În anul Centenarului, în care cuvinte precum „tradiție" și „istorie" au o însemnătate aparte, Grupul City Grill și Zitec au făcut echipă comună pentru a oferi o nouă imagine celei mai vechi berării din România – Caru' cu bere.
Povestea Carului cu bere
Caru' cu bere este locul preferat de întâlnire al Bucureștenilor încă din vremurile în care printre cei mai fideli clienți ai berăriei se numărau George Coșbuc (Badea Gheorghe pentru prietenii de halbă), I.L. Caragiale sau Octavian Goga.
Restaurantul din Centrul Vechi este și a fost mereu sufletul Bucureștiului, dar cei care l-au pus pe roate au venit de peste munți, din Transilvania. În anul 1879, pe Calea Victoriei numărul 2 exista berăria "La Carul cu Bere", ținută de ardeleanul Ion Căbășanu, în care își făceau ucenicia și nepoții acestuia: Ion, Gheorghe și Nicolae Mircea.
20 de ani mai târziu, Mircea Nicolae, cel mai mic dintre cei trei frați Mircea, începe construcția clădirii din strada Stavropoleos 5, locul în care și astăzi găsim restaurantul Caru' cu bere, în clădirea declarată Monument Istoric și de Arhitectură.
De-a lungul celor peste 130 de ani de existență, au trecut și bune și rele peste restaurantul Caru' cu bere. Cea mai dificilă perioadă a venit odată cu instaurarea regimului comunist, care, fără prea multe formalități, a preluat restaurantul și l-a trecut în proprietate publică în anul 1948, proprietarii fiind anunțați că au doar câteva zile la dispoziție pentru a preda localul către Societatea Comercială a Municipiului București.
Abia în anul 1999, proprietarii de drept – nepoții fondatorului Mircea Nicolae și descendenții lor – au reușit să reintre în posesia și administrarea localului. În anul 2006, după ample lucrări de restaurare, Caru' cu bere se redeschide în parteneriat cu grupul City Grill.
Pentru Caru' cu bere, acest eveniment reprezintă mai mult decât redeschiderea fizică a unui spațiu, simbolizând angajamentul pe care descendenții lui Nicolae Mircea și City Grill și l-au asumat, angajamentul de a duce tradiția mai departe.
Tradiție în era digitală
La 12 ani după redeschiderea restaurantului Caru' cu bere, Zitec, una dintre cele mai mari agenții digitale din România și un partener de lungă durată pentru toate brandurile din portofoliul City Grill, se alătură acestui angajament prin lansarea noului website Caru' cu bere, un site care reflectă tradiția și istoria restaurantului, dar care respectă în același timp ultimele standarde în materie de design, experiența utilizatorului și optimizarea pentru motoarele de căutare.
Având în vedere progresul semnificativ al mediului online din ultimii ani și ascensiunea dispozitivelor mobile ca segment dominant în piață, vechiul site al restaurantului Caru' cu bere nu mai era capabil să ofere o experiență facilă de navigare pentru utilizatori sau să prezinte povestea brandului într-un mod atractiv, în special pe dispozitive mobile.
Astfel, a devenit evidentă nevoia de a aduce site-ul carucubere.ro la standardele moderne de viteză, ușurință în utilizare, optimizare pentru dispozitivele mobile și motoarele de căutare.
"Refacerea site-ului Caru' cu bere a fost în primul rând o necesitate, fiind clară nevoia unei platforme capabile să spună povestea brandului într-un mod atractiv vizual și ușor de parcurs de către utilizatori, pe orice tip de dispozitiv. De asemenea, acest proiect a fost și o provocare pentru noi, având în vedere istoria lungă din spatele brandului și faptul că a trebuit să găsim modul optim de a prezenta această poveste frumoasă într-un mod ușor de înțeles și de parcurs de către vizitatorii site-ului.", Ioana Ciudin, Head of Digital - Zitec.
"Crearea noului site Caru' cu bere"
Provocarea principală a fost dată de faptul că noul site trebuia să transmită caracterul tradițional și istoric al brandului, să prezinte istoria și povestea acestuia prin numeroasele informații colectate de-a lungul timpului de către Nicolae Mircea, proprietarul spațiului și nepotul fondatorului berăriei. În același timp, nevoia identificată a fost aceea de a avea un site foarte bine optimizat din punct de vedere tehnic pentru a permite creșterea vizibilității acestuia în mediul online și oferirea unei experiențe plăcute pentru utilizatori.
"Lucrez deja de câțiva ani cu echipa Ioanei, am mai avut proiecte digitale realizate împreună pentru Caru' cu bere și alte câteva branduri din portofoliul City Grill. Practic, decizia alegerii lor pentru reconstrucția site-ului a fost simplă: o echipă bună, care să ne cunoască, să înțeleagă brandul, valorile și nevoile lui, și nu în ultimul rând, să îndeplinească toate rigorile pe care mediul online le solicită astfel încât să fie relevant. Obiectivele imediat de după lansare sunt atinse și nu am nicio emoție că KPI-urile setate pentru anul în curs vor fi îndeplinite.", Ramona Popescu, Marketing Manager - Grupul City Grill.
La numai o lună de la lansarea noii versiuni a site-ului, indicatorii de performanță ai acestuia prezintă îmbunătățiri semnificative, atât din punct de vedere al creșterii traficului organic printr-o vizibilitate crescută în motoarele de căutare, cât și al unei experiențe îmbunătățite pentru vizitatorii site-ului, măsurată prin indicatori precum timpul petrecut pe site sau numărul de pagini vizitate.
De asemenea, îmbunătățirile tehnice și de conținut aduse site-ului au făcut posibilă o creștere cu 21% a traficului organic chiar din prima lună de la lansare (comparând cu luna anterioară lansării). Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, traficul organic a înregistrat o creștere de 31%.
Fiind cea mai veche berărie din România și una dintre principalele atracții turistice ale Bucureștiului, Caru' cu bere este un loc încărcat cu istorie, poveste și tradiție, care, începând de acum, are o carte de vizită online demnă de toate atributele brandului și capabilă să ducă mai departe povestea berăriei din inima Bucureștiului.
Echipele implicate în proiect
Grupul City Grill este cel mai mare lanț românesc de restaurante, cu numeroase locații sub branduri precum City Grill, City Café, Trattoria Buongiorno, Hanu' Berarilor, Hanu' lui Manuc, Pescăruș sau Caru' cu bere. Primul restaurant din Grupul City Grill a fost deschis în anul 2004, iar de atunci dezvoltarea și diversificarea au deveni parte din misiunea companiei.
Echipa City Grill implicată în acest proiect a fost formată din Ramona Popescu (Marketing Manager), Roxana Miron (Marketing Coordinator), Andrei Cozianu (Online Marketing Specialist).
Zitec Digital este divizia de marketing online din cadrul Zitec, divizie înființată cu peste 9 ani în urmă și care funcționează în prezent ca o agenție digitală, fiind o linie de business independentă a companiei. Echipa digitală din cadrul Zitec poate prelua proiecte digitale end-to-end, de la infrastructură (hosting, cloud), la marketing digital, graphic design, dezvoltare software, site-uri de prezentare, magazine online sau aplicatii mobile și are în portofoliu clienți precum Groupama, City Grill sau TechSoup.
Echipa Zitec implicată în acest proiect a fost formată din Ioana Ciudin (Head of Digital), Alex Axon (Chief Creative Officer), Cristian Roman (UI/UX Designer & Frontend Developer), Mihaita Pascaniuc (Digital Marketing Consultant).