Andrei Gheorghe a murit luni seara, la 56 de ani. Un zgomot alb a acoperit Facebookul, alcatuit din mesajele a mii de oameni care si-au luat la revedere, asa cum au stiut mai bine. Cu amintiri si anecdote, declaratii din interviurile lui, omagii, mirare. Nu s-au facut ironii sau glume, cum se mai intampla uneori pe la inmormantarile romanesti. E doar o impresie, poate, dar valurile de cuvinte, care curg inca pe internet, pastreaza parca o tacere politicoasa.
Andrei Gheorghe nu a fost politicos. Dar a fost multe alte lucruri si in toate a tinut sa fie sincer. O astfel de onestitate brusca nu prea isi gaseste loc prin Romania.
Declaratia lui Catalin Striblea pare stranie, avand in vedere biografia lui Andrei Gheorghe. Si cu toate astea, suna neplacut de adevarata. Andrei Gheorghe a facut radio si TV, a ajuns in filme, a prezentat reality-show-uri, a scris, a facut documentare si scurt-metraje. Dar rareori si-a gasit locul.
S-a nascut pe 14 ianuarie 1962, la Lipetk, in Rusia. A intrat in presa in 1991, ca reporter special la Radio Constanta. A lucrat apoi la Radio Sky Constanta, iar in 1996 a ajuns la Pro FM, unde a facut Midnight Killer si "13-14".
„Nu aveam de munca, nu aveam bani. Muream de foame. Si atunci au dat astia de la Radio Constanta anunt, cautau redactor radio. Habar nu aveam ce inseamna, dar m-am dus”, povestea intr-un interviu.
A plecat de la PRO FM dupa ce a declarat pe post ca a fumat marijuana, ceea ce i-a dus si un dosar penal. A prezentat Lantul slabiciunilor la PRO TV, a facut "Gheorghe", la Antena 1, "Politica, frate!" si "Am o stire pentru tine!" la Realitatea TV, a prezentat "Rataciti in Panama" la Kanal D. A continuat cu emisiuni la Radio 21 si la Radio Total, iar in 2014 s-a intors la PRO FM, pentru putin timp.
In 2006 a aparut la Polirom volumul Midnight Killer - Banalitatea s-a nascut la oras. A avut un rol secundar in filmele "Amen" al lui Costa Gavras, "Tinerete fara tinerete" al lui Francis Ford Coppola si a colaborat cu "Parazitii" pentru albumul "Irefutabil". A realizat un scurt metraj in 2008, numit Dubla personalitate.
In februarie revenea pe Facebook, dupa ce fusese blocat, cu o promisiune:
Acum, pagina lui este un loc de intalnire pentru toti cei in care a lasat ceva:
Cabral are o concluzie pe blog:
Andrei. Un baiat pe care l-au urmarit multi. Si l-au ascultat foarte multi. Dar un om pe care nu l-au inteles decat cativa, probabil.
Indiferent cat de mult au inteles din el ascultatorii, au ramas fiecare cu bucatile lor necesare de mozaic:
Salutare, Andrei Gheorghe.
„Nu stiu ce e fericirea. Ce ma face fericit? Sex, mancare, copii, animale, joaca, carti, filme, prieteni, mers repede cu masina, mers in locuri noi. (…) E bine sa fie nefericit, e bine sa sufere de pe urma iubirii. Cum sa nu sufere, cum sa treaca prin viata fara durere si cum sa ajungi sa te inchini la fericire in fiecare fractiune de secunda a vietii tale. (…) In general, eu nu cred ca o minte poate sa fie fericita decat daca e divina… sau lovita de alte boli. Dar eu nu pot sa fiu un om fericit si nici nu mi se pare interesant. Mie imi place furia, agresiunea, lupta, valtoarea, mania – imi place sa fiu viu mai mult decat sa fiu fericit.”
