Unu-i băimărean și se ocupă cu teste software. Altu-i dobrogean și lucrează în decorațiuni interioare. Al treilea-i moldovean cu licență-n business, iar al patrulea e o orădeancă implicată în influencer marketing. Împreună fac poezie vorbită. Poethree a fluctuat si a experimentat in primii ani, apoi a ajuns la o formula stabila in 2016, iar anul acesta s-a născut Poethree Collective, o evoluție naturală pentru spoken word-ul românesc.
Pe scurt, suntem 4 oameni diferiți, din toate colțurile țării, din toate domeniile, uniți de chestia asta numită spoken word poetry pe care o strigăm cum știm mai bine.
Ce înseamnă, de fapt, poezia vorbită? Ei zic că e poezia tradițională dată de beton. O poezie (mai) vie. Care iese din clasa în stradă, nu mai e șoptită dulce, e strigată, e dusă înapoi în mâinile celor ce au mai mare nevoie de ea, tinerii. O poezie tangibilă, ale cărei mesaje sunt diferite, legate de social, urban și cotidian.
Poezia e pe cale să năpârlească. Nu dispare, nici nu apare, își schimbă doar haina.
Întâlnirea
Paul Cristian: 27 de ani, Baia Mare, Membru Fondator Poethree Collective și software tester. În 2014 la un poetry slam l-am cunoscut pe Tudor, pe Ionuț la un concert și la un open mic Poethree am cunoscut-o pe Tina.
Ionuț M. Călin: 25 de ani, Constanța, președinte Asociația Poethree Collective, lucrează în decorațiuni interioare, s-a cunoscut cu oamenii din 2014, dar după puțin timp a devenit relevantă întrebarea: „oare nu-i cunosc de-o viață?”.
Tudor Ciubotari: 24 de ani născut în Suceava, absolvent al facultății de Business, domeniul “Business Administration”, vice-președinte Asociația Poethree Collective și de jumătate de an lucrez la aceeași firmă de decorațiuni interioare pe bază de elemente naturale, ocupându-mă atât de partea de marketing, social media și creare de conținut foto/video cât și de realizarea elementelor de decor.
Pe Ionuț l-am cunoscut la o seară de poker a unui prieten comun, iar pe Paul l-am cunoscut în aceeași zi când a luat naștere Poethree a.k.a. în urma primului meu performance, a.k.a în urma primului slam câștigat. Pe Tina am cunoscut-o în 2016, inițial ea fiind parte din public, apoi accesând platforma noastră de open mic, iar în cele din urmă, ca rezultat unei colaborări propuse de ea având în vederea un eveniment, am decis să o adăugăm conceptului Poethree, adăugând astfel o vibrație feminină întregii mișcări.
Tina Suciu: 27 de ani, Oradea, Secretar General în Asociația Poethree Collective. Lucrez în influencer marketing și sunt event manager pentru două firme de peste ocean. I-am cunoscut pe băieți în 2016, am participat la un open mic, ne-am dat seama destul de repede că ne completăm frumos ca dinamică, and the rest is history.
Pe scurt, suntem 4 oameni diferiți, din toate colțurile țării, din toate domeniile, uniți de chestia asta numită spoken word poetry pe care o strigăm cum știm mai bine.
Poethree
Grupul a fluctuat în primii doi ani, experimentam mult, încă o facem. Pe atunci am început cu Aldaris la butoane că DJ, iar pentru o perioadă scurtă de timp am avut plăcerea de a avea și un basist în ecuație. În 2016 la nucleul principal Poethree s-a alăturat și Tina, iar de atunci am rămas în aceeași formulă.
Anul acesta în schimb s-a născut Poethree Collective, o gașcă de poeți, o comunitate pe care noi o vedem ca o evoluție naturală pentru spoken word-ul românesc.
Ce înseamnă spoken word poetry
Dacă te uiți în definiții, spoken word este un performance art bazat pe joc de cuvinte. Se concentrează pe intonație și inflexiuni vocale, pe lângă mesaj desigur. Noi spunem că e poezia tradițională dată de beton.
Mesajele sunt diferite, mai legate de social, urban, cotidian, cât și livrarea e diferită, am zice mai vie. În România din păcate prea puține inițiative în acest sens, sunt cei de la Nest care sunt foarte tari pe linia maghiară, mai erau Meds Poetry în Bucureșți, însă inspirația noastră vine în mod absolut din străinătate, și în mod constant unul de la celălalt.
Primele încercări
Paul: Temerea cea mai mare a fost întotdeauna faptul că nu știam dacă o să prindă ce încercăm să facem. Faci un performance de poezie, evident că e o mică panică undeva, că nu o să vină oameni, că o să îți plece la prima pauză. Dar până la urmă e doar o temere peste care treci. Cum le-am gestionat? Dăm tot ce e mai bun fie că avem în sala un om sau o mie de oameni. Poți să spui că s-au transformat în maleabilitate, suntem foarte versatili. Nu ne panicăm la fiecare chestie care nu merge, bine, eu o fac, dar ca și trupa dăm totul indiferent de situație!
