S-a dus la Jurnalism pentru ca nu mai voia matematica. Acolo a intalnit profesori tineri care reuseau sa sparga ridigitatea dintre ei si studenti. Lucrul asta a facut-o sa mearga de placere la cursuri, ba chiar sa se intoarca, peste cativa ani, pentru a preda Semiotica. Scoala devenise o corporatie, iar dupa 3 ani paraseste catedra. Atunci, hobby-ul de a crea haine a devenit o afacere. Am inceput, asadar, sa vorbim despre designerul Bianca Popp.
In mainile Biancai, materialele au inceput sa prinda forma de cand avea 11 ani. Bunicul ii facuse cadou o masina de cusut. Cu toate astea, pasiunea ei nu a fost niciodata pentru moda, ci pentru geometria hainelor. Cu principiul asta, dupa 6 ani de creat haine pentru prieteni, se duce la Instituto Marangoni din Milano. Dupa absolvire, se angajeaza la salonul 10corsocomo, ca graphic designer. Ajunge sa faca de toate, cate 16 ore pe zi, ceea ce nu ii mai lasa timp pentru hainele ei. Asa ca in 2008 decide sa iasa in lume cu un brand si 50 de piese de lansare. Intre timp, bifeaza o aparitie la Paris Fashion Week, unde:
Am avut multa presa, editoriale cu colectia, agenta si-a facut treaba in mod exceptional. Dar ar fi trebuit sa am si o agenta de vanzari care sa se ocupe de comenzi, ca sa se justifice tot efortul. Sau macar sa am un site. Nu aveam nimic. Am strans multe aplauze si multe poze si dupa 6 luni m-am intors acasa mult mai desteapta.
In prezent, Bianca (doar ce) a lansat colectia Primavara/Vara 2018 - Pipe Dreams si lucreaza pentru AW18 si SS19. Cauta distribuitori internationali, furnizori care sa produca numai 50 de piese (nu 100) si o solutie de a reduce cele 15 ore petrecute la atelier.
La facultate: in banca si la catedra
Jurnalismul (nu exista sectie de Comunicare cand am intrat eu la FJSC in 1993) a fost the easy way out in momentul in care mi-am dat seama ca nu mai vreau sa dau la Facultatea de Matematica, asa cum eram programata in familie inca din clasa a treia. Faceam revista liceului in clasa a X-a si-mi placea mult asta, asa ca Jurnalismul a fost primul lucru care mi-a trecut prin cap cand am fost intrebata: "Ok, nu Matematica, dar atunci ce?". A fost o facultate minunata, era totul foarte proaspat dupa Revolutie, profesorii erau tineri si entuziasti (aveau varsta pe care o am eu acum, dar ne uitam la ei cu veneratie, pentru ca stiau lucruri neauzite si inaccesibile).
Am crescut enorm si am inflorit. Cand m-am intors sa predau, 1999-2002, inca eram entuziasmata si fericita sa fiu acolo. Mi se parea ca este un punct fierbinte care poate genera schimbare si evolutie. Dar am inteles in scurt timp ca scoala se corporatizase, ca aparusera distante intre profesori si studenti, ca existau jocuri de putere ca peste tot altundeva, ca eu eram idealista si nepregatita.
Am dat tot, dar entuziasmul meu s-a diminuat treptat, pana in momentul in care primind o propunere de a deschide un magazin pentru hainele pe care le faceam din hobby, am simtit ca are mai mult sens pentru mine sa petrec 8 ore cu hainele decat 12 in scoala. M-a durut aceasta revelatie.
Pasiunea pentru moda matematica
Nu am fost niciodata pasionata de moda. Am fost pasionata de matematica, arhitectura si transformat haine. Am facut haine din scoala generala, bunicul meu mi-a facut cadou o masina de cusut cand aveam 11 ani. Cusutul si cititul sunt singurele doua lucruri din lume pentru care am infinita rabdare, care ma tin locului.
Cand aveam 29 de ani, si deja faceam doar haine de 3 ani, am intalnit niste oameni care mi-au vorbit despre mine ca fiind 'designer'. Nu imi pusesem problema asa. Dar din punctul acela incepand, lucrurile s-au accelerat intr-o asumare si intr-o adecvare la statut.
