După ce anul trecut SPOR, prima lavabilă românească, a fost promovat printr-o campanie TV intitulată ”alb de România”, brandul românesc are în 2018 un spot nou ce pune accentul pe produs și pe ușurința de a vopsi.
În continuarea spotului TV de anul trecut, acum adaptat pe beneficii funcționale DIY, vopseaua Spor Formulă Nouă este prezentată tot cu laitmotivul cailor albi alergând și al zăpezii - reperele fundamentale pentru acel alb generos pe care toata lumea îl caută, dar fiind totodată şi o metaforă pentru libertatea de mişcare şi uşurinţa pe care o oferă aplicarea produsului.
Cele două spoturi comunică atât repoziționarea cât și specificul vopselei – o consistență inovatoare, inedită, care o face să nu curgă și să acopere perfect. Vopseaua este foarte consistenta în cutie, iar după ce o amesteci se comportă impecabil la aplicare. Acoperă perfect și ușor, ca orice produs Spor , tocmai de aceea spotul este pe principiul Do It Yourself.
Povestea noului spot SPOR are în prim plan echipa de testare Policolor, pentru a reaminti că SPOR este un produs premium elaborat permanent la standarde tehnice și științifice actuale.
Workshop-uri pentru pasionații de home & deco
Echipa de creație s-a axat pe originea brandului, precum şi pe cercetarea şi inspiraţia cu care a fost creată noua formulă SPOR, ce îmbină perfect raportul dintre eficienţă şi calitate.
Campania de comunicare, ce va fi activă în mediul TV și online, dezvăluie consumatorului experiența unică a folosirii cu ușurință a lavabilei de un alb perfect, cu o rezistență garantată cinci ani. Pentru a completa transmiterea mesajului că Spor Formulă Nouă este soluția perfectă pentru o amenajare impecabilă a locuinței, Policolor va organiza în următoarea perioadă, în București, workshopuri în care bloggeri consacrați de home & deco vor învăța pasionații acestui domeniu cum să planifice un proces de renovare și cum să amenajeze spațiile mici.
Echipa care a contribuit la realizarea spotului TV SPOR este formată din:
Casa de producţie Multimedia Est:
Dragoş Potop (Producător), Seb Mihăilescu (Regie), Toma Velio (D.O.P.), Teodor Zugravu (Scenografie).
CAP: Marius Aldea (Copywriter), Lau Lupu (Art Director), Mara Stoenescu (Group Account Director), Cristina Purcărea (Managing Partner), Codin Caradimu (Creative Partner).
Policolor: Camelia Dragomirescu (Director Marketing), Alina Neamţu (Group Brand Manager).
Zenith Media