[Vara eșecurilor noastre] Bogdan Răileanu: ”Eșecul în 2018 pare să devină standard, dacă te uiți la ce conducători avem”

Pentru Bogdan Răileanu, eșecul are un gust amar, prima dată, dar pe urmă devine dulce. E ca momentul ăla după ce te-a prins poliția și ai trecut prin toate anxietățile, iar la final ai ajuns în celulă, stai întins pe pat și te ia somnul, poți să dormi liniștit. Frica de eșec, crede el, vine și în urma educației slabe: Nu suntem obișnuiți să fim lăsați să greșim, ni se reproșează imediat cum am greșit, iar asta face eșecul un lucru greu de suportat. Frica de eșec este mai greu de depășit decât eșecul în sine. 

Întâmpinăm festivalul Ideo Ideis și tema lor de anul acesta, Tu cât ai dat cu fail?, vorbind despre lucrurile care ne fac oameni, dar pe care preferăm să le ținem în spatele unor uși închise. Despre slăbiciuni, frică, suferințe. Despre părinți, copii, oamenii din jur, kilograme în plus, facultate. Despre eșecurile personale și cele colective si riscul de a ajunge într-o zonă în care eșecul devine normal.

Cât eșec cuprinde cuvântul "eșec"

Cuvântul eșec e încărcat de prea multe semnificații uneori sau cel puțin unii îl asociază cu ceva mult mai complex când în realitate acest cuvânt ar trebui să numească o stare normală omului, o etapă prin care toată lumea ar trebui să treacă și nimeni nu ar trebui să construiască fobii vizavi de acest cuvânt sau experiență.

Cred că complexitatea semnificațiilor pe care le comportă uneori cuvântul eșec vine și din mărimea așteptărilor la care se raportează experiența de eșec. Cu cât așteptările sunt mai mari cu atât eșecul apasă mai tare și pune presiune și construiește temeri și anxietăți și depresii. În aceste cazuri cred că eșecul se transformă într-un fel de finalitate ireversibilă și distructivă, apropiat de ratare.

Și asta se generalizează prin intermediul educației slabe. Nu suntem obișnuiți să fim lăsați să greșim, ni se reproșează imediat cum am greșit, iar asta face eșecul un lucru greu de suportat.

Cel mai recent eșec

Cred că lucrurile pe care le greșesc cel mai des sunt față de fiul meu. Nu reușesc să fiu suficient de atent la el și să îl înțeleg pe deplin și devin unul din cei care îi reproșează prea ușor când a greșit ceva. Un ultim eșec notabil este legat de kilogramele în plus. Ăsta e un eșec recurent. Cum dau jos 2-3 kilograme cum se instalează confortul și practic asta mă duce spre eșec. Acum sunt în plin eșec. Încă nu am trecut peste :))

Evident că mai sunt eșecurile de zi cu zi de la birou unde ideile bune nu văd mereu lumina ochilor consumatorului, dar cu chestia asta te obișnuiești după 10-15 ani de repetiție și o poți lua ușor de la capăt. De altfel, cred că advertising-ul este un mediu construit pe eșecuri din care învățăm. Care este următorul buton pe care trebuie să apeși data viitoare, ce nu trebuie să repeți șamd.

Mecanismul care te ajută să treci peste / să previi eșecurile

Nu mi-au plăcut citatele, dar dintre toate citatele peste care am dat cu ochii e unul care mi se pare că e desprins din realitatea înconjurătoare și pe care îl văd întâmplându-se aproape la toate nivelurile sociale. Citatul spun unii că i-ar aparține lui Einstein, dar dacă dai search pe Google intri într-o dezbatere. Ca să n-o mai lungesc citatul spune:  Definiția nebuniei e să faci același lucru fără să schimbi nimic și să aștepți rezultate diferite. Pare că are legătură și cu citatul lui Dalai Lama: Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume. Deci ca să previi eșecurile cred că e important să schimbi ceva, să nu repeți.

Dacă ne uităm în jurul nostru nebuniile pe care le vedem sunt parte a acestui algoritm repetitiv al eșecului. E și vina noastră că nu se schimbă lucrurile evident. Că nu învățăm din greșeli. Ce, încălzirea globală le aparține doar americanilor sau chinezilor sau rușilor? Eșecul ăsta e unul colectiv. Nimeni nu schimbă nimic cu adevărat, dar așteptăm să se întoarcă gheața la poli, așteptăm să se facă mierea, așteptăm să revină copacii în păduri și ofertele de Black Friday.

1. Eșecul e bun, 2. Eșecul nu este o opțiune

Există o cultură a eșecului care acționează pe aproape toate palierele. Încerc să îmi dau seama dacă există un domeniu sau o comunitate în care atunci când vrei să blamezi nu asumi și un eșec. Ești gay? Greșit! E un eșec personal! Crezi prea mult în Dumnezeu? Greșit și asta! Depinde de unde privești toată treaba.

