Cea de a opta ediție a conferinței PRbeta a avut loc la Timișoara, în 17 și 18 mai. Specialiști din domeniul comunicării și marketingului au captivat participanții cu „Adevăruri și provocări din comunicare”, tema sub egida căreia s-a desfășurat evenimentul din acest an. Prima zi a Conferinței PRbeta 2018 a inclus o componentă de prezentări și discuții cu profesioniști din industrie, începând de la reprezentați ai Direcției de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, până la persoane care au construit imaginea unor branduri locale de renume.
Alex Dona, Ioana Mănoiu și Alex Ciucă au vorbit despre provocările din domeniul comunicării, cu exemple aplicate din site-ul Times New Roman, agenția GMP PR și agenția Superior Media.
A doua secțiune a evenimentului a inclus adevăruri din industrie, spuse de Tudor Galoș Mihai Furtuna, Eduard Jerca și Oana Bulexa. Tudor le-a povestit participanților despre importanța noilor reglementări GDPR și despre consecințele nerespectării acestora. Tot în cadrul celei de-a doua secțiuni, reprezentanții Danone, Eduard Jerca și Luiza Toma, au vorbit despre modalitățile prin care brandul a depășit provocările apărute pe parcursul celor 19 ani de la primele iaurturi produse în România.
A treia secțiune și cea mai emoționantă dintre toate a adus în fața participanților exemple de campanii creative. Despre cele ale brandurilor locale au vorbit Alexandru Grigoruță și Traian Bugescu. Participanții au aflat de la membrii familiei Prospero Delicii ce au în comun muzica, filmele, sărbătorile și chiar și scriitorii românești cu produsele îndrăgitului brand local. Ba, mai mult, că dacă sunt unite într-un mod creativ, ele activează și consolidează comunitatea.
Tot în cadrul acestei secțiuni, Cpt. Dorin Chirca, de cinci ani în Direcția Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, a arătat că umorul, emoțiile și sentimentele, informările și comunicarea prietenoasă în momentele prielnice pot să apropie oamenii și de instituțiile serioase, fără bugete uriașe investite în promovare. Alecsandra Apostolescu a încheiat secțiunea cu exemple de campanii creative ale brandurilor internaționale.
La finalul primei zile a avut loc o secțiune de discuții despre adevărurile și provocările din comunicare în 2018 cu Dan Frînculescu, Oana Bulexa, Sonia Nechifor și Alex Dona. Evenimentul a continuat printr-o serie de workshop-uri specifice, menite să aprofundeze discuțiile din ziua dedicată conferinței.
Conferința PRbeta se va desfășura și anul viitor, în 16 și 17 mai. Organizatorii anunță că tema pe care o vor aborda va include discuții despre noi tipuri de comunicare, printre care și o detaliere a campaniilor care integrează realitatea virtuală, video 3D și real time marketing. Ca de fiecare dată, la Timișoara vor fi prezenți profesioniști care aduc ceva diferit în industrie, punând accentul pe schimbarea în bine pe care o pot face atunci când lucrează împreună pentru a crește și dezvolta comunitatea oamenilor de comunicare din zona de vest a țării.
Parteneri: Danone, Fornetti, Aqua Carpatica, Sâmburești, BeanZ Cafe, West Tour
Parteneri media: IQads, SMARK, Tion, Zelist Monitor, Revista Altfel, SZalt Streaming