[Cum promovezi binele] Camelia Crișan (Fundația Progress): Ai noștri frați români donează în continuare cei mai mulți bani la biserici. Pare că grija față de viața de apoi e mai mare decât cea față de viața reală

[Cum promovezi binele] Camelia Crișan (Fundația Progress): Ai noștri frați români donează în continuare cei mai mulți bani la biserici. Pare că grija față de viața de apoi e mai mare decât cea față de viața reală

Această abordare, a vieții de aici și cea de după, poate fi schimbată doar prin educație, spune Camelia Crișan, Director Executiv Fundația Progress, care și-ar dori să vădă o mișcare asociativă comună, solidară a tuturor actorilor non-profit care să schimbe această mentalitate a binelui din ceruri și să orienteze lumea spre binele de pe pâmânt.

Cei de la Progress chiar cu asta se ocupă: ajută oamenii să fie mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Îi ajută acum, cu gândul la viitor. Un viitor in care fiecare om este membru al unei comunitati careia ii pasa. Concret, unul dintre cele mai importante proiecte al fundației este Coding Kids, care a pornit de la o întrebare: cum se poate crește numărul de copii care trec de evaluarea națională, ca să se îndrepte spre o carieră utilă în viitor? Au înființat cluburi în care copiii din rural să deprindă bazele codingului și a unor abilități STEM, cluburi care funcționează în biblioteci publice.

Au 6 membri în echipă și 68 de voluntari. Când au început, în 2002, vârsta medie a voluntarilor era 15-16 ani. În prezent, din ce în ce mai multe persoane mature sunt interesate de experiența muncii pentru comunitate. Camelia Crișan povestește despre cum a evoluat cultura voluntariatului în România, deschiderea românilor față de acțiunile de caritate, dar și despre obstacolele ONG-urilor și felul în care guvernarea actuală a demonizat în fiecare seară la televizor organizațiile neguvernamentale. Ea crede că ONG-urile trebuie să facă front comun și să arate, acum mai mult decât oricând, cu date și povești individuale ce fac pentru comunitățile lor.

 

Scurt istoric 

Fundația Progress a fost înființată în 2002, la Bistrița și în tinerețile noastre organizaționale am lucrat în primul rând cu liceenii și cu comunitățile defavorizate de rromi. Apoi, după ce am căpătat mai multă experiență, ne-am aventurat spre proiecte cultural-educaționale regionale, pentru ca în anii pre-maturității - iată facem în acest an 16 ani, să ne dedicăm proiectelor strategice și de inovație socială.

Mai mult decât atât, organizația noastră are și o robustă expertiză, pe care o oferim sub formă de consultanță companiilor din zona business și instituțiilor publice. Am trecut prin schimbări privind mai ales calitatea proiectelor și a ariei lor de acoperire și suntem una dintre puținele ONG-uri românești care a făcut atât consultanță corporativă în afara României, cât și consultanță pentru instituții publice din alte țări.

 

Echipa

Avem 6 membri în echipă, iar în proiectul nostru emblemă, pe care îl coordonăm în prezent Code Kids, avem 68 de voluntari.

 

Misiunea

A durat mult ca să cristalizăm lucrurile în care credem și care ne motivează. Iată-le aici, așa cum le puteți găsi în declarația noastră de principii și ca repere în ceea ce facem în fiecare zi: Actionam pentru un viitor in care fiecare om este membru al unei comunitati careia ii pasa. Imputernicim indivizii si grupurile cu ajutorul educatiei, tehnologiei, cercetarii si inovatiei. Dezvoltam coeziunea comunitatilor locale valorificandu-le traditiile si identitatea culturala. Oferim sprijin pentru ca cetatenii sa-si valorifice potentialul si sa atinga bunastarea in cadrul unor comunitati sustenabile si reziliente.

