[Vizitatori de Romania] Solène Cesbron (Brandient): ”Pentru că m-am îndrăgostit de un român, dintr-odată am devenit foarte curioasă despre orice avea legătura cu România”

După 11 ani în România, Solène Cesbron poate sa cânte imnul Rapidului aproape în întregime, a încercat să facă vișinată, sarmale, ciorbă și cârnați, îi iese bine mujdeiul, copiii ei se simt mai mult români decât francezi, ne-a răspuns în română, cu diacritice (după cum vedeți mai jos). Și-a dat seama că a trăit o treime din viață aici, așa că vrea să aplice pentru cetățenie și să poată vota. 

Solène s-a îndrăgostit de un român, pe care l-a întâlnit la Londra. A venit în București cu planul ca, la un moment dat, să se mute împreună într-o țară ”neutră”. Au trecut 11 ani și București a devenit orașul unde a trăit cel mai mult.

A început să lucreze la GAV, ca graphic designer. Ajutorul lui Lucian Georgescu a fost important pentru Solene, el făcând și demersurile pentru status-ul de rezident și permis de munca (necesar încă 6 luni pana la intrarea în UE). În vara lui 2007, toată agenția GAV a venit la nunta lor în Franța. Solène a lucrat la Re:ply cu Iulian Puiu, a fost art directorul DoR pentru 6 numere, a colaborat cu Zvâc, iar din 2015 este la Brandient.

 După 11 ani (and counting!) as zice ca m-am adaptat bine și chiar că m-am integrat. În gluma, sunt oameni care îmi spun că-s mai româncă decât mulți, spune Solène.

Există, totuși, câteva limite în îmbrățișarea spitirului românesc: nu o trage curentul, nu știe să înjure în româna și copiii ei nu poartă căciula dacă sunt peste 10 grade afară.

Decizia de a veni în România

Am luat decizia de a veni în România după ce m-am îndrăgostit de un băiat român pe care l-am cunoscut la Londra. După o relație la distanța de un an și ceva și studiile terminate la Paris, m-am gândit că chiar n-am nimic de pierdut și doar de câștigat încercând o experiența în București.

Îmi doream să stau suficient de mult cât să-mi fac o idee despre România, o țara despre care nu știam mai nimic, și să învăț limba iubitului meu. Însa am crezut ca după o perioada, dacă lucrurile merg bine, vom alege o țara “neutra” unde se ne mutam. Până la urma, au trecut 11 ani și jumătate, nu am mai plecat și București a devenit orașul unde am trăit cel mai mult.

Ce știai despre România

Pentru că m-am îndrăgostit de un român, dintr-odată am devenit foarte curioasă despre orice avea legătura cu România dar și Europa de est. Când a apărut Moartea domnului Lazarescu la cinema în Paris, am încercat să îi conving pe colegii mei să mergem să vedem filmul însa fără succes. Am fost doar eu. Când a venit Cărtărescu la o librărie mică, m-am dus și eu să-mi semneze exemplarul meu de Orbitor în franceza.

În 2005-2006, am venit în vizita de 3 ori, mai mult la Bacău, în timpul vacanțelor de la facultate. Când m-am mutat, văzusem Bacău, Sinaia și Peleș, Lacul Rosu, Comănești și Slănic Moldova dar mare lucru despre România tot nu știam. M-am mutat aici însa cu o inima deschisă :-) și o curiozitate adevărată.

Am cautat pe net despre studio-uri de design sau despre “graphic design” romanesc cu scopul de a găsi un loc unde aș putea aplica pentru un job însă atunci nu prea am găsit multe inițiative de genul asta iar faptul că nu vorbeam română a fost o limita în căutările mele.

Prietenul meu, care nu știa nimic despre design la rândul lui, s-a gândit uitându-se pe e-jobs, că poate aș putea aplica la job-uri denumite DTP. Nu era o formulare folosită în Franța așa că nu știam la ce se referă dar părea că are legătura cumva cu grafica, așa că am aplicat la câteva joburi. Norocul meu a fost ca după 3 zile petrecute în București, am mers la un interviu la GAV și Lucian Georgescu și-a dat seama că nu sunt potrivită pentru un job de DTP dar mi-a oferit un job de graphic designer în agenție.

