Echipa liceenilor pasionaţi de robotică de la Liceul de Informatică din Bucureşti pleacă la Detroit, la finala celui mai important campionat mondial de robotică.
Echipa QuantumRobotics, formată din 14 elevi de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din Bucureşti, condusă de Prof. Emre Sertel si sprijinită cu bucurie de WOPA, pleacă in perioada 25-28 aprilie 2018 la Detroit, pentru a participa la finala Campionatului Mondial FIRST USA - cea mai importanta competiţie globală de robotică.
Rezultatul vine în urma calificarii, alături de alte 3 echipe din România, la etapa locală a competiţiei - BRD First Tech Challenge România, la care au participat 1.400 de elevi pasionaţi de robotică din 49 de oraşe din România.
Pentru calificarea pe plan local, liceenii au muncit câteva luni de zile pentru a-şi proiecta roboţii şi au participat la sute de meciuri jucate în etapele regionale care au avut loc în ţară şi la Bucureşti.
"Elevii Liceului Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti, la fel ca alţi tineri extraordinari pregatiţi în cadrul şcolilor româneşti, sunt suficient de înzestraţi încât să schimbe lumea. Gesturi precum acest gen de competiţii care le pun la încercare creativitatea şi le cresc vizibilitatea pe plan internaţional, precum şi implicarea unor companii private care înţeleg să investeasca în viitorul generaţiilor noastre sunt semnificative şi pot schimba destine", spune Costin Buta (Managing Partner, WOPA).