Personal nu-mi place cuvântul obstacol, și sunt conștientă că pare un clișeu ceea ce zic, dar cred că e foarte important să ai un mindset care-ți spune că ai în față o provocare. O provocare te obligă să fii creativ și orientat spre soluții, iar noi asta facem, identificăm soluții pentru provocările comunităților și încercăm să o facem cu empatie și cu responsabilitate.

 

Proiecte importante

Proiectul nostru emblemă este Code Kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice. Am pornit de la o provocare: 45% dintre elevii României provin din mediul rural, iar 30% dintre ei nu iau note de trecere la evaluarea națională, în mod special la matematică.

Aproximativ 32.000 de copiii - adică populația unui oraș mediu - nu poate accede spre forme superioare de educație datorită precarității calității educației gimnaziale din mediul rural. Întrebarea pentru noi a fost: cum creștem numărul de copii care trec de evaluarea națională, ca să se îndrepte spre o carieră utilă în viitor?

Așa am decis să înființăm cluburi în care copiii din rural să deprindă bazele codingului și a unor abilități STEM, cluburi care funcționează în biblioteci publice. Bibliotecile publice sunt cruciale în proiect, pentru că sunt în continuare singurele instituții comunitare deschise tuturor, fără discriminare, și oferă oportunități cultural educaționale în mediul rural.

Partea de conținut educațional - coding și STEM - este gestionată de partenerii noștri de la Cluj, Asociația ETIC. Până în prezent avem 61 de cluburi de coding funcționale în tot atâtea sate și orașe mici, care au aproape 700 de membri, elevi între 10 și 14 ani.

Copiii se întâlnesc minim o dată pe săptămână și rezolvă sarcini care sunt oferite și evaluate de către echipa de proiect sistematic și după un program clar. Astfel, putem măsura cu precizie destul de bună evoluția lor și momentele în care intervenim prin diverse acțiuni tip gamification, pentru a stimula implicarea sau a crește motivația.

Expertiza echipei de proiect este cea care face diferența în cazul nostru - lucrăm cu metode științifice, nu ne temem de statistică și ne documentăm din jurnale academice pentru a vedea bunele practici ale altora. Suntem empatici și oferim multă flexibilitate cluburilor în ceea ce privește managemetul propriului timp și al sarcinilor, pentru că ne interesează să le dezvoltăm și abilitățile de leadership.

 

Finanțare

Proiectul este implementat cu contribuția financiară a Romanian American Foundation (RAF), cu aportul în natură al bibliotecilor publice din România și cu sponsorizări din partea Orange și Farmexpert.

 

Ajutor de la companii

Atunci când află despre proiect și înțeleg abordarea noastră, sistematică și strategică, transparentă și responsabilă, companiile se implică imediat. Cred că nu suntem suficient de cunoscuți publicului din București, dar în județele unde lucrăm, adică: Argeș, Bihor, Neamț, Gorj, Sălaj, Timiș, Vâlcea și Vrancea lumea ne știe - atât comunitățile locale cât și instituțiile publice.

Ca urmare, avem o implicare foarte activă a voluntarilor locali. Am pilotat anul trecut prima experiență de voluntariat corporativ și impreună cu IT-știi de la Gameloft sperăm să reluam experiența și anul acesta, dar cu un upgrade - atât în ceea ce privește abilitățile noastre de management ale voluntarilor din corporații cât și a pregătirii lor pentru munca cu participanții la proiect.

Am avut o experiență foarte bună cu Asociația RomanianIT, a căror membri au susținut niște tabere de pregătire  în două localități rurale - iar copiii s-au simțit extraordinar. Ne-am dori o implicare mai mare a voluntarilor din mediul corporativ și am lansat un program anul acesta.

Se cheamă: Adoptă un Club Code Kids! Cei interesați vor fi puși în contact cu un club din rețeaua noastră și vor lucra împreună cu noi la un program de mentorat care va fi remote - minim o oră de interacțiune online pe săptămână, pentru a realiza diverse activități de suport pentru coding, de exemplu limba engleză, dar și soft skills, pentru copii.

