Orașele sunt creative, reciclatul este creativ, scrisul este creativ, clasele sunt creative, industriile sunt creative, oamenii sunt creativi, totul este creativ. Adica…. cum? De la întrebarea aceasta a plecat Adina Manta în căutarea și desfacerea miturilor creativității. Pentru a face asta, a mers pe teren, în atelierele artiștilor din București. A atat de vorbă atât cu artiști la început de drum dar și cu artiști deja consacrați.
Adina are 27 de ani, este sociolog și studiază creativitatea. Ziua lucrează în cercetare de piață și seara este doctorantă.
În acest moment sunt la fel ca super-eroii: Ziua lucrez în cercetare de piață și seara sunt doctorandă și asistent universitar în cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială din București. Curiozitatea, întâlnirea unor oameni super faini dar și numeroasele chestionări ale socialului au fost cele care m-au facut să dau la doctorat.
Câteva din descoperirile ei de până acum au apărut și într-un articol despre demistificarea creativității. În afară de miturile care înconjoară acest concept și suprasaturarea lui, Adina mai vorbește și despre presiunea de a fi creativ. Și despre drumul de la perioada în care creativitatea a fost văzută ca fiind ceva mult mai romanțat, fiind asociată cu artiștii și geniile până în prezent, când asistăm la un fel de democratizare a creativității.
Cum ai ajuns să studiezi creativitatea
Cred că este genul de idee care pur și simplu a tot mustit undeva pe fundal. Tot auzeam în jurul meu spunându-se despre oameni, joburi, orașe, initiative, obiecte etc. că sunt creative. Inclusiv persoane din jurul meu care mereu mi-au spus și mie că sunt o persoană creativă. Mereu am luat-o ca pe un compliment până când mi-am dat seama că habar nu am de fapt ce vor sa spună oamenii aceia despre mine. Cum adică sunt creativă? Mai exact la ce se referă? Ce vor să spună despre mine?
Deja, creativitatea mi se părea genul de concept “taken for granted”, cu toții îl folosim dar de fapt nimeni nu mai știe la ce se referă. Nici nu te mai gândești la ce înseamnă ci pur si simplu ai tendința să-l folosesti în cele mai diverse situații.
Orașele sunt creative, reciclatul este creativ, scrisul este creativ, clasele sunt creative, industriile sunt creative, oamenii sunt creativi, totul este creativ. Adica…. cum? Cum poate același termen să desemneze o gamă atât de variată? Ce are în comun orașul creativ cu reciclatul creativ sau cu scrisul creativ?
De aici a pornit cercetarea mea, de la o confruntare cu un cuvânt, unul care simțeam că și-a depășit condiția de cuvânt, a trecut dincolo de capacitatea de a desemna o realitate, și are din ce în ce mai multă putere, ajunge inclusive să “facă” lucruri.
Etapele
Am intrat în acest domeniu al studiului creativității fără să am nicio așteptare. Știam doar că… nu știam ce înseamnă creativitatea. Așadar, primul pas a fost să văd cum persoanele din jurul meu se raporteaza la creativitate, cum operează ei cu această etichetă.
M-am oprit asupra studiul creativității în cazul artiștilor din trei motive:
1) mereu am fost atrasă de sociologia artei
2) pentru că stereotipic arta este poate cel mai puternic asociată cu creativitatea și
3) înainte de această cercetare am fost interesată de spațiile alternative de cultură din București, având astfel ocazia să cunosc mulți artiști. La nivelul simțului comun, artiștii sunt văzuți ca un etalon al creativității. Și atunci, m-am dus direct la sursă.
Am inceput să contactez cât mai mulți artiști din București, să umblu prin atelierele lor, să stăm la vorbe și să încerc să înțeleg mai bine cum se conturează creativitatea în practicile lor artistice dar și în discursul lor.
A fost o perioada foarte mișto, pentru că începea să mi se deconstruiască tot ce credeam despre creativitate. Este tot perioada în care am dat peste lucrările lui Deleuze și Guattari și ușor, ușor am început acest proces de demistificare a creativității.
Spun demistificare deoarece pentru mine ca sociolog chiar asta a fost. A început un proces de deconstruire a tot ce credeam că știu despre creativitate. Asta a fost etapa cea mai grea, să-mi schimb nu doar perspectiva ci modul de gândire. Am ieșit dintr-o paradigmă complet antropocentrică, paradigmă care reduce creativitatea doar la procese umane.
Shift-ul de perspectiva m-a dus într-o zonă materialistă unde creativitatea s-a conturat mai degrabă ca un asamblaj ce curprinde atât actori umani cat si actori non-umani.
Adică, să privesc creativitatea din punct de vedere rizomatic, ca un proces care nu are inceput sau sfârșit, care se uita atât la artist cât și la pânza pe care lucrează, la culorile pe care le folosește, la pensula cu care pictează, la atelierul în care se afla, la experiențele personale pe care le-a avut etc.
