enorm gestul lor, pentru că este în primul rând un gest de solidaritate cu mamele din România, iar pentru mine este o validare a faptului că această campanie a ajuns exact acolo unde trebuie: în sufletele mamelor.
Între timp am câutat un nume pentru campanie, am căutat sponsori, parteneri media, m-am gândit la o structură a poveștilor și la partea legată de identitatea vizuală a campaniei. La acest capitol m-a ajutat o alta prietena, Manuela Marcovici care a facut cate un afis pentru fiecare tara in parte, reprezentand un bebelus îmbăacat in costum specific tarii respective sau purtand un steag sau un simbol al țării sale natale.
Cele 12 mame
Pe majoritatea dintre ele, le cunosc foarte bine: îmi sunt prietene, foste colege de școală, liceu sau facultate, foste colege de muncă. Trei dintre ele sunt cititoare fidele ale blogului meu și deși nu am avut încă ocazia să le cunosc personal, mă bucur mult că au ales să ne împărtășească poveștile lor. Sper ca la un moment dat să avem ocazia să bem o cafea împreună și să le mulțumesc pentru că au avut curajul să vorbească despre un moment atât de intim al vieții lor.
Nu a fost greu să le conving, solidaritatea mamelor este fantastică și de aceea au acceptat imediat. Păstrându-le anonimatul, le-a fost mai ușor să povestească.
Ce te-a surprins cele mai mult
Pe cititori cel mai mult i-a surprins numărul redus de ecografii, analize și controale care se fac în străinătate. Mi-am dat seama de asta din numărul mare de comentarii și reacții legate de subiect. E adevărat că în afară, totul este decontat de asigurările medicale și de aceea se fac doar ecografiile obligatorii, dacă totul este ok cu fătul. La noi se fac multe ecografii, dar majoritatea sunt plătite de către mame, la cabinete private.
Apoi au mai fost multe reacții legate de faptul că în străinătate moașele sunt cele care ajută și asistă mama pe timpul travaliului, iar doctorul este chemat doar dacă apar probleme. La noi sunt foarte puține moașe acum și medicii sunt cei care asistă mamele în timpul travaliului.
Pe mine m-a surprins perioada scurtă a concediului maternal. În general variază între 6 săptămâni și 6 luni, media fiind undeva la 3 luni. Este o perioadă foarte scurtă, un bebeluș încă are nevoie de multă îngrijire la vârste așa de fragede.
Sinceră să fiu nu știu cum fac față mamele acestea să meargă ziua la muncă și să dea randament, în condițiile în care au acasă bebeluși care se trezesc noaptea și le solicită atenție. Sunt țări în care concediul maternal poate fi prelungit pentru mamele care alăptează, dar vorbim de maxim o lună în plus (Spania și Luxembourg).
Diferențe
Câteva particularități specifice de la o țară la alta:
În Germania și Marea Britanie există case de nașteri, care sunt anexate maternităților. Acestea sunt conduse de moașe și oferă o ambianță caldă și relaxată pentru naștere.
În Marea Britanie se fac multe vizite după naștere proaspetei mame și este încurajată să socializeze cu alte mame, pentru a se evita depresia post partum.
În Austria, pare foarte ușor să crești copiii pentru că societatea acordă o atenție mare mamelor cu copii.
În Luxemburg, mamele care alăptează pot să își prelungească concediul de maternitate cu încă o lună.
În Franța este încurajată foarte mult implicarea tatălui în îngrijirea bebelușului încă din primele zile.
Universală rămâne grija și atenția pe care personalul medical o oferă mamei și copilului. Blândețe, căldură și multe încurajări, asta au primit toate mamele care au născut în cele 12 țări.
Deși fiecare naștere este unică, am observat câte aspect similare pentru toate țările:
Operația de cezariană se poate face doar la recomandarea medicului. Nu există operații programate
Toate analizele și ecografiile făcute în perioada sarcinii sunt gratuite, la fel este și nașterea și spitalizarea după naștere
Rolul moașei este foarte important, medicul intervine doar dacă sunt probleme în travaliu
Blândețe și multă susținere morală din partea personalului medical în perioada travaliului și după
Copilul este pus pe pieptul mamei imediat după naștere
Alăptarea este încurajată și mamele sunt învățate cum să poziționeze copilul la sân
Se acordă o deosebită atenție mamei după naștere, în special pentru a evita sau pentru a depista cât mai repede depresiile post-partum
Se fac vizite la domiciliu după naștere pentru a evalua starea mamei și a bebelușului
Reacții
Articolele au fost destul de bine primite și multe mame s-au bucurat să afle cum e și în alte părți. Unele mi-au scris după ce au citit câteva articole și mi-au spus că nu știau deloc cum trebuie să decurgă o naștere, ce se întâmplă, ce trebuie să facă. Poveștile citite le-au ajutat să își facă o imagine despre cursul lucrurilor și chiar să își cunoască drepturile legate de naștere: să știe că trebuie să alăpteze cât mai repede după naștere, că cel mai bine este ca bebelușul să stea cu ele în salon și că ajutorul soțului este indispensabil într-un moment atât de important al vieții de cuplu.