Ajutorul lui a fost important pentru mine atunci pentru ca m-a luat sub aripa lui și a făcut și toate demersurile ca să am status-ul de rezident și permis de munca (necesar încă 6 luni pana la intrarea în UE). În vara lui 2007 toată agenția a venit la nunta noastră în Franța!

Primul contact

Impresiile mele la primul contact cu România au fost bune. Nu aveam așteptări și cred că m-aș fi dus aproape oriunde după băiatul cunoscut la Londra. Eu zic că a fost norocul meu că era Român!

Când am ajuns în București, mi-a plăcut energia orașului și impresia pe care ți-o da că orice se poate. Din prima, am iubit toamna românească cea caldă și lungă iar ștrudelele cu dovleac de la patiseria de lângă stația lui 133 de la Foișorul de Foc m-au ajutat sa trec cu bine prin prima iarna.

Ca mulți străini care vin în România probabil, m-au deranjat câinii vagabonzi care mă obligau să ocolesc anumite străzi și am urât autobuz-urile supra-aglomerate și lipsite de oxigen din prima săptămâna. Am preferat deseori să merg pe jos prin străzile cu case între Vitan unde locuiam atunci și strada Plantelor unde lucram. Cred ca am ieșit în câștig din treaba asta. Mergând pe jos, am descoperit străzii și clădiri fermecătoare și în spatele acestui bulevard impunător și foarte gri, dintre Unirii și Victoriei, care pentru mine rezuma Bucureștiul la început.

Și acum sunt foarte atentă la străzi și la puncte de reper din oraș și încerc să dezvolt și sa îmbogățesc harta mentală pe care o am după București. Colegii mei râd uneori că s-ar putea să știu orașul mai bine decât ei. Cel puțin cum să ajungi undeva sau unde a mai apărut un restaurant.

În fiecare an, în februarie orașul mi se pare atunci cel mai urât, nu mai suport iarna și ma simt într-un tunel lung și întuneric. Aștept să  treacă luna și când apare primăvara încet-încet mă îndrăgostesc iar de oraș. Își pune hainele verzi, redeschid terasele, soarele aduce lumina peste tot și se simte din nou energia asta nebună al orașului.

Ce te-a surprins 

Sincer nu-mi mai amintesc dacă ceva m-a surprins într-un mod deosebit atunci când am început să lucrez. Primul job în România a fost și primul job oficial de graphic designer după facultate. Mi-a plăcut atmosfera prietenoasă de la agenție și că m-au făcut loc ușor în gașca de ieșit la bere.

Destul de repede mi-am dat seama ca nu vreau să fac publicitate și asta a fost mai greu. La început aveam impresia că mai nimeni nu înțelegea diferența între un graphic designer și un art director sau de ce nu-mi doresc sa lucrez în advertising.

În plus eu aveam un soft spot pentru typography sau, mai bine zis, cum sa alegi un caracter de literă și cum să aranjezi un text în așa fel cât să fie potrivit mesajului pe care îl comunica, dar nu eram sigura că o sa pot să am un job unde sa-mi fie de folos.

Acum cred ca lucrurile stau puțin mai bine și sunt mai multe studiouri mici de design și designeri destul de specializați care exista în afara de agențiile de publicitate. Mă bucur să vad și că discuțiile despre industria creativă din România în general au luat amploare.

Primul proiect

Nu sunt sigura dar cred că unul dintre primele proiecte la care am lucrat a fost identitatea pentru festivalul de Jazz de la Sibiu din 2007, alături de Marius Roșu. Am redesenat logoul cu trompeta și cele 3 poduri din Sibiu și-mi amintesc ca am făcut colaje cu cuvinte luate din albume de muzica. Mai am acasă un poster cu o poșeta de CD pe care este scris JAZZ dar cu literele din ACDC.

Cele mai importante momente

După un an la GAV, când mi-am dat seama că nu-mi doresc sa lucrez în publicitate, am cautat un job mai aproape de interesele mele cu graphic design, typography și reviste (am absolvit facultatea cu un proiect de grup despre o revista care să răspundă la evoluția masculinității în Franța).

