[Hainele personajului] Iuliana Vilsan: ”Costumele cu care am debutat sunt oameni goi”

Poate aveti impresia ca oamenii goi nu au nevoie de costume, dar este o impresie gresita. E destul de greu sa imbraci oamenii cu propriul corp, spune Iuliana Vilsan. Chiar daca sunt actori. I-am imbracat asa in 1999, pentru spectacolul Zoon Erotikon, in regia Mihai Maniutiu. Au fost primele ei costume.

 A ajuta corpul in dinamica lui sa se exprime fara sa transmita goliciune si nuditate, ci dimpotriva sa fie personaje pline de expresivitate cu un corp care transcede nuditatea este foarte greu.

Imi amintesc ca a fost un exercitiu foarte greu, de la momentul in care i-am dezbracat pe toti si erau doar corpuri fara haine, cele mai multe neasumate complet, inconstiente de valorile proprii, povesteste Iuliana.

Apoi, in tot ce a urmat, Iuliana a pastrat ceva important de la oamenii goi. A privit fiecare proiect in care s-a implicat ca si cum ar fi primul. Nu cauta niciodata sa dea o amprenta costumelor pe care le creeaza. Este preocupata de altceva: sa aiba sens ceea ce face.

Iuliana povesteste despre cautari si taietura, despre documentari si harta corpului uman, despre moarte, viata si cusaturi, despre texturi materiale si imateriale. Despre un mestesug pe cale de disparitie. Oricat ar incerca sa fie de optimista, ultimii ani i-au aratat ca imparatul este gol. Iar senzationalul nu il mai poate acoperi mult timp.

Inceputul

As vrea sa stiu de unde sa incep dar nu reusesc sa mi determin exact momentul in care a aparut concret aceasta preocupare. A venit cumva firesc ca urmare a unui intreg complex de cautari, de incercarea de a mi raspunde la intrebarile care ma framintau si care erau legate de sensuri, ce ne determina pe noi ca oameni sa gindim intr-un anumit fel sau altul, cat inseamna formarea in definirea noastra, in alegerile noastre, ce reprezinta registrul nostru sensibil emotional atit de diferit de la om la om.

Aceasta alchimie ne determina forma, modul structural de gandire si implicit aspectul fizic. Curiozitatile, tristetile, bucuriile, visele, lecturile, intilnirile, realizarile si nerealizarile, toate sunt inauntru si am constatat ca toate se transmit in dinamica corpului fizic.

Concret am pornit de la texte, vise, emotii si tot ce reuseam sa inteleg prin ele in raport cu mine. Am terminat facultatea de litere sectia latina si in paralel am facut studii de pregatire pentru Universitatea de arta. Aveam nevoie de concret pornind si de studiul corpului fizic.

Am facut sute de crochiuri si studii dupa model. Din fiecare corp fizic am incercat sa patrund sa inteleg sa merg mai departe de carcasa. De multe ori carcasa mi-a revelat interiorul. Este fascinant corpul uman in dinamica lui. Suntem cele mai paradoxale structuri vii. Anatomia artistica este singurul examen din viata mea de la facultate pe care l-am picat si l-am luat in restanta. Erau prea multe intrebari in mine care ma impiedicau sa simplific si sa invat muschii, oasele... etc ce strict era nevoie pentru examen.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Alina Usurelu

Dincolo de Studiul de anatomie obligatoriu eu imi comandasem din Franta anatomie artistica comparata si alte studii care mergeau foarte departe in mitologie, antropologie, simbolistica. Exercitiul semnificatului si semnificantului de la prima facultate ma impingea automat si catre alte cautari. Un prag in toate cautarile a fost participarea la o disectie si studiul dupa cadavre. O experienta dura pentru o structura cu multe intrebari metafizice dar pe care am trecut-o dincolo de starea de lesin, cu brio. Am terminat studiul picturii si paralel cu cursurile facultatii am inceput lucrul in teatru care mi permitea studiul dinamicii viului, a jocului versatil si dihotomic al omului, am castigat in umor si uimire.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Alina Usurelu

Primii pasi pentru un designer de costume

Mi-e greu sau usor sa raspund de ce are nevoie un designer de costume. As spune ca in primul rind de pasiune si de cautari, de multa munca si intelegere a corpului uman. De un mixt sincer de intrebari si cercetare. Primii pasi cred ca se produc in interior si restul vine cumva de la sine. Ajung de multe ori la un lucru sau altul fara sa mi propun de la inceput luminita de la capatul tunelului.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Alina Usurelu

Cred in pasii sinceri in directia unica de cautare si cercetare. Nu trebuie maturitate, trebuie sinceritate cruda... si poate oameni in jur care sa te lase in pace sa ti gasesti drumul. Cred in atipismul cautarilor nu a sistemelor de devenire.