Cu studiile la Istituto Marangoni din Milano
La 32 de ani am simtit nevoia unei scoli de profil. Eram descurajata de povestile pe care le auzeam despre scoala de la Bucuresti. Facusem deja o prezentare la Milano cu doi ani in urma, vindeam destul de bine acolo, mi se parea o piata potrivita pentru mine. Marangoni nu a fost o alegere, ci mi-a iesit in drum. Am intrat sa intreb lucruri dar am ajuns in punctul cand mi s-a spus: "noi am vrea sa studiezi la noi, tu ai vrea?".
A doua zi am revenit cu un portofoliu si eram inscrisa. A fost o scoala extraordinara, pentru ca eu veneam din cu totul alt mediu, nu stiam nimic despre sistemul modei (de fapt nici nu stiam ca exista un sistem al modei), eram inocenta spre ignoranta. Mie imi placea (si imi place) sa construiesc haine, sa descopar, sa explorez cum se poate obtine o linie sau un volum, ce se intampla cand suprapui materiale, texturi, culori. E o joaca. Marangoni mi-a dat sistemul, mi-a ordonat lucrurile, m-a ajutat sa inteleg de ce fac ce fac, ce ar trebui sa fac altfel, cum ar trebui sa ma prezint, unde sunt si unde trebuie sa ajung.
Designer la 10corsocomo, in Milano
Si 10corsocomo a venit la fel ca toate celelalte lucruri. Eu si sotul meu, care ramasese in Romania, am decis sa divortam intr-o zi de luni. Am simtit ca nu ma pot intoarce in Romania, unde fusesera cei 13 ani impreuna cu el, nu ma vedeam singura luand-o de la capat intr-o lume pe care o simteam a lui si am decis sa raman la Milano. M-am dus la Marangoni la biroul de placement (scoala se obligase prin contract sa imi gaseasca cel putin stagiu) si i-am spus doamnei de acolo ca am nevoie sa ma angajez urgent. Ea mi-a zis ca nu are decat un job de graphic designer la 10corsocomo. M-au sunat in aceeasi zi. A doua zi am dat primul interviu. Martea urmatoare am semnat contractul.
Carla Sozzani, care era proprietara 10corsocomo si impreuna cu sora ei Franca decideau ce e In si ce e Out of fashion in Italia, mi-a vazut portofoliul de "designer", adica hainele pe care le facusem inainte de Marangoni si mi-a zis ca mai are un graphic designer, si ca vedem noi ce o sa facem impreuna. Si am facut de toate, de la genti la hartie de impachetat, la modificari de grafica la site, la brose si costume de baie. Am crescut enorm, m-am entuziasmat si m-am ancorat, am avut acces la haine, expozitii si carti extraordinare. A fost o dublare a scolii. Dar eram din ce in ce mai frustrata ca nu mai aveam timp sa fac lucrurile mele. Munceam 14-16 ore pe zi. Cand ajungeam la 8 dimineata Carla era deja acolo si la 11 noaptea ma suna sa ma cheme la ea in birou ca si cum ar fi fost firesc sa fiu inca acolo.
Din 2008, cu propriul brand
Decizia de a pleca a declansat observatia Silviei, buyer-ul de haine si asistenta Carlei, care mi-a transmis, stanjenita, ca atat timp cat lucrez acolo nu pot sa vand brandul meu in 10corsocomo. A fost o strafulgerare. Ele nu considerau ca brandul meu este eligibil pentru 10corsocomo? Wow. Sincer, ca business nici acum nu ma simt pregatita pentru asta. Dar acela a fost punctul in care am inteles ce am de facut.
Piesele si colectiile de inceput
Incepusem demult. Vindeam deja in Milano de 3 ani. Ca sa pot sa ma dedic mai mult, mai intai mi-am luat o pauza de 2 luni si am scris o carte care ma bantuia de multa vreme si care m-a eliberat de multi demoni. Mi-a luat 20 de ani sa reusesc sa inclin balanta dintre personal si profesional catre profesional. In punctul acela, muncind ca sa uit, tot personalul avea prioritate. Dar prima colectie de dupa 10corsocomo a fost, ca si cartea, o eliberare de toti demonii.