În măsura în care mentorul decide, noi îi putem facilita accesul nemijlocit în club în cadrul vizitelor noastre de monitorizare, pentru a-i cunoaște personal pe cei pe care-i mentoreaza. Nu mai trebuie să subliniez cât de mare e satisfacția atunci când vezi că implicarea ta schimbă în bine viața cuiva, care n-ar fi avut acea oportunitate, dacă nu existai.

 

Voluntari

Cred că românilor le vine din ce în ce mai ușor să fie voluntari. Și ceea ce e impresionant este că și adulții activi vor să facă asta. În 2002, când am început activitățile în comunități, vârsta medie a voluntarilor era 15-16 ani.

Azi vedem mult mai multe persoane mature interesate de experiența muncii pentru comunitate, ceea ce e îmbucurător. Cred că o influență masivă au avut-o programele de voluntariat corporativ ale companiilor și toate evenimentele care premiază acest tip de conduită civică. Am revenit la sentimente mai bune în ceea ce privește percepția voluntariatului.

 

Surprize

Am avut, trebuie să recunosc, mai degrabă surprize pozitive. De exemplu, anul acesta în martie, după primul curs de formare în coding de la Focșani, am fost abordați de o companie IT locală, care ne-a spus că dorește să ofere copiilor din proiect oportunități de internship.

Primarul din Pietrari (Vâlcea) le-a cumpărat copiilor kit-uri pentru construit roboței, iar în multe comunități primarii au mulțumit bibliotecarilor pentru munca pe care o fac. Anul trecut 3 copii din Code Kids s-au calificat - rețineți, fără suportul unui profesor - în finala concursului SuperCoders, unde sunt premiați doar cei mai dibaci mici programatori.

 

Comunicarea

Ca organizație, pentru noi a fost până acum mai important să implementăm la un nivel înalt de calitate proiectele pe care le facem, decât să comunicăm despre ele. Am schimbat tactica de anul acesta, pentru că ne dăm seama că provocările viitorului pentru copii sunt și dincolo de zona rurală, iar pentru a face din Code Kids o mișcare națională este necesar să aducem împreună mai multe resurse și mai mulți stakeholderi.

Ca urmare, am mutat comunicarea pe vizual, am deschis noi canale - Linkedin si Youtube,  suntem mai activi în postări și, mai important decât atât, am decis să împuternicim pentru a comunica și pe membrii cluburilor.

Astfel, începând din iunie, acest an, împreună cu colegul nostru Alin-Gabriel Grămescu vom iniția primele ateliere de citizenship journalism pentru copiii din mediul rural. Ca urmare, comunicarea publică devine o componentă fundamentală, atât pentru proiect cât și ca tip de competență pe care o oferim micilor coderi.

 

Agenții

Pentru a cristaliza și mai bine strategia noastră de comunicare, am primit un grant de la Fundația Româno-Americană, gestionat de cei de la Fundația Friends For Friends, astfel că în această perioadă lucrăm cu Alexandru Pomană și echipa lui la conturarea unui nou vizual pentru inițiativa Code Kids. Ca să zic așa, noile imagini vor fi rulate în curând pe ecrane.

 

Promovare

Ne dorim să transmitem ideea de abordare sistematică și robustă, că ajutorul nostru merge la cei care au cea mai mare nevoie de el. Nu suntem doar încă o inițiativă de coding, ci o mișcare ce rescrie viitorul unei întregi generații.

Ca urmare, promovăm o idee a resposabilității față de viitor, unde bunăstarea vine din solidaritate și progresul din investiții sociale făcute la timp. Cauzele bune trebuie promovate prin exemple pozitive, în fiecare zi. Așa cum spunea Philip Zimbardo, renumitul psiholog social, trebuie să inducem în rândul concetățenilor noștri ideea, că fiecare dintre ei este a hero in waiting (un erou în așteptare) că oportunitățile pot apărea oricând și că trebuie să fii pregătit să le urmezi. De aceea investițiile în educație pot fi făcute oricând, pentru că ele n-au cum să dea greș.