Asa cum alchimic suntem atit de diferiti, tot asa sunt si cautarile noastre, n-au cum fi altfel. E suficient sa ai incredere in ceea ce simti, in ceea ce instinctul iti spune de multe ori, si toate astea dublate mult de studiu, de cercetare pina simti ca planetele se aliniaza si totul prinde contur.

Cind raspunsurile sunt mai multe decit intrebarile, la nivel profund e o problema. Performanta are legile ei, daca le urmezi, orice drum ai alege te duce in rezonanta care te conecteaza la sensuri, la adevar si de aici drumurile se deschid. Exista o dinamica magica care nu poate fi tradusa in cuvinte cind dupa un efort sustinut se produce un click.

Orice conteaza in devenire daca nu ramai doar la nivelul superficial al formei care crezi ca ti poate garanta sensul, succesul etc... Este o mare capcana de cite ori iti creezi asteptari din ce faci. E bine sa te concentrezi doar sa fi prezent in tot ce faci 100% si rezultatele vin intr-un timp caruia nu trebuie sa i ceri socoteala. Daca drumul este facut cu adevar, cu sinceritate dezarmanta oricit de anacronic sau utopic ar fi aparent drumul. Trebuie incredere,  pasiunea cu ardere sincera este cheia. Networkingul este doar un drum conjunctural.

Primul proiect

Primul proiect pentru care am semnat costumele a fost in 1999, Zoon Erotikon, regia Mihai Maniutiu, la Teatrul Bulandra. Este debutul meu oficial in costume. Costumele cu care am debutat sunt oameni goi. A ajuta corpul in dinamica lui sa se exprime fara sa transmita goliciune si nuditate, ci dimpotriva sa fie personaje pline de expresivitate cu un corp care transcede nuditatea este foarte greu, dar cind iese, nu exista costum mai bine realizat.

Imi amintesc ca a fost un exercitiu foarte greu de la momentul in care i-am dezbracat pe toti si erau doar corpuri fara haine, cele mai multe neasumate complet, inconstiente de valorile propriilor valente pina la momentul imbracarii cu propriul corp... a fost un drum extrem de interesant. O bila rosie sau un inel sau o culoare au fost suficiente pentru a da sens si viata. Toate barierele au fost la nivel mental, de atitudine, de incredere de asumare. E mare lucru sa reusesti sa inspiri si sa reusesti ca ei sa invinga toate barierele si sa se lase suta la suta pe mina ta. Pentru asta nu exista reteta. Exista adevar si atit.

Documentare

Eu am pornit de la textele antice, deci am un raport cu trecutul extrem de profund. Nimic nu e nou sub soare. Poate doar lipsa de informatie intr-un moment sau altul. Revenim ciclic la povesti sensuri jocuri, drame iubiri devastatoare, tragedii, moarte si din nou bucla prinde alte forme. Si mereu acelasi sens, comic deja cind constati asta sincronic si diacronic. Ne folosim  de epoci diferite de formele trecutului pentru a ne traduce o realitate contemporana, un imediat care ne atinge al naibii de tare si de la fel ca referinta x sau y din cutare sau cutare moment istoric.

Orice documentare a epocii pentru mine presupune redimensionare, interpretare, traducere ca semn ca sens ca ceva ce pentru mine frige in lumea in care traiesc, in contemporan. Orice intoarcere in trecut presupune inevitabil o transfigurare.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Alina Usurelu

Exista o documentare serioasa cu mii de imagini pina la analiza tehnica a tiparelor a formei mentis pe care o taietura a hainei o are in acea epoca. De ce haina ascunde genunchiul sau lasa sa se vada doar glezna, de ce are decolteu sau complet absenta lui, de ce talia e marcata sau dimpotriva ascunsa.

Nimic nu e intimplator ca forma in istoria costumului si referinta atunci cind o fac, nu e doar in sine este si in functie de corpul fizic caruia ii aplic aceste ganduri. Ajut corpul fizic in constructia personajului si pun in valoare expresivitati ascunse pe care le fac astfel vizibile si le dau forma si  sens. Ispiratia este contextuala, nu tine doar de livresc si teorie, ci de vibratia corpului si de directia personajului, de tot ce e in jur si nu in ultimul rand de spatiul in care totul urmeaza sa se desfasoare si cu care trebuie sa aibe un raport organic.

Cea mai grea parte

Cea mai grea parte a muncii este cum sa fac concret ca lucrurile sa iasa in timp exact in complexitatea de sensuri si emotii pe care le-am acumulat pe perioada documentarii. Este o furtuna de multe stari, directii si renuntari doar de mine stiute. Poti da aripi sau poti omori printr-o simpla taietura gresita a materialului, a texturii a culorii.