Atunci erau câteva reviste care mi se păreau bine făcute din punct de vedere al design-ului și când cautam cine le făcuse întotdeauna dădeam de Re:ply, așa că am aplicat acolo. La interviu, am stat de vorba 3 ore cu Iulian Puiu despre design, caractere de litere și alte lucruri care ma pasionau dar despre care nu avusesem ocazia sa discut în asa detalii de când eram în România. Am lucrat acolo până în 2010 când criza a făcut sa nu se mai poate. Asta a coincis și cu primul meu concediu maternal așa că a fost o tranziție din mai multe puncte de vedere.

Din 2011, mi s-a propus sa lucrez la agenția de custom publishing din grupul media al lui Romania Libera. Am apreciat oportunitatea de a dezvolta concepte de reviste foarte diferite ca conținut, format sau suport însa după al doilea concediu maternal din 2012 nu am mai dorit să continui.

Atunci m-am apropiat echipei de la Decât o Revista și am fost art directorul revistei pentru 6 numere, timp în care am lucrat în paralel și pe cont propriu la Studio Zvâc, alături de Samira Natour. M-am bucurat mult de experienta de a lucra la un produs editorial independent și pe care îl simțeam foarte necesar, alături de o echipa atât de implicată.

A fost o perioadă foarte intensă dar și destul de dificilă în același timp. Oportunitatea de a colabora cu Brandient din decembrie 2015 a venit ca o gura de aer proaspăt pentru mine și am îmbrățișat schimbarea și ieșirea din zona de confort pe care trecerea la design de brand a reprezenta-o pentru mine.

Experiența. Învățături

Cred că experiența din România m-a schimbat foarte mult, cu siguranța. Probabil sunt un om mai curajos și mai asumat azi. Am învățat să îmbrățișez situații care ma fac sa ies din zona de confort și cred ca am dezvoltat skill-uri pe care le dezvolți din necesitate când ești străin undeva și-ți dorești să te descurci sau chiar să te integrezi. Mi-s-a întâmplat să merg în locuri unde nu știam pe nimeni dar îmi impuneam să nu plec până nu făceam cunoștința cu cineva, de exemplu.

Am învățat să trec peste sentimentul de inadecvare pe care poate uneori l-am simțit (de exemplu, când am început să vorbesc româna, timp de câteva luni mă înroșeam de fiecare data când trebuia să spun ceva cuiva) și să am încredere că am să cad înapoi pe picioarele mele la un moment dat.

Datorită experienței din România lumea mea a devenit mult mai mare și mai diversă și poate am învățat că nu e nimic alb și nu e nimic negru și că oamenii sunt peste tot la fel, așa cum a spus bunica mea din Franța după ce i-am arătat documentarul Constantin și Elena.

Am învățat și o grămada de lucruri: pot sa cânt imnul Rapidului aproape în întregime. Am încercat să fac vișinată, sarmale, ciorba și cârnați. Cel mai bine îmi iese mujdeiul. Am vrut să tai un porc mic dar m-am răzgândit când am văzut cât de mare e un porc mic și ce tare țipa.

Acum România face parte din mine și acest lucru nu-mi poate fi luat înapoi. Copiii mei spun că se simt mai mult români decât francezi și cred că este un lucru firesc dacă aici trăim. De curând mi-am dat seama că am trăit o treime din viața mea aici și vreau să aplic pentru cetățenie să pot vota la alegeri. Când cineva îmi spune că este din Bacău nu-s departe de a răspunde “da? și eu!”.

Adaptarea

Îmi amintesc ca primele 6 luni după mutarea în București au fost cu ups and downs și că m-am simțit copleșită nu o dată. Am plâns o dată într-un autobuz pentru că o bătrâna m-a făcuta drogată și leneșa pentru că am îndrăznit să mă așez în locurile din fața. Autobuzul era gol. Asta nu a fost singura situație care a trezit în mine un sentiment de nedreptate dar acum nu mai pun pe suflet situații de genul asta. Știu că acești oameni bătrâni au multa frustrare și furie adunată în ei fără legătura cu mine sau cum stau așezată într-un autobuz.