Si a fost, asa cum sunt, obraznica si neascultatoare. Dar aveam atat de multe lucruri de spus, aveam un asemenea preaplin, incat si acum ma mai hranesc din acea colectie, pe care o consider prima doar pentru ca este prima asumata si completa. Cred ca am avut vreo 50 de piese. Nici nu am apucat sa le pozez pe toate, fiindca aveam un grup de cliente entuziaste care stateau langa mine cand lucram si plecau cu rochiile calde.
In 2015, la Paris Fashion Week
Locuiam deja la Paris de 6 luni, dupa 3 ani de Romania in care m-am simtit profund neinteleasa si am suferit caineste din lipsa de feedback, mi se parea ca orbecai in intuneric si nu mai stiam cine sunt. Cand am ajuns la Paris s-a aprins lumina din nou. Clientele m-au convins sa fac un show si o prietena stilista mi-a recomandat o agentie de PR care sa se ocupe de eveniment.
A fost aproape la fel de brusc ca toate celelalte lucruri importante din viata mea, doar cu niste emotii suplimentare referitoare la a fi sau a nu fi in Fashion Week. Eu n-am facut nimic, s-a ocupat agentia. Si a fost splendid si incredibil si de neuitat.
Cand am facut asta habar n-aveam ce inseamna, nu stiam nici macar ce asteptari sa am. Dar credeam ca sunt pregatita ☺ Am avut multa presa, am avut multe editoriale cu colectia, agenta si-a facut treaba in mod exceptional. Dar ar fi trebuit sa am si o agenta de vanzari care sa se ocupe sa iau comenzi, ca sa se justifice tot efortul. Sau macar sa am un site. Sau macar sa am o promovare pe Facebook.
Nu aveam nimic. Am strans multe aplauze si multe poze si dupa 6 luni m-am intors acasa mult mai desteapta. Si mult mai stapana pe fortele mele. Cu un stil mult mai curat, cu mai multa atentie la detalii si la finisaje si la purtabilitatea hainelor.
Piata de design vestimentar din RO
Piata din Romania a evoluat enorm fata de acum 13 ani cand am plecat eu la Milano. Mi se pare vie si receptiva. Dar suntem foarte departe de Milano si de Paris, unde pana si vanzatoarea de la paine are referinte de istoria modei, pentru ca moda face parte din educatia lor. Mi s-a intamplat sa ma opreasca oameni pe strada sa imi spuna ca rochia in care sunt imbracata le aminteste de un anumit designer din anii '60 sau '70 sau '80.
Designul, de orice fel, este un subiect de conversatie curenta. Nu brandurile, nu preturile, ci forma si culoarea si detaliile. Este un tip de atentie pe care in Romania il intalnesc inca rar la oameni din afara domeniului.
Evolutia stilului
De curand am primit un mesaj de la un prieten din Milano, mi-a trimis o poza cu cartea mea de vizita de acum 13 ani si a fost mare subiect de reflectie. Mi-a ridicat o suma de intrebari despre cine sunt si in ce masura mai sunt cea care eram acum 13 ani si mai ales in ce masura ceea ce fac mai este ce faceam acum 13 ani. Raspunsul a fost partial da, partial nu, cu pondere mai mare spre nu, asa ca am decis sa fac un rebranding care sa reflecte schimbarile stilistice prin care am trecut si eu si hainele mele. Valorile nu s-au schimbat, dar stilul da.
O colectie are intotdeauna doua surse de energie: vizualurile care m-au inspirat, care vin de obicei din filme, orase si obiecte si emotii care m-au inspirat, care vin din carti, case si oameni. Cand pornesc, am in cap o emotie pentru care caut instrumente de expresie. Uneori gasesc franturi: tehnici, bucati de linie, detalii, alteori gasesc ceva vag la care trebuie sa cizelez. Vorbesc cu materialele, le interoghez, le intreb ce stiu sa faca.
Uneori adaug elemente noi pentru ca m-am imprietenit cu un material, care nu raspunde unor intrebari conceptuale initiale. Este o incursiune in mine insami cu ajutorul materialelor. Si este foarte dureros uneori, devin foarte vulnerabila, trebuie sa imi asum propriile emotii si frustrari ascunse ca sa pot sa fiu creativa pana la capat. Stiu ca nu pare, stiu ca par sa fac croitorie, dar fiecare colectie este un demers de autocunoastere si de confruntare a imaginii mele cu realitatea.
