Relația românilor cu dansul este una complicată, dar se află pe o linie ascendentă, crede Simona Deaconescu, fondatoarea Bucharest International Dance Film Festival, aflat la a patra ediție și care va avea loc între 6 și 9 septembrie. Festivalul este gândit pentru publicul larg, dar asta nu înseamnă că publicul larg trebuie să consume "artă cu dedicație", punctează Simona, ci că trebuie investit mai mult într-un proces de educare.
Eu văd dinamica dintre artist și spectator ca una care provoacă, mai mult decât una care servește. Este un festival despre ei și despre alți oameni ca ei, care-și trăiesc viața după reguli diferite, dar, într-un final totul se rezumă la rezistență, persistență și curaj.
Tema de anul acesta este [re]tracing, adică urmele pe care timpul le-a lăsat în viețile oamenilor și ale comunităților din care fac parte, și este marcată de două premiere relevante. „Dancer”, documentarul despre Sergei Polunin, cel mai tânăr solist al Royal Ballet și care la 25 de ani a ajuns la apogeul carierei sale, după care s-a retras din lumea dansului, celebritatea aducându-l aproape de autodistrugere. Și spectacolul „IRIS”, creat de coregrafa și dansatoarea finlandeză Johanna Nuutinen, care pornește de la 17 interviuri cu persoane trecute de 80 de ani. (Programul festivalului aici).
Simona Deaconescu a studiat coregrafie la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică și regie de film la Universitatea Media, și a regizat două filme de dans, Silent Places (2013) și Sonder (2016), selectate în peste 30 de festivaluri din toată lumea.
Ea vorbește în rândurile ce urmează despre dans, oameni, artă, tabuuri, educarea sensibilității și riscul asumat de a vorbi despre subiecte controversate.
O scurtă istorie a festivalului
Ideea festivalului a apărut organic în discuțiile dintre mine și Anamaria Antoci, producătoare de film. Noi realizaserăm deja un fim de dans în această echipă, film care a călătorit la alte festivaluri internaționale de gen.
Am descoperit atunci cât de mare este industria creativă care produce aceste filme și timpul a dovedit că filmul de dans iese treptat dintr-o zonă de nișă, festivaluri de renume începând să selecteze și să premieze producții cinematografice de acest tip. Este clar că avem de-a face cu o lume nouă, care are potențialul să inspire și să inoveze atât industria filmului, cât și a dansului.
În noiembrie 2015 am organizat o primă ediție a festivalului, dar s-a întâmplat ca atunci țara să fie cutremurată de tragedia de la Colectiv. A fost foarte greu. Însă, în 2016, am avut o ediție care ne-a surprins prin participarea masivă a oamenilor la evenimente. Se crease deja curiozitatea.
În 2017 am realizat că festivalul începe să adune o comunitate în jurul său, am regândit programul și am început să investim masiv în dezvoltarea industriei locale. Principalele schimbări prin care am trecut sunt cele care țin de finanțările în domeniul cultural, dar și de tendințele actuale de fluidizare a barierelor dintre diferitele domenii artistice. Fiecare ediție a fost profund influențată de aceste două aspecte, care au generat schimbări la nivel de programare, echipă și strategie de comunicare.
Bariere
Cred că cea mai complicată perioadă este cea pe care o trăim acum. Am văzut festivaluri mari, de tradiție, care treptat și-au încheiat activitatea din lipsa fondurilor.
Este o perioadă foarte dificilă din acest punct de vedere și nu este cazul să ne ascundem. Nici măcar în primul an nu am trecut prin nesiguranța financiară prin care trecem în acest moment. Am fi putut să luăm decizia de a face o pauză anul acesta, dar am ales să nu și ne-am asumat că, în pofida acestui climat neprielnic, vom face o ediție de care să fim mândri. Am mai realizat ceva anul acesta, și anume faptul că avem o serie de parteneri cu care colaborăm foarte bine și care ne susțin de fiecare dată. Există o solidaritate în domeniul cultural, care mă face să mă simt în siguranță, chiar și atunci când contextul este potrivnic. Și asta este o supriză frumoasă, care ne determină să mergem mai departe.
