UNFINISHED transformă, pentru patru zile, Muzeul Național de Artă al României într-un panteon al ideilor și viziunii de viitor

UNFINISHED transformă, pentru patru zile, Muzeul Național de Artă al României într-un panteon al ideilor și viziunii de viitor

În perioada 27 — 30 Septembrie 2018, Fundația Eidos organizează festivalul UNFINISHED la Muzeul Național de Artă al României din București.

În parteneriat cu Ministerul Culturii, și cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB, UNFINISHED reunește peste 30 de lideri internaționali și personalități ale societății civile.

Tema principală a festivalului, ediția 2018, este ​inspirația, dincolo de granița dintre discipline.

 

”Viziunea UNFINISHED este să găsească, să descrie scânteia, indiferent de artă, știință sau vocație, care aprinde în om dorința de-a păși, în întuneric, acolo unde se află ideile zilei de mâine. Fără inspirație, fără curiozitate, fără nesăbuința, uneori, de-a îndrăzni să lași în urmă cărarea bătută, lăsăm celor ce ne urmează un viitor mai sărac. ”,  declară Cristian Movilă, fondator UNFINISHED.

 

Invitații sunt, fiecare, deschizător de drumuri în munca și domeniul lor de excelență. Într-un Univers capabil să conțină toate bunele răspunsuri, UNFINISHED îi încurajează să riște bunele întrebări. Ideile și proiectele pe care le prezintă sunt la intersecția dintre artă și design, antreprenoriat sau drepturile omului. Suntem parte din aceeași imensă familie a umanității, fie prin fotografie, jurnalism, psihologie, sociologie, film, muzică, arhitectură , poezie, literatură, filosofie, teatru, sau dans. Toate, se reflectă, azi, în noi tehnologii, și sculptează economie, afaceri, politică și bunăstare.

UNFINISHED este în primul rând o experiență cu perpetuă evoluție, parte festival, parte conferință, expoziție, dar și – mai important – o trăire latentă în fiecare participant, scânteia care inspiră umanitatea. Toți invitații UNFINISHED sunt atât oaspeți, dar și contribuitori, prin propria imaginație, ai comunității UNFINISHED.

Până în acest moment, au confirmat participarea la UNFINISHED: ​Aja Monet, poet și activist, Farah Nayeri, corespondent cultural al New York Times în Europa,​ Archie Lee Coates și ​Jeffrey Franklin, parteneri PlayLab și fondatori + Pool, ​Iulian Stanciu, CEO eMAG, ​Andrew Herzog, designer multidisciplinar și co-fondatorul HAWRAF, ​Barbara Soalheiro, fondatorul MESA, Kimberley Motley, avocat pe drepturile omului, ​Danilo Maldonado Machado, disident cubanez, Peter Conrads, Co-fondator + Managing Director, SLOW, ​Esther Perel​, terapeut specializat în relații + autor, ​Maria Toorpakai Wazir,jucătoare de squash, ​Ian Daly,​​ Head of Brand Strategy, Live Nation, ​Ayesha Gulalai Wazir, om politic și activist, ​Pete Davis, scriitor & civic performer.

Printre artiștii care vor contribui lucrări in cadrul expoziției se numără ​Kitra Cahana, Alfredo Jaar, Josh Begley, Tehching Hsieh, Luca Zamoc, Oana Vainer, Luca Zamoc, Rachel Monosov + Admire Kamudzengerere. Grupul​ Numen/For Use vor construi o instalație spațială interactivă accesibilă spre explorare oaspeților UNFINISHED pe perioada festivalului.

Accesul la festival se face pe bază de invitație directă, recomandare sau prin completarea acestui formular, în limita locurilor disponibile aferente fiecărui domeniu.

 

UNFINISHED încearcă să evadeze din paradigma evenimentelor dedicate unei singure specializări, oferind inspirație spre dezvoltarea personală prin expunerea la cât mai multe discipline și tipologii de gândire. Programul UNFINISHED, selecția invitațiilor și conceptul expoziției UNKNOWING KNOWNS | KNOWING UNKNOWNS din cadrul festivalului reflectă această aspirație și viziune a unui viitor cross-disciplinar, ​a declarat Ramona Todoca, Director Creativ și Curator UNFINISHED.

 

 

Fundația Eidos este o organizație non-profit cu sediul în București, România, având ca misiune susținerea și dezvoltarea durabilă a practicilor culturale inovatoare la nivel global și multidisciplinar. Eidos operează la intersecția dintre creativitate, tehnologie, filosofie și antreprenoriat, organizând evenimente, programe educaționale, cercetare experimentală și suport pentru producția proiectelor artistice. Misiunea noastră este să construim punți de comunicare între creatori și vizionari din România și din restul lumii ,și să le oferim o plajă emergentă de platforme ce facilitează schimbul de expertiză. Ne dorim să conectăm și să inspirăm, cu țelul de a aprofunda înțelegerea reciprocă asupra acestei comunități aflate în permanentă expansiune, și să ne dezvoltăm capacitatea de creștere, cu o conștiință globală comună: ca specie unică, printr-o esență autentică și, așa cum ar spune Aristotel, printr-un ​eidos ​colectiv. 

 

Situat în fostul Palat Regal din Piața Revoluției din București, Muzeul Național de Artă al României este principalul titular al artei românești, europene și orientale. Acesta cuprinde galerii de artă națională, europeană și modernă, precum și Muzeul de colecții de artă, Muzeul K. H. Zambaccian și Muzeul Theodor Pallady. Pe lângă cele 23 de colecții permanente și numeroasele expoziții temporare, muzeul oferă excursii ghidate de fosta Sala Tronului și alte spații de relevanță istorică. MNAR a fost redeschisă în 2013 după 27 de ani de lucrări de renovare și UNFINISHED, preluând firul istoriei din acest monument influent, este primul festival care primește vreodată privilegiul de a organiza un eveniment de patru zile în galeriile sale moderne și uri importante. Muzeul Național de Artă găzduiește, de asemenea, expoziția oficială World Press Photo, organizată de Fundația EIDOS, în perioada 2 mai - 23 mai 2018.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Companii

Subiecte

Sectiune

Dictionar



Branded


Related