După 11 ani (and counting!) as zice ca m-am adaptat bine și chiar că m-am integrat. În gluma, sunt oameni care îmi spun că-s mai româncă decât mulți. Cred ca este un compliment chiar dacă, nu o dată, mi s-a spus după ce m-am mutat aici “nu e așa că țara e frumoasă dar păcat că e locuită”. Totuși în continuare nu mă trage curentul, nu știu să înjur în româna și copiii mei nu poartă căciula dacă sunt peste 10 grade afară.

Nu pot să zic că au fost șocuri culturale dar câteva întâmplări amuzante cu siguranța au fost, în special când, după un an petrecut aici, am hotărât să vorbesc doar în română și făceam greșeli. M-am plâns că e prea multă “poluție” în București, așteptând să semnez documente la o bancă, m-am temut mult timp sa pronunț cuvântul “lămâie” și mi-am permis să inventez cuvinte care mi s-a părut că lipseau din vocabularul românesc, cum ar fi cuvântul “iubicios”, unul pe care îl folosim des la noi acasă și azi, dovada că era nevoie de el!

Domeniile creative și granițele

Cred că specificul local este foarte relevant și ca trebuie întreținut.

După ce am avut trenduri globale care tindeau spre o uniformizare a designului (și nu doar a designului) acum urmărim un alt trend care pune preț pe specificul local, pe circuite de creație-producție scurte (pe “farm to table” în gastronomie) și pe identitate locală.

As a side note, despre vin, care pentru mine este tot un produs creativ: Vin dintr-o regiune viticolă din Valea Loirei, bunicul meu a fost viticultor și tatăl meu, chiar dacă s-a făcut profesor, este foarte implicat în promovarea vinurilor din regiune. Când îi aduc vinuri romanești se bucură mai mult dacă îi aduc feteasca neagra, cadarca sau șarba decât sauvignon blanc, merlot sau cabernet.

În afară de orice trend, cred că specificul local se poate observa și într-un anumit mod de a vedea lucrurile, de a reacționa poate mai curajos și asumat la un brief sau la o provocare.

Deseori am impresia ca mulți români pe care le știu nu se tem de ce este greu sau ca sunt obișnuit cu ce e greu. Nu abandonez ușor. Iar dacă ceva nu le iese, nu e nimic, o iau de la capăt. Aici sau în altă parte. Sunt rezilienți și fac haz de necaz! Nu văd cum acest spirit românesc ar putea să-și piardă relevanță!

Avantajele și dezavantajele bagajului cultural

Avantajul unui om care vine din altă parte este că uneori poate oferi o gura de aer proaspăt venind cu alte experiențe, know-how și bagaj cultural. Te poate face să vezi lucrurile dîntr-un alt unghi sau să te faci să-ți dai seama că face ceva diferit sau mai bine.

Dacă nu există curiozitate și flexibilitate din ambele părți, riscul este că fiecare să rămână cu certitudinile lui și pot apărea conflicte sau frustrări. Cineva mi-a zis o dată ca conflictele sunt bune pentru că pot crea legături sociale. Deci probabil că ne face bine și pentru acest motiv să fim expuși la oameni care gândesc altfel!

Ce le spui străinilor care te întreabă despre România

Când cineva în Franța ma întreabă despre România, răspund că este o super destinație de vacanța în primul rând! Că România ii va surprinde, poate chiar cuceri (am văzut cazuri) și că vor avea parte de experiențe care ii vor scoate din rutina și care vor fi de neuitat. Că oamenii sunt primitori, că mâncarea chiar dacă este simplă, este foarte bună și că România este o destinație ideală și pentru iarna și pentru vara, și pentru un iubitor de natura dar și pentru pasionații de cultura deopotriva!

Le povestesc cum mama mea a spus că după ce ai gustat ciorba e greu să te întorci la supa crema și că în România se poate face camping peste tot unde nu este interzis (și nu cred că este interzis în multe locuri), că pe plaja poți să faci foc, sa dansezi sau sa dormi!

Că, sa bei un fresh mare de portocale cu picioarele într-o apă la 30 de grade, costă doar 2,5 euro, sa mănânci 10 gogoși pufoase și calde la fel și că o bere costă și mai puțin! Viața nu e frumoasă când te simți liber?!