Ce își propune festivalul
Pe de o parte, ne propunem să aducem la București cele mai bune filme de dans din lume, dar, pe de altă parte, ne propunem să creștem producția acestui gen de film în cadrul industriei creative din România. Pe lângă filme de dans festivalul prezintă expoziții, spectacole, instalații și organizează ateliere pentru profesioniști.
Toate aceste manifestări artistice subliniază tema festivalului, care se schimbă anual, în funcție de vremurile pe care le trăim. BIDFF este un festival integrator, în care ne propunem să creăm un spațiu propice de dialog între artiști din domenii diferite și publicul larg.
Experiența
Cred că toată echipa a avut un declic în 2016, când ne-am dat seama că reușim să producem o schimbare de paradigmă. Ne-am dorit foarte mult să putem genera un context de colaborare și de inovare. Personal, am cunoscut artiști la festival cu care acum lucrez și dezvolt alte proiecte, am intrat în contact cu alte festivaluri care organizează rețele internaționale, am realizat că, în afara țării, industria de gen consideră că în București se întâmplă ceva special și sunt întrebată adesea cum am reușit să ridicăm așa de repede festivalul.
Cred că organizarea BIDFF e generat un alt tip de dinamică în echipă și am învățat mult unii de la alții și, poate mai mult decât atât, am învățat cât de important este să avem încredere în viziunea și expertiza celuilalt. Acest joc de negociere de direcție este unul care animă o bună parte a discuțiilor noastre și ne ajută să progresăm. Cred că BIDFF oglindește într-un fel acest proces intern și ajunge la comunitate pentru că e făcut din dăruire.
Surprize
Suprize au fost multe. Pot să afirm acum, cu zâmbetul pe buze, că am trecut prin tot felul de provocări. Am adus dansul în stradă și în alte locuri neconvenționale, am observat cu emoție cum se produc an de an tot mai multe filme românești și cum încep să se creeze duo-uri coregraf-regizor, dar am fost puși în situația de a găsi tot timpul soluții ingenioase pentru a rezolva probleme care păreau că nu au rezolvare.
Pentru mine cele mai frumoase amintiri sunt cele în care mă așez la o masă cu artiștii de la festival și vorbim până aproape de dimineață despre preocupările noastre și contextul în care le dezvoltăm sau când petrecem împreună multe ore într-un spațiu expozițional mutând milimetric obiecte, numai pentru ca să iasă totul perfect în momentul în care primul spectator ne trece pragul.
Învățături
Am învățat să ne deschidem către public și către mai multe comunități de artiști, să încercăm să facem un program complex, dar nu foarte aglomerat, care să permită oamenilor să participe la cât mai multe evenimente, fără a fi super-saturați de informație. Pe de altă parte, am tras concluzii după fiecare ediție și am înțeles cât de important este să investești în oameni și în experiența lor, să le creezi un cadru în care să se simtă dispuși să lucreze.
Prin BIDFF eu am experimentat arta și din perspectiva unui organizator, nu neapărat a unui creator. Îmi recunosc propriile nevoi și emoții în tot procesul prin care trec ceilalți artiști. E o schimbare de "tabără" pe care o recomand (o dată pe an) și altor artiști: să se pună la dispoziția unui coleg în calitate de organizator, căci eu am învățat multe despre mine din această perspectivă, am învățat să tratez totul cu disponibilitate și flexibilitate în idei.
Publicul și publicul larg
Publicul nostru este unul general. Nu cred că avem un public foarte nișat, aceasta fiind strategia noastră de la început, să ne deschidem unor comunități mai mari. Desigur că acest lucru a generat complicații la nivel de programare, dar nu simt că am făcut compromisuri majore din acest punct de vedere.