Tudor: Emoții au fost, asta e clar, dar că temeri mari nu pot spune că am avut. Întotdeauna am avut încredere în textele pe care le-am livrat în decursul performance-ului. Dacă această încredere nu există imediat după terminarea procesului de scriere, apărea sau mai bine zis era oferită de Paul și Ionuț și a procesului de feedback constant pe care l-am dezvoltat împreună. Nu cred că temerile ne-au influențat sau ne-au direcționat într-un anumit fel, au existat factori mult mai puternici de atât precum determinarea și dorința de liberă exprimare și de creare a unei platforme de liberă exprimare.
Ionuț: Până să ne dăm seama, nu a mai fost doar un joc și-o joacă, a devenit o joacă colectivă. Unde să mai încapă temerile când nu aveam loc de poeziile noastre? De la haz la necaz, ne-am crispat la gândul că la un moment dat că n-o să mai țină oratoria noastră, că ne vom dizolva și doar pe internet vei mai găsi rămășițe de-ale spoken wordului românesc. Poate că, la un anumit nivel, din această temere s-a născut comunitatea Poethree Collective.
Tina: Orice ar fi, feedbackul constant pe care ni-l oferim elimină și temerea și sursa ei. Mie mi-a fost relativ ușor, când am ajuns eu în trupa mi-a fost totul cumva servit, băieții aveau 2 ani în spate în care au explicat lumii ce înseamnă spoken word, au făcut greșeli, au luat lecții. Eu aveam din start avantajul experienței lor anterioare. Temerile prezente sunt, cum spune Ionuț, că spoken word-ul se va dizolva, însă până acum nu am văzut decât să crească. De gestionat, le gestionăm cum am făcut-o întotdeauna, împreună.
Primul performance
Primul performance ca trupa a fost în La Perne, Cluj-Napoca, big up!
Am fost înconjurați de familie, tovarăși, prieteni și persoane care au fost curioase, în total, eram într-o camera de vreo 20mp aproximativ 20 de persoane.
Au fost emoții multe, cuvinte mâncate sau adăugate textelor, multe chipuri uimite de fenomenul necunoscut pentru majoritatea și bineînțeles, totul a fost condimentat cu niște lacrimi sincere din partea lui Paul atunci când a recitat o poezie despre părinții lui, care erau prezenți, a ajuns în niște zone sensibile și sincere.
O altă bucurie din acea seară, doar că această este cu eliberare treptată, e faptul că o fată din cei prezenți atunci este acum membru Poethree Collective și recită alături de noi.
Publicul
Publicul spoken word e format majoritar de studenți continuând cu cei pe la 35 de ani. Sunt, credem noi, genul de oameni care simt nevoia de revoltă artistică. E ceva foarte cathartic în spoken work. Avem o creștere constantă la spectacole și o foarte mare parte din public sunt oameni care revin. Relația cu publicul din România nu s-a schimbat, mai degrabă acum se formează, până acum 5 ani să zicem nimeni nici nu știa că există spoken word în limba română.
Valoarea spoken wordului este dată de elementul acesta de socializare directă. Stând față în față cu emițătorul în momentul recitării, textului trădează mult mai multe sentimente decât ar putea fi redate prin simpla citire a sa sau în mod special prin vizionarea reprezentației în varianta digitala. E o notă mare de vulnerabilitate.
Bariere
Greutatea cea mai mare probabil e că nu avem un model, un tipar, o rețetă. Nu avem o cale bătută în față, mergem tiptil și vedem ce se petrece. Așa a fost de când am pornit, ne uităm unde suntem, ne alegem o destinație și ne punem pe alergat până ajungem acolo.
Ne străduim să adaptăm pe cât de mult posibil stilul spoken word la realitățile și conjuncturile „pieței” din România.
Primele poezii
Paul: Am început să scriu proză la 13 ani, iar la 14 ani am făcut tranziția spre poezie, apoi la 16 am descoperit spoken word-ul. Astfel că în loc să scriu poezii în sensul clasic, le scriam și le gândeam pentru scenă încă de atunci, cumva focusul meu a fost întotdeauna spre spoken word. Etapele nu cred că se pot delimita clar, încă mai scriu o proză, o poezie clasică, chiar dacă poeziile pentru scenă sunt prioritare. Evoluția în artă mi se pare cea mai organică, nu e clar delimitată.
Tudor: Am un volum scris de mine și bătut la mașina de scris de când aveam 13 ani, apoi am intrat direct într-o pauză nedeterminată până prin a două jumătate a liceului, excepție făcând câteva poezii parodie la adresa unor colegi de clasa prin a 8-a.
Ionuț: Citesc încă din anul în care am învățat să merg pe bicicletă. Scriam, pictam, citeam, rezolvăm ecuații la algebră (în plus!). Nu mi-a plăcut să cânt. Primul poem e despre iubirea cuiva pentru mine, pe care n-o împărtășeam, dar măcar eram empatic. De la 13 ani am căzut de acord cu mine însumi că nu se cuvine să-i atribui poemului meu decât titlul de pseudopoezie. De atunci șterg, scriu, nu rescriu și nici nu reînviu poeme demult moarte.