Revenind la eșec: mă întreb unde a apărut prima oară ideea asta să blamezi pe cineva pentru eșec. Poate din cauza războaielor unde dacă cineva lua o decizie greșită era blamat pentru că mureau oameni, erau afectate comunități, poate că din cauza acestui trecut violent al omului, eșecul și greșeala sunt supuse blamării mai degrabă decât înțelegerii. Biserica ortodoxă este exponentul acestui tip arhaic de gândire: păcatul este eșecul deghizat. Și cine stă să înțeleagă eșecul tău? Nimeni. Ai greșit? Trebuie să te îndrepți. Altfel nu vei fi acceptat, iar chestiunea acceptării e una din cele mai grele teme ale zilelor noastre.

Pentru mine eșecul e bun, ar trebui să fie util, să te ajute să înțelegi și să îi înțelegi pe cei care trec prin eșecuri similare.

Cum s-a schimbat perspectiva 

Evident că mi-a fost frică de eșec toată viața și din cauza asta nu am riscat niciodată, nu am ieșit din zona de confort, am mers pe linia sigură. Probabil că acum reușesc să privesc eșecul cu alți ochi, dar tot ezit să schimb lucruri de teama eșecului.

Primul eșec 

Chestia asta cu eșecul este personală. Adevăratele eșecuri sunt foarte personale. Primul eșec important cred că are legătură cu anii pierduți în facultate. Tot ce am învățat în facultatea de jurnalism ar putea fi comprimat în câteva luni de predat intensiv.

Un alt eșec este că nu am reușit să îmi dau licența. Nu am reușit să mă adun la finalul anului IV de jurnalism după niște restanțe la niște materii din care nu îmi aduc aminte nici măcar un cuvânt, nici un concept acum. Am absolvit facultatea, dar nu am mai dat examenul de licență. Nu am reușit să îmi fac lucrarea de diplomă despre feature-ul radio așa cum îmi doream și într-un fel mă bucur pentru că aș fi îngroșat rândurile celor care în anii aceia cumpărau lucrări de diplomă mai vechi și le schimbau pe ici, pe colo și gata, aveau ce susține în fața comisiei. Nici măcar nu i-aș spune plagiat ce se întâmpla acolo, era mai degrabă un fel de comerț ilicit cu cadavre, pentru că toate acele lucrări de diplomă nu ajutau pe nimeni în realitate, erau moarte, niște texte făcute de unii mai silitori doar ca să scape de această datorie. Dacă ar fi fost făcute să ajute, să contribuie la ceva, probabil că jurnalismul nostru ar fi arătat altfel.

Dar facultatea a compensat totuși cu oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Prietenii pe care mi i-am făcut și alături de care am eșuat atât de dulce ținându-ne de mână pe plajele din Vama Veche, prin cârciumile din București, înțelegându-ne unii pe alții. Un alt eșec ar fi relația cu părinții pe care nu am reușit să o dezvolt așa cum mi-aș fi dorit. Dar cine reușește pe deplin aici?

Ce am învățat? Un singur lucru, că timpul este ireversibil și că e bine să știi mai multe despre tine înainte să te apuci de facultate.

Eșecul și ideea de permanență

Eșecul nu are atârnat de el ideea de permanență. Există un singur lucru definitiv și ar fi păcat ca el să se întâmple în urma unui șir de eșecuri.

Partea bună 

Pentru mine eșecul are un prim gust amar, dar pe urmă este dulce. Eșecul e ca momentul ăla după ce te-a prins poliția și ai trecut prin toate anxietățile, iar la final ai ajuns în celulă, stai întins pe pat și te ia somnul, poți să dormi liniștit.

Te-au prins, nimic rău nu se mai poate întâmpla. Poți în sfârșit să trăiești mai departe fără frică. Nu te mai urmărește eșecul. Ești în el. De aici încolo lucrurile ar trebui să meargă doar în sus.

Atitudinea oamenilor vizavi de eșec

Eșecul ne înconjoară zi de zi. E mult mai prezent, am senzația. Dar poate fi și vârsta mea la care văd mai pregnante toate problemele, inclusiv eșecurile. Problema e că eșecul în 2018 pare să devină standard, dacă te uiți la ce conducători avem.

Există riscul să trecem într-o zonă în care eșecul devine normal, adică nu mai trebuie să depășești eșecul, poate fi ok și așa, pentru că exemplele de standard superior, mentorii nu mai apar. Toate sistemele eșuează în ultima vreme. E firesc ca frica oamenilor să crească.

Ce e mai greu de depășit: eșecul sau frica de eșec

Frica cu siguranță. Frica este una din cele mai mari bariere. Cu ea se educă oamenii, se schimbă comportamente.

Ți-e frică de eșec? 

Mi-e frică, da. Dar încerc să o depășesc. Am mai spus există o cultură a eșecului care vine cu multe anxietăți. Tot noi am întreținut frica asta. Unul din eșecurile noastre colective este că privim eșecul cu frică și în felul ăsta construim un lanț al slăbiciunilor.