La BIDFF vin atât oamenii care au mai participat la evenimente culturale, pentru care festivalul vine cu un tip de produs artistic hibrid, dar și oamenii care nu au mai fost până acum la spectacole de dans sau filme experimentale. Cred că relația românilor cu dansul este una complicată, care necesită pagini pentru a fi dezvoltată, dar, în prezent, simt că ne aflăm pe o linie ascendentă.
Eu văd dinamica dintre artist și spectator ca una care provoacă, mai mult decât una care servește. Pe de altă parte, BIDFF vrea să capaciteze cât mai mulți oameni și încercăm, pe cât posibil, să nu gândim în categorii. Principala provocare a festivalului a fost și va rămâne să avem la evenimente un public intergenerațional. E un lucru pentru care încercăm să găsim strategii de programare și promovare, precum și modalități de a ajunge la comunități noi.
Așa cum am spus mai înainte, festivalul se adresează publicului larg. Asta nu înseamnă că publicul larg trebuie să consume "artă cu dedicație", înseamnă doar că trebuie investit mai mult într-un proces de educare și contextualizare reală a subiectelor tratate de artiștii selectați în festival.
Promovare
În această echipă discuțiile despre promovare sunt foarte importante, lungi și creative. Încercăm, pe de o parte, să ajungem la o comunitate mai largă, dar pe de altă parte să prezentăm subiecte provocatoare sau tabu. Normal că există multe sensibilități care reies din această direcție și un risc pe care ni-l asumăm.
E important să spunem că nu încercăm să "împachetăm produsele" în ceea ce nu sunt, căci strategia este să fidelizăm publicul iar publicul este un critic acerb al acestui tip de abordare. Există anumite tipare în care promovarea unui astfel de eveniment funcționează, dar noi încercăm anual să ieșim din ele, fără a afecta organizarea festivalului.
Tema din 2018
Tema BIDFF de anul acesta este [re]tracing, un concept sub care ne acordăm timp de reflecție asupra felului în care trecutul și proiecțiile asupra viitorului ne conturează prezentul. Din această perspectivă, pe lângă proiecțiile de filme din Competiția Oficială (prezentate la Cinema Elvire Popesco și DESCHIS Gastrobar), prezentăm în parteneriat cu Centrul Național al Dansului o selecție de filme românești de arhivă despre și cu dans, din anii '20 până în anii '80, celebrând Centenarul.
Tot din această perspectivă, vom prezenta publicului din România în premieră expoziția "(museum)theatre" la DESCHIS Atelier, realizată de regizoarea Clyde Chabot din Franța, cu un format inedit și participativ, care prezintă modul în care dictaturile au influențat viața oamenilor din întreaga lume, cu focus pe România.
O altă premieră este spectacolul coregrafei Johanna Nuutinen din Finlanda - "Iris", bazat pe confesiunile unor oameni cu vârsta cuprinsă între 80 și 90 de ani, care răspund la întrebarea: "Despre ce mai vorbim atunci când simțim că viața se apropie de final?".
Foto: Jukka-Rajala-Granstubb
Continuăm seria atelierelor dedicate profesioniștilor cu STORIES IN MOVEMENT, un laborator intensiv de dezvoltare de filme de dans cu participanți din România și țări din SE Europei. Am ales 10 proiecte promițătoare, care timp de o săptămână vor intra într-un incubator de creație și vor fi prezentate sub forma unei sesiuni de pitch-ing în ultima zi de festival.
Suntem foarte bucuroși să prezentăm în oglindă, în deschiderea și închiderea festivalului, la Cinema Elvire Popesco, două filme documentare, care ne arată viața primejdioasă din spatele succesului celor doi dansatori care au zdruncinat lumea baletului: Sergei Polunin si Michael Clark.
Ce ar trebui să știe oamenii care nu au fost până acum la acest festival
Celor care nu au mai venit până acum la BIDFF le transmitem că am pregătit un festival despre ei și despre alți oameni ca ei, care-și trăiesc viața după reguli diferite, dar, într-un final totul se rezumă la rezistență, persistență și curaj.