Am și povești amuzante legate de campanie. Joia era ziua în care publicam articolele, iar la un moment dat am întârziat publicarea și mi-a scris o cititoare să mă întrebe dacă s-a terminat campania. Iar o colegă de la un site care mi-a fost partener media, mi-a spus la final că aștepta în fiecare joi articolul ca să vadă desenul care însoțește povestea.
Cele mai citite povești au fost cele din Canada, Austria și Suedia.
Blogurile pentru părinți din România
Peisajul blogurilor românești este foarte dinamic acum. Apar din ce în ce mai multe bloguri și asta este îmbucurător pentru că reflectă exact nevoia generației noi de părinți de a avea relații frumoase și armonioase cu copiii. Oricât de mult s-ar scrie pe anumite subiecte, mereu va apărea o perspectivă nouă, pentru că relația fiecărui părinte cu copilul lui este unică.
În momenul în care am început să scriu despre copii, am început să particip la evenimente și să cunosc din ce în ce mai mulți bloggeri de parenting. Am avut surpriza plăcută să descopăr o comunitate frumoasă de oameni care se susți reciproc și care se implică în campanii comune. Chiar eu am avut parte de susținerea lor. De exemplu în Campania Born Abroad, am avut susținerea câtorva bloggeri care au promovat articolele mele către cititorii lor.
În acest moment sunt destul de puține bloguri care să vobească de relația cu adoloscenții, dar probabil că vor apărea în curând sau vor evolua natural în timp din rândul blogurilor care acum abordeaza teme legate de copii preșcolari și școlari.
Noile generații de părinți
Îmi place să cred că noile generații de părinți sunt mult mai orientați spre educarea și formarea copiilor decât pe creșterea lor strict vorbind de hrană, haine, sănătate. Părinții sunt mult mai atenți la ei în primul rând și la relațiile pe care le au cu copii lor, la ce le transmit, la ce îi învață.
Până acum câțiva ani, predomina un stil de parenting autoritar, în care părintele dicta tonul și copiilul trebuia să se conformeze. Ce am constatat în ultimii ani, este un interes tot mai mare al părinților interesați de un stil de parenting pozitiv, de timp petrecut cu copiii și un interes crescut pentru educarea copiilor.
Îmi place să sper că s-a diminuat numărul părinților care le spun copiilor “faci așa că așa spun eu” și a părinților care aplică pedepse fizice.
Deși poate părinții de azi petrec mai puțin timp fizic lângă copii lor, atunci când o fac, caută metode de a se implica mai mult în educarea copiilor și de a se conecta la lumea lor.
Efectele parentingului
Pe mine mă bucură faptul că avem acces la atât de multe surse de informare. Trăim în era vitezei și oamenii au nevoie de soluții rapide la problemele lor. Copilul are crize de furie? Mergem la un curs care să ne explice cum să le facem față. Nu reușim să comunicăm cu copilul astfel încât să obținem cooperarea? Citim o carte care ne oferă câteva tehnici de comunicare eficientă.
Îmi place să văd părinți dornici să învețe cât mai multe lucruri, să relaționeze frumos cu copiii lor, în același timp trebuie să avem grijă să nu cădem in extrema cealaltă și la fiecare pas să vrem să consultăm toate tratatele de parenting pe care le avem în casă. Uneori un weekend petrecut cu copiii, poate rezolva problemele mai rapid decât aplicând 5 tehnici învățate la un seminar care ne-a ținut departe de familie tot weekendul.
Dar să nu uităm că tot ce învățăm ce citim, trebuie trecut și prin filtru personal: ni se potrivește nouă și familiei noastre un anumit stil de abordare a problemei?
Până la urmă, rezolvarea oricărei probleme o reprezintă tot conectarea cu copilul și o scultare atentă a nevoilor lui.
Polemici
Este firesc să existe polemici și controverse, așa cum se întâmplă cu toate subiectele importante în viață. Dacă până acum câțiva ani, se plica zicala conform căreia toată lumea se pricepe la femei și la fotbal, acum putem spune că toată lumea se pricepe la parenting.
Cred că totul pornește de la dorința fiecărui părinte de a face ce este mai bine pentru copilul lui, de a găsi cea mai bună soluție, cea mai bună variantă. Polemicile se nasc în special atunci când oamenii nu inteleg că ceea ce se potrivește pentru ei, nu este neaparat bine și pentru ceilalți.
Eu am doi copiii și nu seamănă deloc. Ce am aplicat la primul nu s-a mai potrivit la al doilea și invers. Chiar am scris într-un articol “experiența avută cu primul copil ne-a ajutat în oarecare măsură, în sensul că știam cum să folosim sterilizatorul, căruțul și cum să montăm scoica în mașină. Știam și cum să schimbăm un scutec și că trebuie să îi dăm 2 picături de Vigantol pe zi. Dar aici s-a cam oprit experiența, pentru că am descoperit că doi oameni nu seamană între ei, nici dacă sunt făcuți de aceeași mama cu același tată”.
