De la atâta uz și abuz, cuvântul bulă își va lua lumea în cap și ne va lăsa să ne descurcăm singuri. Suntem conștienți că doar pe IQads apare, probabil de vreo 573 de milioane de ori. Dar ea reprezintă atât de multe în același timp, încât devine aproape imposibil de ocolit. Dar mai ales de ieșit din ea, preocupare stringentă zilele astea la mulți oameni din jur.
Cei de la Deloitte Digitals and ACNE Londra fac un pas în această privință, cu ajutorul plug-in-ului Diversify Your Feed, care promite să îți diversifice feedul de Twitter. Aplicația analizează datele și apoi încearcă să balanseze lucrurile, la nivelul prăpastiei de gen, sugerându-ți oameni pe care să îi urmărești.
Momentan, plug-in-ul funcționează doar pe diferențele de gen, dar autorii lui vor să îl extindă și înspre alte forme de diversitate, cum ar fi sexualitatea, religia sau politica. De asemenea, compania are în plan și alte rețele sociale ca Instagram, LinkedIn și Facebook.
Înainte de a da mai departe vestea, l-am încercat și noi. Rezultatul a fost puțin previzibil:
Situația e atât de gravă că avem nevoie chiar de Oprah să echilibreze situația: