Adrenallina Sports PR & more, prima agenție de PR din România dedicată comunicării în zona sport, viață sănătoasă, wellness, a lansat pe piață prima ediție a manualului Bune practici corporate: top proiecte marketing & CSR prin sport, ce trece în revistă cele mai importante și inovatoare proiecte dezvoltate intern sau extern de companiile din România în zona sport, viață sănătoasă, wellness, educație prin și pentru sport, wellbeing.
Manualul, o premieră pentru piață, a fost lansat cu ocazia ediției a 3-a Conferinței Sports Marketing în România, organizat de agenție.
În cadrul evenimentului, reprezentanți ai companiilor, manageri de marketing, de CSR și comunicare internă sau country manageri au împărtășit audienței din strategia de comunicare și implementare a proiectelor care au legătură cu sportul și viața sănătoasă.
“În 2011, când am organizat prima ediție a evenimentului național <<Cea mai mare oră de sport>>, eram pionieri în piață, deoarece nu mai exista o astfel de inițiativă, axată pe educație prin mișcare și o viață santatoasa printr-o dietă echilibrată și adresată publicului larg.
Am ajuns la a 8-a ediție, am crescut frumos în toți acești ani și am devenit un adevărat festival de sport și sănătate, desfășurat în 3 orașe, timp de 12 ore, în cadrul căruia susținem cauze caritabile și oferim nu doar clase de fitness, concursuri și zone de sport variate, ci și servicii medicale de ultimă generație (prin BTL România), cursuri de prim ajutor efectuate de către Crucea Roșie și alte teste generale. Conceptul ediției din acest an va fi realizat în urma studiului național pe care îl realizăm în acest moment.”, a declarat Ionela Păunică (Senior Coordinator Internal Communication, Corporate Events & Corporate Responsibility Department, Telekom România).
“Ne bucură prezența noastră în acest top al celor mai semnificative inițiative corporate în zona marketing și CSR prin sport. Atunci când le-am așezat <<pe hârtie>> ne-am gândit în primul rând la cum putem sprijini – comunități, societate, angajații noștri. Maratonul Olteniei se dovedește un pariu câștigat: de la prima ediție, din 2012, și până acum numărul participanților la cele două probe sportive a crescut considerabil, la fel și implicarea colegilor noștri din CEZ, atât ca participanți la curse cât și ca voluntari. Faptul că am reușit împreună să facem un bine în jur, sprijinind diverse centre de sănătate din Râmnicu Vâlcea, cu reală nevoie de ajutor, este cea mai mare satisfacție.
Programul dedicat angajaților noștri, demarat în acest an, axat pe mișcare, viață sănătoasă și wellbeing este o altă bornă importantă în această zonă. Angajații noștri sunt bunul cel mai valoros al companiei, iar asta e mai mult decât o lozincă, e o preocupare reală care ocupă un loc important în strategia de afaceri a Grupului. Prin CEZenificare am căutat să răspundem unor nevoi concrete de educație și practică pentru un regim sănătos de viață și faptul că programul, așa cum a fost conceput, răspunde acestor nevoi, a fost dovedit atât prin numărul dublu de înscrieri față de locurile disponibile, cât și prin prezența 100% la ateliere după prima jumătate a programului”, spune Angelica Barbu (Director Comunicare și Marketing, Grupul CEZ România).
“Unul dintre cele mai importante aspecte pe care îl urmărim atunci când luăm decizia de a susține un eveniment sportiv este oportunitatea de a crea o experiență unică și memorabilă tuturor celor prezenți la eveniment. Pentru a putea crea această experiență luăm în considerare:
- evenimentul să unească un target relevant brandului dar și numeros pentru experiența pregătită;
- să avem valori, principii dar și obiective comune;
- să primim deschiderea organizatorilor pentru a crea o experiență deosebită în interacțiunea cu brandul.
Un foarte bun exemplu este evenimentul Titans Trianthlon, powered by Campofrio, în cadrul căruia am reușit să creem prima experiență inițiată de o gamă cu 100% ingrediente naturale, gama Maestro, printr-o activare personalizată pentru toți participanții la Triathlon. Pentru că un om poate uita ce i-ai spus, dar nu va uita niciodată ceea ce a simțit la un moment dat. “, spune Anamaria Bajan (Marketing & PR Director, Grupul Caroli Foods).
Manualul poate fi comandat de pe website-ul agentiei.
Criteriile majore în selecția proiectelor din Manualul de bune practice au fost anvergura, cauza susținută și semnificația, mai ales în zona de educație pentru ceilalți (comunitate, copii, public larg), iar cercetarea a avut ca punct de plecare studiul în premieră lansat de agenție în cadrul ediției anterioare a Conferinței, și anume TOP Companii din România implicate în sport. Studiul poate fi descărcat, în mod gratuit, de pe site-ul agenției.
Partenerii evenimentului:
Gold: CEZ Romania, Telekom Romania
Silver: Campofrio, Grupul Caroli Foods
Partener tehnic: Gerble, Nutrivita