 

Probleme

Cred că unele dintre cele mai mari probleme de comunicare din domeniul ONG țin atât de sursă cât și de canal de comunicare, dacă ar fi să ne referim la cea mai simplă schemă teoretică a procesului de comunicare.

Guvernarea actuală, pentru motive pur politicianiste, a demonizat în fiecare seară la televizor organizațiile neguvernamentale. Acum, e posibil că acest gen de mesaje veninoase să fi ajuns direct în recycle bin sau cel mult în spam-ul minții multor oameni. Dar la unii a intrat direct în procesor. Și a schimbat atitudini.

Ca urmare, cred că ONG-urile trebuie să facă front comun și să arate, acum mai mult decât oricând, cu date și povești individuale ce fac pentru comunitățile lor. Vorbind de canal, media tradițională este aproape prohibitivă pentru inițiativele venite din mediul asociativ. Cu câteva excepții notabile, foarte rar veți găsi posturi TV sau ziare naționale care să relateze despre proiecte sau inițiative de succes.

În schimb, media online, revistele și radiourile, îmi par mai deschise și chiar noi am avut surpriza să fim în emisiunile matinale de la Radio Guerilla și Tananana sau în Revista Biz și pe site-ul New Money ca să vorbim despre Code Kids.

Cred, așadar, că pe de o parte ONG-urile trebuie să se asocieze pentru cauze comune atunci când comunicare publică oficială le e defavorabilă, chiar ostilă, și să continue să fie creative în media digitală ca să spargă bariera difuzării din media tradițională.

 

Proiecte de comunicare

În afară de proiectul cu citizenship journalism cu copiii din mediul rural, Alin-Gabriel Grămescu, colegul nostru, ne-a propus să pilotam un proiect numit Vlogging Academy, la al cărui design lucrează în prezent și pe care sperăm să-l lansăm în curând ca pilot.

 

Cine ajuta in Romania

Sunt mulți oameni care ajută în România și e bine, dar cred că ar putea fi și mai mulți. Și cred că aici e mult de muncă. Dincolo de re-credibilizarea ONG-urilor, e nevoie și de o prezență mai serioasă a acestora și a inițiativelor lor pe agenda publică.

Există zone unde nu s-a lucrat suficient de mult - zona rurală, unde avem aproape 50% din populație și  diaspora unde avem multe persoane cu posibilități materiale și cu interes pentru România, încă.

Nu cred ca oamenii sunt imunizati fata de cauzele sociale (e o abordare tip problemă), cred că ei trebuie educați, încurajați, recunoscuți și chiar lăudați atunci când fac un lucru bun. Soluția ține de multiplicarea exemplelor pozitive și astfel va crește masa critică.

 

Evoluție

De când urmăresc studiile privind comportamentul filantropic al românilor, făcut de colegii de la Asociația pentru Relații Comunitare, apare ca o constantă faptul că ai noștri frați români donează în continuare cei mai mulți bani la biserici - pare că grija față de viața de apoi este mai mare decât grija față de viața reală, cea de azi și mâine sau grija față de viitorul copiilor noștri și ce fel de țară le lăsăm.

Din nou, acest gen de abordare poate fi schimbat doar prin educație și mi-aș dori să văd o mișcare asociativă comună, solidară a tuturor actorilor non-profit care să schimbe această mentalitate a binelui din ceruri și să orienteze lumea spre binele de pe pâmânt.

Este, dacă vreți, o provocare demnă și de voi comunicatorii digitali, specialiști de relații publice, publicitate și experți în marketing social și o viziune demnă de o națiune modernă, ce tocmai a ajuns la senectute.

Aboneaza-te la newsletterul IQads cu cele mai importante articole despre comunicare, marketing si alte domenii creative:
Info


Dosare editoriale

Campanii

Subiecte

Sectiune



Branded


Related