Si să înțeleg cum toate astea se împletesc și conturează procesul creativității. Deja, în acest moment pentru mine creativitatea nu mai era (si nu mai este) o caracteristică intrinsecă, profund umana, ci se construiește din interacțiuni și întâlniri dintre obiecte și oameni. Inclusiv obiectele, spațiul social, spațiul material sunt agenți ai creativității.
Unde ai documentat miturile creativitatii
Toata munca de teren a fost făcută cu artiști din București (în special pictori și graficieni), în atelierele lor. Am discutat atât cu artiști la început de drum dar și cu artiști deja consacrați.
Premisele
Partea cea mai frumoasa este că nu am plecat de la nicio premisă, ci mai degrabă de la o curiozitate: Ce este creativitatea?
Concluzii
Provocarea articolului meu a fost să propun o perspectivă socială asupra creativității având ca studiu de caz munca artiștilor. Asadar, am observant că creativitatea este mai degrabă un proces ce în cazul artistilor începe cu mult inainte de a pune pânza pe șevalet.
Toate întalnirile, toate conexiunile dintre artist și obiecte, spațiu, emoții, alte persoane, toate sunt in vârful pensulei. Fiecare linie dintr-un tablou trage dupa ea toate informațiile acumulate în timp: legate de materialitatea culorilor, țesătura pânzei, stiluri de artă, istoria artei, tehnici, discursuri legate de artă, toate acestea se împletesc pe panză și direcționează actul creației. Principala concluzie a articolului meu ar fi că atunci când discutăm despre creativitate putem trece dincolo de o perspectivă pur psihologizată și să situăm creativitatea într-un context social.
Ca un proces social ce implica nu doar o persoana ci o rețea de persoane și obiecte. Practic, să dăm credit tuturor pentru o idee. De exemplu, în spatele unui tablou nu sta doar artistul, ai materialele de lucru, oamenii care au facut acele material, ai discursuri despre artă, despre viață, despre frumos, ai atelierul care a găzduit creația, ai o impletire de discursuri, narațiuni, interacțiuni, obiecte, spațiu idei etc.
De asemenea, perspectiva materialista a articolului isi propune să scoată omul din punctul de interes și să înțelegem că si obiectele au un drept la replică, fac parte din viața noastră și fără să ne dăm seama ne influențează interacțiunile zilnice. Nu e totul doar despre noi oamenii :)
Miturile din jurul creativității
Cred că, unul dintre miturile creativității este tocmai aceasta perspectivă care privește creativitatea ca pe ceva pur intrinsec, ca pe o trăsătură pur psihologică. Mai există acel mit care prezintă creativitatea ca pe un moment, mai exact acel ”aha moment”, care pur și simplu se întâmplă fără nicio explicație.
Și mitul meu preferat cred că este mitul muzei care inspiră, creativitatea care trece dincolo de fapturile omenești și se materializează într-o nimfă (din punctul meu de vedere puțin cam arogantă pentru că vine doar când vrea ea și doar la cine vrea ea).
Din ce am studiat și cercetat până în acest moment cred că este foarte important să ințelegem creativitatea raportată la sistemul actual economic ce promovează foarte mult industriile creative, discutându-se din ce în ce mai mult despre clasele creative.
Toate astea cred că ajung să genereze anumite efecte perverse la nivelul vieții noastre cotidiene, și anume să creeze o presiune enorma asupra fiecăruia de a fii creativ. Auzim des că trebuie să fim creativi în relațiile noastre, la muncă trebuie să fii creativ, când reciclezi, cand iți faci un cont pe o platformă de socializare, când pleci în concediu etc.
Partea amuzantă a fost când căutam în ce context mai este folosită eticheta de creativ și am dat peste multe anunțuri de angajere în care era inclus la cerințele pentru candidat să fie creativ, doar atât, niciun alt detaliu.
Suprafolosirea cuvântului creativitate
Intr-adevar, creativitatea este un termen supra-folosit și nu doar in Romania. Asta sincer cred că are la baza tot explicația socio-economică (sistemul economic bazat din ce în ce mai mult pe promovarea industriilor și claselor creative). Poate a fost o perioadă în care creativitatea a fost văzută ca fiind ceva mult mai romanțat, fiind asociată mai mult cu artistii/geniile. Iar acum cred că asistam la un fel de democratizare a creativității, de fapt, poate că abia acum am ”caștigat-o” (creativitatea) pentru ca azi toata lumea trebuie să-și asume și să-și demonstreze creativitatea.
Deja, creativitatea nu mai ține doar de domeniul geniilor, artiștilor ci ține de domeniul cotidianității, este un must pe care toți trebuie să-l avem și să-l performăm în toate aspectele vieții noastre. Be creative or perish.
O definiție personală a creativității
Creativitatea este un proces și nu un dat
