Iris Spiridon este regizoare de teatru, scenarista, actrita. Poarta amprenta ei "Psycho" și "Tărâmul din globul fermecat" la Apollo 111, "Do you Love me ? " la Teatrul National, ''Hedwig and the Angry Inch" la Point, "Povestea păsării fără cuib", la Iasi si "Fereastra secretă" in Sfântu Gheorghe. Tot sub amprenta ei este si filmul "Un prin si jumatate". A scris scenariul alaturi de regizoarea Ana Lungu, inspirat din viata ei, si joaca rolul principal.
Iris a trait din adolescenta in mai multe forme de familii compuse din prieteni. Iar filmul suprinde relatia ei cu cei mai importanti prieteni, carora le cunostea bine povestile si din care putea sa construiasca personaje.
Acest film este cu siguranta o bucata din tineretea noastra, pe care, daca nu s-ar fi facut filmul, am fi pastrat-o doar in amintire.
Iris povesteste despre experienta acestui rol, cum e sa te joci pe tine, alaturi de prieteni, si cat de ciudat si placut e sa vezi felul in care realitatea se impleteste cu fictiunea.
Povestea filmului
Noi doua suntem prietene de foarte mult timp si ne-am gandit de multe ori la subiecte de scenarii, vorbim des despre multe intamplari care s-ar putea adapta din viata noastra si a celor apropiati.
Asa am ajuns sa ne oprim la un momentdat pe acest subiect al prieteniei si al vietii traite alaturi de prieteni, in locul unei " familii traditionale ". Eu am trait din adolescenta in mai multe forme de familii compuse din prieteni si in momentul in care am inceput sa scriem scenariul ne-am concentrat pe relatia dintre mine si cei mai importanti prieteni din viata mea, carora le cunosteam foarte bine povestile, din care puteam sa construiesc niste personaje.
I-am spus Anitzei ca ar merita sa facem un film despre mine, Marius si Istvan, in primul rand pentru ca mi-am dorit ca viata sa nu treaca peste noi fara sa ne "inregistreze" unele dintre cele mai frumoase momente traite impreuna. Acest film este cu siguranta o bucata din tineretea noastra, pe care, daca nu s-ar fi facut filmul, am fi pastrat-o doar in amintire. Pentru mine cel mai important a fost sa pastram aceasta bucata de viata, ca o capsula a timpului, si sunt convinsa ca cel mai fericiti vom fi cand o sa il putem revedea la batranete.
Foto: Radu Afrim
Biografia ca inspiratie
Cel mai usor a fost idea ca puteam apela mereu la adevar, chiar daca povestea nu este adevarata, personajele sunt mereu adevarate, nu avem cum sa mintim, nu ne e greu sa ajungem la adevar, pentru ca de la adevar pornim, Greutatea vine atunci cand viata nu iti arata ceea ce va urma si trebuie sa estimezi tu. Si cand vrei sa mergi cu adevarul pana la capat, este dificil sa faci estimari.
Greu este si ca atunci cand te cunosti foarte bine cu niste oameni nu mai prea poate exista surpriza improvizatiei. Ne cunosteam atat de bine incat aveam senzatia ca joc cu mama. Si asta nu este mereu incitant. Esti atat de deschis incat te plictiseste sa vorbesti despre tine cu oameni care te cunosc deja pe dinafara. Dar avantajul este ca in viitor vom aprecia acest demers si poate ne va fi mai dor unora de altora, incat sa nu ne plictiseasca sa ne amintim.
Foto: Radu Afrim
Rolul
Nu mi-am droit sa joc eu, a fost alegerea ei sa fac asta. Si probabil ca atunci cand nu iti doreste foarte tare ceva se implineste foarte usor. Dar daca nu jucam eu, nu exista acest demers. Ar fi fost un fals. Pentru ca filmul este despre trei oameni in mod special si despre relatia dintre ei. Iar acesti trei oameni suntem eu, Istvan si Marius. Nimeni altii.
Nu se putea spune altfel. Nu cred ca am avut emotii pentru ca e destul de usor sa te joci pe tine, dar m-am plictisit de multe ori pentru ca mi s-a parut ca e mult mai greu la film sa intri in atmosfera. Este ceva mult mai tehnic decat sunt eu obisnuita la treatru si atunci magia dispare.
Cea mai grea parte
Cel mai greu a fost faptul ca neavand un buget pentru film a trebuit sa fim toti si putin in rolul de producatori si asta iti lasa mult mai putin timp pentru munca artistica. De asemenea a trebuit sa renuntam la multe lucruri din motive de bani, ceea ce ne-a facut sa schimbam scenariul pe parcurs si sa nu avem timp sufcient pentru repetitii.
Ideea si variatiunile ei
Noi am avut un scenariu de baza, pe care l-am modificat pe parcurs, am improvizat cu ajutorul lui, am modificat povestea aproape in timp real, am renuntat la unele idei datorita posibilitatilor restranse si am ajuns la noi idei, pe care ni le-am permis datorita acestui demers sa le gandim pe parcurs. Am filmat intr-un an de zile, ceea ce ne-a dat si libertatea de a ne razgandi, reinventa.
Pe platoul de filmare
A fost mult mai obositor decat ma asteptam dar nu am ramas cu senzatia ca se putea face mult mai bine. Cred ca s-a intamplat exact ce trebuia, atunci si acolo. Nu stiu exact ce inseamna surprize. Cred ca au fost mai degraba intamplari si intalniri. Si cel mai ciudat si mai placut a fost sa vad cum realitatea se intrepatrunde cu fictiunea, in feluri la care probabil nu ne-am asteptat. Dar asa este mereu, daca esti deschis si nu sustii ca stii de la inceput cum trebuie facut filmul, unde va duce povestea. Nu exista poveste finala, povestea se intampla si acum.
Am ramas cu dorinta de a scrie si alte scenarii impreuna cu Anitza si cu speranta ca vom reusi sa lucram la nivelul la care ne dorim, pentru ca este un demers foarte important, personal si absolut necesar.
Cand ai vazut prima data filmul ca un intreg
L-am vazut de atat de multe ori incat nu imi mai dau seama. Este pur subiectiv. Dar e sigur ca filmul nu a iesit cum vroiam eu ci cum a vrut el.
Publicul
Nu pot sa intru in pielea publicului obisnuit, nu ma identific cu el si nu cred ca avem aceleasi interese artistice. Mie personal imi place sa vad filme romanesti dintr-un fel de atasament pentru orice se intampla in limba mea, acasa. Asta in general. In particular nu ma intereseaza artistic decat filmele lui Cristi Puiu.
Critici
Nu ma intereseaza si nu ma afecteaza. Nu mi s-a intamplat sa citesc cronici productive sau valoroase, sau macar care sa reuseasca sa spuna corect de ce un film este bun sau prost.