Furnizori
Este dificil sa gasesti furnizori pentru cantitati medii, si la materiale si la productie. Si eu acum in punctul acesta ma aflu. As vrea sa pot cumpara doar 100m dintr-un material si sa produc doar 50 de bucati pe model. Foarte greu. In cel mai bun caz cantitatea minima la materiale este 200m si la productie este 100buc. Caut in permanenta noi solutii.
Colectia Pipe Dreams
Pipe Dreams a plecat de la nevoia mea de redefinire. Am crescut foarte mult de cand am deschis shopul online si m-am transformat dintr-un atelier intr-un business. In februarie, implinind un an de online, am avut un moment de maxima claritate, ca acest online ar putea fi prietenul cel mai bun al designului meu, ca acest comert ar putea sa sustina cele mai mari nebunii ale mele, ca nu trebuie decat sa definesc lucrurile corect si sa fac loc pentru ceea ce vreau sa spun catorva, in timp ce pot spune multe alte lucruri multora.
Ca pot sa fac niste piese minimale si neutre, fiindca imi place sa fac minimal si neutru, si sa fac cateva piese obraznice, pentru ca imi place si obraznic, si sa fac si cateva piese monumentale. Nu se supara nimeni. Si aceasta solutie mi-a salvat viata. Si din aceasta solutie s-a nascut Pipe Dreams, o colectie despre asumarea schimbarii, care a imprumutat numele de la o scurta povestire pe care am scris-o in tramvai acum 20 de ani pe marginile unor foi de curs si pe care am pierdut-o, dar mi-e dor de ea si ii mai simt pulsul inca, pulsul de om tanar care crede ca poate tot dar nu stie cum sa ajunga sa faca.
Colaboratori
Colaborez cu Zoot in online si cu Galateca in fizic, in astral colaborez cu toata planeta ☺ dar cel mai mult vand de la mine de pe site, nu se compara nimic cu asta si cred ca nici nu as vrea sa ma vanda altcineva mai bine decat ma vand eu. Daca tot m-am impacat cu natura comerciala a activitatii mele.
Promovarea brandului bianca popp
Comunicarea este cea mai mare problema, pentru ca pana nu o sa termin odata manualul de brand, ceea ce este foarte greu pentru ca ajustez permanent, este foarte greu sa fii bianca popp daca nu esti bianca popp. Sunt atipica in multe privinte, inclusiv in exprimare, stilistic si conceptual. Deci pana acum m-am comunicat singura. Probabil este o doza mare de aroganta (mi-o asum) la mijloc. Acum sunt intr-o faza de incercare de externalizare si a comunicarii si a promovarii, care imi creeaza niste emotii ingrozitoare.
Dupa experienta splendida de la Paris, nu am mai facut nici un efort de promovare, si cred ca am gresit. Am promovat site-ul prin Facebook, si asta a fost bine. Dar nu suficient. Dar pe sufletul meu si eficient la nivel de conexiune si de acuratete a mesajului va fi intotdeauna intalnirea cu clientele la showroom. De acolo imi trag energia de a merge mai departe, din femeile splendide, fragile si de neoprit care imi imbraca hainele si le dau viata. Acolo este a doua fericire (prima este cand le fac). Acolo primesc sens.
Planurile
Planurile sunt sa imi fac lectiile, sa termin rebrandingul, sa fac si monumentele nu doar pansamentele, sa dau o petrecre monstruoasa pentru cliente de ziua mea pe terasa showroomului, sa gasesc o solutie magica sa nu mai lucrez de la 7 dimineata la 11 seara zilnic (cel mai greu), sa imi dau timp sa respir macar duminica (poate mai spre toamna). Ce insemana sa-mi fac lectiile?!? Pai sa termin colectia de AW2018 saptamana viitoare, pe cea de SS2019 in iunie, sa imi gasesc o agentie internationala de PR si distribuitori in tarile unde vad eu ca vand bine si este loc pentru bianca popp.