Tina: Am scris o singură poezie înainte de Poethree, a fost una de dragoste, scrisă drept cadou de naștere de 30 de ani - mi-a spus că nu știu să scriu. Mereu mi-a plăcut să aud că nu pot face chestii. Cam un an mai târziu i-am auzit pe băieți la un show în Zorki, ei au fost și sunt inspirația, știam mulți artișți spoken străini, dar nici nu îmi trecea prin minte că se poate în limba română și când am văzut ce fac ei am știut exact unde îmi e locul. A continuat cu multă neîncredere în sine, apoi mult tupeu grotesc, mult respect față de colegii de trupă. Nu cred că sunt etape.
Poezia e pe cale de dispariție sau trăim în cele mai creative vremuri?
Poezia e pe cale să năpârlească. Nu dispare, nici nu apare, își schimbă doar haina.
Noua generație de poeți
Nu am știi să îți zicem, tot cum generațiile trecute probabil habar nu aveau. În lumea poeziei clasice cu siguranță există o ierarhie a contemporanilor extraordinar de bine bătută în cuie, dar nu e ceva ce noi știm sau încercăm să aflăm. Poeții spoken word în schimb, ei ocupă un loc, zicem noi, pivot. Poezia iese din clasa în stradă, nu mai e șoptită dulce, e strigată, e dusă înapoi în mâinile celor ce au mai mare nevoie de ea, tinerii. Dacă ar fi să numim o diferența față de generațiile trecute este că poezia devine tangibilă.
Primele poezii citite
Paul: Primele poezii citite? Nu îmi aduc aminte. Pot să-ți spun ce poezii mi-au rămas în cap până și astăzi. Când am început să scriu proză am început să citesc Infernul de Dante Alighieri, nu înțelegeam mare lucru, dar era ceva cool. Ulterior am dat de profesoara mea de limba română din liceu care a fost și cea mai mare susținătoare a mea când venea vorba de scris și am început să bag mare cu poeți români, Blaga este tată lor pentru mine, e ceva sublim acolo. Citeam Bacovia și Baudelaire. Acum nu prea mai stau să citesc și mă simt un pic prost pentru asta, dar bag spoken word la modul în care ascult poezii ore întregi cum ascultă alții muzică. Recomand cu mare drag: G Yamazawa, Black Ice, Shihan, Gemineye.
Ionuț: Citeam multe române fantasy, detective, prea puțin SF, teatru, iar poezie am citit predominant în liceu (profesoara de limba română a fost capul răutăților – am inițiat și revista literară a liceului, o adevărată epopee). O carte care m-a marcat considerabil în moduri în care nici n-aș putea pune punctul pe i este „Un veac de singurătate” scrisă de Gabriel Garcia Marquez.
Tudor: Cine mai știe primele poezii citite… în generală am luat la rând toate raioanele din Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”. Ca poezie marcantă voi numi doar “Bătrânul ședea mort” de Gellu Naum, iar pentru o paletă mai largă voi numi poeții marcanți, anume: Gellu Naum alături de Nichita Stănescu.
Tina - Nu țin minte primele poezii citite. Știu că eram mai mereu cu un volum de mare și alb, dar eram pitică și stau prost cu memoria. Cărți care m-au marcat sunt: Fowles - Colecționarul și tot el cu Magicianul (pe cartea asta sunt încă nervoasă ); Lessing - O coborâre în infern; Capek - Fabrica de absolut; orice de GG Marquez. Ca spoken word cel mai mult m-a marcat Bianca Phipps - "The Heartbreaker Poem”, e tot ce aș fi vrut să scriu când am început să scriu.
Pentru cei care citesc puțină poezie (sau deloc)
Pentru mulți oameni poezia pare că are un strat gros de praf peste, însă din adâncul sufletului nostru românesc recomandăm clasicul Eminescu, apoi pe dragii noștri Blaga și Stănescu. O notă care merită făcută, ar trebui să ne comportăm cu poezia cum ne comportam cu muzica în secolul 21: nu ai chef sa asculți un album, dar o melodie de la un artist ai chef să asculți - volumul de poezie e albumul, uneori nu vrei să îl citești pe tot, dar în doze mici, o poezie pe zi întreține sufletul și mentalul.
Cum am mai spus, poezia a ieșit din cărți și a ajuns pe scenă, pe stradă, chiar și pe sticlă. Deci cea mai mare recomandare pe care o putem face cuiva e să înceapă pur și simplu să citească poezie, să se bucure de ea. Imaginea pe care o avem asupra poeziei e ca și cum e învăluită de o ceață mistică de nepătruns, uneori nu e nevoie să înțelegi o poezie, uneori e nevoie doar să o simți, să vibrezi cu mesajul aparent și să nu fie nevoie să sapi.
Deci - celor cărora le e frică de poezie, recomandăm un pahar de ceva bun, un volum de poezie și un scaun confortabil și astfel o să ai parte de o relaxare și o plimbare prin grădinile sufletului.
Pentru cei mai sociabili cărora le e frica de poezie, le recomandăm un show Poethree, un pahar de ceva bun, răbdare și un loc în sală, astfel o să aibă parte de o experiență inedită și directă cu poezia.