E multa tacere si multa concentrare, n-ai vrea sa stii ce-i inauntru ca poate te-ai speria. Este o munca in care trebuie sa am mult singe rece tocmai pentru ca lucrez cu lucruri vulnerabile, sensibile, fragile si mereu pe muchie, cu totul deschis pentru a percepe si transfigura orice vibratie a corpului pe care il imbrac si a-l ajuta sa faca saltul in lumina ca personaj.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Alina Usurelu

Amprenta

De cautat amprenta, nu o caut. Am constatat insa in timp ca abordind fiecare proiect si trecind prin acelasi complex de stari cu aceeasi ardere ca si cum ar fi primul proiect din viata, la final exista o amprenta foarte puternica, indiferent de registrul plastic in care ma arunc cu voluptate. Cred in expresivitatea involuntara care in registrul tacerii este purtatoare de sens. Nu-mi bat capul cu a avea o tusa personala, ci a avea sens ceea ce fac. Restul am constatat ca vine de la sine.

Evolutia costumelor

Evolutie in raport cu ce? In trecerea noastra prin lume, cat castigam atita pierdem. La nivel de informatie, putem spune ca este o evolutie cantitativ vorbind, la nivelul abordarii este o pierdere pentru ca nu mai este timp pentru un studiu aprofundat, la nivelul tehnic este o evolutie la nivelul instrumentelor, la nivelul intrumnetarului este o pierdere.

Concret: poti avea orice tipar doresti, nu exista oamenii care sa cunoasca si sa aplice aceasta tehnica impecabil. Avem materiale, dar nu mai avem calapoade. Avem idei, dar suportul tehnic este din ce in ce mai diluat. Mestesugul care sta la baza, sustine si defineste costumul este, paradoxal, pe cale de disparitie.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Serban Calin

Cind lucrez cu ateliere care cunosc mestesugul este o mare placere creativa, altfel poate fi un infern. Multe din alegeri vin din disponibilitatea tehnica pe care o am la dispozitie. Nu poti cere omului ce nu are. Multe intrebari despre drum si devenire, prea putine despre tipar tehnica cromatica textila materialitati, tivuri, pliseuri, dantele si tehnicile cusaturilor pentru a obtine un efect sau altul. In foarfeca este si viata si moartea unui costum.

Mi-ar placea sa termin interviul intr-o nota mai optimista, dar efectul oricit de spectaculos nu-mi poate fura convingerea ca meserii cheie mor in constructia costumelor, ca este o generatie care nici nu mai are cui transmite mestesugul, ca ne-am concentrat in ultimii ani prea mult pe senzational si prea putin pe oamenii nevazuti care cos, taie si incearca sa duca o meserie pe cale de disparitie, cat pot ei de bine.

Dincolo de ei, un mare gol. Vom acoperi gaurile lasate de ei prin creativitate? Pina cind? Pina cind vom constata ca ne lipseste esentialul si o vom lua de la capat, cu nasterea, cu omul gol, anatomia, istoria tiparului.

Creativitate fara suport tehnic nu este decit un fum sau praf in ochii senzationalului si atit. Ca creatori este din ce in ce mai greu si din ce in ce mai simplu. Ambele directii sunt la fel de valabile si adevarate. Pe ambele drumuri platile nevazute sunt mari.

La circ

Ultimul proiect pe care l-am facut a fost la Circ. Am lucrat cu 5 acrobati antrenori artisti de la Cirque du Soleil. Cind lucrezi cu oameni care-si pun viata in pericol, totul prinde o alta dimensiune a costumului. Multe legi nescrise si restrictii. Nicaieri golurile tehnice nu si-au trait falimentul decit intr-un astfel de spectacol.

Inevitabil ne-a intins coarda la maxim tuturor celor care am lucrat. Oameni curajosi ale caror miscari au fost in mainile noastre. Miscarile in corectitudinea lor poate costa viata, iar costumul dincolo de forma culoare sau textura trebuie sa fie unul cu epiderma.

Am un profund respect pentru toti fabulosii creatori care au lucrat de-a lungul timpului la Cirque du Soleil, care au redimensionat valorile circului prin creativitate, sens si asumare. Artistii sunt conectati la jocul cu moartea, cu limita si depasirea ei. Multe intrebari cu sens s-au nascut si multa nebunie care in haosul descoperit mi-a dat sensurile unui inceput de lume a carei cheie este asumarea zborului si tot ce implica la pachet acest joc al desprinderii de la sol. E cea mai buna confruntare cu tine insuti. Un joc necesar pentru re-nastere.

Reveria, Circul Metropolitan. Foto: Serban Calin

Costumele din hainele tale

Suntem suma vibratiilor entitatilor pe care le alegem, cu care empatizam.

Sigur vei gasi intr-un detaliu, accesoriu, miros sau taietura de haina pe care o port sau creez, ceva din povestile lui Galliano, Victor&Rolf, Gaultier, Jeff Koons, Yohji Yamamoto, dar si ceva din Jean-Francois de Troy sau Rudolf Lenn sau Junya Watanabe.